GRECO-CATOLICII DIN ROMÂNIA LA VIENA (II): A DOUA RELATARE A P.S. FLORENTIN DE CLUJ-GHERLA

A doua relatare a Preasfinţiei Sale Florentin de la Întâlnirea Comisiei pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, ce se desfăşoară între 20 şi 27 septembrie 2010, la Viena:

Menţionez pentru început câteva idei din cadrul întâlnirilor separate pe comisii, în mod particular din cadrul Comisiei Catolice, care a avut loc în prima zi a întâlnirii, (luni, 21 septembrie). În cuvântul introductiv la discuţii, Arhiepiscopul Kort Koch a pus întrebarea “unde ne aflăm cu acest dialog, care sunt perspectivele de viitor ale dialogului?” De asemenea, a arătat că nu trebuie să ne aşteptăm să ajungem foarte repede la un rezultat concret, pentru că subiectul este foarte complex. Chiar dacă nu se va discuta tot textul, important este dialogul, important este ca “primul rod” să fie un climat de colaborare, de comuniune fraternă şi să se poată merge înainte în acest dialog. S-a pus şi întrebarea: “cum să putem face ca dialogul să progreseze, să putem merge înainte dar împreună?” Totodată, s-au discutat mai multe aspecte cu caracter metodologic, moduri de a pune problemele, s-a mai vorbit despre faptul că, la limită, nu este atât de important chiar nici subiectul, ci mai important este dialogul în sine.Am luat cuvântul pentru a spune că trebuie să ne amintim faptul că “arhitectul” unităţii în diversitate este Spiritul Sfânt, şi că Domnul nostru Isus Hristos s-a rugat pentru unitate, de aceea şi noi trebuie să ne rugăm pentru unitate şi o facem de altfel în fiecare zi la Sfânta Liturghie. Trebuie să încercăm să vedem ceea ce ne uneşte, să participăm chiar la momente de linişte împreună, şi chiar dacă nu ne putem ruga împreună, să păstrăm o atmosferă deschisă lucrării Spiritului Sfânt, să fim liberi sufleteşte la acţiunea Spiritului Sfânt, să putem surprinde acel timp al lui Dumnezeu care ne poate deschide noi piste spre lumină. Să rămânem într-o epicleză de rugăciune, cu răbdare, dar cu atenţie în adevăr şi în dreptate. Să putem descoperi spiritul unităţii care a animat sufletele creştinilor primului mileniu.

S-a mai amintit faptul că este important să redescoperim spiritul dialogului – să nu uităm că subiectul este un motiv pentru dialog şi o ocazie de a fi împreună, o oportunitate, deci, subiectul este un mijloc, iar scopul este dialogul, scopul final este unitatea creştinilor şi dialogul este un scop în sensul stabilirii unităţii plenare. De asemenea, Arhiepiscopul Kort Koch, preşedintele comisiei, a amintit că nu trebuie să uităm că există o mare diferenţă de cultură, de mentalitate şi de metodologie teologică, de aceea trebuie să fim deschişi şi să îi înţelegem pe ceilalţi în modul lor de a aborda lucrurile. Să ne amintim şi de faptul că există ameninţarea comună a secularismului – secularizarea, care în ambele Biserici se face simţită. De multe ori noi stăm la masă să discutăm despre diferenţele dintre noi, iar poporul se îndepărtează de Evanghelie. De asemenea, au fost amintite probleme de interpretare, legate de istorie şi cum să citim istoria într-o lumină teologică, să nu ne limităm doar la nişte conflicte de interpretări, să încercăm să mergem înainte în dialogul spiritual. Apoi au fost amintite câteva principii ale dialogului: caritate, răbdare, a dori binele.

