Pr. Savatie Baștovoi: Fie mie după cuvântul Tău!
Ne aflăm încă în raza de lumină a Buneivestiri și a cuvintelor celor mai importante rostite vreodată de un om până la Fiul Omului, cuvintele celei mai smerite Fecioare de pe fața pământului: “Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul Tău!“. Cuvântul liber al celei care avea să devină Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii este DA-ul, AMIN-ul omului prin care acesta L-a lăsat pe Dumnezeu să-i lucreze mântuirea. În cuvântul cu rezonanța veșnică al Preacuratei stă principiul fundamental al legăturii sănătoase și mântuitoare a omului cu Făcătorul lui. Nevoința de intrare a minții și a inimii noastre în duhul ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu și râvna pentru a nu ieși din gândul Său și din voia Sa reprezintă nimic altceva decât ROSTUL împlinit al existenței noastre ca “musafiri” ai acestui pământ și acestei vieți foarte scurte. Așa cum spunea foarte direct părintele Rafail Noica, mântuirea noastră se “joacă” în pendularea noastră de aici – prin alegerile și deciziile noastre – între Rai și Iad, unde Raiul este reprezentat de trăirea noastră în duhul rugăciunii: “Facă-Se voia Ta!”, iar Iadul nefiind altceva decât momentul în care Dumnezeu ne zice nouă: “Facă-se voia ta”.
În cuvântul cu rezonanța veșnică al Preacuratei stă principiul fundamental al legăturii sănătoase și mântuitoare a omului cu Făcătorul lui. Nevoința de intrare a minții și a inimii noastre în duhul ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu și râvna pentru a nu ieși din gândul Său și din voia Sa reprezintă nimic altceva decât ROSTUL împlinit al existenței noastre ca “musafiri” ai acestui pământ și acestei vieți foarte scurte. Așa cum spunea foarte direct părintele Rafail Noica, mântuirea noastră se “joacă” în pendularea noastră de aici – prin alegerile și deciziile noastre – între Rai și Iad, unde Raiul este reprezentat de trăirea noastră în duhul rugăciunii: “Facă-Se voia Ta!”, iar Iadul nefiind altceva decât momentul în care Dumnezeu ne zice nouă: “Facă-se voia ta”.
Un parinte tânăr, foarte iubit, Savatie Baștovoi – care vine tocmai din acea bucată ruptă din inima țării, răpită, umilită, batjocorită și aproape total lichidată identitar – numită Basarabia vine și ne vorbește tocmai despre acest principiu duhovnicesc de cea mai mare finețe și totodată de cea mai mare importanță pentru mântuirea noastră, al supunerii și încrederii depline față de Cuvântul și față de voia lui Dumnezeu, care reprezintă binele nostru cel mai sigur!
Este un cuvânt cu atât mai necesar cu cât trăim într-o vreme când, așa cum spunea un alt parinte, pentru că “s-a înmulțit mintea“ și pentru că fiecare crede foarte mult numai în gândul său, mândria și satisfacerea voii proprii au ajuns deja o devastatoare molimă generală. Este o epidemie socială care face ravagii peste tot, mergând de la conflicte interminabile care ruinează orice lucrare mântuitoare, care decimează orice comunitate (oricât de mică) și destramă orice comuniune (oricât de strânsă) și până la provocarea bolilor psihice (mai mici sau mai mari, mai evidente sau mai ascunse)* și chiar până la demonizare.
Totul numai pentru ca omul, chiar și cel credincios, “a uitat” să-și mai interiorizeze cuvântul de aur al Maicii lui Dumnezeu: FIE MIE DUPĂ CUVÂNTUL TAU, DOAMNE!
“… Mergem la un părinte mare, la un părinte plăcut lui Dumnezeu, dar nu întotdeauna ceea ce am vrut noi să se împlinească se și împlinește. Nu întotdeauna copiii devin sănătoși, nu întotdeauna cineva scapă de un proces, ș.a.m.d. De ce? Pentru că există un mers al lumii ăsteia, pe care Dumnezeu îl vede și care ar trebui sa fie privit cu mai multă adâncime. Să nu vrem să-l schimbăm nici măcar cu rugăciunile noastre. Știți de ce? Pentru ca Dumnezeu, tot pentru făgăduința Sa, ne poate îndeplini o cerere care nu este potrivită cu viața noastră și cu planul Său despre [pentru] noi. Veți întreba de ce [totuși] Dumnezeu îndeplinește o astfel de cerere? Pentru că… i-o ceri cu toata credința! Și dacă insiști, El ți-o da. Ca după aceea să intri într-un drum greșit, un drum paralel cu viața ta.
Paralel, nu pentru că aceea nu ar fi viață, [dar] paralel până în momentul în care îți revii și te întorci înapoi la rostul tău în această lume. Cred că Mitropolitul Antonie al Surojului spunea că orice moment al vieții tale este cel mai potrivit din care îți poți începe lucrarea mântuirii tale. Adică nu putem spune ca la un moment dat eram mai bine și după aceea am fost mai rau. Acum este cel mai potrivit moment din care îți poți începe lucrarea, din care te poți întoarce la Dumnezeu; cu alte cuvinte este cel mai minunat, cel mai bun moment al vieții tale, culmea vieții tale, dacă tu te oprești asupra acestei clipe și te pui în fața lui Dumnezeu prin tot ceea ce ești tu. Am făcut această paranteză pentru a nu înțelege greșit atunci când spun “un drum paralel cu viața“. Paralel până în momentul în care te trezești.
