Cine urmează? Amenințările lui Dmitruk subminează încrederea în autorități

20 august 2024 20:27

Autor: Uniunea jurnaliștilor ortodocși
Imagine: UJOImagine: UJO

În ultimele câteva zile, toți oamenii cu mintea sănătoasă din Ucraina urmăresc îndeaproape situația alarmantă creată în legătură amenințări la adresa deputatului Artem Dmytruk, care a devenit o țintă pentru radicali.

Aceste amenințări depășesc „discursul de ură” cu care s-au obișnuit deja ucrainenii și reprezintă o escaladare periculoasă a luptei între cei care caută să susțină valorile tradiționale ale Ucrainei și cei care caută să le distrugă. Însuși Dmytruk consideră că „în fiecare zi, în țara noastră au loc noi atacuri informaționale. Aceste atacuri nu au drept scop doar distrugerea societății noastre, ci distrugerea completă a conștiinței și rațiunii oamenilor”.

Potrivit parlamentarului, „oamenii noștri sunt transformați într-o masă pasivă, ușor de manipulat ori de câte ori este necesar”. El afirmă că „acestea nu sunt izbucniri aleatorii sau incidente izolate. Este vorba despre acțiuni deliberate care se încadrează într-un plan mai larg de eliminare a tot ceea ce nu se aliniază cu agenda actuală propulsată de autorități! Acest lucru îi afectează în special pe cei care îndrăznesc să se pronunțe împotriva lor sau să apere drepturile oamenilor”.

În esență, atunci când vorbim despre situația cu Dmytruk, trebuie să înțelegem că nu este vorba doar despre siguranța unei persoane, ci despre viitorul țării noastre, al drepturilor și al societății noastre. Biserica Ortodoxă Ucraineană se află în centrul acestei lupte, confruntându-se cu persecuții nedrepte, în timp ce guvernul închide ochii la amenințările reale care pot surveni de la grupurile extremiste.

Radicalii – o amenințare reală pentru Ucraina

Să numim lucrurile pe nume: cei care îl amenință pe Artem Dmytruk sunt niște extremiști și provocatori aroganți. Acești indivizi incită în mod deschis la violență împotriva lui Dmytruk, mergând chiar atât de departe încât au cerut o vânătoare „safari” împotriva lui și a familiei sale. Potrivit lui Dmytruk însuși, Karas, „în prostia lui, a hotărât că i-am insultat pe militarii care desfășoară operațiuni în regiunea Kursk! Și i-a îndemnat să mă vâneze. Promite că oricine „îmi va pune capul la picior”, va fi un erou național și nu va avea de răspuns pentru aceasta”.

Acesta nu este doar un exemplu tulburător de retorică extremistă – este o amenințare directă la adresa siguranței unei persoane publice. În lumina acestui fapt, trebuie să ne întrebăm: unde este guvernul? De ce autoritățile nu au luat măsuri imediate împotriva celor care incită în mod deschis la violență?

În același timp, Dmytruk crede că acești radicali nu îl atacă doar pe el, ci atacă valorile pe care le reprezintă. Ei disprețuiesc pe oricine care nu se încadrează în viziunea lor îngustă și plină de ură asupra lumii și sunt dispuși să folosească amenințările și violența pentru a reduce la tăcere pe oricine cu care nu sunt de acord. Faptul că acești oameni pot acționa atât de obraznic, efectiv fără nicio reacție din partea forțelor de ordine, vorbește fie despre neputința guvernului, fie despre încurajarea directă a extremismului în țara noastră.

Aceste concluzii destul de descurajatoare sunt determinate de un mesaj pe canalul de Telegram al conducătorului Biroului Președintelui, Andrii Yermak. În loc să-i liniștească pe radicali, Yermak a scris: „Când în Ucraina astăzi sunt de acei care sunt gata să apere influența bisericii moscovite, să bată oamenii, să-i amenințe pe rețelele de socializare, având statutul de parlamentar, nu este un lucru normal. Și nu este vorba despre libertate, ci despre altceva, nu trebuie de făcut astfel de acțiuni – societatea noastră a trecut deja toate testele de unitate. Nu va exista nicio schismă bisericească aici. Și nici amenințări”.

Deci, atunci când radicalii cer uciderea lui Dmytruk, este normal, dar când Dmytruk scrie că „se plimbă cu bicicleta pe calea sănătății din Odesa din două în două zile” și Karas poate veni să-și face poză cu el – aceasta este o amenințare și, potrivit lui Ermak, „nu este ceva normal”. Nu mai e nimic de comentat aici.

În orice caz, atât timp cât radicalilor li se permite să acționeze cu impunitate, nimeni din Ucraina nu se poate simți nici măcar în siguranță relativă. Mai mult, potrivit deputatului Dmytruk, „publicațiile lui Karas sunt o dovadă suplimentară a unui efort sistematic de a elimina dizidenții”. El crede că „îndemnurile de a pune mâna pe lăcașurile sfinte, de a-i extermina pe cei nedoriți — toate acestea indică amploarea și profunzimea acestei lucrări” și că „oameni precum Karas, Sternenko, Lakin și alții sunt doar pioni în acest joc, care duc la îndeplinire voia celor mai „mari”, care caută și ei să distrugă Ucraina și societatea noastră”.

Este evident că există o campanie deliberată de subminare a drepturilor și libertăților democratice, precum și a celor care le susțin, în timp ce amenințările reale la adresa țării noastre sunt ignorate.

Guvernul nu este în stare să-și protejeze cetățenii?

Incapacitatea (sau lipsa de voință?) a guvernului ucrainean de a-l proteja pe Artem Dmytruk este un exemplu izbitor al eșecului său mai serios – sau reticenței – de a-și proteja cetățenii. În pofida numeroaselor amenințări împotriva lui, cererile de protecție ale lui Dmytruk au rămas fără răspuns. El a precizat ney într-una dintre declarațiile sale publice că unele grupuri infracționale organizate au început să comploteze un atac împotriva lui și a familiei sale: „Eu și familia mea primim amenințări cu moartea în fiecare zi!”.

Totuși , în pofida acestor amenințări grave, guvernul nu a făcut absolut nimic. Mai mult, până și cererea lui Dmytruk de protecție legală ca deputat a fost respinsă. „Când, având în vedere pericolul real, am vrut să-mi exercit dreptul de a mă PROTEJA pe mine și pe familia mea, am fost refuzat! Refuzul s-a datorat presiunilor din partea înaltelor oficialități și autorități ale statului!”, a scris deputatul.

Această situație nu este doar un eșec administrativ: este o trădare a principiilor fundamentale ale democrației și securității civice pe care statul ar trebui să le asigure. În esență, aceasta este funcția de bază a statului.

Dar în loc să reacționeze la amenințările reale pe care le  aduc radicalii, guvernul nostru își concentrează energia pe interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Cel mai surprinzător lucru este că toate acestea sunt justificate ca o necesitate a „securității naționale”, dar, așa cum subliniază pe bună dreptate Dmytruk, aceasta nu este altceva decât o încercare subtil acoperită de a-i suprima pe cei care susțin valorile tradiționale și nu sunt de acord cu politica actuală.

Ipocrizia și securitatea națională

Argumentul că Biserica Ortodoxă Ucraineană reprezintă o amenințare la adresa securității naționale este de râs în comparație cu inacțiunea guvernului față de adevărații radicali care amenință că vor ucide un parlamentar. Dacă securitatea națională ar fi cu adevărat o prioritate, guvernul și-ar mobiliza toate resursele pentru a-i aresta și trage la răspundere pe cei care incită în mod deschis la violență și la ură. În schimb, autoritățile noastre sunt concentrate să facă presiuni asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene, marea majoritate ai căror reprezentanți nu au făcut nimic rău sau dăunător decât că au slujit lui Dumnezeu și necesităților duhovnicești a milioane de ucraineni.

De aici tragem concluzia că acțiunile (și inacțiunile) guvernului dezvăluie elocvent adevăratele sale priorități. Nereușind să înlăture amenințările reale, autoritățile lasă, în realitate, să prospere extremismul, distrugând în același timp instituțiile care au fost cândva fundamentul societății ucrainene și pentru care oamenii au mers la jertfă pe Maidan.

Ce putem să facem?

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că guvernul își trădează propriul popor. În fața unei asemenea trădări, devine clar că nu ne putem baza pe instituțiile statului care trebuie să ne protejeze. Prin urmare, trebuie să luăm lucrurile în propriile mâini, stând împreună pentru a ne apăra credința și drepturile.

Cazul lui Artem Dmytruk nu este doar bătălia lui; este o bătălie pentru toți cei care își prețuiesc credința, convingerile și dreptul de a trăi fără teama de violență și persecuție pentru disidență.

În primul rând, trebuie  să-l susținem pe robul lui Dumnezeu Artem. S-a confruntat deja cu mai multe amenințări pe care le poate duce un om obișnuit și trebuie să procedăm astfel ca să nu rămână singur în această luptă. Dacă autoritățile nu-l pot proteja, pot să intervină colegii credincioși și voluntarii din Biserica noastră? Dmytruk nu trebuie lăsat singur, așa cum, din păcate, mulți dintre frații și surorile noastre în prezent îndură persecuția pentru poziția lor.

În plus, dacă autoritățile nu îl aud pe Dmytruk, poate că alegătorii săi, adică oamenii, trebuie să își ridice vocea? De exemplu, am putea iniția petiții prin care să cerem ca radicalii care-l amenință pe Dmytruk să fie trași la răspundere.

Avem tot dreptul să cerem arestarea și urmărirea lor imediată. Pentru că legea trebuie aplicată în mod egal pentru toți, iar cei care incită la violență trebuie pedepsiți.

Concluzii

Situația cu care ne confruntăm (pentru că dacă Dmytruk este fratele nostru în Hristos, problemele lui sunt și problemele noastre) este gravă, dar nu suntem neputincioși. Unindu-ne, sprijinindu-ne unii pe alții și refuzând să păstrăm tăcerea, ne putem proteja credința, drepturile și Biserica noastră. Lupta lui Artem Dmytruk este lupta noastră. Curajul său în fața amenințărilor radicale ne inspiră și servește drept exemplu pentru noi toți.