Cardinalul Schönborn a avut o intervenţie foarte frumoasă, vorbind despre cei 40 de ani de dialog şi privind în ansamblul lor, se întreba “cum trebuie să trăim acest dialog?” Cu siguranţă, unitatea creştinilor nu se va face la încheierea acestei întâlniri, drumul este încă foarte lung, dar cum să putem convieţui cu toate aceste opinii: unii sunt deziluzionaţi, alţii sunt obosiţi de la acest dialog, li se pare că este în van, cum să putem răspunde acestei întrebări având în vedere şi urgenţa pastorală de astăzi? Chiar dacă avem impresia unui pas înapoi, chiar dacă există uneori anumite temeri din partea unor membri ai comisiei sau o oarecare oboseală, care trebuie să fie atitudinea creştină, spirituală, pentru a putea aborda această săptămână în mod corect? Şi aici în loc de răspuns a oferit un citat al călugărului Matta’ El Meskin, care spune: “avem o concepţie greşită despre unitate. Domnul s-a rugat, spunând, ‘ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia să fie, în noi, una’ (In 17, 21)”. Dar ce înseamnă acest ‘precum’, ce ne spune nouă astăzi acest cuvânt? Deci cum trebuie să trăim unitatea? Şi răspunsul îl oferă acelaşi călugăr: “Domnul permite diviziunile pentru că noi nu cunoaştem, de fapt, sensul unităţii pe care Dumnezeu îl are în intenţie. Şi dacă vom realiza această unitate cu o intenţie nepotrivită, atunci s-ar putea să utilizăm rău unitatea dintre noi.” Cardinalul a comentat acest lucru, spunând: “Cât suntem de ipocriţi când discutăm cu supărare, sau cu duritate asupra interpretării unui canon, sau a unui citat şi uităm că este mai important dialogul carităţii şi uităm să căutăm acel moment de adevăr, de har, care este cel mai important din acest dialog”. Apoi a încheiat, spunând, “eu nu mă simt atât de legat de idealul unui ‘Document de la Viena’, aşa cum se spunea la un moment dat, că ’sperăm ca rezultatul acestui dialog să fie foarte frumos, să apară un Document de la Viena’, ci, dacă vom reuşi să mergem împreună, cu smerenie, acesta pentru mine va fi rezultatul cel mai mare din această săptămână” – a fost unul dintre cele mai apreciate cuvinte.

Ca şi concluzie a acestei prime zile, cu toţii putem spune că este mai importantă unitatea decât dialogul, şi este mai important dialogul decât subiectul, tocmai pentru că subiectul crează ocazia dialogului, iar scopul dialogului depăşeşte cu mult importanţa subiectului. Scopul dialogului este unitatea deplină a creştinilor, care, recunoaştem cu toţii, depăşeşte puterea noastră de înţelegere aici şi acum. Rugăciunea ne poate ajuta să rămânem deschişi, atenţi la momentul de har, acel timp de graţie care poate să ne dea lumina. Este ca şi când am merge printr-o pădure, în întuneric, cu încredere că undeva, în faţă, vom zări o luminiţă, care ne va conduce pe un drum. Să avem voinţa şi răbdarea să putem accepta adevărul chiar dacă nu ne convine, sau nu ne place, a-l accepta pe celălalt aşa cum este, este calea spre unitatea în diversitate. Aceasta însă nu înseamnă a nu fi sinceri cu noi înşine, nu înseamnă a nu ne spune clar opinia şi a nu spune adevărul credinţei noastre. Important este să ne întrebăm dacă suntem cu adevărat pregătiţi spiritual pentru idealul unităţii, pentru a realiza acest “precum” despre care vorbeşte Isus “precum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine”, dacă suntem pregătiţi să-l realizăm aşa cum Dumnezeu vrea şi dacă, la momentul respectiv, vom fi capabili să facem o utilizare corectă a acestui “precum”, după voinţa bunului Dumnezeu. Au fost şi multe alte intervenţii interesante, trebuie să spun însă faptul că nu voi putea intra în detalii despre textul de lucru, acestea vor fi date de către cei în drept, numai la încheierea momentului de dialog.

