– La tot lucrul pe care vrei să-l faci, să zici: de mă va certa Dumnezeu acum ce va fi? Vezi ce răspunde gândul. Şi de te va osândi, lasă-l îndată  şi aruncă lucrul pe care-l ţii şi ia altul, ca să ai nădejde cu el. Căci trebuie lucrătorul să fie gata în tot ceasul să meargă pe calea sa. Şi la lucru de vei şedea, chiar de vei umbla pe drum, aceasta zi-o totdeauna: de ne va chema Dumnezeu acum, cum va fi? Şi vezi ce-ţi răspunde conştiinţa. Şi grăbeşte de fă orice îţi zice. Iar de voieşti  să cunoşti dacă s-a făcut milă cu tine, întreabă-ţi conştiinţa!  Şi nu înceta să faci aceasta, până ce se va încredinţa inima ta şi conştiinţa îţi va zice: credem în îndurările lui Dumnezeu, că negreşit va face milă cu noi. Însă, ia aminte la inima ta, nu cumva să spună acest cuvânt din îndoială. Iar de se va îndoi în credinţă până la un fir de păr, departe de tine este mila. (Cuvinte folositoare la sfinţilor bătrâni cei fără de nume, Pagini de filocalie)

• Meşteşugul meşteşugurilor este cum să alungăm gândul cel rău

Meşteşugul meşteşugurilor, suflete al meu, este ca, de îndată ce pătrunde înăuntrul nostru gândul viclean, să-l alungăm, să ne întoarcem iute şi s-o apucăm pe alt drum.

Să nu ne mai gândim la imaginea ruşinoasă care a venit în închipuirea noastră, să nu o mai ţinem în minte, îndulcindu-ne cu deasa amintire a acelui chip.

Când amintirea unui chip  ne vine în minte, îndată să o alungăm, pentru că ne va înfierbânta trupul, iar aprinderea lui nu se stinge uşor.

Să vedem de departe primejdia şi să ne luăm toate măsurile, ca să fim păziţi de gândurile ruşinoase. Aşa făceau toţi Sfinţii Părinţi şi scăpau de păcat prin trezvia inimii şi prin rugăciunea neîncetată.

Trebuie ca toate simţurile să stea de pază şi să privigheze din toate părţile, ca să nu intre hoţii înăuntru şi să ne biruiască. (Sfânta Mănăstire Karakalu, Sfântul Munte Athos, Părintele Matei de la Karakalu, un lăcrător tăcut al virtuţii)

Când anume cunoaştem că am sporit în rugăciune şi smerenie?– Sporeşti în rugăciune şi smerenie atunci când simţi nevoia să te rogi, aşa cum simţi nevoia de aer şi apă. Există o chemare ascunsă în tine care te îndeamnă continuu să ceri, să mulţumeşti şi să lauzi pe Creatorul tău, eul din tine care se vrea la Tatăl şi la mama lui. El doreşte să se biruiască pe sine, dar se vede slab şi neputincios. El nu vrea să fie rob, adică împătimit, purtând un nume atât de mare, de creştin, ci se vrea lângă Stăpânul şi Răscumpărătorul său.Astfel, sufletul se trezeşte în om şi simte cum inima rănită de dor se apropie de Dumnezeu să comunice. Aşa încep marile treziri spre viaţă în Dumnezeu. Ecoul acesta armonios pe care-l auzi în tine este semnul că eşti viu şi vrei  să rămâi omul viu în bucuria harului Celui dădător de viaţă. Sfântul Ciprian zice: „Cum vrei să fii auzit de Dumnezeu, când nici tu nu te auzi pe tine însuţi!” Sau:”Spune-mi unde eşti atunci când nu te afli înăuntrul tău?” Şi iarăşi: „Darul anume îşi face loc în noi, pe măsură ce se trezeşte eul nostruşi sunt dezrădăcinate patimile.” Când inima se va curăţi de patimi, atunci se va înflăcăra simiţirea către bunul Dumnezeu. (Ne vorbeşte Părintele Arsenie, vol. I) 

• Inima varsă sânge în războiul împotriva patimilor

 Sfinții Părinți ne spun că inima omului este înțesată de rădăcinile patimilor, înfipte adânc și înțelenite cu tărie. Deci, când omul, iluminat de Dumnezeu, încearcă să smulgă o patimă (în definitiv s-o transforme), să-i rupă rădăcinile, să le apuce cu grebla și să le arunce, o dată cu patima sfâșie și inima care varsă sânge și simte durerea. Omul, dacă nu suferă această durere, rămâne pe loc, părăsește lupta și se menține în continuare păcătos și pătimaș. Acceptând suferința, el va smulge suferința patimii și se va izbăvi.

De aceea, Sfinții Părinți prin asceză, iluminare și rugăciune s-au nevoit și s-au constrâns pe ei înșiși scoțând ușor, una câte una, chiar și rădăcinile cele mai mici și au ajuns la starea de despătimire. (Ne vorbește starețul Efrem Filotheitul, Meșteșugul mântuirii.Omilii)

Sursa:http://www.doxologia.ro