Conducătorul „Eurosolidarității” în consiliul local de Kiev. Imagine: screenshot de pe înregistrarea video Tik Tok
Autoritățile vor verifica contractele de închiriere a terenurilor lăcașurilor de cult ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Conducătorul fracțiunii politice „Solidaritatea Europeană” din consiliul local de Kiev, Marina Poroșenko, a spus că deputații au votat pentru două proiecte de hotărâre, potrivit cărora autoritățile vor organiza o inspecție a proprietății și terenurilor „organizațiilor religioase conduse de țara-agresor Rusia pe teritoriul municipiului Kiev”.
Se vor verifica contractele de închiriere. Dacă termenul contractului a expirat, acesta nu va fi preșungit, iar comunitatea va fi nevoită să părăsească biserica. Dacă contractul încă nu a expirat, primăria va depune acțiuni în instanță în vederea rezilierii contractului înainte de termen.
„Sinodul Arhieresc” al BOaU în Biserica Trapezei din Lavra Peșterilor de la Kiev
Pe 11 mai 2024, la Kiev, a avut loc „Sinodul Arhieresc” al BOaU, la care au fost luate mai multe hotărâri. Care sunt aceste hotărâri și ce stă în spatele lor?
Pe 10 mai 2024, la „sinodul” Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU), a fost anunțată ordinea de zi a viitorului „sinod arhieresc”. În comunicat se arăta că structura lui Epifanie Dumenko va aproba „condamnarea sinodală a doctrinei eretice a „lumii rusești” și a principalilor săi propagandiști”. Și, sinceri să fim, eram curioși să vedem cum și sub ce formă se va întâmpla asta. Pentru că până acum, în pofida declarațiilor zgomotoase ale slujitorilor lui Dumenko că ideologia „lumii ruse” este o erezie, nu am văzut nimic concret în legătură cu această afirmație.
Din păcate, o serie de decizii luate la acest „sinod” sunt de natură pur demagogică și populistă și nu au răspuns la niciuna dintre întrebările puse. Mai mult, a creat impresia că BOaU joacă un fel de joc dublu: pentru autoritățile ucrainene și credincioșii săi se exprimă ferm și fără compromisuri, iar pentru toți ceilalți – diplomatic și foarte subtil, alegând cu grijă expresiile și mereu cu atenție „ca să nu se întâmple ceva”. De ce credem așa? Citiți în acest articol.
„Condamnarea” ideologiei „lumii ruse”
Să începem cu faptul că „sinodul” BOaU „a confirmat încă o dată că Biserica Ortodoxă a Ucrainei respinge și condamnă doctrina „lumii ruse” ca una care este bazată pe principiile eretice ale etnofiletismului, maniheismului și gnosticismului”.
Vom reține că „sinodul” BOaU nu a numit ideologia „lumii ruse” o erezie, ci doar a indicat că această ideologie are ca „bază” „principii eretice”. Mai jos, în rezoluțiile „sinodulului”, se spune că ideologia „lumii rusești” este o „învățătură falsă”. În același timp, cu siguranță credincioșii BOaU și-ar fi dorit formulări mai precise și mai stricte. „Condamnarea” ideologiei „lumii ruse” este atât de vagă și lipsită de concretețe, încât nu putem decât să ghicim semnificația exactă pe care „arhiereii” BOaU o atribuie termenilor folosiți mai sus.
De exemplu, etnofiletismul condamnat la Sinodul de la Constantinopol din 1872, este „o diviziune tribală, adică acestea sunt diferențele tribale, luptele naționale și discordia în Biserica lui Hristos”. Această definiție se aplică pe deplin organizației lui Dumenko, ai cărui susținători nu numai că trăiesc cu ideea Bisericii „lor”, dar fac tot posibilul pentru a semăna discordie și divergențe în Biserica lui Hristos.
Maniheismul, la rândul său, a fost o sinteză a numeroaselor tradiții religioase ale Orientului (creștinismul, zoroastrismul, iudaismul, budismul etc.), reinterpretate sub influența gnosticismului. În același timp, gnosticismul în sine nu este o doctrină omogenă, ci o sinteză de idei și sisteme religioase care au apărut la sfârșitul secolului I d.Hr. printre sectele evreiești și creștine timpurii.
Prin urmare, afirmând că ideologia „lumii ruse” se bazează pe ereziile etnofiletismului, maniheismului și gnosticismului, „sinodul” BOaU nu s-a obosit să precizeze care anume idei din ereziile menționate stau la baza „lumii rusești”. Ar fi foarte de dorit să vedem o justificare teologică pentru astfel de afirmații, mai degrabă decât încă o mișcare demagogică.
BOaU nu precizează în ce constă etnofiletismul în ideologia „lumii ruse”.
Acest lucru nu este surprinzător, pentru că atunci ei ar trebui să se gândească unde să plaseze acele ideologii precum panelenismul sau Pax Americana. Și pentru aceasta, este necesar să analizăm toate aceste ideologii, să înțelegem cum diferă ele unele de altele, apoi să le comparăm cu Evanghelia și cu învățăturile Sfinților Părinți si Bisericii, să facem o analiză teologică serioasă a declarațiilor reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la ideologia „lumii ruse”, și abia atunci – să elaborăm propria linie argumentativă, acuzându-i de erezie.
Deci, este nevoie de o muncă intelectuală serioasă, pentru care reprezentanții BOaU nu au nici resurse, nici dorință. Prin urmare, „condamnarea” ideologiei „lumii ruse” s-a limitat la fraze generale și nu a oferit niciun răspuns la nicio întrebare.
Scrisoarea către patriarhul Bartolomeu
La „sinodul” BOaU a fost adoptat și un proiect de scrisoare către Patriarhul Bartolomeu și Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului „în care se solicită ca acesta să adreseze lui Chiril Gundeaev cererea de a renunța public la învățătura falsă a „lumii ruse”, să condamne și să revoce hotărârile așa-numitului „Sinod mondial al poporului rus”, care conține elemente ale acestei învățături false”.
Vom menționa că „episcopii” BOaU, vorbind despre conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, scriu pur și simplu – Chiril Gundeaev, fără a-l numi patriarh. Și vom trece cu vederea faptul că conform dogmelor Bisericii, hotărărea de a considera pe cineva patriarh sau nu se poate lua doar după o hotărâre sinodală de îndepărtare a acestuia din demnitatea patriarhală. Să întrebăm acum de ce „arhiereii” lui Dumenko nu s-au adresat direct conducătorului BORu? Bănuim că acolo nu există adresarea Gundeaev, dar este numit patriarhul Chiril – așa cum este cerut de protocol. Deci de ce să numești două lucruri în mod diferit? Pentru că BOaU joacă un joc dublu și își alimentează utilizatorii interni, casnici, cu ceva diferit de ceea ce prezintă în exterior, dorind să rămână albi și pufoși în ochii Ortodoxiei mondiale. Dar o astfel de poziție este o simplă ipocrizie.
Și aici există două răspunsuri:
BOaU, nefiind o structură independentă și având doar o „autocefalie” iluzorie, nu poate lua astfel de decizii „ocolind capul” patriarhului Bartolomeu.
„Arhiereii” BOaU nu doresc să negocieze sau să se adreseze primatului Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) pentru că cred că acest lucru poate ridica întrebări inutile în interiorul Ucrainei. Dar dacă nu este un patriarh pentru ei, atunci ce întrebări ar putea apărea?
Deci, în acest caz, probabil este vorba despre o chestiune de respectare a subordonării.
