Iosif Naniescu, hirotonit arhiereu pentru vrednicia sa

În anul 1833, când mitropolitul Veniamin Costachi a oficiat slujba de sfinţire a pietrei de temelie a Catedralei mitropolitane din Iaşi, tânărul Ioan a fost martor ocular şi rugător în acel moment solemn. „Ulterior, ierodiaconul Teofilact a primit ascultarea de a sluji la Biserica «Sfântul Samuel» din Focşani, care ţinea de Mănăstirea «Sfântul Spiridon». Atunci, Teofilact l-a luat pe nepotul său cu sine. Episcopia Buzăului de atunci era păstorită de episcopul Chesarie, care l-a îndrăgit pe tânărul Ioan şi de aceea l-a tuns în monahism, dându-i numele de călugărie Iosif. Episcopul Chesarie a avut ca părinte duhovnicesc pe întâiul mitropolit al Argeşului, pe nume Iosif. În amintirea părintelui său duhovnicesc i-a dat lui Ioan numele de Iosif. Episcopul Chesarie i-a făcut atunci următoarea urare: «Dacă vei fi harnic, înţelept şi silitor, vei ajunge mare precum a fost ierarhul Iosif». Şi a fost ca părintele duhovnicesc al episcopului Chesarie, ajungând chiar mai mare prin darul Domnului. În anul 1836 s-a deschis Seminarul Teologic din Buzău. Rasoforul Iosif a fost înscris în cea dintâi promoţie a acestui seminar, având profesori deosebiţi, foarte buni, înţelepţi şi evlavioşi. Între alţii l-a avut ca profesor pe celebrul cântăreţ şi profesor de muzică psaltică Macarie, care l-a inspirat şi l-a determinat pe Iosif să iubească foarte mult muzica psaltică. Din anul 1840 până în anul 1847 a urmat cursurile Şcolii «Sfântul Sava» din Bucureşti. După Revoluţia din 1848, a fost trimis să fie stareţ al unei mănăstiri din Vâlcea, în apropiere de Drăgăşani. Aici a fost hirotonit ieromonah, cu binecuvântarea mitropolitului Nifon al Ţării Româneşti. În anul 1852 a fost proherisit protosinghel de către Sfântul Calinic de la Cernica, pe atunci episcop. După aproape opt ani a fost trimis la o altă mănăstire din părţile Dâmboviţei, care se numea Găişeni. A condus această aşezare monahală până la sfârşitul anului 1863, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a desfiinţat multe mănăstiri. Ulterior, Iosif Naniescu a fost nevoit să activeze ca profesor, mai ales că avea o pregătire temeinică. Pentru vrednicia sa, în mod excepţional, a fost hirotonit episcop cu titulatura de «Mira Lichiei». În anul 1873 a fost numit episcop la Argeş, iar din 1875 până în 1902 a fost mitropolit al Moldovei, sub numele de Iosif al II-lea“, a remarcat decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

Râvnitor faţă de cele sfinte şi milostiv

În continuare, pr. prof. dr. Ion Vicovan a punctat activitatea lui Iosif Naniescu ca mitropolit al Moldovei, făcând referire la câteva dintre virtuţile marelui ierarh. „Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost începută de mitropolitul Veniamin Costachi. Din păcate nu a finalizat-o. În urma unei greşeli de proiectare, turla mare, aflată între cele patru turnuri laterale, s-a prăbuşit. În vremea în care Iosif a venit ca mitropolit la Iaşi, cel dintâi lucru pe care l-a avut în vedere a fost acela de a finaliza catedrala. Întrucât în 1877 are loc Războiul de independenţă, a amânat lucrările ca să-i ajute pe soldaţii români aflaţi pe front şi pe familiile acestora. După război, au fost reluate lucrările catedralei. Timp de aproape zece ani a adus catedrala în această formă cu mult efort, cu multă osteneală, cu multă rugăciune şi frământare. După sfinţirea din 1887, Iosif Naniescu a adus în catedrală moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Mănăstirea «Sfinţii Trei Ierarhi». Mitropolitul Iosif Naniescu a apărat Biserica într-o perioadă în care era lovită din toate părţile. Pe lângă râvna faţă de cele sfinte şi faţă de rugăciune, o altă virtute a lui Iosif Naniescu a fost milostenia. Noi, cei de astăzi, trebuie să luăm exemplu din pilda vieţii lui“, a subliniat pr. prof. dr. Ion Vicovan.

Sursa: doxologia.ro