MOAŞTELE SFÂNTULUI POLICARP VOR FI ADUSE LA IAŞI
Oraşul Iaşi an de an devine neîncăpător cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Anul acesta, pelerinii care vor veni în capitala Moldovei vor avea prilejul să se închine şi la moaştele Sfântului Policarp, episcopul Smirnei, care vor fi aduse de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia, după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Moaştele Sfântului Policarp vor fi aduse de către Înalt Preasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, şi Aghios Vlasios. Credincioşii sunt aşteptaţi şi în acest an să vină în pelerinaj la Iaşi pentru a se închina „Ocrotitoarei Moldovei”. Cu acest prilej, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei organizează în perioada 9-17 octombrie o serie de evenimente speciale dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva.
Duminică, 9 octombrie, la orele 13:00, va avea loc în Turnul Mănăstirii Golia, vernisajul expoziţiei de fotografii „Orthphoto 2011”, care va fi deschisă până pe 16 octombrie. Seara, în aceeaşi zi, la Centrul de conferinţe „Providenţa”, va avea loc etapa mitropolitană a concursului coral „Lăudaţi pe Domnul”, ediţia a VIII-a, organizat de Patriarhia Română.