„Putin s-a autoexcomunicat”
O altă hotărâre a „sinodului” BOaU prevede că, „ținând cont de gravitatea deosebită, caracterul public și gravitatea crimelor împotriva lui Dumnezeu, Bisericii lui Hristos și umanității săvârșite de mireanul Bisericii Ortodoxe Ruse Vladimir Vladimirovici Putin, Sinodul Arhieresc al BOaU a mărturisit că această persoană, prin crimele sale și lipsa de conștiință pe lângă lipsa încăpățânată a căinței în păcatele publice, s-a autoexcomunicat din Biserică”.
Din nou, formularea este prea vagă în acest caz. Într-un fel, se aseamănă cu excomunicarea impusă de BORU lui Lev Tolstoi. În acea formulare nu se vorbește despre anatemă, se afirmă doar faptul că Tolstoi nu se consideră un copil al Bisericii. Să comparăm acest pasaj din decizia BORu asupra scriitorului: „Contele Tolstoi… s-a înstrăinat conștient și intenționat de orice comuniune cu Biserica Ortodoxă”. Adică s-a excomunicat, iar Biserica a mărturisit doar acest lucru. De ce au fost alese astfel de formulări? Pentru a evita scandalul. Contele Tolstoi a fost o figură cunoscută, populară și s-a bucurat de un sprijin semnificativ atât în rândul intelectualității, cât și în cercurile conducătoare ale Imperiului Rus. Prin urmare, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse de la acea vreme pur și simplu nu a dorit să se certe cu ei și la ședința din februarie 1901a ales cuvinte mai precaute decât s-a propus inițial.
În opinia noastră, „sinodul” BOaU a procedat similar. Întrebarea este: cu cine nu vor susținătorii lui Dumenko să se certe în acest caz? De ce au scris, în loc de anatema așteptată pentru Putin, doar că s-a excomunicat din Biserică?
Pe de altă parte, ne amintim bine cum secretarul demis al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei Danilov a cerut ca Biserica Ortodoxă Ucraineană să-l anatemizeze pe Putin. Și nu numai el. Prin urmare, era de așteptat ca așa numita Biserică Ortodoxî a Ucrainei (BOaU) să facă ceea ce Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a făcut până acum. „Arhiereii” BOaU nu au îndrăznit însă să facă acest pas. Formal, refuzul de a-l anatematiza pe Putin de către susținătorii lui Dumenko poate fi explicat în textul hotărârii: „Vladimir Vladimirovici este un mirean al Bisericii Ortodoxe Ruse”, și, prin urmare, Biserica Rusă este cea care trebuie să-l excomunice din Biserică. Atunci ce pretenții ar putea exista față de Biserica Ortodoxă Ucraineană? Căci la fel ca pentru BOaU, Putin nu este enoriaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Mai mult, reprezentanții structurii lui Epifanie s-au poziționat drept „martori” ai crimelor lui Putin, fără a concretiza cel puțin la modul oficial aceste crime. Spre deosebire, de exemplu, de condamnarea contelui Tolstoi, care a fost clar formulată de Biserica Ortodoxă Rusă.
Lipsa „corpus delicti” în decizia sinodală arată un singur lucru: în realitate, BOaU nu l-a excomunicat pe Putin din Biserică, ci pur și simplu i-a aplicat o diplomație de modă veche.
Cu alte cuvinte, decizia „sinodului” condus de Dumenko cu privire la președintele Federației Ruse este un alt exemplu de demagogie vagă și populism, care nu oferă nimic concret.
Interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene
Și în sfârșit, motivul pentru care s-au adunat „arhiereii” BOaU – interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În decizia sa, „sinodalii” lui Dumenko ” au sprijinit eforturile statului ucrainean de a proteja comunitatea religioasă și societatea în ansamblu de influența străină ostilă și necesitatea interzicerii legislative organizațiilor religioase din Ucraina care sunt subordonate asociațiilor religioase cu centrul în statul agresor”.
Acesta a fost, în opinia noastră, scopul principal al întregului eveniment condus de Epifanie.
Autoritățile ucrainene au planat să interzică Biserica Ortodoxă Ucraineană până la sfârșitul lunii mai. Arestările arhiereilor Bisericii noastre, reținerea în arest preventiv a jurnaliștilor ortodocși, o campanie puternică în media și vizite în străinătate ale reprezentanților Consiliului bisericilor ucrainene sunt niște trepte spre această interzicere. Declarația BOaU în acest sens este un alt „argument” din arsenalul autorităților pentru a justifica lichidarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Autoritățile URSS au acționat cândva după același principiu. Cică, „da, închidem bisericile și mănăstirie, dar doar pentru că aceasta este cerința oamenilor – până la urmă, avem democrație”. La fel se întâmplă și acum în Ucraina.
Și dacă reprezentanții BOaU cred că ei cu adevărat iau decizii în statul ucrainean sau au vreo pondere în ochii autorităților, ei se înșeală. Pentru că, în realitate, Dumenko și adepții săi joacă în cel mai bun caz rolul de figuranți, iar în cel mai rău caz – rolul lui Iuda. Sinceri să fim, tot ce pitem este să-i compătimim.
Pentru că încercând în permanență să fie pe placul autorităților ucrainene și al „prietenilor” de peste ocean, BOaU a uitat cu desăvârșire de Hristos.
din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Teofilact al Bulgariei
Capitolul 9
1-3.”Şi trecând, a văzut pre un orb din naştere, şi l-au întrebat pre el ucenicii lui: Rabbi, cine a greşit, acesta, sau părinţii lui, de s-a născut Orb? Răspuns-a Iisus: Nici acesta n-a greşit, nici părinţii lui, de s-a născut Orb”.
Iese Domnul din Biserică, mâniei iudeilor oarecarea potolire meşteşugind, şi spre tămăduirea Orbului se întoarce, prin semnul acesta asprimea lor şi neplecarea domolindu-o, măcar că nimic nu se foloseau.
Intru aceeaşi dată încă arătându-le lor, că nu în zadar, nici fălindu-se, a zis aceasta: “Mai nainte de a se face Avraam, Eu sunt”. Că iată minune face, care nimeni niciodată mai nainte n-a făcut. Că deşi a deschis cineva Ochii ai vreunui Orb, dară nu Orb din naştere. Arătat este dară, cum că cela Ce este Dumnezeu, şi este mai nainte de Avraam, face aceasta, care din veac încă nu s-a făcut.
Şi într-adins a venit El la cel Orb, nu acela la Dânsul. Pentru aceasta şi ucenicii văzându-L pe El că cu luare aminte caută la cel Orb, Il întreabă: “Cine a greşit, acesta, sau părinţii lui, de s-a născut Orb?” Continuă să citești →
Deputații au blocat Rada. Imagine: screenshot din înregistrarea video Strana
Președintele Parlamentului Ruslan Stefanciuk a închis sesiunea.
Pe 21 mai, parlamentarii din fracțiunile „Solidaritatea Europeană” și „Holos” au cerut să fie scos la vot în Rada Supremă proiectul de lege 8371, care duce de facto la interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, transmite deputatul Oleksii Honcearenko.
Cerințele nu au fost îndeplinite, iar parlamentarii au blocat tribuna. În plus, cei care blocau activitatea Parlamentului au cerut crearea unei comisii care să investigheze construcția fortificațiilor.
Parlamentarii au ținut pancarte, printre care și „Biserica moscovită ucide”. „Biserică-fortificații-drone”, a strigat reprezentantul ” Solidarității Europene” Irina Herașcenko.
Președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk, a anunțat inițial o pauză, apoi a închis sesiunea de astăzi.
UJO a informat mai devreme că o sursă de la „Slujitorul poporului” a explicat de ce Rada Supremă nu se grăbește să promulge legea 8371.
Bujanski crede că parlamentarii de la „Holos”, „Solidaritatea Europeană” și alții, sub pretextul războiului, doresc să umilească milioane de cetățeni, enoriași ai BOUkr.
