Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania a trecut la Domnul
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania a trecut la Domnul în această seară la orele 19:25. Într-un comunicat de presă Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului ne informează:
Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunță că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19:25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, și-a început călătoria spre Împărăția Cerurilor.
Decesul a survenit la Secția de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca. Înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfințitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecțiuni care i-au marcat ultima perioadă de viață. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu.
Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunţată ulterior.
În toate aceste zile de doliu, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii noastre vor înălţa rugăciuni pentru iertarea păcatelor şi dumnezeiasca fericire a sufletului nobil al Părintelui nostru Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu şi pentru veşnica sa odihnă în Împărăţia lui Dumnezeu, alături de aleşii Săi.
Dumnezeu să îl odihnească în pace și pe toți cei îndurerați să îi aline cu mângâierea Duhului Sfânt!

Tocmai am aflat ca …ii canta ingerii.Poate parea ciudat, dar eu ma bucur ca acest om extraordinar este la Domnul.Era pregatit de mult, de mult…Noi nu eram pregatiti lumeste sa-l pierdem, sa nu-l mai avem.Dar sfintia sa isi dorea sa fie acolo, isi dorea desavarsirea .Si o merita.”Cel ce ascultã cuvântul Meu si crede în Cel ce M-a trimis, are viatã vesnicã si la judecatã nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viatã” (Ioan 5, 24).
Sã ne rugãm lui Dumnezeu sã fie si Inalt Preasfintia Sa între aceia care la Judecatã nu vor merge, ci se mutã din moarte la viatã.
Mãrire Tatãlui si Fiului si Sfântului Duh! Amin.
Biserica Ortodoxa Romana azi a pierdut un mare om duhovnicec.Astazi pierdem pe Mitropolitul nostru si simtim o rana.Dar nadajduim ca Dumnezeu ii va randui „BUCURIA LUI”care este IMPARATIA CERURILOR.Pierdem de asemena un mare carturar de care lumea de azi avea nevoie ca de apa si paine.Eu ma rog lui Dumnezeu si-i spun mitropolitului nostru:HRISTOS SA TE ODIHNEASCA IN LATURA CELOR VII SI USILE RAIULUI SA TI LE DESCHIDA SI MOSTEAN IMPARATIEI SALE SA TE ARATE SI IERTARE SA-TI DARUIASCA DE CELE CE AI GRESIT IN VIATA,IUBITORULE DE HRISTOS.
Dumnezeu sa te odihneasca Parinte Mitropolit……..
Pingback: Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, IPS Bartolomeu Anania si-a inceput calatoria spre Imparatia Cerurilor « Hai ca se poate!