Întronizarea Mitropolitului Franţei şi al Europei de Vest şi Centrale (Patriarhia Antiohiei)

Întronizarea Mitropolitului Franţei şi al Europei de Vest şi Centrale (Patriarhia Antiohiei)

 

 

Duminică, 17 noiembrie 2013, la Paris a celebrat Sfânta Liturghie arhierească, la care a participat Preafericitul Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, dimpreună cu alţi ierarhi ai Patriarhiei Antiohiei, ai Patriarhiei Moscovei şi ai Bisericii Ortodoxe a Ciprului. În cadrul Sfintei Liturghii, Patriarhul Antiohiei a săvârşit întronizarea noului Mitropolit al Franţei şi al Europei de Vest şi Centrale, ÎPS Ignatie Al‑Hoshi.

La ceremonie au fost prezenţi Mitropolitul Emanuel al Franţei (Patriarhia Ecumenică), reprezentanţi ai Bisericii Romano-catolice şi ai altor confesiuni.

„Ne aflăm la Paris, dar inima noastră se află în Siria. Cu gândul ne aflăm alături de fraţii noştri care caută pacea” a afirmat Preafericitul Ioan al X-lea.

 Întâistătătorul Bisericii Antiohiei nu a evitat să facă referire şi la bombardarea de curând a şcolii Sfântul Ioan Damaschin, unde au fost ucişi 9 copii.

Totodată, Patriarhul Antiohiei a făcut apel la rugăciunile tuturor pentru eliberarea celor doi mitropoliţi răpiţi.

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea i-a oferit Mitropolitului Ignatie o cârjă arhierească, urându-i să conducă poporul lui Dumnezeu precum Moise în Pământul Făgăduinţei.

La rândul său, ÎPS Părinte Ignatie a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să păstorească poporul Său, subliniind, totodată, responsabilitatea care decurge din aceasta. De asemenea, au fost aduse mulţumiri Patriarhului Antiohiei şi Sfântului Sinod pentru încrederea conferită.

„Suntem chemaţi să dăm o mărturie contemporană, pentru societatea de astăzi. Misiunea noastră este să-L oferim pe Hristos într-o epocă foarte dificilă pentru oameni” a subliniat Mitropolitul Ignatie.

În încheiere, ÎPS Părinte Ignatie a făcut apel la rugăciunile tuturor celor prezenţi, precum şi ale monahilor din Antiohia, Liban şi Siria, pentru lucrarea dificilă pe care of are de îndeplinit în Europa.

Sursa: http://www.romfea.gr/epikairotita/20428-2013-11-18-01-04-50.

Traducere: IAN