Vamesul si fariseul in Triod. Smerenie si mandrie la inceputul Triodului

D Vamesului si a fariseului1

Vamesul si fariseul in Triod 

Smerenie si mandrie la inceputul Triodului

„Asa cum radacina tuturor relelor e mandria, tot asa pricina tuturor celor bune e smerenia”, invata avva Evagrie. Smerenia este semnul distinctiv al crestinismului si virtutea indispensabila intregii vieti duhovnicesti. Fara ea e cu neputinta sa ne mantuim, nu putem nici macar sa faptuim poruncile ori sa facem un bine oarecare. Fiica a gandului la moarte, Hristos insusi desemneaza smerenia drept temelie si obarsie a zidirii omului launtric. „Maica a tuturor virtutilor”, ea este cea dintai pe care incepatorul trebuie sa se sarguiasca sa o practice cu scrupulozitate:

„Inainte de toate avem nevoie de smerenie si trebuie sa fim gata sa spunem: „Iarta-ma!” pentru orice cuvant pe care-l auzim, caci prin smerenie se nimicesc toate rautatile vrajmasului si potrivnicului nostru”. Continuă să citești Vamesul si fariseul in Triod. Smerenie si mandrie la inceputul Triodului

Sfântul Grigorie Palama: Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului

Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului

1. Izvoditorul a toată răutatea, cel ce lesne năs­coceşte răul, este în stare să zdruncine dintru înce­put, prin deznădejde şi necredinţă, chiar temeliile virtuţii aşezate în suflet; de asemenea, este în stare să atace zidurile înălţate ale casei virtuţii, prin delă­sare şi nepăsare. Ba mai mult, el poate dărâma, prin mândrie şi nechibzuinţă, acoperişul deja clădit al faptelor celor bune. Dar opriţi-vă, nu vă înfricoşaţi! Căci este mai născocitor în fapte bune cel cucernic şi virtutea are îndestul de multă tărie pentru a se îm­potrivi răului, ca una ce se îmbogăţeşte de Sus cu darurile şi cu legământul Aceluia Care are putere peste toate şi Care dăruieşte tărie, prin bunătatea Sa, tuturor celor ce îndrăgesc virtutea, astfel încât să rămână nu numai nezdruncinată virtutea de relele uneltiri de multe feluri pregătite de către cel potriv­nic, dar să şi poată scula şi întoarce pe cei ce au că­zut în prăpastia relelor, ca apoi să-i aducă în chip lesnicios la Dumnezeu, prin pocăinţă şi smerenie.

2. Pildă şi înfăţişare îndestulătoare a acestora es­te că vameşul [din parabola evanghelică] fiind strângător de dăjdii şi petrecându-şi viaţa oarecum în străfundul păcatului, s-a făcut părtaş numai prin cu­vânt celor ce vieţuiau în virtute, şi aceasta în scurt timp. El este astfel uşurat şi se înalţă şi calcă peste toată răutatea, fiind trecut în ceata celor drepţi, în­dreptăţit de către însuşi Judecătorul cel nemitarnic. Şi chiar dacă fariseul s-a fost osândit prin cuvânt, totuşi el fiind fariseu, şi socotindu-se pe sine că este cineva, dar nefiind drept cu adevărat, grăieşte cu în­drăzneală puzderie de vorbe, dintre care nu puţine au stârnit mânia lui Dumnezeu. Continuă să citești Sfântul Grigorie Palama: Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului

Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

 

1330536059_gregory2În mod clar istoria Bisericii nu a avut niciodată „secole de aur” şi nici „perioade de glorie”. Tot timpul au fost şi ierarhi vrednici, dar şi foarte mulţi episcopi sau patriarhi pe care nu-i puteai numi nicidecum „urmaşi ai apostolilor”. La fel era şi cu mirenii şi chiar cu călugării (dacă ne gândim că toate hotărârile sinodale din secolele V-VIII vorbesc de călugări doar de rău). Tocmai de aceea noi ne orientăm doar spre sfinţi, iar „paginile negre”, fără a fi băgate sub preş, rămân uitate tocmai pentru că ele nu fac partea din „memoria Bisericii”, ci din memoria a ceea ce este în afara Bisericii sau chiar împotriva ei. Dar astfel de „pagini negre” cu siguranţă au existat şi vor exista. Recursul la unele dintre ele ne este de folos, chiar dacă aflăm şi lucruri de care nici nu ne închipuiam…

