Credinţa trebuie să locuiască mai întâi în inimă ca o puternică şi constantă convingere că numai Dumnezeu ne poate ajuta în situaţii limită

Patriarhul României a arătat că „În primul rând învăţăm (n. red.: din Evanghelia de astăzi) faptul că Mântuitorul Iisus Hristos are putere dumnezeiască de vindecare. Dar vindecarea nu o face spre a fi lăudat de oameni, ci o face din iubire smerită şi milostivă pentru oameni. Vedem în primul rând că El cere credinţă de la cei doi orbi şi cere stăruinţă pentru că nu i-a vindecat la prima clipă a întâlnirii cu ei, ci i-a lăsat să stăruie, să persiste în rugămintea lor de a fi vindecaţi, dar când Hristos îi întreabă ‘Credeţi că pot să fac aceasta ?’ ei care credeau au şi mărturisit acum credinţa. Desigur că ei credeau din moment ce veneau după Iisus şi cereau să aibă milă de ei, să-i vindece. Acum însă Hristos Domnul le cere să mărturisească faţă de ceilalţi credinţa lor. Deci, nu este suficient să spunem în gândul nostru ‘Eu cred’, dar de faţă cu alţii nu mărturisim că suntem creştini ortodocşi. Deci, credinţa trebuie să locuiască mai întâi în inimă ca o puternică şi constantă convingere că numai Dumnezeu ne poate ajuta în situaţii limită, în condiţii grele. Numai El Care dă viaţă şi sănătate poate să vindece pe cei orbi şi să facă să vorbească pe cei muţi”. 

Recunoştinţa este o sănătate sufletească a omului

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit şi despre recunoştinţă: „Deci, aceşti doi orbi sunt chemaţi de Iisus să-şi mărturisească credinţa lor, dar Mântuitorul le spune ‘Să nu spuneţi nimic despre aceasta nimănui’. Cu alte cuvinte, le cere să nu se laude cu faptul că au fost vindecaţi de El şi nici să-L laude pe El Care i-a vindecat. Vedem prin aceasta smerenia Mântuitorului care ne arată că nu trebuie să aşteptăm laude imediat după ce am făcut bine cuiva şi nici nu trebuie să aşteptăm să fie trâmbiţat numele nostru pentru că am făcut un bine. Pe de altă parte, deşi li s-a făcut îndemnul să nu vorbească despre această vindecare minunată totuşi cei doi orbi nu s-au putut abţine. Atât de mare era bucuria lor că văd lumina zilei, că văd feţele oamenilor, că văd albastrul cerului, că văd viaţa din jurul lor încât nu s-au putut abţine şi au vestit în tot ţinutul acela cât bine le-a făcut lor Dumnezeu. Învăţăm din aceasta smerenia Mântuitorului Iisus Hristos pe de o parte şi recunoştinţa celor doi orbi care au fost vindecaţi. Recunoştinţa este o mare virtute, deşi normal ar trebui să fie o atitudine sau un comportament firesc, sănătos din punct de vedere spiritual. Cel care primeşte o binefacere şi nu mulţumeşte se comportă nefiresc şi nesănătos. Are sufletul bolnav de nesimţire duhovnicească. Cel care nu mulţumeşte pentru binele primit, pentru binele făcut sau pentru darul primit. Iată că de la aceşti doi orbi vindecaţi învăţăm şi noi printr-o lumină duhovnicească a atitudinilor să fim recunoscători, să mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor prin care Dumnezeu a lucrat ca să ne ajute. Recunoştinţa este o sănătate sufletească a omului. Nerecunoştinţa este o boală. Când Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat zece leproşi şi numai unul s-a întors să mulţumească El a întrebat ‘Dar cei 9 unde sunt ?’ El a vindecat zece, dar numai unul din zece a mulţumit. Acest procent este şi astăzi valabil. Unul din zece oameni cărora le facem bine dacă îşi aduce aminte ca să mulţumească”. 

