Hotărârile Secretariatului Panortodox al Sfântului și Marelui Sinod

00000001

În perioada 29 – 30 martie 2016, la Centrul ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy – Geneva, se desfășoară lucrările ședințelor de lucru ale Secretariatului Panortodox al Sfântului și Marelui Sinod.

Delegatul Bisericii Ortodoxe Române ca membru al Secretariatului a fost Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal.

Înaltpreasfinția Sa a declarat pentru Radio Trinitas până în prezent au fost luate hotărâri importante și urgente, cum ar fi:

„Instituirea imediată a site-ului oficial al Sfântului și Marelui Sinod unde vor fi prezentate documentele pregătitoare, aprobate în etapele presinodale și care vor figura pe agenda de lucru a Sfântului Sinod. Aceste documente vor fi publicate în limbile oficiale ale Sinodului: greacă, engleză, franceză și rusă. De asemenea, în mod excepțional, s-a admis și limba arabă ca limbă de lucru în timpul lucrărilor Sinodului”

„Înființarea unor comitete speciale în cadrul Secretariatului Sfântului și Marelui Sinod:

– Comitetul de elaborare a comunicatelor și al mesajului Sfântului Sinod, în general.

– Comitetul pentru buna desfășurare a lucrărilor Sfântului Sinod în plen, precum și în cadrul diferitelor comisii sinodale.

– Comitetul de introducere a amendamentelor în urma dezbaterilor regulamentare cu traducere imediată în cele patru limbi oficiale.

– Comitetul de acreditare a jurnaliștilor și de comunicare cu mass media.

– Comitetul de verificare și editare va avea în grijă publicarea documentelor și a tuturor deciziilor sinodale”

Secretariatul va elabora în amănunt proiectul programului de desfășurare a lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod, a mai precizat Înaltpreasfinția Sa.

„Proiectul va fi inițiat acum și se va continua într-o proximă ședință a Secretariatului. De asemenea, toate Bisericile Ortodoxe Autocefale sunt așteptate să facă recomandările de ierarhi și consilieri cu competențe adecvate pentru fiecare dintre aceste comitete constituite”

Secretariatul Panortodox este format din câte un reprezentant al Bisericilor Ortodoxe Autocefale şi a fost stabilit în urma Sinaxei Primaţilor ce a avut loc la Chambesy – Geneva (Elveţia), în perioada 21 – 28 ianuarie 2016.

Sursa: basilica.ro