Putem proteja Biserica Ortodoxă Ucraineană și trebuie să cerem de la guvern acțiuni reale împotriva celor care reprezintă o amenințare reală pentru societatea ucraineană, democrație și libertatea de exprimare. Credința, libertatea și viitorul nostru depind de acest lucru. Nu fiți indiferenți față de ceea ce se întâmplă pentru că numai împreună putem birui toate forțele răului care s-au ridicat împotriva noastră, a Bisericii noastre și a viitorului țării noastre iubite.

Sursa: https://spzh.live/ro/zashhita-very/81704-kto-sledujushchij-kak-uhrozy-dmitruku-podryvajut-doverie-k-vlasti?fbclid=IwY2xjawE5OERleHRuA2FlbQIxMQABHYFf5ihY8xE8E7C3MxnhjB8nOkyhZkUleuMrurqWLowd5zbspAayiuraQw_aem_SkGY8DzTwDEhwUUAmTXDzw

Deputatul care nu a votat interzicerea BOUkr este amenințat cu moartea

21 august 2024 13:18

Autor: Uniunea jurnaliștilor ortodocși
Artem Dmytruk în Rada Supremă. Imagine: screenshot de pe canalul de Telegram al lui DmytrukArtem Dmytruk în Rada Supremă. Imagine: screenshot de pe canalul de Telegram al lui Dmytruk

Astfel de amenințări cu violența împotriva unui deputat al Radei sunt absolut inacceptabile și trebuie condamnate în cei mai fermi termeni, a spus Robert Amsterdam.

Conducătorul societății internaționale pentru drepturile omului Amsterdam & Partners LLP, apărătorul american al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Robert Amsterdam, a scris pe rețeaua X că a primit „mesaje foarte tulburătoare de la deputatul Radei Supreme a Ucrainei Artem Dmytruk, care nu a votat pentru proiectul de lege privind epurarea religioasă”.

„El și familia lui primesc amenințări cu moartea din cauza credinței. El a fost amenințat cu siguranță de radicalii de dreapta, cunoscuți pentru legăturile lor cu Andrii Yermak. Yermak însuși l-a amenințat indirect pe Artem și pe alții într-o postare pe X”, a spus avocatul internațional pentru drepturile omului.

Bob Amsterdam a menționat că parlamentarul a recurs mai devreme la serviciile firmei private de securitate Titan, dar protecția i-a fost ridicată, iar firmei de securitate i-a fost interzis să ofere servicii de securitate lui Artem Dmytruk.

„O astfel de hărțuire, intimidare și amenințările cu violență împotriva unui membru al Radei sunt absolut inacceptabile și trebuie condamnate în termeni cât mai hotărâți”, se arată în comunicat.

UJO a informat mai devreme că Artem Dmytruk a urcat pe podiumul Radei Supreme după adoptarea Legii 8371 și a declarat că „credința noastră nu poate fi interzisă.

Sursa: https://spzh.live/ro/news/81715-deputatu-ne-holosovavshemu-za-zapret-upts-uhrozhajut-smertju-amsterdam?fbclid=IwY2xjawE5ERBleHRuA2FlbQIxMQABHY48Hwd5hZiDiTre1aW9BOZSBxhUR30RigzlgsVnu2TIGBdYHxFBDCNbrg_aem_yxx04088B7wtdhgiVIyGeA

Viatrovici a spus când va începe procesul de lichidare a parohiilor BOUkr

20 August 2024  15:34

Autor: Uniunea jurnaliștilor ortodocși
Volodimir Viatrovici. Imagine: LigaVolodimir Viatrovici. Imagine: Liga

Deputatul a explicat cum va funcționa mecanismul Legii 8371.

Deputatul Ucrainei de la Partidul „Solidaritate Europeană” Volodimir Viatrovici a comentat prevederile Legii 8371, care a fost adoptată de Parlament. Viatrovici a notat pe contul său de Facebook că după semnarea legii de către președintele Volodimir Zelenski, Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință (SSELC) va începe să verifice organizațiile religioase cu privire la afilierea lor la Biserica Ortodoxă Rusă.

„Legea interzice direct activitățile Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina. La treizeci de zile de la semnarea de către președinte și publicarea sa, Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință va putea verifica organizațiile religioase din Ucraina cu privire la afilierea lor la Biserica Moscovei. În cazul în care se detectează cel puțin unul dintre cele 5 indicii de afiliere a unei organizații religioase la Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) așa cum este definit de lege, o astfel de organizație va primi o prescripție privind eliminarea acestei legături în termen de 30 de zile. Dacă legătura cu Moscova nu va fi întreruptă, statul va intenta un proces privind interzicerea organizației. Procedurile judiciare privind interdicția vor începe peste 9 luni după publicarea legii”, a scris Viatrovici.

Deputatul a mai subliniat că organizațiile religioase care cad sub incidența legii vor fi private de dreptul de a folosi proprietatea comunală și de stat pe teritoriul Ucrainei.

„La fel de important este că organizațiile religioase afiliate BORu vor fi private de dreptul de a folosi proprietatea de stat și comunală. Dacă nu rup legăturile cu Biserica din Moscova, atunci în termen de două luni contractele de folosință a bisericilor care aparțin statului sau comunităților locale vor fi anulate. Și nu este vorba despre vreo „persecuție pentru credință” mitică, ci despre bunul simț. Pentru că bisericile care sunt proprietatea poporului ucrainean, trebuie să fie folosite de ucraineni, nu de Biserica Moscovei”, a adăugat parlamentarul.

După cum a raportat UJO, expertul politic, filozoful și vloggerul Pavel Șelin consideră că interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene va face imposibilă unitatea Ucrainei.

Sursa: https://spzh.live/ro/news/81693-vjatrovich-rasskazal-kohda-nachnutsja-sudy-po-zapretu-obshchin-upts?fbclid=IwY2xjawE32WpleHRuA2FlbQIxMQABHfCt_AtnMvyg4Dk3uMz1JtoKbi2vYlK4DpEbFPRhuzIaJqmB48x0kDIL7A_aem_XrkLO5p8IOJWWv83sHnYuw

În căutarea legitimității lui Dumenko: BOaU se așteaptă la mari schimbări?

23 August 2024 12:43

Epifanie Dumenko și Epifanie Dumenko și „Sinodul de Unificare”. Imagine: UJO

Au trecut aproape șase ani de când Dumenko a devenit conducător al BOaU. Totuși, problema legitimității lui Dumenko ca „primat” al BOaU este mai actuală ca niciodată.

Am scris mai devreme că Fanarul este foarte nemulțumit de metoda lui de a conduce noua „biserică”, care se concentrează pe folosirea de răngi și polizoare pentru dialogul cu Biserica Ortodoxă Ucraineană. În plus, conform informațiilor noastre, organizația lui Serhii Dumenko și-a pierdut încrederea în ochii Președintelui.

În primul rând, ne amintim că, potrivit presei elene, conducerea ucraineană a scris plângeri împotriva lui Dumenko la Istanbul.

În al doilea rând, conform informațiilor de care dispunem, în cadrul unei ședințe înainte de adoptarea Legii 8371, majoritatea participanților (deputați din diverse facțiuni) și-au exprimat opinia că nu este recomandabil să se bazeze pe BOaU în relațiile dintre biserică și stat. Toți din parlamentul ucrainean înțeleg că BOaU este exclusiv un proiect al lui Poroșenko, care, la rândul său, este aproape singurul competitor politic al lui Zelenski. Nu este greu de ghicit ce rezultă din aceasta.

De ce atunci Dumenko continuă cooperarea strânsă cu Poroșenko? Răspunsul este unul – banii. În rețea au existat deja informații că în 2020 structura lui Epifanie a primit 5 milioane de dolari de la fostul președinte al Ucrainei pentru a-i organiza sprijinul în timpul alegerilor locale. Aceste fonduri trebuiau distribuite între eparhiile BOaU, dar, după cum presupunem, totul s-a întâmplat ca în acea faimoasă anecdotă despre Ianukovici – „au găsit prin cine să transmită”.

Dar autoritățile statului s-au răcit față de Epifanie nu numai din acest motiv. Retorica sa excesiv de agresivă, precum și acțiunile excesiv de agresive ale celor care îl susțin, oferă autorităților o înțelegere clară că el este incapabil să unească pe cineva.

Deci, în Biroul Președintelui, Dumenko este perceput ca un „pilot doborât”, iar sosirea delegației Fanarului este o dovadă în acest sens. Fanarioții au venit nu la cererea lui Epifanie, ci împotriva voinței sale – la invitația directă de pe strada Bankova. De asemenea, știm cu siguranță că principalul adversar al oricărei negocieri între Fanar și Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost conducerea BOaU în persoana lui Zorea (el este principalul) și Dumenko. Acest „obstacol” i-a obosit deja atât pe cei de pe Bankova, cât și pe patriarhul Bartolomeu.

De asemenea, se știe că ierarhia Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu va fi de acord cu nicio hotărâre „împăcatoare” cu Fanarul până când nu se va rezolva problema canonicității hirotonirilor BOaU, ca să nu mai vorbim de acaparările bisericilor.

Tocmai din acest motiv ne-am hotărât să scriem acest articol – nu doar pentru a le aminti celor care știau deja că Epifanie nu este legitim, dar și pentru a oferi informații suplimentare celor care sunt acum foarte interesați de această problemă.

Deci…

Filaret este împotriva lui Epifanie

Una dintre figurile centrale din „Ortodoxia ucraineană”, o persoană care a jucat un rol în mare măsură catastrofal în ea, este Filaret Denisenko. Totuși, pentru toți patrioții noștri, el este tocmai omul datorită căruia Ucraina și-a câștigat „propria biserică independentă”. Prin urmare, opinia sa despre autoritatea omului pe care el însuși l-a făcut primat al BOaU este deosebit de importantă pentru noi.

Și Denisenko este cel care este deosebit de activ în a pune sub semnul întrebării fundamentele canonice și juridice pe care este construit tronul șubred al lui Epifanie.