Parlamentarul din partidul „Slujitorului Poporului”, Maxim Bujanski, a reacționat la postarea colegului său din fracțiunea „Holos”, Iaroslav Jelezniak, cu privire la posibilul vot pentru „interzicerea bisericii Moscovei” pe 21 mai (proiectul de lege nr. 8371).
„Cu cinci ani în urmă am votat pentru hobbiții din partidul „Holos”, cu un rating zero deja în anul 2020, ca pentru astfel de postări să primească suspiciuni în temeiul articolului 161 din Codul penal – „Instigarea la dușmănie religioasă”, a scris el pe canalul său de Telegram.
Jelezniak a informat că în Rada Supremă s-a anunțat o pauză pentru că „două fracțiuni cer dezbaterea proiectului de lege care o să interzică biserica Moscovei”.
„Colegul meu Jelezniak știe perfect că nu există nicio biserică a Moscovei, dar sunt câteva milioane de cetățeni, enoriași ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, pe care „Solidaritatea Europeană”, „Holosul” și unii dintre partenerii lor din Radă încearcă să-i umilească, sub masca războiului”, a răspuns Bujanski la postarea parlamenterului de la „Holos”.
Deputatul a adăugat că este vorba în principal de aceleași persoane ale căror case din estul și sudul Ucrainei se află sub focul rachetelor și a artileriei rusești zi și noapte timp de doi ani.
UJO a informat mai devreme că Irina Herașcenko de la „Solidaritatea Europeană” a declarat că proiectul de lege 8371 putea să fie votat pe 21 mai a.c.
Preafericitul Onufrie în Lavra Peșterilor de la Kiev. 12 mai 2024. Foto: news.church.ua
Întâistătătorul a explicat despre ce care credință vorbea Domnul: „Dacă vei avea credință cât un grăunte de muștar, vei spune muntelui „mută-te”, și se va muta”.
Preafericirea Sa a spus că există două tipuri de credință – a minții și a inimii. El a dat exemplul unei ramuri de struguri pe care strugurii se coc la lumina soarelui.
„Credința minții este lumina care ajută floarea să devină rod. Omul crede mai întâi cu mintea, apoi începe să îndeplinească legile divine și se încredințează lui Dumnezeu. Atunci începe să primească harul Duhului Sfânt și să creadă cu inima sa”, a explicat Mitropolitul Onufrie.
Potrivit Întâistătătorului, Dumnezeu a vorbit despre acest fel de credință: „Dacă vei avea credință cât un grăunte de muștar, vei spune muntelui: „mută-te de aici încolo” și se va muta”.
După cum a notat Preafericitul Mitropolit Onufrie, prin împlinirea legilor divine, omul învață să-L cunoască pe Dumnezeu.
„Adică, așa cum ne cunoaștem unul pe celălalt și nu ne îndoim niciodată, la fel atunci când omul capătă credința inimii, începe să-L vadă pe Dumnezeu cu ochii sufletului”, a notat el.
Preafericitul Mitropoli Onufrie a explicat că credința este temelia pe care se stă întreaga viață duhovnicească: „În viața noastră pământească, totul începe cu credința, apoi acționăm prin credință și ne atingem ținta”.
Jurnaliştii UJO se află în arest preventiv fără dreptul la cauţiune. Imagine: UJO
R.Amsterdam a declarat că are deplină încredere în UJO „pentru elucidarea obiectivă și cuprinzătoare a evenimentelor și pentru standardele lor înalte de etică jurnalistică”.
Robert Amsterdam a menționat că în cadrul activității sale juridice în apărarea drepturilor și intereselor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, citește în mod regulat resursa online „Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi”.
Amsterdam a reamintit că activitatea sa juridică este legată de studierea aspectelor juridice ale activităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a factorilor care o influențează.
„În principal, aceasta se referă la relația dintre Biserică și statul Ucraina în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăților constituționale ale credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene”, a scris avocatul.
Potrivit acestuia, el are deplină încredere în UJO „pentru elucidarea obiectivă și cuprinzătoare a evenimentelor și pentru standardele lor înalte de etică jurnalistică”.
El a afirmat că „UJO nu admite în publicații nicio justificare a agresiunii ruse, niciun atac împotriva Ucrainei sau a Forțelor sale armate, nici incitarea la dușmănie religioasă sau națională sau orice alte acțiuni ilegale”.
„Toate știrile sau rapoartele analitice de pe site-ul UJO sunt susținute de fapte concrete și verificate în mod repetat în conformitate cu normele de etică jurnalistică”, a subliniat avocatul.
El este încrezut că publicațiile de pe site-ul UJO „nu încalcă legislația ucraineană care reglementează dreptul la libertatea de exprimare”.
Robert Amsterdam l-a caracterizat, de asemenea, pe fiecare dintre angajații UJO aflați în arest preventiv.
El a spus că Andrei Ovcearenko, din cauza faptului că UJO nu a publicat materiale care să confirme acuzațiile împotriva sa, „nu poate fi considerat vinovat de săvârșirea infracțiunilor care i-au fost incriminate pe baza activității sale de angajat al UJO”.
Amsterdam a mai scris că „Volodimir Bobeciko este cunoscut în cercul colegilor săi ca un patriot pasionat al Ucrainei, o persoană profund devotată și un jurnalist de înaltă calificare”.
„Poziția sa civică și principiile sale morale îmi permit să afirm că angajându-se în selectarea materialelor pentru resursa UJO, nu a scris niciodată nimic în favoarea Federației Ruse și a Patriarhiei Moscovei, iar după începutul războiului nu și-a schimbat pozițiea civică”, a notat Amsterdam.
El consideră, de asemenea, că Valeri Stupnițki „este o persoană cu o gândire patriotică, condamnând fără echivoc agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei și criticând poziția Bisericii Ortodoxe Ruse în această problemă”.
„În niciunul dintre materialele publicate pe site-ul UJO, inclusiv în materialele lui V.Stupnițki, nu există informații care ar putea fi interpretate ca fiind antiucrainene, care să justifice războiul sau să incite la dușmănie internă în societatea ucraineană”, a subliniat Amsterdam.
El le-a reamintit, de asemenea, judecătorilor ucraineni că „orice persoană dintr-o societate democratică, așa cum se poziționează Ucraina, are dreptul la libertatea de exprimare, religie și un proces echitabil, așa cum este prevăzut în Constituție”.
În lumina celor expuse mai sus, Robert Amsterdam consideră că „riscurile prevăzute în articolul 177 din Codul procesual penală al Ucrainei pentru V.Bobeciko, V.Stupnitsky și A.Ovcearenko, și anume: ascunderea de anchetatori și judecători, distrugerea sau ascunderea probelor, influențarea ilegală a victimei, martorului, altui suspect, învinuit, expert, specialist în același proces penal, împiedicarea urmăririi penale, săvârșirea unei alte infracțiuni sau continuarea infracțiunii de care sunt bănuiți, lipsesc cu desăvârșire”.
Rostyslav Karandeev, conducătorul interimar al Ministerului Culturii. Imagine: Glavcom
Ministrul interimar al Culturii a spus că este nevoie de perseverență în problema expulzării călugărilor din Lavra Peșterilor de la Kiev.
Ministrul interimar al Culturii din Ucraina, Rostyslav Karandeev, a declarat într-un interviu pentru Glavcom că călugării Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr) trebuie să părăsească teritoriul Lavrei Peștrilor de la Kiev, altfel el îi va scoate de acolo cu forța peste o lună.
„Bineînțeles, sunt pentru dialog, dar trebuie să fim perseverenți. Ei bine, le acordăm un răgaz de o lună. Vorbesc despre Lavra de Jos. După aceasta, problema va fi rezolvată cu aplicarea forței”, a notat el.