Toate acestea nu trebuie să ne smintească, ci şi mai mult să ne întărească căci, necătând la faptul că Biserica a avut foarte puţini teologi şi ierarhi adevăraţi, ea rezistă până astăzi şi chiar se întăreşte. Dacă viaţa ei ar depinde numai de ierarhi, Biserica demult nu mai exista. Continuă să citești Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

28 octombrie: TEOFIL DE LA KITAEV, SFÂNTUL NEÎNŢELES ŞI NEDORIT DE OAMENI (Viaţa, Acatistul)

TEOFIL DE LA KITAEV, SFÂNTUL NEÎNŢELES ŞI NEDORIT DE OAMENI 

 * * *

Pământul Kievului a plămădit din vremuri îndelungate sfinţi bine plăcuţi lui Dumnezeu, care s-au rugat pentru lume şi de la care oamenii au primit mărturie şi nădejde că Învierea lui Hristos nu a fost în zadar. Mahnovo, oraş din apropierea Kievului, a fost şi el dăruit cu Sfântul Teofil care, prin purtarea sa smerită, a păşit pe calea unei nevoinţe aparte – nebunia pentru Hristos.  

Preotului Andrei Gorenkovski, slujitor al Bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ din orăşelul Mahnovo din apropierea Kievului, în luna octombrie a anului 1788, soţia sa, Eufrosina, i-a născut 2 gemeni, Toma şi Calinic.

Deşi Eufrosina se străduia să-şi alăpteze amândoi pruncii, Toma, cel mai mare dintre gemeni, n-a vrut nicicum să sugă, întorcându-şi de fiecare dată faţa de la sân. Ca să-şi scape copilul de la moarte prin înfometare, mama a fost nevoită să găsească fel de fel de mijloace pentru a-l hrăni. Îi dădea lui Toma să mănânce fiertură de cartofi, ridichi şi morcovi. Toate acestea Toma le primea cu plăcere, însă refuza să-şi atingă buzele de vasul cu lapte fiert. De fiecare dată, copilul îşi întorcea faţa, plângând în hohote, şi pentru nimic în lume nu voia să guste vreun fel de hrană cu lapte. Continuă să citești 28 octombrie: TEOFIL DE LA KITAEV, SFÂNTUL NEÎNŢELES ŞI NEDORIT DE OAMENI (Viaţa, Acatistul)

Arhim. Emilian Simonopetritul: MIREASMA SMERENIEI

Mireasma smereniei

2 smerenie

ORNAM1
ORNAM1

Dacă-i analizezi pe oameni, la toți vei găsi cu ușurință unele virtuți sau unele nevoințe duhovnicești. Dacă vei căuta însă mireasma smereniei, abia de o vei găsi. Câte fapte bune avem fiecare dintre noi! Dar smerenie, câti avem?

De aceea este nevoie de multă smerenie. Varianta corectă este “silință” în loc de smerenie. Ca să dobândești smerenia, e nevoie să-ți zdrobești sinele, sa-l jertfești. Să te smerești înaintea oamenilor. E nevoie să-ti pui în acțiune existența ta cu silire, să o iei în serios și să spui: “Gata, smerenia este unealta mea!” Când vei face aceasta, smerenia va deveni proprietatea ta.

(Arhim. Emilianos Simonopetritul – Cuvânt despre trezvie. Tâlcuire la Sfântul Isihie)

Continuă să citești Arhim. Emilian Simonopetritul: MIREASMA SMERENIEI

Sfântul Isaac Sirul: Bucuria smereniei

Sfântul Isaac Sirul: Bucuria smereniei 

Lasă-te răstignit şi nu răstigni.
Lasă-te nedreptăţit şi nu nedreptăţi.

Lasă-te bârfit şi nu bârfi.
Fii blând şi nu zelos şi rău.

Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng. Căci acesta este semnul curăţiei.
Fii bolnav cu cei bolnavi.
Plângi cu cei păcătoşi.
Bucură-te cu cei ce se pocăiesc.
Fii prieten cu toţi oamenii, dar şi singur în cugetul tău.
Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate.
Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor.
Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l. Şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi certarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina… Continuă să citești Sfântul Isaac Sirul: Bucuria smereniei

Pr. Alexander Schmemann: Tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Pr. Alexander Schmemann:

Tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

128595_sf-efrem-sirul 

Dintre toate cantarile si rugaciunile din timpul Postului, o singura scurta rugaciune poate fi considerata rugaciunea specifica a acestuia. Traditia o atribuie unui mare invatator al vietii duhovnicesti – Sfantul Efrem Sirul:

„Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, robului Tau. Asa Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.”

