CITIŢI ŞI:
* * *
Mitropolitul Nicolae de Fthiotida:
„În ciuda asigurărilor şi cuvintelor mari, anumiţi factori din politică ajutaţi şi de alte centre anti-bisericeşti şi antinaţionale, încearcă să îndepărteze Biserica la periferia vieţii sociale.”
Miercuri, 2 mai 2012
Miercuri, 2 mai, Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Fthiotida, kyr Nikolaos, a slujit şi a predicat în biserica Sfântului Atanasie din Lamia ce-şi prăznuia hramul.
În timpul Dumnezeieştii Liturghii a oficiat hirotonia în preot a părintelui diacon Konstantinos Koutsomplis. Înaltpreasfinţitul, adresându-se celui pe care l-a hirotonit, a accentuat înălţimea preoţiei şi misiunea preotului în epoca actuală şi i-a urat să aibă ajutorul lui Dumnezeu pe calea preoţească.
În continuare, Înaltpreasfinţitul nostru Arhipăstor, adresându-se poporului, a spus că această hirotonie are ceva special, deoarece părintele Konstantinos, în ciuda vremurilor grele, a acceptat să fie hirotonit ca preot fără salariu şi a accentuat că drumul Bisericii nu este determinat de răsplata materială, nici de guverne şi politicieni, ci de Sfântul Duh care călăuzeşte Biserica spre mântuirea membrilor ei.
Din păcate, în Elada de astăzi, care este influenţată de spiritul scolasticismului occidental, nu a fost apreciată contribuţia clerului. Imediat după Revoluţia de la 1821, bavarezii au dorit să îndepărteze Biserica din viaţa noului stat.
Această mentalitate continuă până în zilele noastre, când, în ciuda asigurărilor şi cuvintelor mari, anumiţi factori din politică ajutaţi şi de alte centre anti-bisericeşti şi antinaţionale, încearcă să îndepărteze Biserica la periferia vieţii sociale.
Biserica însă nu va abandona nici Neamul, nici Poporul, iar în această grea fază a globalizării se va afirma ca mamă iubitoare de popor şi Chivot a tradiţiilor. Multe se spun în ultima vreme despre limitarea influenţei sfântului cler şi despre întreruperea plăţii salariilor lui, însă e vai şi amar, dacă există un astfel de guvern care să îndrăznească să impună un astfel de proiect de lege dezonorant.
La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, Înaltpreasfinţitul a spus că Dumnezeiasca Liturghie festivă a avut o tentă de rămas bun, deoarece birourile administrative ale Sfintei Mitropolii, care au fost găzduite mulţi ani în Centrul Duhovnicesc al parohiei Sfântul Atanasie, îşi vor desfăşura activitatea din zilele imediat următoare în Centrul pentru Tineret al Sfintei Mitropolii, din regiunea Nea Ambliani, unde se află şi Paraclisul Sfântului Efrem.
La sfârşit, Înaltpreasfinţitul, exprimându-şi mulţumirile şi recunoştinţa faţă de Consiliul bisericesc al parohiei, a acordat preşedintelui acestuia Medalia Sfintei Mitropolii ca aducere aminte a faptului că această parohie a sprijinit administraţia Mitropoliei mulţi ani cu vrednicie, multă iubire şi demnitate. În răspunsul său la alocuţiune, parohul bisericii, părintele protepresbiter Panaiotis Litopoulos, cu multă emoţie a mulţumit Înaltpreasfinţitului pentru cinstea rezervată parohiei de a găzdui timp de opt ani birourile Sfintei Mitropolii şi de a deveni astfel centrul administrativ al Fthiotidei.
S-a referit la înalţii oaspeţi bisericeşti, politici şi militari care au trecut prin parohie, ca să-l viziteze pe Înaltpreasfinţitul şi şi-a exprimat bucuria pentru buna comunicare construită între funcţionarii Mitropoliei şi personalul parohiei Sfântului Atanasie. La Dumnezeiasca Liturghie şi la hirotonie au fost prezenţi candidaţii la alegerile parlamentare, dl. Hristos Staikouras, dl. Nikolaos Stavroiannis, dl. Dimitrios Brianis şi d-na Iannoula Drosopoulou.
După Dumnezeiasca Liturghie, Consiliul bisericesc a dat o recepţie la care au participat Înaltpreasfinţitul, oficiali şi rudele preotului hirotonit la Centrul Duhovnicesc al parohiei. Pentru abordarea posibilităţii întreruperii plăţii salariilor preoţilor parohi, Înaltpreasfinţitul nostru mitropolit a convocat pentru joi, 3 mai, Sinaxa preoţească, pentru a vedea şi punctele de vedere ale celor 260 de parohi din Sfânta Mitropolie.
TRADUCERE: https://acvila30.ro, SURSA. ROMFEA.GR
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [https://acvila30.ro], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.