Pontificatul lui Benedict al XVI-lea, marcat de scandaluri şi controverse
Papa Benedict al XVI-lea, primul suveran pontif din ultimii 600 de ani care demisionează, nu şi-a dorit niciodată să conducă destinele Bisericii Catolice. Atunci când a fost ales, în urmă cu aproape opt ani, el spera mai degrabă să poată ieşi la pensie. Însă a decis să preia frâiele Bisericii într-una dintre cele mai turbulente perioade – în plin scandal al preoţilor pedofili.
Pontificatul lui Benedict al XVI-lea a fost marcat de mai multe gafe, scandaluri şi erori. Papa a condus Biserica într-o perioadă extrem de dificilă, când lumea în continuă schimbare a adus nenumărate provocări pentru o instituţie cu tradiţii de peste 2.000 de ani.
Valul de acuzaţii, procese şi rapoarte oficiale despre abuzurile sexuale comise de membrii clerului a atins punctul culminant în 2009 şi 2010. Mai mult, există speculaţii potrivit cărora chiar Vaticanul a încercat să ascundă violurile. În aceste condiţii Benedict al XVI-lea a fost primul suveran pontif care a cerut ca Biserica să îşi accepte responsabilitatea. El s-a întâlnit cu victimele, cărora le-a cerut scuze.
„Mă gândesc la suferinţa enormă provocată de abuzul asupra copiilor, în special în Biserică şi de preoţi. În primul rând, îmi exprim tristeţea profundă faţă de victimele nevinovate ale acestor crime de neînchipuit”, a declarat papa Benedict.
Un alt moment important a fost scandalul Vatileaks. Un fost majordom al papei a fost condamnat la închisoare pentru că ar fi sustras documente confidenţiale şi le-ar fi transmis presei. Într-o dovadă de compasiune creştină, papa l-a graţiat.
Benedict al XVI-lea a provocat, însă, şi nenumărate controverse. De exemplu, a sugerat că în Africa nu ar trebui împărţite prezervative. În plus, el şi-a construit o reputaţie de conservator din punct de vedere teologic, asumându-şi poziţii ferme împotriva homosexualităţii şi femeilor preoţi.
Papa Benedict al XVI-lea a rostit nenumărate discursuri pentru drepturile omului, protecţia mediului, lupta împotriva sărăciei. Apropiaţii spun despre el că este un om relaxat, blând şi umil, însă cu un cod moral extrem de puternic. De asemenea, este cunoscut ca o persoană timidă, dar încăpăţânată.
Benedict al XVI-lea vorbeşte mai multe limbi străine şi este pasionat de muzica clasică şi de pian.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/portret-de-papa-pontificatul-lui-benedict-al-xvi-lea-marcat-de-scandaluri-si-controverse_65861.html#ixzz2KcouBPA2
Vestea demisionării unei persoane atât de importante, pentru a nu spune cunoscute/popularizate sau mediatizate ca Papa Benedict al XVI-lea (începutul mileniului al III-lea) este un eveniment de mare îngrijorare pentru întreaga Biserică Romano Catolică și de durere în inimile și rândurile credincioșilor catolici. Totuși înțeleg și cred că vârsta își spune/lasă adânc amprenta asupra oricărui muritor… Însă pot să spun că un impact hotărâtor au mai fost articolele de scandal aflate/existente pe internet, scrise de cei fără de DUMNEZEU – cărora fermitatea creștină a unui om drept și corect (un simplu om de peste 80 – 85 de ani e greu a-l mai păcăli) cu atât mai mult a unui om ferm, învățat și hotărât precum Sanctitatea Voastră Papa Benedict al XVI-lea, prin cunoștințele sale era un stâlp de neclintit prin jocurilor din culise și a politicilor murdare ale lumii (de pesteVatican…!?). – Speriați pe unii, îndepărtați pe alții – DAR NU VĂ JUCAȚI CU ADEVĂRURILE CREȘTINE – CĂ DUMNEZEUL DREPTĂȚII ȘI LUMINII NU POATE FI NICI PĂCĂLIT, NICI SPERIAT DE TOATĂ SUFLAREA DE PE PĂMÂNT ȘI DIN IAD la un loc…! De aceea mare atenție celor ce urmați – Cui faceți pe plac??? Mai precizez faptul că pentru DUMNEZEU – Consiliul Mondial al Bisericilor și a altor politici laice internaționale, sunteți nimic, ca să nu spun lucruri negative alături de durerea tuturor creștinilor și catolicilor!!! Ca sfat pentru Sanctitatea sa Papa Benedict al XVI-lea și întreaga creștinătate și Biserica Romano Catolică – Dacă doriți cu adevărat mântuirea Dumneavoastră, cât și-a milioanelor de creștini și catolici, încă mai puteți a vă relua activitatea Dumnezeiască retrăgându-vă sau anulându-vă demisia anunțată, (Vă rog foarte mult în numele Lui HRISTOS să luați bine aminte că prin anularea demisiei anunțate (3.a…7.p…F.Î.C… + C.B.C…r.p.s…), distrugem zapisul multora cu lucrarea satanică de mult timp pusă la cale de vicleanul cel înfometat de sufletele semenilor/fraților noștri întru IISUS HRISTOS – Domnul și Mântuitorul tuturor pământenilor))), iar neputința, bătrânețea sau boala lăsați-le pe Mâna Doctorului tuturor Doctorilor, adică pe Mâna Lui DUMNEZEU – Care vă Va răspăti înmiit!!!
