Prin cuvântul pastoral de la Praznicul Nașterii Domnului v-am pregătit duhovnicește pentru acest an al mântuirii 2012, proclamat de Sfântul Sinod, la inițiativa Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel, „Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”, și v-am înfățișat dimensiunea vindecătoare a Întrupării Mântuitorului, îndemnându-vă pe toți cei aflați în suferință trupească și sufletească să vă împărtășiți neîncetat din iubirea milostivă și harul Preasfintei Treimi prin Taina Sfântului Maslu care este expresia participării întregii Biserici la lucrarea tămăduitoare. Ascultând aceste îndemnuri, o mamă îndurerată mi-a spus: „Am nădejde că și fetița mea, grav bolnavă, se va vindeca!”. Am rostit în acel moment cuvintele psalmistului: „Pe cel ce nădăjduiește în Domnul, mila îl va înconjura!” (Psalmul 31, 11). Mila Mântuitorului și Tămăduitorului nostru, Cel care S-a întrupat, S-a jertfit și a înviat de dragul nostru și pentru a noastră mântuire, Cel care „a luat asupra Sa durerile noastre și a purtat bolile noastre iar prin rănile Lui toți ne-am vindecat” (Isaia 53, 4-5; Matei 8, 17), Iisus Hristos Doctorul Cel Milostiv care „ieri și azi și în veci este Același” (Evrei 13, 8).

Atunci când cei doi trimiși ai Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, care se afla închis în temniță, îl întreabă pe Mântuitorul dacă El este „Cel ce va să vină”, El le răspunde: „Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește” (Luca 7, 20-22). Astfel, Hristos este înfățișat ca Acel ce împlinește proorociile, manifestând în lume milostivirea Preasfintei Treimi.

Sfintele Evanghelii ni-L arată pe Hristos Domnul plin de iubire și milă față de întreaga făptură umană aflată în suferință. „Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor. Și văzând mulțimile, I s-a făcut milă de ele, că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor” (Matei 9, 35-36), însă ne încredințează: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își pune sufletul pentru oile Sale” (Ioan 10, 11).

Cu milostivire blândul Păstor a vindecat pe sluga sutașului din Capernaum (Luca 7, 1-10), pe fiica femeii canaaneence (Matei 15, 21-28), pe soacra lui Petru cuprinsă de friguri (Matei 8, 14-15), pe femeia gârbovă, care de 18 ani suferea de această neputință (Luca 13, 11-13), pe femeia cu scurgere de sânge (Matei 9, 20-22) și pe alți bolnavi care prin simpla atingere de poala hainei Lui s-au făcut sănătoși (Matei 14, 34-36), pe omul cu mâna uscată (Luca 6, 6-10), pe cel surd și gângav (Marcu 7, 32-35), pe bolnavul de hidropică (Luca 14, 1-4), pe cei 10 leproși (Luca 17, 12-19), pe orbul din naștere (Ioan 9, 1-38), pe orbul din Ierihon (Luca 18, 45-43), pe orbul din Betsaida (Marcu 8, 22-26), pe slăbănogul din Capernaum (Matei 9, 1-8), pe slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda (Ioan 5, 1-15), pe mulți demonizați și pe alți nenumărați neputincioși.

Înainte de Sfintele Sale Pătimiri, atunci când a fost prins în grădina de dincolo de pârâul Cedrilor, Simon-Petru vrând să-L apere, a scos sabia și a tăiat urechea dreaptă a slugii arhiereului, însă Domnul i-a zis lui Petru: „Pune sabia în teacă. Nu voi bea oare paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?” (Ioan 18, 10-11), „Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, că așa trebuie să fie?” (Matei 26, 52-53) și atingându-Se de urechea slujitorului, l-a vindecat (Luca 22, 51).