Pentru a înțelege pe deplin ce nu-i place lui Filaret, este necesar să ne aprofundăm în contextul istoric al întregii situații, precum și în încălcările procedurale din timpul „alegerii” lui Dumenko, pe care, din anumite motive, nimeni nu le-a abordat încă în modul cuvenit.

Rădăcinile problemei se află în așa-numitul „Sinod de Unificare”, care a avut loc la catedrala  Sfintei Sofia din Kiev pe 15 decembrie 2018. „Sinodul” a fost convocat pentru a uni Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Kievului (BOU-PK), Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană (BOAU) și doi episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene într-o „biserică unică autocefală” – Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU). Sinodul a fost convocat de patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care a devenit principalul argument împotriva lui Dumenko în mâinile lui Filaret.

Trebuie notat faptul că Denisenko, în calitate de administrator cu foarte multă experiență, „vede rădăcina problemei” și vorbește despre lucrurile care pun sub semnul întrebării deciziile „Sinodului de Unificare”. Filaret afirmă că „Sinodul” nu a fost cu adevărat ucrainean, ci mai degrabă a fost impus de Fanar. Conform tradiției ortodoxe, precum și statutului BOU-PK și al BOAU, fiecare Biserică Locală, în special cea care își revendică independența, trebuie să aibă autonomie în gestionarea treburilor, inclusiv în convocarea sinodurilor. Faptul că sinodul a fost convocat de patriarhul Bartolomeu și nu de unul dintre conducătorii Bisericilor Ortodoxe Ucrainene, în opinia lui Denisenko, distruge atât autoritatea „sinodului” însuși, cât și independența BOaU.

Mai mult, Filaret notează că nu numai convocarea, dar și președinția „sinodului” a fost în mâinile Patriarhiei Ecumenice (în special în mâinile mitropolitului Emmanuil al Franței), ceea ce, în opinia sa, discreditează complet conceptul de autocefalie ucraineană.

Denisenko a reamintit de câteva puncte cheie care nu se aliniază nici cu Statutul, nici cu tradiția vreunei biserici autocefale:

  1. Invitația la „sinod” a fost trimisă de patriarhul ecumenic Bartolomeu, nu de „patriarhul” Kievului Filaret.
  2. „Sinodul” a fost prezidat de reprezentantul patriarhului ecumenic, mitropolitul Emanuel al Franței, nu de „patriarhul”  Filaret al Kievului (la acea vremea, trebuie menționat, el era considerat de Fanar mitropolit legitim al Kievului, și i s-a oferit chiar să devină „Patriarh de onoare” al BOaU).
  3. Alți ierarhi și clerici ai Patriarhiei Ecumenice au participat la „sinod” în calitate de delegați, ceea ce este inacceptabil la un Sinod Local al unei Biserici autocefale.
  4. Originalele protocolului și rezoluțiilor „sinodului” ținut la 15 decembrie 2018 se află la Patriarhia Ecumenica în Istanbul, nu la Kiev.
  5. La „sinod”, participanții greci, reprezentați de mitropolitul Emmanuel al Franței, au propus adoptarea Statutului BOaU, dar nu în varianta ucraineană (adică Statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului (BOU-PK), ci în versiunea greacă, care a fost scrisă la Fanar.

Serviciul de presă al BOU-PK a mai semnalat și alte aspecte care încalcă procedurile canonice și juridice:

  1. Potrivit Statutului, Patriarhul, împreună cu Sfântul Sinod sau Sinodul Arhieresc, poate convoca un Sinod Local. Nu s-a luat o astfel de decizie.
  2. Sinodul Local include nu numai episcopi, ci și reprezentanți ai clerului, mănăstirilor, instituțiilor teologice și mireni aleși la ședințele eparhiale. Nu s-au ținut ședințe eparhiale.
  3. La un Sinod Local sunt alese organele de conducere, iar lucrările Sinodului sunt documentate. Acest așa-numit „Sinod Local” din Sofia Caldă nu a aprobat ordinea de zi, programul sau regulamentul ședințelor sale, nu a fost format nici un Secretariat sau organisme de lucru ale „Sinodului” (cum ar fi o comisie de numărare), și nici nu au fost aleși membrii conducători ai Sinodului.
  4. Nu există procese verbale cu înregistrări ale dezbaterilor, decizii sau a votului săvârșit la „Sinodul Local”, ceea ce indică nelegitimitatea completă a acestei ședințe.

„Alegerea” lui Epifanie (sau mai degrabă lipsa ei)

Punctul central în încercarea de a înțelege cât de legitim este Dumenko (Epifanie) constă în modul în care a fost „ales” ca conducător al BOaU. Pe scurt, trebuie amintit că legea canonică ortodoxă care reglementează activitățile interne ale oricărei Biserici Ortodoxe, prevede că alegerea independentă și autonomă a primatului este unul dintre fundamentele autocefaliei. În mod tradițional, conducătorul unei Biserici Ortodoxe Locale este ales în Sinodul Local al acestei Biserici, care include nu numai episcopi, ci și clerul, monahii și reprezentanții ai mirenilor. Acest Sinod trebuie să reprezinte întreaga Biserică și să asigure transparența și legimitatea alegerii primatului său.

Totuși, procesul care a dus la „alegerea” lui Epifanie nu a respectat această regulă bine definită. Mai mult, nici măcar nu s-a conformat Statutului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care formulează net procedura de alegere a primatului.

Astfel, paragraful X (punctele 8-10) prevede:

„8. Candidații la tronul Mitropoliei Kievului sunt aleși dintre episcopii conducători ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina.

9. Se determină trei candidați dintre cei care obțin majoritatea voturilor în timpul votului secret.

10. După aceasta, Sinodul Local, prezidat de locum tenens, alege prin vot secret noul mitropolit al Kievului și al Întregii Ucraine. Este ales cel care primește majoritatea voturilor dintre cei trei”.

Nimic din toate acestea nu s-a făcut în cazul lui Epifanie. În esență, el a fost pur și simplu numit primat la „Sinodul de Unificare” (care, ca să amintim, nu a fost un sinod al BOaU). Prin urmare, potrivit lui Filaret, din moment ce Epifanie nu a fost ales în mod corespunzător, primatul său este necanonic și, în consecință, nu este legitim.

Argumentele lui Filaret sunt întărite de faptul că până în iulie 2023 nu a avut loc un „Sinod Local al BOaU”. Aceasta înseamnă că toate hotărârile „Sinodului de Unificare” nu au fost ratificate timp de cinci ani, iar problema legitimării primatului a fost evitată în mod deliberat. Singura declarație pe această temă a fost făcută de „Sinodul Arhieresc” al BOaU în mai 2023, când „Sinodul a aprobat lucrarea primatului, Mitropolitul Epifanie al Kievului și al întregii Ucraine și a Mitropoliei Kievului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOaU), și și-a exprimat sprijinul deplin pentru el”. În esență, această „aprobare” este singura bază pentru „autoritatea” actuală a lui Dumenko. Dar, să fim de acord, „aprobarea” și alegerea sunt două lucruri diferite.

Este clar de ce Dumenko nu a ținut un „Sinod Local” și a evitat cu grijă problema alegerilor în acest timp. Pentru că, în orice scenariu și în competiție cu orice rival, nu are nicio șansă. În cel mai bun caz, el ar putea fi starețul mănăstirii Vâdubițk. Și chiar și asta este nu este sigur…

A considera problemele legate de lipsa „alegerii” lui Dumenko ca fiind banale sau neurgente este prea naiv. Aceste probleme ar putea avea consecințe grave pentru BOaU. Trebuie amintit că în Biserica Ortodoxă justiția este profund împletită cu respectarea dreptului canonic și a procedurilor stabilite. Când acestea sunt ignorate sau ocolite, adesea se ajunge la probleme serioase.

În plus, există și aspectul juridic. BOaU funcționează atât în ​​cadrul canonic, cât și în cadrul juridic (laic) obișnuit, iar orice ilegalitate a conducerii sale ar putea duce la… probleme cu proprietatea bisericii, probleme în relațiile cu statul și funcționarii, nerecunoașterea anumitor decizii etc. Dacă Epifanie este ilegitim (ceea ce ar putea fi dovedit în instanță), aceasta poate duce la contestarea multor lucruri.

Concluzii

Toate aceste întrebări pot să pară prea complexe sau inutile pentru un cititor de rând, dar sunt cruciale pentru înțelegerea proceselor care se desfășoară în domeniul religios al Ucrainei. Nelegiuirea la care asistăm de multă vreme, amestecul statului în treburile interne ale Bisericii, violența și agresiunea împotriva credincioșilor – toate acestea nu au început nici astăzi, nici ieri. Au început cu schisma inițiată de Filaret Denisenko și au continuat când discipolul lui Filaret, Epifanie Dumenko, a devenit conducător al structurii artificiale creată de Fanar.

În acest sens, problema nelegitimității sale ne interesează prea puțin pentru că un pom rău nu dă roade bune. Aceasta înseamnă că Dumenko va rămâne ilegitim pentru noi, chiar dacă toate „procedurile” au fost respectate. După cum a spus Patriarhul Sârb Porfirie, el este un mirean care a îmbrăcat haina de preot. Totuși, problema ilegitimității sale ar putea fi de mare interes pentru oamenii laici.

Mănăstirile, bisericile și proprietățile bisericești de facto nu sunt transferate în mâinile unui conducător legitim al Bisericii, ci în mâinile unei persoane care nu are nicio pretenție de drept.

