“ Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema. Aliluia, Aliluia, Aliluia.”

(Ps.115,4)

Acesta este chinonicul zilei de miercuri, dar se cântă și la sărbătorile Maicii Domnului.

Chinonicul este o cântare (de cele mai multe ori un stih sau verset de psalm) care se cântă pe larg (cu sunete prelungite) aproape de sfârșitul Liturghiei, după “Unul Sfânt”, în timpul împărtășirii preoților și credincioșilor și ține loc de cuvânt sau predică. După conținut, chinonicul este: al zilei, al sfântului, al sărbătorilor. Textele sunt legate de sărbătoarea respectivă sau de actul Împărtășirii și se încheie uneori cu “Aliluia”.

Această cântare însoțește celebrarea euharistică, este solemnă și poate fi comparată cu alte două cântări importante ale Liturghiei: trisaghionul și heruvicul. În limba greacă imnul Împărtășaniei se numește “koinonikon“, în limba slavonă- “prichasteni” iar în limba română îl găsim în ambele forme “chinonic” și “priceasă”.

În Liturghia din Biserica primară, cântarea Împărtășaniei consta dintr-o cântare responsorială a unui întreg psalm. Unul din cele mai vechi refrene de acest tip este: “Gustați și vedeți că bun este Domnul, aliluia”– Ps.33,9- psalm care va deveni mai târziu chinonicul Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite din cadrul slujbei bizantine.

Nicolae GHEORGHIȚĂ, Chinonicul duminical în perioada post-bizantină, ed.Sofia,București, 2009.

Sursa: Psaltii Catedralei Patriarhale