Invidia este o patimă fioroasă care se hrăneşte din binele altora

Pericopa evanghelică ne învaţă valoarea rugăciunii puternice şi a recunoştinţei pentru binele primit de la Dumnezeu şi de la semeni, a mai explicat Patriarhul României: „Mutul demonizat a fost şi acesta la Iisus, dar lui nu i-a mai cerut dovada credinţei, nu l-a mai întrebat ‘crezi tu că te pot vindeca ?’ De ce ? În primul rând pentru că era mut şi nu putea vorbi, iar în al doilea rând pentru că nu era numai mut, ci era şi stăpânit de un duh rău, încât el nu mai putea gândi cu mintea sa şi nici face ceva după cum gândea întrucât era stăpânit de duhul cel rău care îl chinuia. Era un om chinuit care nu mai putea vorbi şi nici nu mai putea gândi şi nici făptui în deplină cunoştinţă, în deplină funcţionare a facultăţilor sale sufleteşti. Pe acesta Hristos Domnul îl vindecă din iubire milostivă fără să-i mai ceară ceva. Apoi, Evanghelia ne arată că mulţimile se bucurau, dar invidioşii se întristau. Oamenii simpli se bucurau că doi orbi au fost vindecaţi şi un mut a fost eliberat de sub stăpânirea diavolului, dar cei invidioşi şi vicleni se tulburau. Evanghelia ne arată aşadar că invidia este o patimă fioroasă care se hrăneşte din binele altora. Cu cât altora le merge mai bine cu atât invidiosul se îmbolnăveşte, se consumă şi se chinuieşte mai mult în sufletul său. Mântuitorul nu le-a răspuns de data aceasta acestor invidioşi clevetitori care spuneau că El scoate demonii cu puterea demonilor şi faptele Lui vorbeau de la sine şi anume, străbătea toate cetăţile şi satele şi vindeca toată boala şi toată neputinţa din popor. Evanghelia ne îndeamnă astăzi la o credinţă puternică şi mărturisită, nu doar ţinută în gând. Ne îndeamnă la o rugăciune stăruitoare. Când cerem ceva trebuie să stăruim. Învăţăm credinţa mărturisitoare, rugăciunea stăruitoare şi recunoştinţa puternică a celor doi orbi vindecaţi. În acelaşi timp învăţăm din Evanghelie să ne bucurăm când cineva bolnav s-a vindecat, iar nu să ne întristăm. Şi, cum spune Sfântul Apostol Pavel, ‘Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng’. Aceasta este starea sănătoasă a sufletului omului în raport cu semenii săi”.
    
Maica Domnului răsplăteşte celor care o cinstesc

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat ajutorul pe care Maica Domnului îl oferă celor ce se roagă către ea şi a vorbit şi despre Postul din această perioadă: „Această Evanghelie a vindecării este astăzi ascultată în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului. Este o perioadă de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului care a trecut prin moarte, dar nu a rămas în moarte, ci a fost mutată de Fiul ei nu numai cu sufletul ci şi cu trupul la trei zile după moarte la Ceruri. De aceea, moarte ei se numeşte adormire şi mutare din viaţa aceasta pământească trecătoare la viaţa cea netrecătoare, ea fiind Maica vieţii care a dat naştere ca Om Fiului lui Dumnezeu Mântuitorul lumii. Deci, Evanghelia de astăzi din timpul Postului Sfintei Marii este o Evanghelie care ne arată că avem nevoie de vindecare. Vindecare de boli trupeşti, dar şi de boli sufleteşti şi această vindecare se obţine prin mărturisirea credinţei, dar şi mărturisirea păcatelor la spovedanie, împărtăşire mai deasă şi prin laudă adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor prin care Dumnezeu lucrează şi ne ajută adesea în chip minunat. Această perioadă de Post este o perioadă de mare bucurie duhovnicească pentru că Maica Domnului răsplăteşte celor care o cinstesc pe ea, se roagă ei şi o laudă pe ea cu bucurie mare în suflet şi cu pace multă. De aceea, noi cântăm ‘Bucură-te cea prin care răsare bucuria, Bucură-te ridicarea lui Adam celui căzut, Bucură-te ştergerea lacrimilor Evei, Bucură-te bucuria celor necăjiţi’, celor întristaţi, celor pe care nu-i mai iubeşte nimeni, dar ea iubeşte cu iubire milostivă de mamă. Maica Domnului reprezintă Biserica în rugăciune. Este icoana vie a Bisericii care îşi pune nădejdea în Dumnezeu mai mult decât în oameni şi simte pacea şi bucuria lui Dumnezeu care se revarsă tainic în sufletele oamenilor ca urmare a rugăciunilor, a postirii şi a milosteniei. Deci, în această perioadă să unim rugăciunea cu milostenia. Dacă nu avem bani sau produse materiale să oferim celor săraci putem oferi un cuvânt bun, o rugăciune pentru altul, un sfat bun, o mână de ajutor, o vizită la un om bolnav şi singur, bătrân şi părăsit. Toate acestea sunt fapte ale milosteniei sufleteşti. Însăşi prezenţa noastră şi timpul nostru lângă un om descurajat este un act de milostenie, un dar de multe ori mai important decât o bucată de pâine sau un bănuţ mai ales pentru cei care sunt singuri şi abandonaţi, uitaţi sau marginalizaţi”.

La final, părintele Maxim Bădoiu, stareţul Mănăstirii Cernica a fost ridicat la rangul de arhimandrit. De asemenea, Preafericirea Sa a oferit altarului şi bibliotecii mănăstirii Cernica mai multe volume recent apărute la editurile Patriarhiei Române, iar credincioşilor prezenţi iconiţe.

În semn de mulţumire, stareţul Mănăstirii Cernica a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos.

Sursa: http://www.basilica.ro/stiri/patriarhul-romaniei-la-manastirea-cernica_9155.html

Foto: Ziarul Lumina