Mulți avem rătăciri, nici proorocii n-au fost feriți de rătăciri, din cauza rugăciunilor pe care le făceau. Un caz vestit din viețile sfinților este acela în care Cuviosul Daniil egipteanul s-a rugat pentru Evloghie pietrarul ca să-l îmbogățească Dumnezeu, pentru că pietrarul era foarte primitor de oaspeți și la el trăgea sfântul de fiecare dată când se ducea în oraș. Dumnezeu i-a spus să-l lase [așa], că este bine așa cum este, să-și câștige puținul [necesar] din munca sa, la care Daniil a insistat și a insistat. Zicea că dacă ar avea mai mulți bani, ar face mai mult bine, ar primi [pe mai mulți], ar face o casă de oaspeți… câți oameni ar putea ajuta! Ei, și până la urmă, pietrarul a găsit o comoară, a luat banii, a fugit în Alexandria, și-a făcut un palat, nu mai primea pe nimeni, o ducea [numai] în chefuri… Cu mare greu, după aceea, Sfântul Daniil l-a adus înapoi. După ce a fost [chiar] bătut la poarta lui [Evloghie] de către slugi, neprimit, l-a adus tot printr-o lucrare dumnezeiască, prin rugăciune, pentru că intrase Evloghie într-o încurcătura cu “șeful” cetății, încât a trebuit să fugă [de acolo], să revină la sărăcia sa, ca să redevină cel care a fost. Iată un exemplu de rugăciune nepotrivită, [dar] îndeplinită de Dumnezeu, pentru insistența noastră.
De-asta am zis: să nu dorim să schimbăm viața noastră [exterioară] prin rugăciuni nepotrivite. Nici viața celorlalți, cu atât mai mult! De asta, rugăciunea desăvârșită pe care ne-o arată Mântuitorul este aceea: „Nu precum voiesc eu, ci precum Tu voiești!”. Și pentru ceilalți, [tot] așa să ne rugăm.
(…)
– De unde știm noi ce să cerem și ce să nu cerem lui Dumnezeu?
– Tocmai pentru că nu știm, spunem: “Nu precum eu voiesc, ci precum Tu voiești!“. Și știți ce?; ce mi se pare mie? (Eu pot greși, așa cum am făcut o mulțime de greșeli în părerile mele, dincolo de alte greșeli). Atunci când dorința asta a noastră devine o obsesie, atunci când credem că doar așa va fi cel mai bine, cred că nu e sanatos. Și [când] cerem de la Dumnezeu să facă așa, și nu altfel: “Doamne dacă faci să ajung acolo…. îți mulțumesc… nu știu… (și facem cruci și peste cruci). Deci când începem să gândim viața noastră prin prisma acestei dorințe,(…) când punem obiectul dorinței noastre în centrul vieții noastre – “dacă voi avea asta sau dacă voi face așa….va fi așa… și așa… și voi fi mai bun…. și de-acum voi face mai multe… și…” – cred că de-acuma am intrat pe un făgaș greșit și [atunci] ar trebui să lăsăm să se răcească treaba asta, să nu cerem cu atâta insistență.
Vă spun drept, de câte ori mi-am dorit ceva așa, foarte tare și m-am rugat cum am putut eu, [încât] numai la asta mă gândeam, mi-o și dat Dumnezeu tot, dar niciodată nu mi-o ieșit nimic bun din asta. Nimic. Cele mai mari greșeli din viața mea, pe care le-am avut și le mai am, sunt urmări a unei dorințe din astea îndeplinite. V-o spun cu toata sinceritatea.
Așa că asta cred eu că este un semn al lucrurilor care trebuie cerute sau nu. Lăsați-L pe Dumnezeu: “Doamne, fă precum voiești Tu!” Întotdeauna în fața dorinței, a cererii noastre, să ne întrebăm “dacă mă pot despărți de asta”: “dacă n-ar fi așa, ce-aș face eu?“. Și să fim gata să primim de la Dumnezeu și altceva. Atunci suntem liniștiți. Atunci începem să ne rugăm [într-un mod] plăcut lui Dumnezeu.
(…)
Să nu te temi atunci când nu ți se îndeplinesc rugăciunile, dar să te temi atunci când ți s-a îndeplinit o rugăciune. Pentru că va trebui să duci la bun sfârșit ceea ce ai făgăduit să faci. (…) Iată, ai primit? Teme-te de acum înainte! Ce faci acuma? Dumnezeu ți-a arătat încredere și ți-o dat. Na, poftim: fă! E ca și cum ai făcut – nu vreau să fac o comparație nepotrivită – un împrumut la bancă fără să te gândești de unde o să-l dai înapoi, fără să ai niciun venit, dar să cheltuiești… Nu pentru că Dumnezeu ar cere ceva, dar așa, ca atitudine. Să ne temem atunci când am primit! Vom fi responsabili de darul asta. Cui mult i se da, mult i se cere… “.
(Fragment din conferința părintelui Savatie Baștovoi, “Riscurile dragostei“, Arad, 13 dec. 2007, oferită în format video de Ortodoxmedia)
* “Mândria reprezintă, pe lângă alte cauze, principalul factor care stă la baza tulburărilor psihice. În cazul psihozelor, ea este catalizatorul care face ca boala să fie cât mai manifestă. Iar în stările de borderline, mândria este singura care declanşează afecţiunea psihică” (psihiatrul ortodoxDimitri Avdeev).
Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/03/27/fie-mie-dupa-cuvantul-tau-doamne/