Să presupunem că cineva va decide să conteste autoritatea lui Dumenko în instanță și va face apel la autoritățile statului, cerând o evaluare adecvată a conducerii sale din perspectiva Statutului BOaU, a legii ucrainene și a canoanelor Bisericii. Argumentul că statul nu se amestecă în treburile Bisericii sau nu analizează documentele interne ale Bisericii nu se aplică aici. Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință (SSELC) și numeroși experți studiază Statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, statul intervine activ în treburile Bisericii Ortodoxe Ucrainene, iar politicienilor le place să speculeze cu privire la canoane. Deci, în acest context, este foarte posibil ca cineva să se ocupe în mod activ de problema BOaU. Dacă nu a început deja să facă acest lucru…

Sursa: https://spzh.live/ro/zashhita-very/81730-v-poiskakh-lehitimnosti-dumenko-zhdut-li-ptsu-bolshie-peremeny?fbclid=IwY2xjawE32ENleHRuA2FlbQIxMQABHbgdYxRNWy56yw2Qr8x096Zpoo8-SmNivcp89KE4uhMIArsepYH39CWo8A_aem_BrDr1z88KJZnLw4cpV74Eg

Primatul Fanarului i-a cerut lui Dumenko să explice acaparările de biserici

21 August 2024 16:56

Autor: Uniunea jurnaliștilor ortodocși
Epifanie Dumenko și patriarhul Bartolomeu. Imagine: fosfanariou.grEpifanie Dumenko și patriarhul Bartolomeu. Imagine: fosfanariou.gr

Patriarhul Bartolomeu i-a cerut lui Dumenko să-l informeze despre amploarea confruntărilor violente dintre comunități în timpul „tranzițiilor” de la BOUkr la BOaU.

Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului i-a cerut lui Epifanie Dumenko să explice confiscările forțate ale bisericilor BOUkr. Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi a aflat acest lucru din surse proprii.

Sursa noastră a raportat că, în timpul ultimei vizite a lui Epifanie Dumenko la Fanar, în perioada 12-13 august, patriarhul Bartolomeu i-a cerut conducătorului BOaU să explice cum decurge procesul de „aderare” la structura sa a parohiilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr).

Dumenko a răspuns că situația este ceva mai proastă decât se aștepta, dar dinamica este pozitivă.

Atunci patriarhul Bartolomeu i-a cerut lui Dumenko să-l informeze despre amploarea confruntărilor violente dintre comunitățile religioase în timpul „tranzițiilor” de la Biserica Ortodoxă Ucraineană la Biserica Ortodoxă a Ucrainei.

Epifanie a răspuns că dacă și apar astfel de incidente, vorbim despre niște cazuri izolate și aproape întotdeauna „din cauza” reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene care nu vor să cedeze bisericile proprietarilor „legitimi” în persoana reprezentaților BOaU.

După aceasta, patriarhul Bartolomeu l-a întrebat direct pe Dumenko: „Cum explicați acapararea catedralelor din Ivano-Frankivsk, Lviv și Hmelnițki?”. Conducătorul BOaU nu a putut oferi un răspuns la această întrebare.

În plus, în timpul unei trapeze organizate de Patriarhia Constantinopolului, conducătorul Fanarului, adresându-se mitropolitului Emanuil de Calcedon, i-a amintit că Patriarhul Constantinopolului este încă în viață și că el și nu oricine altcineva conduce Biserica.

Aceste cuvinte au fost spuse cu privire la unele decizii despre Ucraina luate de mitropolitul Emanuil fără aprobarea patriarhului Bartolomeu.

În plus, sursa noastră afirmă că conducătorul Fanarului nu cunoștea până de curând amploarea confruntărilor religioase din Ucraina, în special – amploarea acaparărilor de biserici.

Multă vreme i s-a spus că toate conflictele au fost doar „propaganda Moscovei” și că nu există persecuții împotriva Bisericii și a credincioșilor din Ucraina.

UJO a scris mai devreme că o delegație ucraineană i-a comunicat conducătorului Fanarului că în țară nu există biserici închise.

Pe 28 martie 2023, câteva sute de radicali agresivi care au venit la catedrala Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Ivano-Frankivsk, au folosit gaze lacrimogene împotriva credincioșilor.

Pe 2 aprilie 2023, un grup de atacatori, adepți ai BOaU, au capturat catedrala Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Hmelnițki.

Pe 6 aprilie 2023, autoritățile din Lviv au folosit un excavator pentru a demola lăcașul Bisericii Ortodoxe Ucrainene în cinstea Sfântului Cneaz Vladimir Cel Întocmai cu Apostolii.

Sursa: https://spzh.live/ro/news/81722-hlava-fanara-potreboval-ot-dumenko-objasnit-silovye-zakhvaty-khramov-upts?fbclid=IwY2xjawE315tleHRuA2FlbQIxMQABHQT2n9cD66g6dTN4xQ-EigWRWdqa85YaeUFx8lOBum02CMGEMUJDKOwuSw_aem_mPU6XcR6SqhEtzFZo2x0oA

Pe internet a fost publicată „icoana” lui Poroșenko din biserica casei sale

21 August 2024 17:57

Familia Poroșenko pe pictura din biserica casei. Imagine: t.me/relikt_newsFamilia Poroșenko pe pictura din biserica casei. Imagine: t.me/relikt_news

Petro, soția sa Marina și copiii sunt reprezentați pe pictură pe fundalul bisericii.

Canalul de Telegram Only News World/UA a publicat fotografia unui tablou din biserica casei lui Petro Poroșenko, care, după cum se comentează în postare, înfățișează „familia divină”.

„Ce se întâmplă în mintea lui Petro și a Marinei pentru a compune așa ceva”, sunt surprinși administratorii canalului.

Tabloul îl înfățișează pe Petro, pe soția sa Marina și pe copii în haine ușoare pe fundalul bisericii.

Pe internet a fost publicată

UJO a scris mai devreme că un jurist îi cere lui Poroșenko să răspundă dacă rămâne în prezent „diacon” al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Sursa: https://spzh.live/ro/news/81732-v-sety-opublikovaly-ikonu-semyi-poroshenko-iz-yego-domovogo-hrama?fbclid=IwY2xjawE31wRleHRuA2FlbQIxMQABHV-UN1usmVKWGsLePmdkq1dDHdGsjStgejpnC8bbfpNPIkDQ_MRVDvjIcQ_aem_E2K5QZtx2y1TJVD3swIjRQ

Zelenski: Ortodoxia ucraineană se eliberează de „dracii moscoviți”

24 august 2024     09:44

Autor: Uniunea jurnaliștilor ortodocși
Volodimir Zelenski. Imagine: Screenshot videoVolodimir Zelenski. Imagine: Screenshot video

Președintele i-a felicitat pe ucraineni cu Ziua Independenței.

În mesajul său de felicitare cu cea de-a 33-a aniversare a Zilei Independenței, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a vorbit din nou despre „independența spirituală”.

„Independența are multe dimensiuni, fiecare dintre ele trebuie dobândită pentru a apăra independența globală. Aceasta este economică, aceasta este independența energetică, aceasta este independența spirituală a poporului ucrainean. Iar ortodoxia ucraineană face astăzi un pas spre eliberarea de dracii moscoviți”, a spus Zelenski, referindu-se evident la Legea 8371 adoptată de Rada Supremă, care interzice efectiv activitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

UJO a informat mai devreme că pe 20 august, Zelenski a remarcat în mod special „lucrarea Radei Supreme”, spunând că „a fost adoptată o lege pentru independența noastră spirituală”.

Sursa: https://spzh.live/ro/news/81785-zelenskij-ukrainskoe-pravoslavie-osvobozhdaetsja-ot-moskovskikh-chertej?fbclid=IwY2xjawE31BtleHRuA2FlbQIxMQABHTKMwtLWybNJzQoDjWvhuUWGfn-AE0U0gPH9uI2JZNcOT3xfxDVsg4ac6A_aem_NAjGBB4VazeNlECVqZ7k8w

Zelenski a semnat legea 8371, care permite interzicerea BOaU

24 august 2024    11:04

Autor: Uniunea jurnaliștilor ortodocși
Volodimir Zelenski. Imagine: ZelenskyyUaVolodimir Zelenski. Imagine: ZelenskyyUa

În Lege sunt prevăzute nouă luni pentru a rupe legăturile cu țara-agresor.

Pe 24 august 2024, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a semnat proiectul de lege nr. 8371 „Cu privire la protecția ordinii constituționale în sfera activității organizațiilor religioase”, adoptat în ansamblu de Rada Supremă și menit să interzică Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Legea intră în vigoare peste 30 de zile de la data publicării. Dar cu excepția unui paragraf – conform acestuia, comunitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene vor avea la dispoziție 9 luni pentru a rupe legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă.

UJO a informat mai devreme că în mesajul său de felicitare pentru ucraineni cu Ziua Independenței, președintele a spus că Ortodoxia ucraineană „face un pas către eliberarea de dracii moscoviți”.

Sursa: https://spzh.live/ro/news/81786-zelenskij-podpisal-zakon-8371-pozvoljajushchij-zapretit-upts?fbclid=IwY2xjawE303NleHRuA2FlbQIxMQABHWa8PraSm2LJY3zEs-4V5SWn0oEL3mQbkDjk6Ax8WvJPKA77ayz7t7LP9w_aem_Tib0vy0OXAzkhTS2lRLnwg

28 OCT. – 3 NOV. 2024: PELERINAJ ÎN GEORGIA LA SF. GAVRIIL URGHEBADZE (DE ZIUA SA, 2 NOV.) ȘI LA CĂMAȘA MÂNTUITORULUI

PELERINAJ ÎN GEORGIA

 LA CĂMAȘA MÂNTUITORULUI

 ȘI LA SFÂNTUL GAVRIIL URGHEBADZE (de ziua pomenirii lui) (7 zile)

28 OCT. – 3  NOV. 2024 

ZIUA I, LUNI, 28 octombrie 2024, BUCUREȘTI – TBILISI

Întâlnirea va avea loc pe aeroportul Henry Coandă – Otopeni  cu 3 ore înainte de decolare. Zbor spre Georgia cu o escală în Istanbul. Transfer aeroport-hotel. Cazare în camere duble sau triple la hotel de 3 stele.

ZIUA II, MARȚI, 29 octombrie 2024, TBILISI

Catedrala rusă Sf. Alexandru Nevsky cu fragment din moaștele acestuia, mormântul Sf. Ierarh Zenovie de la Glinsk și al minunatului și mult-iubitului părinte Vitalie, făcător de minuni și grabnic ajutător, încă necanonizat,  dar foarte cinstit de georgieni.

Biserica Metekhi cu moaștele Sfintei Suzana (Șușanica) și locul muceniciei Sf. Abo, sec. 8.