Iubiții mei fii și fiice sufletești,

Luând trup omenesc, Domnul și-a arătat mila Sa neîmpuținată, vindecându-i pe cei cuprinși de multe neputințe trupești și sufletești, însă poporul Său a uitat binefacerile Sale, după cum ne deslușește antifonul 12 de la Slujba Deniei din Joia Mare: „Poporul Meu, ce am făcut vouă? Sau cu ce v-am supărat? Pe orbii voștri i-am luminat, pe cei leproși i-am curățit, pe bărbatul cel ce era în pat l-am îndreptat. Poporul Meu, ce am făcut vouă? Și cu ce Mi-ați răsplătit? În loc de mană, cu fiere; în loc de apă, cu oțet; în loc să Mă iubiți pe Cruce M-ați pironit”^[1].

Hristos a tămăduit atâtea mădulare bolnave ale trupului omenesc, însă preacuratele mădulare ale sfântului Său trup au trebuit să sufere chinuri cumplite pentru ca noi să fim mântuiți din patimi și ridicați din moarte la viață, după cum ne arată o altă cântare din aceeași Slujbă a Deniei celor 12 Evanghelii: „Fiecare mădular al sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini; fața, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oțetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgânești; spatele, biciuiri și mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce și cuie, încheieturile și coasta, suliță. Cel ce ai pătimit pentru noi și ne-ai mântuit pe noi din patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de oameni, și ne-ai înălțat, Atotputernice Mântuitorule, miluiește-ne pe noi”^[2].

În ultimele momente ale vieții Sale pământești, în agonia Sa de pe Cruce, Hristos a vindecat sufletește inclusiv pe tâlharul răstignit de-a dreapta Sa, care s-a pocăit de păcatele sale, strigând cu umilință și nădejde: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta. Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai!” (Luca 23, 42-43). Sfinții Părinți ne îndeamnă la pocăință până la răsuflarea cea de pe urmă, ca să fim tămăduiți de rănile noastre sufletești asemenea tâlharului celui înțelept, care a știut să renunțe la vechea sa îndeletnicire pentru cele trecătoare și să dobândească roada pocăinței în ultima clipă, înainte de a-și da duhul. Sfântul Efrem Sirianul exclamă cu admirație: „Fericit ești tu, tâlharule! Căci în moartea ta te-a întâmpinat Viața”^[3]. Așadar, să nu deznădăjduim, ci să luăm aminte, să ne însușim și noi raiul asemenea lui, cu nădejde, credință, smerenie și stăruință prin zdrobirea inimii!

La fiecare Liturghie înainte de cuminecarea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, rostim: „Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaș mă primește; că nu voi spune vrăjmașilor Tăi Taina Ta, nici sărutare Îți voi da ca Iuda; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”^[4]. Fie ca Domnul să ne pomenească pe toți întru Împărăția Sa și să ne dăruiască odihna cea veșnică în corturile Sfinților Săi! Trebuie însă să punem început bun continuu, așa cum continuu alunecăm în păcate. Important este să ne ridicăm și să ne înnoim, prin Taina Spovedaniei, asemenea tâlharului de pe cruce și asemenea tuturor celor care au murit și au înviat cu Hristos, „căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui” (Romani 6, 5).

Preaiubiții mei,

Mântuitorul Iisus Hristos Cel Răstignit și Înviat este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, El Însuși ne spune: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Marcu 2, 17). De aceea Biserica este numită „spital duhovnicesc” dar și „laborator al Învierii”, spațiul în care Hristos ne tămăduiește de toate neputințele noastre, dar și spațiul în care viața sporește în noi, împărtășindu-ne mereu din lumina Învierii Sale.

Atunci când ne îmbolnăvim trupește, alergăm la medici în speranța că vom primi cele mai bune doctorii pentru refacerea sănătății, dar când interiorul nostru este înnegurat, oare unde ne liniștim și ne vindecăm deplin dacă nu în Biserică, locul în care Hristos prin preotul duhovnic ne ușurează, prin Spovedanie, de povara fărădelegilor noastre, oferindu-ne apoi, în Taina Liturghiei, leacul sau medicamentul nemuririi care este Sfânta Euharistie, adică Trupul și Sângele Său. Îl primim pe Hristos-Pâinea cea cerească și Paharul vieții, spre luminarea și împăcarea puterilor noastre sufletești, dobândind pace și bucurie, liniște și împlinire, fiindcă în mintea și inima noastră Se sălășluiește Izvorul sfințirii, Dătătorul bunătăților, Focul dumnezeiesc care curățește și Lumina cea adevărată care transfigurează întreaga noastră ființă.

