Mitropolitul Antim al Tesalonicului:
„Sfinţii Chiril şi Metodie au deschis ochii popoarelor nordului”
Sâmbătă, 11 mai 2013
Autor: Iorgos Ferdis
Cu deosebită măreţie a fost prăznuită pomenirea Sfinţilor Chiril şi Metodie, în biserica cu hramul acestora din Tesalonic.
La vecernia praznicală a slujit Sanctitatea Sa, Mitropolitul Tesalonicului, kyr Antim, împreună cu Preasfinţiţii Episcopi de Theupole, kyr Pantelimon, şi de Therme, kyr Dimitrie.
„Tesalonicul a demonstrat de multe ori că este un oraş al personalităţilor puternice, precum au fost şi Sfinţii Chiril şi Metodie”, a subliniat caracteristic kyr Antim.
A adăugat de asemenea: „Aceşti sfinţi au deschis ochii popoarelor nordului şi le-au dat civilizaţie şi spiritualitate”.
În alt punct s-a referit la situaţia în care se află Uniunea Europeană astăzi, accentuând că „cea mai mare criză prin care trecem este pătrunderea islamului în Europa”.
„Credinţa noastră este o chestiune importantă şi nu putem s-o marginalizăm cu uşurinţă”, a menţionat Mitropolitul de Tesalonic.
Încheind, kyr Antim a semnalat problema pe care o au ţările vecine în legătură cu originea Sfinţilor Chiril şi Metodie, spunând: „Toţi spun că aceşti sfinţi se trag din diferite ţări şi oraşe slave: bulgarii spun că sunt din Bulgaria, cei din Skopje că sunt din Skopje şi aşa mai departe. Nimeni nu spune că sunt din Tesalonic”.
„Acest lucru este o necinstire şi nu trebuie să fim relaxaţi în aceasta privinţă”, a completat Sanctitatea sa.
Puţin după aceea, Mitropolitul Antim a mulţumit marelui eclesiarh al bisericii, Arhim. Ciprian Glarudis, secretar al Tribunalelor Sinodale, pentru lucrarea valoroasă ce se face în această biserică.
Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.