Catedrala Sioni (vechea Patriarhie) cu următoarele sfințenii: Crucea Sfintei Nina, moaștele Sf. Apostol Toma, mormântul Sf. Patriarh Ioan – „Gură de Aur al Georgiei”, mormintele Sfinților Patriarhi Ambrozie, Calistrat, Efrem al II-lea și Kirion. Venerarea icoanei cu un fragment din moaștele Sf. Cuvios Maxim Mărturisitorul, care se păstrează în Altar.

Biserica Ancishati cu moaștele Sf. Patriarh și Mucenic Evdemoz, sec. 6.

Noua Catedrală Patriarhală „Sfânta Treime” (Sameba), cu 13 altare și moaștele mai multor sfinți, dintre care amintim capul Sfintei Mucenițe Eugenia, fragmente din moaștele Sfinților Mucenici Gheorghe și Teodor și ale Sfinților Cuvioși Petru Athonitul și Șio Mgvime. În altar se păstrează piatra Sf. Cuvios David Garedji și părticele din moaștele Tuturor Sfinților de la Pecerska.

Cazare în Tbilisi.

ZIUA III, MIERCURI, 30 octombrie 2024, TBILISI – GORI – TBILISI

Mănăstirea Samtavisi cu moaștele Sf. Cuvioși Isidor și Tadei, doi din cei 13 Sfinți Părinți sirieni. Închinare la mormântul cu moaștele Sfântului Sfințit Nou Mucenic Filimon Georgianul.

Catedrala din Gori cu icoana făcătoare de minuni a Răstignirii Domnului, ocrotitoarea orașului și mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului.

Mănăstirea Breti, mănăstire de maici, închinată Sf. Mare Mucenic Gheorghe, cu mormântul ce adăpostește moaștele Sfântului Cuvios Pir – unul din cei 13 Sfinți Părinți sirieni, cu 3 icoane făcătoare de minuni: a Maicii Domnului – Plângătoarea, a Sf. Ioan Botezătorul și a Sf. Mare Mucenic Gheorghe, cu o părticică din moaștele acestuia.

Cazare: Tbilisi

ZIUA IV, JOI, 31 octombrie 2024, KAHETIA

Mănăstirea Bodbe cu moaștele Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminatoarea Georgiei – unul din cele mai importante locuri de pelerinaj din Georgia. Tot aici venerăm icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni și icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Zografu, cu părticică din sfintele lui moaște.

Mănăstirea Ikalto: moaștele Sfinților Cuvioși Zenon și Arsenie

Mănăstirea Alaverdi: mormântul Sfântului Cuvios Iosif (unul din cei 13 Sfinți Părinți Sirieni) și moaștele Sfintei Regine Ketevan (fragment)

Cazare: Tbilisi.

ZIUA V, VINERI, 1 noiembrie 2024

Mănăstirea Betania: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și raclele cu moaștele Sfinților Cuvioși Ioan și Gheorghe-Ioan, îndrumătorii duhovnicești ai Sf. Gavriil Georgianul

Mănăstirea Țilkani (în satul Țilkani, la 15 km de Mtskheta, în Georgia răsăriteană): icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și moaștele Sf. Cuv. Iesei, Episcop de Țilkani (unul din cei 13 Sfinți Părinți sirieni)

Cazare: Tbilisi.

ZIUA VI, SÂMBĂTĂ, 2 noiembrie 2024, PRĂZNUIREA ANUALĂ A SFÂNTULUI GAVRIIL GEORGIANUL 

Mănăstirea de maici Samtavro cu hramul Schimbarea la Față a Mântuitorului. Participare la Sf. Liturghie arhierească. Cei care s-au spovedit și au dezlegare de la duhovnic se pot împărtăși.  Aici se află moaștele a 6 sfinți: primii regi creștini ai Georgiei Mirian și Nana (sec. 4); în altar, sub Sf. Masă, se află moaștele Sf. Sfințit Mucenic Aviv (Abibus), Episcop de Nekresi (unul din cei 13 Sfinți Părinți sirieni); în stânga pronaosului, moaștele Sf. Cuv. Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos (Urghebadze), iar afară mormintele Sfintelor Cuvioase Nina Amilahvari cea Bătrână și Nina Amilahvari cea Tânără. Tot aici se vizitează mormântul gol al Sfântului Gavriil Urghebadze și muzeul care adăpostește hainele și obiecte ce au aparținut Sfântului. În biserică există o raclă cu părticele din moaștele mai multor sfinți și o raclă cu un fragment din Stâlpul făcător de viață.

Mănăstirea Jvari, sec. 6, care se află chiar pe locul unde Sfânta Nina a înfipt în pământ o mare Cruce din lemn făcătoare de minuni și vindecătoare de boli.

Mănăstirea Svetitskhoveli  (Stâlpul dătător de viață) cu hramul Soborul Sfinților Apostoli. Aici se păstrează Cămașa Mântuitorului, cojocul Sf. Proroc Ilie, părticică din piciorul Sf. Apostol Andrei, moaștele Sf. Rege Vahtang Gorgasali, ale Sf.  Patriarh Melchisedec, iar în altar mormintele Sf. Eustatie al Mtskhetei (sec. 6) și al Sf. Rege Dimitrie (sec. 13).

Cazare: Tbilisi

ZIUA VII, DUMINICĂ, 3 noiembrie 2024, TBILISI – BUCUREȘTI

Transfer la aeroportul din Tbilisi. Zbor spre România cu escală în Istanbul.

TARIF: 450 EURO + biletul de avion 

TARIFUL INCLUDE:

  • 5 nopți de cazare la hotel de trei  stele în camere duble sau triple.
  • 5 mic dejun;
  • Transferuri aeroport – hotel – aeroport;
  • Transport local la obiective (autocar sau microbuz)
  • Ghid și preot însoțitor.

 

TARIFUL NU INCLUDE:

  • Asigurarea de sănătate;
  • Cinele;
  • Tips șofer (30 euro);
  • Intrarea la Muzeul din Tbilisi (opțional)
  • Alte cheltuieli personale.

ÎNSCRIERI ȘI DETALII: 0721045424 (pe whatsapp)

EMAIL: teostirict@yahoo.com

Proiectul BOaU și Uniunea de la Brest: cum a fost, așa va mai fi

22 August 2024 15:15

Imagine: Uniunea Jurnaliştilor OrtodocșiImagine: Uniunea Jurnaliştilor Ortodocși

Proiectul BOaU: participarea statului, motive și metode, totul amintește izbitor de Unirea de la Brest din 1596. Poate și consecințele vor fi similare. Care anume?

La sfârșitul secolului al XVI-lea, o parte semnificativă a teritoriilor Ucrainei contemporane făcea parte din Uniunea statală polono-lituaniană, stat format ca urmare a unificării Poloniei și a Marelui Ducat al Lituaniei.

Proiectul BOaU și Uniunea de la Brest: cum a fost, așa va mai fi - o fotografie 1

Religia de stat în Uniunea statală polono-lituaniană a fost catolicismul. La început, deși o religie minoră, Ortodoxia a fost destul de tolerată. Totuși, atitudinea față de supușii ortodocși din Uniunea statală polono-lituaniană a început să se înrăutățească treptat. Acest aspect al istoriei este descris în detaliu în multe manuale despre istoria Ucrainei. Țăranii ucraineni nu erau considerați a fi oameni, iar nobilii ucraineni și clerul ortodox nu puteau sta aproape de nobilii polonezi și clerul catolic.

Se știe că forța de acțiune este egală cu forța de reacție. Cu cât apăsați mai tare, cu atât veți obține un recul mai puternic. Autoritățile poloneze au simțit că crește sentimentul de nemulțumire în rândul poporului ucrainean pe care îl oprimaseră. Ei au văzut această nemulțumire ca pe o amenințare pentru ei și au încercat să o neutralizeze. Nu le-a trecut prin minte că pentru a neutraliza această amenințare, trebuie pur și simplu să înceteze opresiunea. Polonezii se temeau de regatul Moscovei care câștiga putere și credeau că Ortodoxia este factorul care îi leagă pe supușii lor ortodocși de Moscovia. Și, în consecință, au căutat să rupă această legătură. Nu conta faptul că la acea vreme Biserica din Moscova dobândise deja statutul de patriarhie, iar Mitropolia Kievului în plan administrativ făcea parte din Biserica Constantinopolului. La fel acum nu mai contează că Biserica Ortodoxă Ucraineană este o Biserică total independentă, având suveranitate deplină în guvernare. Autoritățile poloneze din acea vreme au privit Ortodoxia ca pe o amenințare externă pentru ei înșiși și au căutat să-și smulgă supușii de la Biserică și să-i transfere sub tiara Papei. La fel și acum, Biserica Ortodoxă Ucraineană privită ca o amenințare și se fac încercări să fie adusă sub controlul statului și al patriarhului Constantinopolului. Dar pe lângă premisa externă pentru încheierea unirii, mai exista și una internă.

Această premisă internă consta în faptul că o parte a nobilimii ucrainene se simțea împovărată de poziția lor umilită în raport cu nobilii polonezi și căuta să-și egaleze drepturile. Cineva s-a convertit la catolicism. Dar dacă stăpânul s-a convertit la catolicism, iar toți țăranii lui rămâneau ortodocși, acest fapt avea o valoare minoră. Deci, era necesară convertirea țăranilor la catolicism. Și aceasta a fost o sarcină mult mai dificilă, deoarece țăranii, spre deosebire de majoritatea domnilor, mult mai mult își prețuiau credința. Prin urmare, pentru a pune în aplicare proiectul de unire cu Roma, a fost mai întâi necesar ca în funcții de conducere în Biserică să fie puși oameni care vor îndeplini cu ascultare voința nobilimii poloneze, și chiar mai mult, ei înșiși să se străduiască să se supună Papei, văzând în acest lucru beneficii personal. Aceste motive au contribuit la faptul că oameni cu calități morale îndoielnice, infectați de ambiție și dragoste de bani și deci ascultători de autoritățile laice, erau adesea numiți la scaunele episcopale și în cele mai bogate parohii. În acest aspect, situația actuală și confruntarea dintre ortodocși și uniați din secolele XVI-XVII diferă. Astăzi, majoritatea episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt numiți în catedralele lor prin decizia Sfântului Sinod, și nu de autoritățile seculare. Deci această împrejurare nu face decât să facă și mai verosimil eșecul proiectului BOaU.