Karandeev a remarcat că majoritatea călugărilor „sunt concentrați pe credință și nu pe „lumea rusă”, spre deosebire de liderii bisericii, care au fost purtători ai narațiunilor Bisericii Ortodoxe Ruse”.
Karandeev a mai spus că este în curs de desfășurare inventarierea proprietăților mănăstirii și a remarcat că procesul de transferare a Lavrei Peșterilor de la Kiev către stat nu este atât de rapid pe cât și-ar dori el.
UJO a informat mai devreme despre declarația lui Rostyslav Karandeev că Ministerul Culturii lucrează pentru păstrarea vieții monahale în Lavra Peșterilor de la Kiev, dar eavtrebuie să fie sub egida BOaU. El a exprimat încredere că pentru acei călugări care nu au fost ierarhi, nu contează cum se numește Biserica și contează doar moaștele și Domnul Dumnezeu.
„Am două expertize de stat care mă îndreptățesc, adică dovedesc că nu sunt vinovat de ceea ce sunt acuzat. Expertiza lor este ilegală. Persoana care a făcut expertiza nu avea atribuții și dreptul de a face acest lucru”, a spus vlădica.
Ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene afirmă totodată că procuratura modifică probele din dosar și adaugă date care nu au nicio legătură cu mitropolitul de Bănceni.
„Nu-mi acordă dreptul să iau cuvântul, au schimbat totul… Domnul procuror a mai adăugat trei litere: „BO(a)U”, pe care nu le-am pomenit niciodată și nici nu le voi pronunța pentru că ei nu sunt nimeni pentru mine”, a subliniat mitropolitul.
De asemenea, ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a mulțumit tuturor pentru sprijinul acordat și i-a îndemnat să rămână neclintiți în credința lor ortodoxă.
UJO a informat mai devreme că mitropolitul Longhin a făcut apel către credincioși să-l sprijine în fața Judecătoriei în timpul ședinței de judecată, intuind că ședința instanței din 21 mai va fi mai dificilă decât cele precedente.
Bettina Filacanavo pe altarul unui lăcaș al Bisericii Romano-Catolicii. Foto: kath.ch
Potrivit femeii, șederea pe sfânta masă în biserică trebuie să reflecte și faptul că poziția femeilor în Biserica Catolică trebuie să se schimbe în viitor.
Potrivit femeii, șederea pe sfânta masă în biserică trebuia să demonstreze protestul împotriva războiului, precum și „să înalțe personalitatea Fecioarei Maria”, acordând o notă feministă „celei mai populare figuri din Biblie după Iisus Hristos”.
În opinia ei, șederea pe sfânta masă în biserică trebuia să reflecte și faptul că poziția femeilor în Biserica Catolică trebuie să se schimbe în viitor. „Iată de ce Maria se simte mai bine, pentru că eu stau aici”, spune Filacanavo.
Ea este convinsă că „însăși Maria, care a trăit toate aceste suferințe – războiul, pribegia, pierderea copilului – este o parte a muncii mele ca femeie de rezistență, pentru că reprezintă pe toate femeile care protestează împotriva structurilor puterii patriarhale și opune conștient și cu fermitate violenței masculine”.
Bettina Filacanavo s-a înfășurat într-un cearșaf albastru și s-a așezat în tăcere pe sfânta masă a bisericii de la 17:00 până la 20:00, în timp ce „vizitatorii se plimbau prin capelă sau priveau spectacolul de pe bănci”.
„Nu vreau să provoc pe nimeni cu această performanță simbolică, dar vreau să arăt un rezultat pozitiv”, a spus artista în vârstă de 50 de ani.
Este de remarcat faptul că Bettina Filacanavo lucrează timp de 15 ani în organizația umanitară a Bisericii Evanghelice Reformate din Elveția, însă a ales o biserică catolică pentru „performanța” sa.
Comisia SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională. Imagine: armenpress.am
În aprilie, Ucraina a pregătit un răspuns detaliat la întrebările SUA cu privire la proiectul de lege antibisericesc.
Pe 9 aprilie, Comisia SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională a trimis o scrisoare oficială ambasadorului Ucrainei în SUA, Oksana Makarova, exprimând îngrijorare cu privire la pregătirea pentru a doua lectură în Rada Supremă a proiectului de lege nr. 8371, care vizează interzicerea de facto a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, relatează Religia din Ucraina.
Comisia a analizat versiunea proiectului de lege care a fost deja aprobată de Comisia Radei Supreme pentru politică umanitară și informațională. În scrisoare se menționează că această versiune a legii conține „mai multe prevederi problematice cu consecințe negative asupra libertății religiei sau a convingerilor”. Comisia a manifestat interes pentru criteriile de determinare a afilierii organizațiilor religioase cu Biserica Ortodoxă Rusă, în temeiul cărora statul amenință cu radierea infractorilor din registrul persoanelor juridice și confiscarea bunurilor acestora către bugetul de stat. SUA consideră ca astfel de criterii sunt „excesiv de împovărătoare” și „îndreptate împotriva comunităților religioase, fără a necesita dovezi ale activității criminale”.
Comisia a fost, de asemenea, nemulțumită de descrierea ideologiei „lumii rusești” în lege, afirmând că o astfel de descriere oferă statului motive pentru a defini în mod arbitrar componența crimei.
Comisia insistă ca Ucraina să înainteze proiectul de lege spre examinare Comisiei de la Venețiadin cadrul Consiliului Europei sau Raportorului Special al ONU pentru libertatea religiei și convingerilor religioase, „în vederea confirmării conformității proiectului de lege cu dreptul internațional”.
În scrisoare au fost formulate cinci întrebări cu privire la viitorul proiect de lege 8371: dacă activitățile Bisericii Ortodoxe Ruse vor fi declarate infracțiuni, dacă activitățile organizațiilor religioase recunoscute ca afiliate cu Biserica Ortodoxă Rusă sunt considerate criminale, ce se va întâmpla cu organizațiile religioase (și proprietatea lor privată) care recunosc autoritatea duhovnicească a organizației religioase afiliate și modul în care activitățile de răspândire a ideologiei „lumii rusești” urmează să fie criminalizate.
Ucraina a pregătit un răspuns în care a refuzat să comenteze versiunea proiectului de lege aprobată de Comisia Radei Supreme pentru politică umanitară și informațională și a oferit un răspuns doar în legătură cu proiectul de lege adoptat în primă lectură. În special, proiectul de lege inițial nu stabilește sancțiuni penale sau de altă natură pentru activitățile religioase.
În ceea ce privește organizațiile religioase afiliate sau care fac parte din Biserica Ortodoxă Rusă, „proiectul de lege prevede introducerea unui mecanism de control al activităților organizațiilor religioase înregistrate în Ucraina”. Doar activitățile care amenință securitatea națională sunt considerate criminale – în special, răspândirea narațiunilor expuse în Decretul Consiliul mondial al poporului rus. Deci, statul nu va tolera activitățile unor astfel de organizații și le va radia prin hotărâri de Tribunal la prima ocazie.
Mai mult, în răspunsul acordat SUA oficialii ucraineni au precizat că prin afiliere, proiectul de lege prevede nu legătură spirituală, ci relațiile organizaționale. Și cerințele guvernului pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană sunt simple – să rupă legăturile organizaționale cu Biserica Ortodoxă Rusă.
Partea ucraineană a subliniat că dacă o organizație religioasă se disociază de Biserica Ortodoxă Rusă, nimeni nu va atinge proprietatea acesteia. Dacă nu se disociază, în cazul încetării activității sale prin instanță, proprietatea poate trece la stat.
În încheiere, partea ucraineană a constatat că „în versiunea proiectului de lege propusă de guvern nu se menționează „lumea rusească”.