Pentru DUMNEZEU, Adevăr și Credința Strămoșească a Apostolilor Petru, Pavel…, Andrei și Tuturor Sfinților Părinți Vor fi iarăși cinstiți cum se cuvine!!!
Mai mult, numai după doar două-trei zile de la demisie se vede clar că demisia Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea, nu este o demisie de bună voie sau de neputință/bătrânețe ori de boală – Ci este dictată și de Consiliul Mondial al Bisericilor și a altor politici laice internaționale, deoarece politicile lor murdare (identificare, cip..etc.) nu pot trece de un astfel de om corect cu putere și viziune creștină, dar ce este cel mai grav cu putință și încă nu se cunoaște de milioanele de credincioșii catolici și miile de preoți ai creștinătății catolice este faptul că a fost forțat (nici decum sfătuit) a demisiona (a nu se produce vâlvă) de un număr de episcopi/cardinali din sânul = interiorul Vaticanului = Sfântul scaun, respectiv din interiorul Bisericii Romano Catolice. Acest lucru a fost și este atât de vizibil întrucât ca iubitor de credință și adevăr curat Ortodox aș întreba public (totuși fără a da nume, le auziți și puteți să urmăriți cu atenție declarații-le ultimilor trei zile!? sau și până la finele lunii februarie) ”CUM DE ÎȘI PERMIT: FIE PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL VATICANULUI ȘI CEI DIN ACTUALA CONDUCERE SĂ DECIDĂ ÎN NUMELE PAPEI (ÎN PUTERE, ÎN VIAȚĂ ȘI ÎN FUNCȚIE FIIND PAPA) TOȚI PAȘII ATÂT DE DETALIAȚI PÂNĂ LA ALEGERERA URMĂTORULUI/VIITORULUI PAPĂ – DAR STRIGĂTOR LA CER FIIND PRECIZĂRILE PUNCTUAL FĂCUTE (totul este atât de amănunțit aranjat și înscenat Papei, dar și nouă creștinilor) — CUM AR FII; EU IMI DAU DEMISIA, (e treaba mea) IAR VOI IMI INTERZICEȚI ORICE DORINȚE ȘI DREPTURI SACRAMENTALE ALE MELE…, PÂNĂ LA A-MI INTERZICE NU NUMAI DE A VORBII – CI ȘI DREPTUL DE A VOTA PENTRU CEL CĂREIA ÎI VOI DA SCAUNUL MEU – DAR A VĂ DA DE GOL AȚI MERS CU ATACUL LA PERSOANA MEA DE AMI ȘI INTERZICE SĂ PARTICIP LA CE DECIDEȚI VOI PENTRU ÎNTREAGA CREȘTINĂTATE CATOLICĂ – VIPERELOR VICLENE CE SUNTEȚI??? DE CÂND AȚI DEVENIT ȘI DICTATORI ÎN BISERICĂ??? – DE ACEEA AȚI MÂNIAT PE DUMNEZEU, POATE VREȚI MAI MULT DECÂT ACEL FULGER…? De aceea rog public pe Sanctitatea sa Papa Benedict al XVI-lea că, eu Gheorghe Luca, sunt un creștin adevărat al Bisericii Ortodoxe de Răsărit din România, (…) și sunt de partea și cu Sanctitaea Voastră. – ȘI FULGERUL DE LA VATICAN ESTE SPRE AI RIDICA DIN CĂZĂTURĂ PE CATOLICI, DUMNEZEU VEDE TOT, IAR DVS., știți multe și aveți convingerea fermă că creștinii catolici sunt toți de partea adevărului și cu Sanctitatea Voastră și cred că nu-i veți părăsi cât Bunul DUMNEZEU vă ține în viață. DOAMNE, Ajută pe toateă Zidirea TA. Amin!
@ Gheorghe Luca:
Spuneti ca iubiti Ortodoxia, dar afirmatii erezii. Papa, daca ar fi asa om cum il laudati, ar trebui sa renunte la ereziile filioqpapiste și să se boteze ortodox, trăgând după sine mulțime de oameni de la întuneric și pierzanie la Adevăr și mântuire. „Romano-catolicismul” nu este Biserica.
Ce adevăruri creștine? Papa ca infailibil? Erezia anti-Trinitară a lui Filioque? Nu acesta este „Adevăr și Credința Strămoșească a Apostolilor Petru, Pavel…, Andrei și Tuturor Sfinților Părinți Vor fi iarăși cinstiți cum se cuvine!!!” cum susțineți.
Dumnezeu să vă lumineze!