În 1594-1595, episcopii ucraineni au format un fel de conspirație, fiind de acord cu o unire cu Roma, și au elaborat anumite „articole” pentru aceasta, adică condiţii în care episcopii au acceptat să intre sub autoritatea Papei. Aceste condiții se refereau în principal la drepturile materiale ale episcopilor asupra autorității și statutului lor. De exemplu, ei doreau titluri de senatori, precum aveau episcopii catolici, să-și păstreze proprietățile bisericești, să reducă influența frățiilor și așa mai departe. Un punct aparte al „articolelor” a fost păstrarea dogmelor și ritualurilor ortodoxe. Totuși, proiectul Unirii nu putea rămâne secret pentru mult timp. Încercările de promovare a uniunii au devenit cunoscute clerului și nobilității ortodoxe, printre care s-a remarcat magnatul Constantin Ostrojski, care a devenit unul dintre cei mai influenți și consecvenți apărători ai Ortodoxiei. Acesta s-a adresat regelui polonez Sigismund al III-lea cu cererea să fie convocat Sinodul ortodox, la care ortodocșii să poată elabora o poziție unificată în problema relațiilor cu Biserica Romană și poziția ortodocșilor în comunitatea polono-lituaniană. Sigismund a refuzat cererea și a cerut ascultare în toate față de episcopii care plănuiau unirea.

În 1595, „Articolele” au fost trimise la Roma împreună cu „Epistola sobornicească către Papa Clement al VIII-lea”, semnată de mitropolitul Mihail (Rogoza) al Kievului, și episcopii Chiril (Terlețki) de Luțk, Ipatie (Potei) de Vladimir, Mihail (Kopystenski) de Premysl, Gideon (Balaban) de Liov, Kholmsky Dionisie (Zbiruiski) de Holmsk, Leontie (Pelicițkii) de Pinsk. Constantin Ostrojski s-a adresat ortodocșilor cu un apel să se țină ferm de Ortodoxie și să nu-i recunoască drept arhipăstori pe cei care susțin unirea. Apelul a fost susținut activ de frățiile ortodoxe, o parte semnificativă a nobilimii ortodoxe, clerul inferior și mireni. În astfel de situații, episcopii Ghedeon (Balaban) și Mihail (Kopystenski) au ales să renunțe la semnăturile lor sub „Articole” și să declare loialitate Ortodoxiei.

În noiembrie 1595, Chiril (Terlețki)  și Ipatie (Potei) au mers la Roma pentru a-l vizita pe papa, i-au sărutat pantoful și i-au jurat credință. Nu se putea vorbi despre păstrarea dogmelor ortodoxe, precum și a altor „condiții” ale episcopilor ucraineni. Ei au fost acceptați în catolicism ca „penitenți schismatici” fără nicio obligație din partea Romei. Singurul „premiu de consolare” pentru ei a fost permisiunea papei de a-și păstra ritualurile obișnuite și chiar și atunci cu condiția că acestea nu vor contrazice învățătura catolică. Odată reveniți în Ucraina, ei au încercat în toate modurile să-și ascundă renunțarea la credința ortodoxă. Totuși, a fost imposibil să ascunzi mult timp acest fapt. În 1596, regele polonez a ordonat să fie convocat un sinod la Brest pentru a adopta uniunea. Dar ortodocșii s-au opus unirii în toate modurile posibile. Ca urmare, de fapt, la Brest au fost ținute două sinoade: unul ortodox și altul uniat. Aceste sinoade s-au anatemizat reciproc și au confirmat: unul – loialitatea față de Ortodoxie, celălalt – unirea. De partea uniaților se aflau majoritatea episcopilor, autorităților seculare și nobilimii poloneze. Pe partea ortodocșilor se aflară toate mănăstirile cunoscute, multe biserici, catedrale, frățiile ortodoxe, o parte a nobilității, oamenii bisericii și doi episcopi Ghedeon (Balaban) și Mihail (Kopystenski). Totuși, întrucât semnăturile lor erau deja pe actele privind unirea, susținătorii Sinodului Uniat au declarat că întreaga episcopie, fără excepție, este pentru unire.

După Sinodul de la Brest, Uniunea statală polono-lituaniană și-a adoptat propriile „legi anti-bisericești”. Întrucât toți episcopii erau considerați convertiți la unire, întreaga lor turmă, mănăstirile și parohiile au fost declarate Uniate. Ortodoxia ca atare a fost interzisă, iar cei care au rămas credincioși Bisericii s-au confruntat cu persecuții severe. Au fost lipsiți de biserici și de proprietatea bisericii, le-au fost călcate drepturile și au fost adesea supuși violenței fizice. Episcopii Ghedeon (Balaban) și Mihail (Kopystenski), în pofida tuturor factorilor, au rămas ortodocși și au murit din cauze naturale în 1608 și, respectiv, 1612. După moartea lor, ortodocșii au rămas fără episcopi până când, în 1620, patriarhul Teofan al III-lea al Ierusalimului a ajuns la Kiev cu sprijinul hatmanului Konașevici-Sagaidacinyi și a restabilit ierarhia ortodoxă.

Biserica uniată a fost recunoscută ca singura biserică legitimă din comunitatea polono-lituaniană, iar autoritățile statului nu s-au oprit la nimic pentru a anexa parohiile și mănăstirile ortodoxe la ea. Același lucru se întâmplă și astăzi. Autoritățile ucrainene nu recunosc dreptul cetățenilor lor de a fi membri ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene și fac tot posibilul pentru a-i forța să se alăture Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU). Dar nu țin cont, printre altele, de faptul că ucrainenii, prin mentalitatea lor, sunt oameni iubitori de libertate și nu pot fi obligați să-și schimbe convingerile religioase prin decizia de pe strada Bankova. Această împrejurare nu a fost luată în considerare de autoritățile poloneze la sfârșitul secolului al XVI-lea. Ortodocșii au încercat să-i convingă să-și schimbe această politică pro-uniată forțată, dar nimic nu a ajutat. De partea uniunii se aflau arhiereii vânduți, o mică parte a clerului, o parte semnificativă a nobilității și autoritățile poloneze, împreună cu aparatul de securitate de care dispunea. Însă masa copleșitoare a populației ortodoxe, clerul inferior, o parte a nobilității ucrainene și aproape toate mănăstirile erau hotărâte să rămână credincioși Ortodoxiei. Cazacii s-au dovedit a fi o forță semnificativă de partea ortodocșilor, care le-au oferit nu numai sprijin moral, ci și militar. Așadar, Uniunea polono-lituaniană, în loc să-și rezolve problemele de politică internă și externă cu ajutorul unei uniuni, a ajuns de fapt într-un război civil și a dat, de asemenea, regatului moscovit un motiv pentru o politică externă agresivă.

După cum s-a menționat deja, în 1620, hatmanul Petro Sagaidacinyi a asigurat sosirea Patriarhului Teofan în Ucraina, care l-a hirotonit pe Iov (Borețki) ca mitropolit al Kievului, precum și episcopi pentru alte eparhii. În 1633, guvernul polonez a fost nevoit să recunoască legalitatea existenței Bisericii Ortodoxe și să-i restituie o parte din bisericile și proprietățile confiscate. Desigur, lupta dintre uniați și Ortodoxie nu s-a încheiat… Ea continuă până în zilele noastre cu succese și intensitate variabilă.

Această poveste este plină de diverse evenimente istorice care au avut loc sub influența diverșilor factori religioși, politici și militari, dar următoarele concluzii incontestabile sunt importante pentru noi:

Unirea, care avea scopul de a uni populația Uniunii statale polono-lituanianene, dimpotrivă, a servit ca factor de dezbinare. Politica religioasă prost concepută a autorităților de atunci a dus la o scindare profundă a societății ucrainene, care persistă și astăzi.

Impunerea forțată a uniatismului a dus la o confruntare armată între autoritățile poloneze și cazacii ucraineni. Această confruntare, foarte lungă și sângeroasă, s-a încheiat în cele din urmă cu victoria Ortodoxiei. În același timp, a epuizat foarte mult Uniunea polono-lituanian, ceea ce, împreună cu alți factori, a dus la dispariția completă a acestui stat ca urmare a așa-numitelor „trei împărțiri ale Poloniei”.

Nici violența, nici legile antibisericești de atunci, nici fărădelegile autorităților și radicalilor de atunci, nimic nu a forțat masele de credincioși să accepte unirea. Biserica a continuat să existe și să-și desfășoare activitățile, deși s-a confruntat cu dificultăți incredibile.

Trădarea episcopilor și aderarea lor la unire nu au dat niciun rezultat. Decizia lor nu a fost acceptată de oamenii bisericești și monahism.

Biserica, în lupta împotriva uniaților, și-a parcurs propriul drum de epurare interioară. Au plecat cei care au căutat foloase, onoruri și putere în Biserică și care au împiedicat de fapt dezvoltarea Bisericii și îndeplinirea misiunii sale divine pe pământ.

Rezistența la uniatism a dat un impuls puternic dezvoltării teologiei bisericești și altor științe, culturii ucrainene, scrisului, tiparului și așa mai departe. Polemicile cu catolicii și uniații au scos la iveală multe figuri importante, precum Petru Movila, Elisei Pletenețkii, Zaharie Kopystenski, Pamvu Berynda, Lavrentie Zizanii, Iov Borețkii și mulți alții.

În pofida faptului că Biserica Uniată încă există și chiar îi merge bine, până și Papa Francisc a fost nevoit să admită eșecul proiectului Uniat. Iată un citat din declarația pe care a semnat-o în 2016: „Astăzi este evident că metoda „uniaților” din secolele precedente, care prevede aducerea unei comunități în unitate cu alta prin separarea de Biserica sa, nu este calea către restabilirea unității”.

Pornind de aici, putem face mai multe presupuneri despre modul în care se poate dezvolta situația religioasă din Ucraina în legătură cu interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene la nivel legislativ:

În primul rând, nici legea antibisericească 8371, nici represiunea desfășurată de forțele de securitate, nici deciziile autorităților locale, nici fărădelegile radicalilor, nimic nu poate obliga Biserica Ortodoxă Ucraineană să se autodistrugă și să fuzioneze cu BOaU.