UJO a informat mai devreme că apărătorul american al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Robert Amsterdam a făcut apelul să nu se folosească banii americani pentru atacuri împotriva creștinilor.
Vlădica a subliniat că distrugerea unui lăcaș unde s-a săvârșit Euharistia chiar în inima Kievului s-a întâmplat pentru prima dată în istoria modernă și este înfiorător.
Coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, mitropolitul Antonie (Pakanici), a numit demolarea bisericii Zecimii din Kiev „un sacrilegiu săvârșit la îndemnul diavolului”.
În comentariul său pe site-ul pravlife.org, mitropolitul Antonie a subliniat că biserica a fost distrus de trei ori: în 1240 de tataro-mongoli, în anii 1930 de regimul sovietic și acum, în vremurile „democratice”.
Potrivit ierarhului, din momentul înființării, biserica Zecimii a fost urâtă de demoni, deoarece pe acest loc cneazul Vladimir a distrus templul păgân a lui Perun.
„…Numai la îndemnul diavolului se putea săvârși un asemenea sacrilegiu. Oare își dau seama cei care au comis acest act de vandalism îngrozitor că, în esență, îndeplineau voia dușmanului neamului omenesc?”, a subliniat Vlădica.
Coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a remarcat că deși Biserica Ortodoxă Ucraineană este supusă de multă vreme persecuției: sunt acaparate biserici, sunt întemnițați clerici și mireni, dar o astfel de blasfemie nu s-a întâmplat niciodată în istoria modernă a Ucrainei.
„Distrugerea unui loc de rugăciune, distrugerea locului unde s-a săvârșit Sfânta Euharistie chiar în inima sfântului Kiev nu s-a întâmplat niciodată în istoria modernă”, a notat ierarhul. „Și totuși inimile noastre nu trebuie să se umple de disperare și ură. „A Mea este răzbunarea, eu voi răsplăti”, zice Domnul. Să ne îndreptăm toate grijile și toate durerile noastre către Cel Atotputernic. Dacă El a îngăduit o astfel de crimă teribilă, atunci aceasta este voia Sa sfântă”.
Potrivit arhiereului, sacrilegiul nu rămâne niciodată fără consecințe și nu putem doar decât să suspinăm pentru cei care au săvârșit această faptă rea și pentru cei care au dat ordinul să fie comisă.
Ierarhul a reamintit că pe locul fiecărei Sfinte Mese stă un înger a lui Dumnezeu, chiar dacă biserica este distrusă. Iar biserica Zecimii a fost restaurată ori de câte ori a fost distrusă.
„Ori de câte ori nu ar fi încercat persecutorii să distrugă Biserica lui Hristos, planurile lor au eșuat de fiecare dată. Și asta ne dă speranță”, a încheiat arhiereul.
UJO a scris mai devreme că starețul mănăstirii Zecimii, episcopul Clement (Șmighelski), a spus: „Noi credem în ceea ce este mai bun – că așa cum Hristos a înviat, așa și biserica Zecimii se va înplța într-o zi în acest loc”.
Astfel l-au numit oamenii pe Teodosie al Peșterilor. Să-i cunoaștem viața și moștenirea lăsată urmașilor prin publicațiile despre Lavra Peșterilor de la Kiev.
În lucrările sfinților părinți asceți adesea poate fi găsită o descriere a două tipuri sau grade de nevoință monahală: lucrătoare și contemplativă. Părinții îl considerau pe prima ca un pas obligatoriu către a doua. La preacuviosul Teodosie, ambele tipuri s-au îmbinat armonios între ele. Era atât un rugător sârguincios, cât și un contemplator, dar în același timp, așa cum am spune acum, un puternic coordonator administrativ și lider al opiniei publice. Putea să participe la marea politică, să construiască o mănăstire mare și să se retragă într-o peșteră pentru contemplare. El a lăsat și învățăminte care sunt actuale și astăzi.
Fragment al icoanei din Svensk a Maicii Domnului, alături fiind Antonie și Teodosie al Peșterilor, secolul al XIII-lea. Imagine: icon-art.info
Când studiem viața Sfântului Teodosie, la fel ca și a majorității sfinților care au trăit cu multe secole în urmă, ne confruntăm cu mai multe probleme. În primul rând, este vorba despre numărul insuficient de surse, iar în al doilea rând, de standardele hagiografiei medievale, conform cărora sfântul trebuia să aibă un întreg set de calități obligatorii, să facă minuni și așa mai departe. Din această cauză, devine dificil să identifici imaginea reală a sfântului, să-ți dai seama ce s-a întâmplat cu adevărat și ce este o înfrumusețare pioasă.
Primii ani de viață
Neconcordanțele pornesc de la data nașterii lui Teodosie. Potrivit unor surse, el s-a născut în 1008, conform altora – în 1036. Diferența este de aproape 30 de ani, ceea ce este foarte semnificativ. O viață destul de detaliată a lui Teodosie a fost scrisă de cuviosul Nestor Cronicarul în anii 1080. Unele informații se conțin în Cronica vremurilor trecute și în alte surse. Se știe cu siguranță că călugărul s-a născut în Vasilkovo, care se află la 30 km la sud de Kiev. Vasilkovo a fost inițial reședința de țară a Marelui Cneaz Vladimir, care a primit numele Vasile la botez. Tatăl lui Teodosie a fost un șef militar înstărit, care a fost transferat la Kursk la scurt timp după nașterea sfântului. Teodosie și-a petrecut copilăria și tinerețea în acest oraș.
Familia lui era evlavioasă și credincioasă. După cum el însuși va scrie mai târziu într-o Scrisoare către cneazul Iziaslav: „Eu, Tedos, sunt un călugăr neputincios, rob al Preasfintei Treimi, al Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, născut și crescut în credința cea ortodoxă curată. Am fost bine educat în legea creștină ortodoxă de către tatăl și maica mea, care m-au învățat să urmez legea bună și moravurile ortodoxe…”.
Preacuviosul Teodosie al Peșterilor, icoană cu imagini din timpul vieții, secolul al XVII-lea
De la vârsta de 7 ani, Teodosie a început să învețe a citi și a scrie, ceea ce nu era ceva obișnuit nu doar în rândul oamenilor de rând, ci și în rândul oamenilor din păturile sociale mai privilegiate. Sub influența cărților, precum și a istorisirilor despre monahism și nevoințile asceților, tânărul Teodosie a început să nutrească dorința de a părăsi lumea și de a-i plăcea lui Dumnezeu în cinul monahal. Când avea 13 ani, tatăl său a murit și acest eveniment a devenit un punct de cotitură atât pentru tânăr, cât și pentru mama lui. Moartea tatălui a transformat această dorință într-o hotărâre fermă. Tânărul a început să asiste mai des la slujbele bisericești, să țină post strict, să poarte lanțuri etc.
Văzând cu ochii săi că fiecărui om îi este sortit să moară mai devreme sau mai târziu, că toate onorurile, bogățiile și plăcerile lumești nu au nicio valoare în ziua morții, Teodosie a hotărât să aleagă calea lepădării de cele lumești și s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu în totalitate.
O transformare diferită a avut loc cu mama lui. După ce și-a pierdut soțul, ea și-a îndreptat toate sentimentele și speranțele asupra fiului ei, văzând în el un viitor sprijin și dorindu-i fericire pământească și o carieră de succes. Aceste dorințe contrarii ar fi trebuit inevitabil să ducă la conflict, mai ales că caracterul mamei preacuviosului Teodosie era foarte sever și dominator. După ce a descoperit lanțuri pe trupul fiului ei și a aflat despre celelalte isprăvi ale lui, ea a început să se opună în toate modurile posibile intenției sale de a pleca la mănăstire. L-a bătut, l-a închis într-o colibă pentru câteva zile, l-a înfometat și așa mai departe.
