ÎNMORMÂNTAREA PĂRINTELUI ADRIAN FĂGEŢEANU 01.11.2011

ÎNMORMÂNTAREA PĂRINTELUI ADRIAN FĂGEŢEANU 

Predica ÎPS Teofan (Audio)

Azi, sâmbătă 1 octombrie, sub acoperământul Maicii Domnului și sub razele luminoase și calde ale soarelui tomnatic care pastelau crestele pădurilor într-o minunată feerie vegetală, a avut loc în pridvorul bisericii mari a mănăstirii Lainici slujba înmormântării Părintelui Adrian Făgețeanu.

Desfășurată conform rânduielii călugărești, slujba a fost săvârșită de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, și de Preasfințiții Gurie al Devei și Nicodim al Severinului, înconjurați de mulți preoți ieromonahi de la mănăstirile Lainici, Antim, Petru Vodă, Nera, la care s-au alăturat și alți preoți de mir din întreaga țară. Credincioșii prezenți, peste 1200 la număr, au umplut platoul din fața bisericii, venind, de asemenea, din toată țara, câțiva venind chiar din străinătate.

Părintele Ioachim Pârvulescu, Starețul mănăstirii Lainici, a prezentat, pe scurt, biografia Părintelui Adrian, amintind de cei 13 ani de detenție, ultimii 6 fiind ”dedicați” Rugului Aprins. Și pentru că Părintele Adrian a iubit mult oamenii și s-a jertfit pentru ei, avem și noi încredințarea că și Dumnezeu i-a iertat mult lui și l-a primit întru odihna Sa.

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, a evidențiat faptul că Părintele Adrian a putut răzbate prin încercările vieții și ale temniței numai pentru că ”era întraripat cu dumnezeiescul dor”, și pentru această râvnă și răbdare a lui Dumnezeu l-a întărit și păzit până la aproape 100 de ani ca să ne fie și să ne dea și nouă mărturie vie de credință ortodoxă lucrătoare și sfințitoare.

Sursa:http://blog.patermihail.ro