În al doilea rând, speranțele autorităților că vor putea să-i intimideze pe unii dintre episcopi și să-i forțeze să treacă la BOaU nu se vor realiza. Dacă o să apară astfel de dezertori, aceștia vor fi puțini la număr și nu își vor putea aduce turma cu ei. Cei care au dorit să se alăture la BOaU, au făcut-o deja. Experiența tristă a foștilor mitropoliți Alexander Drabynko și în special a lui Simeon Șostațki este o dovadă: nici credincioșii, nici clerul în cea mai mare parte nu i-au urmat.

În al treilea rând, intervenția grosolană și incompetentă a autorităților în treburile bisericești a dus deja la o scindare și polarizare a societății ucrainene, iar continuarea unei astfel de politici amenință să facă această confruntare incurabilă, ceea ce va afecta negativ atât situația socială din Ucraina, cât și cea politică.

În al patrulea rând, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu va putea fi distrusă și statul va fi obligat în cele din urmă să-i recunoască dreptul la existență, dar asta se va întâmpla ca urmare a confruntării și încă nu se știe cu ce sacrificii.

Totuși, încă nu este prea târziu de realizat gravitatea situației și de încercat dacă nu de eliminat consecințele mai sus menționate, atunci măcar de le redus.

Sursa: https://spzh.live/ro/istorija-i-kulytrua/81752-proekt-ptsu-i-brestskaja-unija-chto-bylo-to-i-budet?fbclid=IwY2xjawE2f_pleHRuA2FlbQIxMQABHaytnttekWgfVssFdyO7UiNN1pGP5MTstxLyJsiSaxelHjXVdrKnIZoAhA_aem_ny3G5rj86spc3NglIu-DRQ

Rada a adoptat proiectul de lege 8371, care interzice BOUkr

20 august 2024 13:17

Autor: Uniunea jurnaliștilor ortodocși
Rada Supremă. Imagine: CenzorRada Supremă. Imagine: Cenzor

Parlamentarii au adoptat în prima lectură proiectul Legii nr. 8371, care prevede interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Pe 20 august 2024, Rada Supremă a adoptat în întregime proiectul de lege nr. 8371 „Cu privire la protecția ordinii constituționale în sfera activităților organizațiilor religioase”, prin care urmează să fie interzisă Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Pentru decizia corespunzătoare au votat 265 de parlamentari, împotrivă – 29, și 4 s-au abținut. În fracțiunea „Slujitorul poporului”, 173 de parlamentari au votat pentru lege, „Solidaritatea europeană” a dat 25 de voturi, „Batkivșina” – 17, „Platforma pentru viață și pace”– 1, „Pentru viitor” – 9, „Holos” – 18, „Încrederea” – 11, „Restaurarea Ucrainei” – 0. Deputații independenți au dat 11 voturi.

Legea intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării. Dar cu excepția unui punct – conform acestuia, comunitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene vor avea la dispoziție 9 luni pentru a rupe legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă.

Pe 23 iulie, parlamentarii au blocat platforma Radei Supreme din cauza refuzului de dezbate în plen proiectul de lege care vizează interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, perturbând astfel ședința plenară.

Pe 16 august, Comisia pentru politică umanitară și informațională a aprobat amendamentele propuse la proiectul de lege 8371 și a recomandat Parlamentului să îl adopte în a doua lectură.

Pe 17 august, Consiliul Panucrainean al Bisericilor și Organizațiilor Religioase, fără participarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a declarat că sprijină inițiativa legislativă de a interzice activitățile organizațiilor religioase asociate cu Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina.

UJO a informat mai devreme că pe 15 august, Zelenski a cerut Radei să se întrunească și să rezolve problema „independenței spirituale”.

Sursa: https://spzh.live/ro/news/81679-?fbclid=IwY2xjawEySahleHRuA2FlbQIxMQABHTwhqEE9sLEP7q3NVaIYB_1V33n6bQlxdRl8AENJW5arH6cliaY65jim1A_aem_1JfXv7KiihFYJ2lAYcUB9w

Patriarhul Serbiei l-a felicitat pe PF Onufrie cu ocazia împlinirii a 10 ani de la întronizare

17 august 2024 10:16

Patriarhul Porfirie al Serbiei. Imagine: spc.rsPatriarhul Porfirie al Serbiei. Imagine: spc.rs

Patriarhul înalță rugăciuni către Atotmilostivul Dumnezeu, ca să binecuvânteze suferindul popor ucrainean și să-i dăruiască PF Onufrie sănătate trupească și sufletească.

Patriarhul Porfirie al Serbiei, în numele întregii Biserici Ortodoxe Sârbe, l-a felicitat pe Preafericitul Mitropolit Onufrie cu ocazia împlinirii a 10 ani de la întronizarea sa în postul de Mitropolit al Kievului, transmite Departamentul pentru Informare și Educație al Biserici Ortodoxe Ucrainene.

„Sinodul Bisericii, călăuzit de Duhul Sfânt, prin care ați primit harul apostoliei (Romani 1:5), v-a încredințat slujirea arhipastorală pentru a apăra continuu Biserica și poporul”, se arată în mesajul de felicitare.

Întâistătătorul Bisericii Sârbe a subliniat că în ultimul deceniu, Preafericitul Mitropolit Onufrie s-a îngrijit neobosit de nevoile turmei sale, inspirând credincioșii cu cuvântul adevărului în mijlocul unor mari suferințe și greutăți.

„Cu bucuria sobornicească a întregii Biserici, împreună cu Sfântul Onufrie, ocrotitorul ceresc al Preafericirii Voastre, aducem rugăciuni către Atotmilostivul Dumnezeu să binecuvânteze poporul vostru îndelung suferind și să vă dăruiască o puternică sănătate trupească și sufletească, spre bucuria cuviosului cler și a turmei încredințate vouă de Dumnezeu. Să trăiți mulți ani, Preafericite Vlădica. La mulți și binecuvântați ani!”, i-a dorit patriarhul.

UJO a informat mai devreme că în Biserica Ortodoxă Ucraineană au fost ridicați în rang doi noi mitropoliți și trei arhiepiscopi.

Sursa: https://spzh.live/ro/news/81636-serbskij-patriarkh-pozdravil-predstojatelja-upts-s-10-letiem-intronizatsii

BOUkr a marcat 10 ani de la întronizarea Preafericitului Mitropolit Onufrie

17 august 2024 13:56

Autor: Uniunea jurnaliștilor ortodocși
Preafericitul Mitropolit Onufrie. Imagine: news.church.uaPreafericitul Mitropolit Onufrie. Imagine: news.church.ua

Zeci de clerici și sute de credincioși s-au adunat la slujba din Lavra Peșterilor de la Kiev.

Pe 17 august 2024, la Lavra Peșterilor de la Kiev a fost săvârșită liturghia solemnă pentru a sărbători cea de-a 10-a aniversare de la înscăunarea Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine, Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, relatează Departamentul pentru Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Sfânta Liturghie în biserica în cinstea Sfântului Agapit al Peșterilor a fost condusă de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Cu Preafericirea Sa au coliturghisit membrii permanenți ai Sfântului Sinod: mitropolitul Serghie de Ternopil și Kremeneț, conducătorul Curții Ecleziastice a Bisericii Ortodoxe Ucrainene mitropolitul Teodor de Kamianeț-Podilski și Horodok, conducătorul Departamentului pentru Relațiile Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene mitropolitul Meletie al Cernăuților și Bucovinei, coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovary, conducătorul Departamentului pentru Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene mitropolitul Clement de Nijin și Priyluki, precum și alți mitropoliți, arhiepiscopi, episcopi și numeroși clerici. Cântările liturgice au fost interpretate de un cor mixt mitropolitan și un cor de bărbați de la școlile teologice din Kiev.

În timpul Intrării Mici, Întâistătătorul i-a decorat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru slujba depusă în folosul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

În timpul Liturghiei, s-au făcut rugăciuni speciale pentru pace în Ucraina, eliberarea de dușmani, pentru refugiați și oamenii de bunăvoință care îi ajută pe cei aflați în nevoie. Întâistătătorul s-a rugat lui Dumnezeu pentru mila Sa asupra poporului ucrainean, pentru înțelepciune pentru conducători, curaj soldaților, libertate captivilor, vindecare celor bolnavi și adăpost pentru cei fără adăpost.

La sfârşitul slujbei s-a cântat un „La Mulţi Ani” pentru Preafericitul Mitropolit Onufrie. Coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a rostit un discurs de felicitare pentru Întâistătător în numele Sfântului Sinod.

Preafericitul Mitropolit Onufrie a mulțumit tuturor celor prezenți pentru rugăciune și sprijinul comun pe parcursul celor 10 ani de slujire arhipastorală. El a îndemnat credincioșii să-i mulțumească lui Dumnezeu atât pentru tristețe, cât și pentru bucurie, să se abțină de la judecata altora, să se concentreze asupra desăvârșirii sale, fiecare să urmeze calea cea îngustă și să nu se ferească de greutăți, deoarece prin răbdare au posibilitatea să crească duhovnicește.

Apoi, toți credincioșii l-au felicitat personal pe arhipăstor în ziua intronizării sale.

UJO a informat mai devreme că Patriarhul Serbiei l-a felicitat pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înscăunarea sa.

23 – 30 SEPT. 2024 – PELERINAJ ÎN SERBIA, MUNTENEGRU și BOSNIA (8 zile, 670 euro)

Moaștele Sf. Ierarh Vasile al Ostrogului, făcătorul de minuni: 

Plecare din Timișoara.

Cele mai multe mănăstiri și biserici, pe care le vom vizita în cadrul acestui program, sunt în Muntenegru; în Serbia vom vizita doar cinci mănăstiri, iar în Bosnia, două.

