Marţi, 3 ianuarie 2012
Patriarhul Ilias al Georgiei:
„E trist evenimentul detenţiei preventive a Stareţului Efrem”
„Suntem mâhniţi de detenţia preventivă a egumenului Efrem”, a spus în Catedrala Patriarhală a Sfintei Treimi din Tbilisi Patriarhul Georgiei.
Patriarhul Georgiei a spus printre altele în predica sa: „…Vreau să vă dau o veste neplăcută. L-am avut ca oaspete din Sfântul Munte Athos pe părintele Efrem, elen, egumenul Mănăstirii Vatopedi. Dar cred că aţi văzut la televizor că el a adus şi o parte din Sfântul Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Rusia, la Moscova şi milioane, câteva milioane de oameni s-au dus să se închine”.
„Acum am aflat că Gheronda Efrem a fost închis. Este un eveniment trist. Vă rog pe toţi să vă rugaţi pentru părintele Efrem, ca Domnul să-l elibereze. Sperăm că Domnul va asculta rugăciunile noastre”, a adăugat Patriarhul.
A spus totodată: „Suntem mâhniţi de acest eveniment. Acest duhovnic Efrem este o personalitate deosebit de duhovnicească”.
„În mănăstirea Vatopedi vieţuiesc şi monahi georgieni. Ne exprimăm împreună pătimirea faţă de ei şi faţă de întreaga obşte”, a subliniat Întâistătătorul Bisericii Georgiei.
Patriarhul, referindu-se la guvernul elen, a spus: „Astăzi, trebuie să ne gândim din nou la cât de dificilă este viaţa omului. Cine şi-ar fi imaginat că guvernul elen ar băga un egumen în închisoare şi l-ar pune la un loc cu tâlharii şi hoţii”.
„Dar Dumnezeu este milostiv şi Dumnezeu îl va elibera. Vă doresc pace, bucurie. Să-i iubiţi pe oameni. Nu doar pe cei care vă fac bine, ci trebuie să-i iubim şi pe duşmani. Acesta este un lucru greu. Dacă nu poţi să-i iubeşti, măcar să te rogi pentru ei…”, a spus încheind patriarhul Ilias.
În final, trebuie să semnalăm că Patriarhul Georgiei va face în zilele următoare o declaraţie oficială de solidaritate în ceea ce priveşte detenţia preventivă nedreaptă a egumenului Mănăstirii Vatopedi.
(traducere https://acvila30.ro/,
după http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=10473:–q——q&catid=13)
Pingback: PATRIARHUL ILIAS AL GEORGIEI ÎN APĂRAREA EGUMENULUI EFREM VATOPEDI.Scrisoarea de sustinere a Mitropolitului de Filipoupoli, kir. Nicolae (Patriarhia Bulgariei) catre Gheronda Efrem. Ministrul Transporturilor:„Ieşit din comun de dură hotărârea oame