De câteva ori Teodosie a fugit de acasă, fie cu pelerini în locuri sfinte, fie într-un oraș vecin pentru a vizita un preot pe care-l cunoștea. Dar de fiecare dată mama sa îl găsea și-l pedepsea tot mai crunt.
Teodosie a trăit câțiva ani în această stare, când în sufletul său dorința de a îmbrățișa monahismul se lupta cu nevoia de a împlini porunca lui Dumnezeu de a cinsti părinții. Într-o zi, stând la o slujbă, a auzit cuvintele Evangheliei: „Cine iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine…” (Matei 10:37) și și-a dat seama că acesta este răspunsul la chinul său mental. Este greu de stabilit dacă acest fapt a avut loc sau nu, totuși, nu numai din viața sfinților, ci și din propria noastră experiență, știm că de multe ori exact așa răspunde Dumnezeu la acele întrebări care sunt foarte importante pentru noi și care au fost cernute cu suferință multă vreme prin gânduri şi rugăciuni.
În special, asupra acestui lucru atrage atenția mitropolitul Antonie de Surog. Într-una dintre conversațiile sale, el spune că uneori omul citește în Evanghelie despre modul în care anumiți oameni i-au pus întrebări lui Hristos. Aceste întrebări au fost importante pentru acei oameni, dar nu și pentru noi, așa că inimile noastre nu răspund cu putere la sfaturile lui Hristos. Există însă întrebări care s-au format tocmai în sufletele noastre, care au o mare însemnătate pentru viața noastră. Și atunci omul se roagă lui Dumnezeu, se gândește ce să facă. Și când deja a implorat și a suferit pentru un răspuns, răspunsul vine de la Dumnezeu. Se întâmplă adesea așa: omul vine la biserică și deodată aude cuvintele Evangheliei, înțelege că i se adresează lui în mod special și le primește cu toată inima.
Ceva asemănător s-a întâmplat probabil și cu Teodosie, și în jurul anului 1055 (conform altor surse în 1031) el a plecat în cele din urmă de acasă pentru a intra în mănăstire. Merge cu caravana comercială la Kiev, vizitează așa-zisele mănăstiri patrimoniale, dar niciuna nu îl acceptă. După cum mărturisește Viața Sfântului, motivul a fost că Teodosie era îmbrăcat în haine de cerșetor, ceea ce caracterizează foarte elocvent moravurile acestor mănăstiri. De asemenea, motivul refuzului putea fi vârsta fragedă a tânărului, dacă data nașterii sale în anul 1036 este corectă. Deși, pentru acea vreme, la 19-20 de ani erai deja destul de matur.
Fiind refuzat peste tot, Teodosie s-a dus în peșteră la călugărul Antonie. Probabil că aflase întâmplător despre acest ascet.
Și acolo a fost inițial refuzat, dar văzând cât de mare era nevoința lui Antonie, a decis ferm să intre în această mănăstire. Teodosie a petrecut câteva zile fără mâncare sau apă lângă peștera lui Antonie până când a fost în cele din urmă acceptat în numărul fraților, puțini la număr pe atunci.
Teodosie a fost tuns în călugărie în 1056 (după alte surse – în 1032). Nu se știe cu siguranță dacă Antonie însuși l-a tuns sau i-a poruncit călugărului Nicon să o facă. Ceea ce se știe este că în curând mama și-a găsit fiul în mănăstirea Peșterilor și a venit să-l ia acasă. În Viață se arată că la început a refuzat să se întâlnească cu mama sa, invocând faptul că fusese deja tuns la călugărie și a renunțat la lume. Totuși, preacuviosul Antonie l-a convins să vorbească cu mama sa, rezultatul conversației fiind nu revenirea lui Teodosie la casa tatălui său, ci, dimpotrivă, mutarea mamei sale la una dintre mănăstirile din Kiev.
Perioada de stareție în Lavră
Încă de la începutul vieții sale monahale, Teodosie a dus o viață ascetică atât de înaltă, încât în curând, după înlăturarea monahului Varlaam din mănăstire, a fost ales stareț al mănăstirii. Următoarele câteva decenii au marcat, probabil, cea mai binecuvântată perioadă duhovnicească pentru mănăstirea Pesterilor de la Kiev. Preacuviosul Antonie se nevoia în isihie în peșteră, comunicând doar ocazional cu obștea monahală pentru rezolvarea celor mai importante probleme. Iar preacuviosul Teodosie administra direct mănăstirea, se ocupa cu construcția și cu îngrijirea obștii monahale. Au murit la un an unul de celălalt, Antonie în 1073 și Teodosie în 1074.
Sub conducerea preacuviosului Teodosie, numărul călugărilor a crescut de la 20 la 100 de persoane. Foarte curând a devenit necesar ca frații să părăsească peșterile, deoarece pur și simplu nu incăpeau acolo. La cererea preacuviosului Antonie, cneazul Iziaslav al Kievului a pus întregul munte la dispoziția călugărilor. Au fost construite o biserică de lemn și chilii pentru frați și s-a pus temelia catedralei Adormirii Maicii Domnului. Mănăstirea Peșterilor de la Kiev a devenit faimoasă, în jurul ei au început să se adune atât cei care doreau să depună jurământul monahal, cât și cei care făceau donații bogate în bani și pământuri.
A fost acest lucru în beneficiul mănăstirii? În plan material – cu siguranță da, în termeni duhovnicești – problema este dificilă. Iată, de pildă, un citat din Învățătura lui Teodosie către obște în joia celei de-a treia săptămâni din Postul Mare: „Acum eu, nevrednicul, ținând seama de porunca bunului Stăpân, vă spun: ar fi potrivit pentru noi să-i hrănim pe pelerini și săraci din ostenelile noastre și să nu rămânem în lenevire, umblând din chilie în chilie. L-ați auzit pe Pavel spunând: „Nu am mâncat niciodată pâine degeaba, ci am lucrat noaptea și am predicat ziua, iar mâinile mele au lucrat și pentru mine și pentru alții”, și iarăși: „Cine nu muncește, să nu mănânce”. Noi însă nu am făcut nimic din toate astea. Dacă harul lui Dumnezeu nu s-ar fi pogorât asupra noastră și nu ne-ar fi hrănit prin oameni iubitori de Dumnezeu, ce am face, uitându-ne la ostenelile noastre, dacă am spune că de dragul cântării noastre sau de dragul postului sau al privegherii, toate acestea ne-au fost aduse, dar noi nu ne vom închina niciodată pentru niciunul dintre cei care ni le aduc. <…> Nu este bine pentru noi, iubiților, să le păstrăm pentru noi, dar este bine să le dăm altora, nevoiașilor”.
Postul Mare a fost pentru preacuviosul Teodosie o perioadă de nevoințe mari. Luând câteva pâini pentru mâncare, se retrăgea într-o peșteră, a cărei intrare era acoperită cu pământ, lăsând doar o ferestruică mică prin care preacuviosul putea comunica cu obștea în cele mai urgente cazuri.
Odată cu creșterea numărului de călugări, a apărut necesitatea unui statut al mănăstirii. În acest scop, prin anul 1068, Teodosie a cerut Constantinopolului o copie a statutului mănăstirii Studite și l-a introdus în folosință în mănăstirea Peșterilor.
Momente politice
În acel timp, la Kiev au avut loc revolte politice puternice care au afectat și viața mănăstirii. În 1068, după răscoala de la Kiev, cneazul Iziaslav a fugit în Polonia și revenind în curând la Kiev, cu ajutorul polonezilor, s-a supărat pe cuviosul Antonie și ca urmare preacuviosul a fost nevoit să fugă la Cernigov. Și aici se dezvăluie un detaliu istoric interesant. Cneazul Iziaslav era în relații foarte bune cu preacuviosul Teodosie, îl invita în casa sa pentru conversații și el însuși vizita mănăstirea Peșterilor.