Mă voi referi în continuare la ziua de marţi, 22 septembrie, momentul deschiderii sesiunii plenare. La sesiunea plenară au participat, alături de cei doi co-preşedinţi, Mitropolitul Ioannis Zizioulas şi Arhiepiscopul Kort Koch, Cardinalii pe care i-am mai amintit, Christoph Schönborn, Tauran şi Sandri. De asemenea, a fost invitat şi Mitropolitul Mihail de Austria şi Ungaria, grec-ortodox, care în cuvântul său, a spus că “oraşul Viena este o punte între Est şi Vest, care deja este recunoscut pentru relaţiile ecumenice pe care le datorăm marelui Cardinal König, care a fondat Asociaţia Pro Oriente, tocmai pentru apropierea Bisericilor”. În Austria – spunea Mitropolitul – sunt peste 500.000 de credincioşi ortodocşi care pot să îşi trăiască credinţa lor în deplină libertate, cu ajutorul Bisericii Romano-Catolice de care au nevoie: “din punct de vedere pastoral noi am reuşit să depăşim dificultăţile numai datorită Bisericii Catolice latine şi personal Cardinalului Schönborn”. Apoi a urat bun-venit şi succes lucrărilor acestei comisii pentru a dobândi unitatea între Biserici şi pentru preamărirea lui Dumnezeu. În continuare a vorbit Cardinalul Schönborn care şi el a adresat un cuvânt de bun-venit tuturor celor care se află în aula dialogului, a vorbit despre Viena ca şi “oraş al iubirii fraterne între religiile creştine”, a amintit din nou despre Cardinalul König şi despre faptul că şi legislaţia privilegiază acest câmp religios. De asemenea, Cardinalul a vorbit despre multe aspecte pe care le-a avut de învăţat de la celelalte confesiuni şi religii prezente în Viena, a amintit apoi din nou despre icoana Sfântului Andrei ce i-a fost oferită de către Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române şi a mulţumit organizatorilor şi tuturor celor care erau prezenţi. În continuare, discuţia s-a axat mai mult pe probleme metodologice, despre cum ar fi mai bine să se abordeze textul, cum să se abordeze probleme istorice şi probleme teologice.

Aş dori să mai fac două menţiuni – faptul că ieri seară a murit Mons. Eleuterio Fortino, sub-secretarul comisiei noastre şi de asemenea, unul dintre pilonii de bază ai Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor. A fost o persoană care după Consiliul Vatican II a fost cooptat în cadrul Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor şi a avut mereu o contribuţie însemnată, a fost un factor de optimism, un factor pozitiv, care a apărat de multe ori onoarea şi demnitatea Bisericilor din Est, a fost un om mult apreciat atât în cadrul Consiliului dar şi un bun păstor, pentru că era foarte apropiat de popor, celebra Sfânta Liturghie la biserica “Sf. Atanasie” din Roma. El adeseori aducea pace, optimism, forţă, tărie de a trece peste probleme în cadrul acestui consiliu. “A fost într-adevăr”, spunea Episcopul Farrell, secretarul Consiliului, “vocea vie a Bisericilor din Est în biroul nostru. Sperăm acum să fie aceeaşi voce vie pentru unitatea în cadrul dialogului şi acolo unde se află, în ceruri.” Este o pierdere mare pentru Biserică şi probabil, în zilele următoare, Preşedintele Comisiei Catolice, Arhiepiscopul Koch va trebui să meargă la Roma pentru oficiile de înmormântare. De asemenea, a trebuit să plece şi Cardinalul Tauran, din motive de sănătate.

Ne rugăm bunului Dumnezeu ca într-adevăr, împotriva tuturor dificultăţilor, să putem merge înainte şi să descoperim adevăratul sens al misterului dialogului, care ne oferă oricum o surpriză, pentru că în fiecare zi îl redescoperim şi în acelaşi timp parcă rămâne ascuns. Este ca şi misterul Bisericii pe care o ştim şi ni se pare că o cunoaştem, dar ne dăm seama că este într-o dinamică continuă. Ne încredinţăm rugăciunilor dumneavoastră, a celor care ne urmează şi rămânem în continuare liberi la lucrarea Spiritului Sfânt, “ca toţi să fie una”. Amin.

+ Florentin Crihălmeanu,
Episcop de Cluj-Gherla

SURSA: http://www.bru.ro/cluj-gherla

Un comentariu la „GRECO-CATOLICII DIN ROMÂNIA LA VIENA (II): A DOUA RELATARE A P.S. FLORENTIN DE CLUJ-GHERLA

  1. Caliopie

    Pornind sa-I slujesti Domnului,stai in frica de Dumnezeu si „gateste-ti sufletul tau pentru ispita”,nu spre odihna in pace si desfatari!

Comentariile sunt închise.