HRAMUL BUNEI-VESTIRI ÎN SFÂNTA MĂNĂSTIRE VATOPEDI (SF. MUNTE, PHOTO, update ro)

batop

Praznicul Bunei Vestiri în Mănăstirea Vatopedi 

Marţi, 9 aprilie 2013

 

Cu măreţie aghioritică a fost prăznuită Buna Vestire a Născătoarei de Dumnezeu în Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi.

Hramul a fost condus de Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Glyfada, kyr Pavlos, dar a fost prezent şi Egumenul Mănăstirii Hilandar, Gheron Metodie, care potrivit tradiţiei de 800 de ani participă în fiecare an la hramul sfintei mănăstiri.

La hram au cântat la strana din dreapta părintele Ştefan dintre Danielei, împreună cu părintele Toma şi părintele Filip dintre Tomadei, şi cu părintele Spiridon dintre Gherasimei, iar la strana din stânga au cântat părintele Antipa dela Chilia„Sfânta Ana” şi părinţii dela Chilia„Sfântul Nicolae a Tipografilor” din Karyes.

Vecernia a fost condusă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Kassandreia, kyr Nicodim, împreună cu care a slujit Episcopul de Lvov din Ucraina, kyr Filaret.

În sfârşit, semnalăm faptul căla DumnezeiascaLiturghieau fost prezenţi şi guvernatorul civil al Sfântului Munte Athos, dl. Aristos Kasmiroglou, precum şi egumenii Alexie dela Xenofontşi Gavriil dela Pantocrator.

Foto: Pemptousia.gr

Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

0-bat1

bat10

bato1

0-bat5

0-bat6

bat1

bat2

bat3

bat6

0-bat

0-bat2

0-bat3

bat7

bat8

bat9

0-batt1

0-bat4

bat4

bat5

0-battt