Sfântul Apostol Iacov ne învață că „păcatul, odată săvârșit, aduce moarte” (Iacov 1, 15 ), deci când ne întinăm sufletul nostru, ne atrofiem și trupul nostru, care este chemat să devină, în armonie cu sufletul, „templu al Duhului Sfânt”, iar pe Dumnezeu îl slăvim atât în trupul nostru, cât și în sufletul nostru „care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 19-20). Hristos-Izbăvitorul ne restaurează integral, trup și suflet, așa după cum integral ne va și învia în ziua cea de apoi. Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că la învierea morților „se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Corinteni 15, 42-44).

Pentru ca noi să avem viață, trebuie să ne curățim simțirile și să primim Viața care se revarsă neîncetat din Potirul Bisericii, mai ales la această Liturghie din noaptea Sfintelor Paști care ne înnoiește pecetea harului dumnezeiesc primit în Botez. „Veniți dar, iubitorilor de Hristos, să primim cu credință, cu buze de lut dar cu inimi curate, Paștile jertfit, Care lucrează întru noi sfințenie”^[5]; veniți să pregustăm fericirea cea arvunită nouă prin Înviere; veniți să ne unim cu Hristos Jertfa cea vie și nejertfită; veniți să ne hrănim din Ospățul Stăpânului; veniți să ne bucurăm aici în Biserica slavei împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu toți mărturisitorii Sculării Lui din morți; veniți să primim lumină din lumina Învierii Sale!

Așa după cum v-am anunțat la Crăciun, anul acesta, în perioada 4-6 mai, vom organiza întâlnirea generală cu tinerii din episcopia noastră, într-un loc pitoresc din nordul Danemarcei, în localitatea Lem din Peninsula Iutlanda, într-un complex special amenajat pentru astfel de întâlniri cu tinerii. Manifestarea are ca temă: „Tinerețea care alină. Grija tinerilor față de cei în suferință”. Așadar, învățăm mereu să prețuim susținerea celor aflați în suferință sufletească și trupească.

În perioada 18-25 iunie, împreună cu un grup mare de preoți și enoriași din țările scandinave, vom merge în pelerinaj pe urmele Sfinților Apostoli și ale binecunoscuților Sfinți taumaturgi, vindecători din Grecia: Spiridon al Trimitundei, Nectarie din Eghina, Patapie, Ioan Rusul și alții, care prin slujirea aproapelui au dobândit proslăvirea. În acest pelerinaj îi vom purta în rugăciunile noastre pe toți cei care au nevoie de alinare și mângâiere în necazuri și încercări.

Atotmilostivul Dumnezeu să ne ajute să dovedim prin faptele noastre că suntem fii și fiice ai Învierii, să aducem alinare acolo unde este durere, să aducem pace acolo unde este tulburare, să aducem unitate acolo unde este dezbinare, să aducem mângâiere și bucurie acolo unde este întristare, să cultivăm iubire acolo unde este ură, să semănăm nădejde acolo unde este disperare, să împărtășim lumină acolo unde este întuneric și să fim întărire în credință celor împietriți sub povara grijilor acestei lumi, mărturisind prin viața noastră că Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele voitor și pururea

rugător către Domnul,

† Episcopul Macarie al Europei de Nord

Dată în reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la praznicul Învierii Domnului, în anul mântuirii 2012.

^[1]. Triodul, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2000, p. 609.
^[2]. Ibidem, p. 617.
^[3]. Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii și Învierii, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, p. 227.
^[4]. Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p. 365.
^[5]. Triodul, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2000, p. 581.