Mănăstirea Bogovadja (”Apa lui Dumnezeu”, ctitoria Sf. Ștefan Lazarevici, sec. 15)

Mănăstirea Vujan (”Vuietul”, ctitorie a monahilor atoniți la începutul sec. 14)

Mănăstirea Mileșeva (ctitoria Sfântului Rege Ștefan Vladislav I, sec. 13; aici se păstrează mâna și toiagul Sf. Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei, dar și moaștele sfântului ctitor, Ștefan Vladislav I): 

Mănăstirea Kumanița (întemeiată în sec. 13 în cinstea Sf. Arhanghel Gavriil, păstrează cinstitele moaște ale Sfântului Grigorie, ”educator sârb și fost arhiepiscop”, ”din linia sfântă și de Dumnezeu aleasă a dinastiei Nemania”).

Mănăstirea Moracia (ctitorie a lui Ștefan Vukanovici, sec. 13; aici se păstrează mâna Sf. Haralambie și cristelnița în care a primit Botezul Sf. Sava al Serbiei)

Mâna Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, pomenit pe 10 februarie:

Mănăstirea Duga Moracika, ctitoria lui Vukan Nemania, sec. 13, este o mănăstire de maici al cărei hram principal este Adormirea Maicii Domnului. La începutul secolului 20, s-a nevoit aici Sfântul Simeon de la Daibabe, împreună cu ucenicul său, Platon. Aici vom venera icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – ”Împărăteasa a toate” și fragmente din moaștele mai multor sfinți. 

Mănăstirea Dajbabe din Podgorica, Muntenegru. Este situată într-o peșteră de pe dealul Dajbabe (Dajbabska gora), care se înalță deasupra văii Zeta (Zetska ravnica). Mănăstirea Dajbabe a fost închinată Adormirii Maicii Domnului, fiind fondată în anul 1897. La început, doar spațiul peșterii a fost folosit ca altar. Partea vizibilă a bisericii este situată în afara peșterii, înfățișând un pridvor spațios de intrare cu două clopotnițe. Mănăstirea Dajbabe deține racla cu moaștele Sfântului Simeon Dajbabe.

Mănăstirea Bar

Mănăstirea Rezevici  este o mănăstire ortodoxă sârbă medievală situată în satul Katun Reževići, între Budva și Petrovac, în Muntenegru modern. Mănăstirea are două biserici.

Mănăstirea Praskvița este o mănăstire ortodoxă sârbă din Čelobrdo, un sat din municipiul Budva din Muntenegru modern. A fost un centru spiritual și politic al clanului Paštrovići. Numele mănăstirii este luat de la apa cu miros de piersici a izvorului din apropiere (praskva, diminutiv praskvica, adică „piersică”). Datează din secolul 11 și a avut 6 biserici. Biserica Sfântul Ștefan este una dintre bisericile rămase din insula Sveti Stefan, care aparține Mănăstirii Praskvița. Novak Djokovic s-a căsătorit cu Jelena pe 12 iulie 2014 în această biserică.

Mănăstirea Podmaine, numită și Mănăstirea Podostrog, a fost construită în secolul al XV-lea de familia nobiliară Crnojević în zona Podmaine din apropierea orașului Budva, Zeta (actualul Muntenegru). Mănăstirea are două biserici: biserica mai mică și mai veche (cu hramul Adormirea Maicii Domnului) a fost construită de familia nobiliară Crnojević în secolul al XV-lea, în timp ce biserica mai mare (cu hramul Sfânta Parascheva) a fost construită în 1747. 

Mănăstirea Podlaska

Mănăstirea Ostrvo cveca

Mănăstirea Beska

Catedrala Învierea Domnului din Podgorița (aici vom venera Cinstitul Cap al Sfintei Cuvioase Mari Mucenițe Fevronia, pomenită pe 25 iunie)

Mănăstirea Jdrebaonik (ctitoria regelui Ștefan Vukanovici, sec. 13; astăzi este mănăstire de maici; aici se păstrează moaștele întregi ale celui de-al doilea Arhiepiscop al Serbiei, Sfântul Arsenie de Srem)

Moaștele Sf. Ierarh Arsenie, al II-lea Arhiepiscop al Serbiei: 

Mănăstirea Ostrog (sec. 17; aici se păstrează moaștele Sfântului Ierarh Vasile, făcătorul de minuni al Ostrogului, izbăvitorul de frică și de depresie): 

Este o tradiție ca pelerinii să meargă desculți cei 3 km de la mănăstirea inferioară până la mănăstirea de sus. Înainte de a intra în Biserica Maicii Domnului pentru a se ruga în fața Sfântului Vasile de la Ostrog, pelerinii fac o donație de îmbrăcăminte, pături sau consumabile pentru călugări. Mănăstirea își sărbătorește sărbătoarea pe 12 mai în fiecare an. Sfântul Vasile a trecut la cele veșnice pe 29 aprilie, ceea ce echivalează cu 12 mai după calendarul vechi.

Mănăstirea Piva a fost ridicata initial langa izvorul raului Piva. Biserica manastirii, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost construita intre anii 1573 si 1586, cu ajutorul insemnat al Mitropolitului de Herțegovina, Savatie. Savatie va fi ales, putin mai tarziu, patriarh al Serbiei. Se păstrează minunate fresce bizantine. 

Mănăstirea Cetinje este sediul Mitropoliei Muntenegrului și un centru de importanță istorică și culturală. A fost fondată în 1484 de către prințul Ivan Crnojević de Zeta și desemnată drept mănăstire catedrală a Eparhiei Zetei. A fost devastată în 1692, în timpul războiului Morean, și reconstruită între 1701 și 1704 de mitropolitul Danilo Petrović-Njegoš pe locul fostei curți a lui Ivan Crnojević. Aici vom venera moaștele întregi ale Sf. Ierarh Petru de Cetinje, fragmente din adevărata Cruce, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ”Filermos”, coroana regală a Sfântului Rege sârb Ștefan Uroș al III-lea de la Deciani,  mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul etc.

Mănăstirea Ciainice

Mănăstirea Dobrun este situată în Bosnia și Herțegovina, la 12 km de orașul Višegrad, în defileul râului Rzav, lângă granița cu Republica Serbia. Mănăstirea Dobrun are hramul Adormirea Maicii Domnului și a fost construită în anul 1343 de către ducele Pribil și fiii săi Ștefan și Petar.

Mănăstirea Raca (Racia) a fost construita de catre domnitorul sarb Stefan Dragutin Nemanja, undeva intre anii 1276-1282. Ceva mai tarziu, domnitorul sarb va imbraca haina monahala, sub numele de Teoctist.

Mănăstirea Soko Grad sau Manastirea Sfantul Nicolae Velimirovici a fost construita in anul 2000, fiind ctitoria episcopului de Sabac si Valjevo, Lavrentie. Desi nu foarte veche, ctitorita de poporul sarb in secolul al XX-lea, manastirea a fost construita tot in duhul vechilor manastiri sarbesti.In ziua de 7 mai 2004 a avut loc sfintirea bisericii din Manastirea Soko Grad, inchinata Sfantului Nicolae Velimirovici. La slujba de sfintire au participat si printul Alexandru al II-lea si printesa Ecaterina. Sfanta Liturghie a fost savarsita de catre episcopul Amfilohie, mitropolitul de Muntenegru, impreuna cu o multime de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Sarbe.

 

Preț: 670 euro

Pentru detalii și înscrieri: 0721045424 (mai ales, pe whatsapp) și email:  teostirict@yahoo.com

SERVICII INCLUSE:

– Transport cu microbuz clasificat

– 7 nopţi cazare cu mic dejun și cină, în hoteluri 3* în camere duble (clasificare locală)

– Ghid local și preot.

SERVICII NEINCLUSE:

  • Prânzul și Asigurarea medicală

ACTE NECESARE: carte de identitate valabilă sau paşaport valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

Programul pelerinajului poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri in functie de anumite situatii speciale.

Moaștele Sf. Cuvios Simeon de Dajbabe (Muntenegru): 

Moaștele Sf. Ierarh Petru de Cetinje (Muntenegru): 

Mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, care se află în Muntenegru, la Mănăstirea Cetinje: 

 

 

Comitetul de profil al Radei a aprobat versiunea finală a proiectului 8371

16 august 2024 12:34

Autor: Uniunea jurnaliștilor ortodocși
Rada Supremă a Ucrainei. Imagine: wikipedia.orgRada Supremă a Ucrainei. Imagine: wikipedia.org

Proiectul de lege 8371 a fost redenumit și se intitulează acum „Protecția ordinii constituționale”.

Parlamentarii Volodimir Viatrovici și Iryna Herașcenko au anunțat că Comitetul pentru politica umanitară și informațională a Radei Supreme a Ucrainei a susținut versiunea finală a proiectului de lege 8371, care vizează interzicerea activităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Ei au distribuit aceste informații pe rețelele lor de socializare.

Herașcenko a menționat că următoarea săptămână plenară va începe cu dezbaterea acestui proiect de lege în sala de ședințe.

Vicepreședintele Comitetului, parlamentara Evghenia Kravciuk, a declarat într-un interviu pentru Interfax că proiectul de lege a fost redenumit.

„Comitetul a recomandat în unanimitate adoptarea proiectului de lege în a doua lectură și în general. Au fost discutate și susținute amendamente pentru a doua lectură. Una dintre modificările cheie este noul titlu al proiectului de lege – „Cu privire la protecția ordinii constituționale în domeniul activităților organizațiilor religioase”, a notat Kravciuk.

Kravciuk a subliniat că parlamentarii au convenit și asupra termenului de intrare în vigoare a legii: aceasta va intra în vigoare la 30 de zile după publicare, cu excepția a două puncte. Primul punct se referă la începerea pregătirii actelor normative de către Cabinetul de Miniștri, care vor începe a doua zi după publicare.

UJO a informat mai devreme despre apelul președintelui Zelenski către Rada Supremă să se întrunească și să rezolve problema „independenței spirituale”.

Sursa: https://spzh.live/ro/news/81625-profilnyj-komitet-rady-podderzhal-okonchatelnuju-versiju-zakona-8371?fbclid=IwY2xjawEurB1leHRuA2FlbQIxMQABHZ3OeIw42oSvPXQ48_7NcjD3t6fIJz8M-os9ZfaND4_C2kE-8Fryo5H2qQ_aem_WGBsSiiRTunXN2HKZPBvzQ