*
La 18 martie 2013, în ziua de luni a primei săptămâni a Postului cel Mare, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a vizitat mănăstirea stavropighială de maici „A Zămislirii”, or. Moscova.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a rugat la serviciul divin, conform statutului, la catedrala „Naşterea Maicii Domnului”, unde au fost oficiate utrenia, ceasurile, obedniţa şi vecernia.
La serviciul divin, de asemenea, s-au rugat protoiereul Vladimir Divakov, secretarul Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii pentru or. Moscova, stareţa locaşului egumena Iuliania (Kaleda), clericii şi monahiile de la mănăstirea „A Zămislirii”, pelerinii.
A cântat corul de la mănăstirea „A Zămislirii” (regent – monahia Serghia (Gazarean)).
La încheierea serviciului divin Preafericitul Patriarh a citit rugăciunile pentru începutul Sfintei Patruzecimi.
Întâistătătorul Bisericii Ruse a fost salutat de egumena Iuliana, care l-a felicitat pe Sanctitatea Sa cu începutul Postului cel Mare şi i-a adus în dar o lumânare din ceară, executată de călugării de pe Athos, şi icoana lui Hristos Mântuitorul.
Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril s-a adresat către enoriaşi cu o predică.
Apoi, însoţit de egumena Iuliana, Preafericitul Patriarh Chiril a vizitat încăperile, situate în partea de jos a catedralei – bisericile în cinstea icoanei Maicii Domnului „Rugul cel nestins” (picturile bisericii s-au finalizat în anul 2012) şi în cinstea Soborului cuvioşilor părinţi şi maici, care în nevoinţă au strălucit, rămăşiţele omeneşti, găsite în timpul lucrărilor arheologice înainte de începerea construcţiei catedralei, precum şi muzeul istoric bisericesc, unde se păstrează fragmentele vechii arhitecturi a mănăstirii.
Astăzi seara Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse va oficia marea pavecerniţă cu citirea Canonului cel Mare al sfântului Andrei Criteanul la catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova.
Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii