Iubiţii mei! Din vremea formarii micului nostru stat, au ieşit – ia număraţi – mii de legi. Dar polinomia este anomie, adică multa legiuire este nelegiuire. Nu este nevoie însă de atâtea legi. Una singură ajunge, legea Evangheliei: „După cum voiţi să vă facă vouă oamenii şi voi faceţi lor asemenea”!
Astăzi, din nefericire, nu mai stăpâneşte această lege. Dacă aş fi avut dreptul, m-aş fi dus în Sala Naţiunilor Unite şi sus, la înălţime, aş fi scris cu litere luminoase: „După cum voiţi să vă facă vouă oamenii şi voi faceţi lor asemenea”. Vrei, tu Americă, să fie atinse interesele tale? Vrei, tu Rusie, să intre armatele străine şi să-ţi pustiiasca teritoriul? Le vreţi pe acestea voi, marile puteri? Nu. Ei bine, tot aşa să cinstiţi şi voi celelalte popoare.
Acum ne-am întors foarte în urmă. Astăzi în lume – vai – predomină o lege a junglei, legea: „peştele mare îl mănâncă pe cel mic”. Şi noi suntem un peştişor într-un ocean. Lăcomia celor mari pentru petrol şi celelalte interese ale lor predomină.
O, Doamne Iisuse Hristoase, pentru mijlocirile Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, fă să dispară legea junglei, legea nedreptăţii şi a exploatării şi să stăpânească legea Ta, regula de aur: „După cum voiţi să vă facă vouă oamenii şi voi faceţi lor asemenea”. Amin.
Traducere din limba greacă şi tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Augustin, cartea cuprinde 11 predici la duminici, 8 predici la diferite sărbători şi sfinţi, un text apologetico-misionar şi Predicatorul. Scurtă recenzie la corpusul omiletico-misionar Ne vorbeşte părintele Augustin.
Cartea numără 208 pagini, preţul este de 8 lei, iar comenzile se pot face la adresa de mail orthoierapostolos@yahoo.com sau la numerele de telefon 0722. 543. 098 (d-na Mariana) și 0727.713.470 (d-na Iuliana).