Tradiția spune că Iziaslav a fost fiul duhovnicesc al lui Teodosie. Dar în pofida acestui fapt, cneazul Iziaslav l-a amenințat pe precuviosul Antonie, care a fost nevoit să fugă de mânia cneazului. În 1073, cu câțiva ani mai târziu, fratele său Sviatoslav l-a alungat pe Iziaslav din Kiev și a pus mâna pe tronul marelui cneaz. Acest lucru i-a oferit lui Antonie ocazia să se întoarcă la Kiev, dar Teodosie, ca prieten al lui Iziaslav, l-a primit pe Sviatoslav cu ostilitate. L-a denunţat cu severitate, spunând că nu are dreptul la tronul Kievului. Potrivit unor surse, Teodosie o perioadă de timp nu l-a pomenit Sviatoslav în timpul slujbelor bisericești, continuând să-l pomenească pe Iziaslav aflat în exil.
Totuși, la scurt timp după ce Sviatoslav a început să ofere diverse beneficii Bisericii și mănăstirii, s-au stabilit relații destul de prietenoase cu el și Teodosie a început să-l pomenească ca Mare Cneaz și chiar să-i facă vizite. De aici rezultă că diferitele simpatii politice ale preacuvioșilor Antonie și Teodosie nu le-au tulburat unitatea lor duhovnicească.
Moarte blajină
Pracuviosul Teodosie a trecut la Domnul pe 3 mai (16 mai pe stil nou), anul 1074. În anul curent 2024, se celebrează deja cea de-a 950-a aniversare de la trecerea la cele veșnice a preacuviosului. Boala de care a suferit sfântul înainte de moarte a fost ușoară și de scurtă durată, iar când a murit, a lăsat urmașilor voia să fie îngropat în peștera unde se retrăgea în Postul Mare pentru rugăciune și contemplare.
Moartea preacuviosul Teodosie. Miniatură din Cronica Radzivililor, secolul al XV-lea. Imagine: gorky.media
Deja în anul 1090, la un an de la sfințirea bisericii Adormirea Maicii Domnului, obștea mănăstirii a hotărât să transfere acolo moaștele Sfântului Teodosie, ceea ce s-a făcut de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Moaștele s-au dovedit a fi nestricate, conform mărturiei călugărului Nestor Cronicarul, „doar părul s-a lipit de cap”.
Lucrările preacuviosului Teodosie
Moștenirea literară a preacuviosului Teodosie este destul de curioasă. Aceasta este compusă din două Epistole către Prințul Iziaslav, opt Învățături și o rugăciune. Fiabilitatea altor lucrări atribuite preacuviosului este îndoielnică. Vom vorbi despre Epistolele adresate cneazului puțin mai târziu, iar în ceea ce privește învățăturile, două dintre ele se numesc „Despre folosul duhovnicesc” și „Cuvânt către pivnițar”, iar celelalte poartă titlul:
„Despre răbdare și iubire”,
„Despre răbdare, dragoste și post”,
„Despre răbdare și milostenie”,
„Despre răbdare și smerenie”,
„Despre mersul la biserică și rugăciune”.
De aici putem face concluzia care virtuți pentru sfânt erau cele mai importante și pe care a căutat să le insufle fraților săi. Ca exemplu, să cităm explicația lui despre pilda din Evanghelie despre cele zece fecioare: „Ați auzit pilda celor zece fecioare, cele cinci înțelepte și cele cinci nebune. Sfânta Evanghelie vestește: cei înțelepți și-au păstrat fecioria și și-au împodobit candelele cu milostenie și credință și au intrat în palatul bucuriei și nimeni nu le-a oprit. De ce altele au fost numite nebune? Pentru că au păstrat neîntinată pecetea fecioriei şi prin post, privegheri şi rugăciuni şi-au istovit trupul dar nu au adus untdelemnul milostivirii în candelele sufletului lor, şi de aceea au fost izgonite din palat; și apoi s-au grăbit să-i caute pe cei care vindeau milostenie cerșetorilor, dar nu i-au găsit, căci deja erau închise ușile iubirii lui Dumnezeu pentru oameni”.
Din Epistolele către cneazul Iziaslav, una se referă la întrebarea dacă este posibil să sacrifici animale și să le mănânci carnea duminica (probabil că astăzi ar fi o întrebare despre grătare). Pe scurt, răspunsul lui Teodosie este pozitiv: este posibil. Preacuviosul dă și sfaturi în ceea ce privește postul de miercuri și vineri și, fără a intra în detalii, acestea sunt mult mai blânde decât regulile noastre actuale. Atunci când alege o măsură a postului, Teodosie sfătuiește să fie stabilită cu știrea duhovnicului.
Mult mai importantă este Epistola despre credința latină. În ea, Teodosie vorbește extrem de negativ despre catolicism, dar în același timp face apel la acordarea milostenie oricărei persoane, indiferent de religie.
„Eu, Tedos, sunt un călugăr neputincios, rob al Preasfintei Treimi, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, născut și crescut în credința cea curată ortodoxă. Am fost bine educat în legea creștină ortodoxă de către tatăl și maica mea, care m-au învățat să urmez legea bună și moravurile ortodoxe, dar să nu mă alătur credinței latine, să nu le respect obiceiurile și să mă îndepărtez de comuniunea cu ei și să nu ascult de vreuna din învățăturile lor, să mă grețoșez și să urăsc toate obiceiurile și moravurile lor; și să nu dau fiicele în căsătorie, nici să nu cer fiicele lor; nici să nu mă înfrățeșc cu ei, nici să nu mă închin în fața lor, nici să-i sărut; și să nu mânâc din aceleași vase cu ei, să nu beau cu ei și să nu mânânc din bucatele lor”.
Este interesant că preacuviosul Teodosie nu vorbește în numele său, ci se referă la părinții săi. Se dovedește că o atitudine atât de tranșant de negativă față de catolicism a existat în Rusia la sfârșitul secolului al X-lea – în eputul secolului al XI-lea, chiar înainte de schisma oficială. Dacă ne uităm la istoria Bisericii Catolice, vom observa că în acest moment aceasta a depășit consecințele negative ale uneia dintre cele mai josnice perioade ale istoriei sale, așa numita perioadă a pornocrației (termen științific), care a existat între anii 904 – 963.
Această perioadă a fost caracterizată prin desfrânarea extremă care a domnit în Vatican și s-a răspândit ca valurile pe apă în întreaga Biserică occidentală.
Acest fenomen s-a reflectat în Epistola Preacuviosului Teodosie: „Preoții lor nu se căsătoresc legal, dar zămislesc copiii cu slujnicele lor și slujesc fără restricții. Și episcopii au concubine și merg la război”.
În plus, la acea vreme Biserica Catolică suferea din cauza simoniei larg răspândite și a luptei cu autoritățile seculare pentru dreptul cine pe cine va numi, papa și episcopii pe conducătorii seculari sau invers. Aceste probleme au devenit motivul așa numitei reforme gregoriene a Papei Grigore al VII-lea în 1075.
Totuși, nu numai decăderea morală a latinilor a devenit motivul atitudinii negative a preacuviosului Teodosie față de ei, ci și alunecarea lor în erezie. „Ei spun că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul. Noi nu spunem: și de la Fiul. Și sunt multe alte lucruri care sunt rele, greșite și corupte la ei; atât credința, cât și faptele lor duc la moarte; ceea ce nu fac evreii, fac ei de multe ori, și se abat spre erezia saveliană”, preacuviosul îi scrie cneazului.
Cu cuvinte foarte dure, preacuviosul Teodosie ne îndeamnă să rămânem în credința ortodoxă, dar în același timp, în smerenia sa, pune aceste cuvinte în gura tatălui său, care, să ne amintim, a fost un conducător militar: „Dor tatăl mi-a spus: Păzește-te, copilul meu, de credincioșii răzvrătiți și de toate uneltirile lor, deoarece pământul nostru este plin de astfel de oameni cu credință rea. Se măntuiește cel care trăiește în credință dreaptă și astfel își va mântui sufletul. Nu există altă credință mai bună decât singura noastră sfânta credință ortodoxă, curată și cinstită. Viețuind în această credință, te vei izbăvi de păcat și vei scăpa de chinul veșnic, făcându-te părtaș la viața veșnică, bucurăndu-te neîncetat alături de sfinți. Dar cei care sunt într-o altă credință, fie în latină, fie aramaică, fie a sarazinilor, nu vor vedea viața veșnică împreună cu sfinții”.
Un moment interesant este că Teodosie îi îndeamnă pe acei oameni care înțeleg erorile catolice să ridice vocea în apărarea Ortodoxiei și să nu permită latinilor să-i înșele pe cei necunoscători. Și din nou această chemare începe cu cuvintele „mi-a spus tatăl meu”: „Și tu, fiule, dacă îi vezi unii oameni de alte credințe aflați în polemici cu ortodocșii în privința credinței și încercând să-i ademenească pe credincioșii necunoscători de la dreapta credință, atunci tu, care ești înțelept, nu-ți ascunde cunoștințele, ci ajută-i pe credincioși împotriva celor rătăciți. Dacă îi ajuți, îi vei izbăvi ca pe niște oi din gura leilor. Dacă taci, ve-i fi ca și cum i-ai lua de la Hristos și i-ai preda lui satana, pentru că el i-a învățat pe cei stricați credința lor strâmbă”.
Un moment interesant: în pofida atitudinii atât de tranșantă și extrem de negativă a preacuviosului Teodosie față de catolici, aceștia îl recunosc ca sfânt.
Catolicii ucraineni, atât de rit ortodox cât și celi de rit latin, îl cinstesc pe preacuvios. Pentru a atrage simpatia ortodocșilor, toate mijloacele sunt bune. Metode foarte iezuite.
Există presupunerea că Teodosie a scris o epistolă către cneazului Iziaslav despre credința latină din motivul și că avea de ce să-și facă griji. În timpul exilurilor sale din Kiev, Iziaslav a apelat la conducătorii occidentali pentru ajutor militar. Adesea, metoda de plată pentru un astfel de sprijin era credința ortodoxă. Poate că Teodosie se temea de o astfel de evoluție a evenimentelor. Însă această versiune este doar o presupunere, deși după moartea sfântului, când Iziaslav, alungat din Kiev, a pribegit prin Europa cerând ajutor, el l-a trimis pe fiul său, cneazul de Volyn Iaropolk, la Roma la Papa Grigore al VII-lea în 1075.
Concluzii
Dacă vom încerca să descriem chipul duhovnicesc a preacuviosului Teodosie în două cuvinte, atunci acestea vor fi: credință și smerenie. El a purtat cu fermitate credința ortodoxă și îndurarea smerită a durerilor din fragedă copilărie până la sfârșitul vieții. El ne-a arătat un exemplu cum să îmbinăm culmile vieții monahale cu preocupările pământești legate de obștea monahală și de amenajarea mănăstirii. El ne-a lăsat sfaturi pe care trebuie să le respectăm dacă vrem să împărtășim cu el un destin binecuvântat în veșnicie.
Istoria țării noastre arată că uneori noi am uitat aceste sfaturi. Și chemările sale la milă față de ceilalți și îndemnurile la răbdare și smerenie, și avertismentele de a nu ne abate la credința latină. Este suficient să ne amintim de perioada de după semnarea Unirii de la Brest cu Vaticanul în 1596, când greco-catolicii au acaparat aproape toate scaunele episcopale și majoritatea bisericilor ortodoxe. Apropo, acest lucru nu a adus nimic bun.
Și astăzi țara noastră se află la o răscruce de drumuri. Astăzi dezordinea, ostilitatea și răutatea oamenilor unul față de celălalt sunt, de asemenea, în creștere. În prezent ei încearcă să ne forțeze la unitate cu catolicii. Vom ține seama de moștenirea primită de la preacuviosului nostru părinte Teodosie sau vom călca din nou pe grebla istoriei? Întrebarea rămâne deschisă.
Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Avocatul american al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a reacționat la postarea lui Zelenski pe rețelele de socializare.
Robert Amsterdam, președintele companiei internaționale de avocatură Amsterdam & Partners LLP și avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a comentat în mesajul său pe resursa X postarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski despre vremea războiului cu Rusia care ar fi un timp care unește, un moment în care este atât de important să rămânem oameni, să avem grijă unii de alții și să protejăm viața.
„Acum, în această perioadă de agresiune rusă împotriva independenței noastre, împotriva vieții și a umanității, toată lumea vede că acesta este și un timp care unește, un timp în care este atât de important să rămânem oameni, să avem grijă unii de alții și să protejăm viața. Acestea sunt componentele puterii noastre ucrainene care sunt îndreptate împotriva durerii și necazurilor pe care le provoacă Rusia.
Toți cei care depun eforturi pentru a ajuta oamenii, întăresc întreaga țară și moralul nostru ucrainean. Mulțumesc tuturor celor care lucrează spre binele poporului nostru”.
„Sunt totalmente de acord!!!”, a răspuns Amsterdam. „Opriți proiectul de lege nr. 8371 și arestarea preoților nevinovați. Acest atac nebun asupra urmașilor lui Hristos și întemnițarea unui mitropolit bolnav este asupra voastră!”, a încheiat juristul pentru apărarea drepturilor omului, făcând probabil referire la recenta arestare a starețului Lavreii Adormiri Maicii Domnului de la Sviatogorsk, mitropolitul Arsenie, care a fost arestat preventiv pentru 60 de zile fără dreptul la cauțiune.
UJO a informat mai devreme că activistul american pentru drepturile omului a declarat că a fost șocat de dosarele împotriva ierarhilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Lavra de la Sviatogorsk. Imagine: Radio Libertatea
Conducătorul BOaU a explicat că mănăstirii i s-a acordat statutul de Lavră în timpul președinției lui Ianukovici.
Conducătorul BOaU, Epifanie Dumenko, într-un interviu pentru Radio Libertatea, a declarat că în structura sa se crede că Ucraina are două, și nu trei mănăstiri cu statutul de Lavră.
„Este vorba despre Lavra Peșterilor de la Kiev și Lavra de la Poceaev, deoarece statutul de Lavră a mănăstirii de la Sviatogorsk a fost acordat în timpul conducerii lui Ianukovici. Și la cererea acestuia, Moscova a ridicat statutul acestei mănăstiri la Lavră. Dar din punct de vedere istoric, nu a fost niciodată Lavră. În plan istoric, putem vorbi de existența a două Lavre ucrainene importante. Acestea sunt Lavra Peșterilor de la Kiev și Lavra de la Poceaev”, a spus el.
În același timp, Epifanie a notat că ambele Lavre vor fi în cele din urmă încorporate în structura sa și că aceasta este doar o problemă de timp.
UJO a informat mai devreme că pe 25 aprilie, Procuratura regională din Donețk a anunțat că instanța a ales măsura preventivă pentru mitropolitul Arsenie, starețul Lavrei de la Sviatogorsk, și anume reținerea ierarhului Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru 60 de zile fără dreptul la cauțiune.
.jpg)