Aceasta rugaciune este citita de doua ori la sfarsitul fiecarei slujbe din timpul Postului Mare, de Luni pana Vineri (nu si Sambetele si Duminicile), caci, slujbele acestor zile nu urmeaza celor savarsite de obicei in timpul Postului Mare.

Continuă să citești Pr. Alexander Schmemann: Tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

PATRIARHUL PAVEL al Serbiei – Patriarhul simplităţii şi al smereniei

PATRIARHUL PAVEL AL SERBIEI – UN SFÂNT CARE PĂŞEA PÂNĂ ACUM PE PĂMÂNT DE ACUM PĂŞEŞTE ÎN CERURI 

„Voi ieşi în stradă să cerşesc milostenie pentru săracii mei fraţi”

Când eram seminarist în anul I Domnul m-a învrednicit să primesc binecuvântare de la acest fericit şi sfânt patriarh care binecuvânta România cu prezenţa şi cu smeritele, matinalele, dar nu mai puţin dumnezeieştile şi patriarhalele Sale Liturghii.
Peste ani, când deja eram monah, Domnul mi-a dat să-l întâlnesc din nou şi în Serbia, la Palatul Patriarhal din Belgrad şi în Catedrala Mitropolitană unde asista la vecernie. Cinsteam taina întâlnirii noastre providenţiale în tăcere şi admiraţie. Acum – la naşterea sa în cer – mă simt dator să scriu ceva despre Sanctitatea Sa, ca mai mulţi oameni să-l cunoască, să-l iubească, să-i cinstească pomenirea şi să se bucure de binecuvântarea Sa, de acum din înălţimile cereşti.
În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Serbiei pentru alegerea patriarhului (01.12.1990), conform Constituţiei Bisericii Serbiei, trebuia ca toţi episcopii electori „să îi însemneze cu semnul crucii” pe cei trei candidaţi, care trebuiau să întrunească cel puţin 13 voturi. În prima rundă au fost aleşi doar doi.
Al treilea, episcopul Pavel, din cauza insuficienţei de voturi (11) a rămas în afară şi doar la a noua rundă a fost ales prin 20 de voturi şi a intrat în triada candidaţilor.
A urmat faza finală a alegerii prin sorţi, adică printr-un mod apostolic: egumenul Mănăstirii Tronossa, după o rugăciune, scoate din cartea Evangheliei cele trei plicuri sigilate cu numele celor trei candidaţi, le amestecă şi extrage unul, pe care îl înmânează preşedintelui, cel mai mare arhiereu, care, stând înaintea Uşilor Împărăteşti, arată plicul sigilat, îl deschide şi comunică: „Arhiepiscop de Peci, Mitropolit de Belgrad şi Karlovaţ şi Patriarh al Serbiei este Episcopul de Rasca şi Prizren Pavel!”.
Comentând evenimentul, după 15 ani de la alegere, Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru scria: „Unicul om, care într-adevăr n-a vrut să fie patriarh, a fost Patriarhul Pavel!”.
După alegere, adresându-se Sfântului Sinod, Patriarhul Pavel avea să spună:
„Puterile mele sunt mici şi voi o ştiţi. Eu nu nădăjduiesc în ele. Nădăjduiesc în ajutorul vostru şi repet, în ajutorul lui Dumnezeu, cu care El m-a sprijinit până astăzi. Să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul Bisericii Sale şi a poporului nostru încercat în aceste vremuri dificile”.
În ziua următoare, a întronizării în Catedrala Mitropolitană, a adus la cunoştinţă programul său în foarte puţine cuvinte:
„Urcându-mă ca al 44-lea patriarh al Serbiei în tronul Sfântului Sava nu am niciun program personal pentru misiunea patriarhală. Programul meu este Evanghelia lui Hristos sau frumosul ei mesaj despre Dumnezeu care este cu noi şi despre Împărăţia Lui dinăuntrul nostru – atâta vreme cât prin credinţă şi prin iubire Îl primim”.
A luat asupra sa îndatoririle patriarhale într-una din cele mai dificile perioade ale istoriei sârbe: în vremea războaielor, a presiunilor şi a şantajelor puternicilor lumii, a tulburărilor interne şi a sărăciei, în vremea contestării lucrurilor sfinte şi cuvioase.
S-a împotrivit răului ori din ce parte ar fi venit, chemând la înţelepţire şi pe compatrioţi şi pe străini. Accentua că :
„Sub soare există destul spaţiu pentru toţi”
şi că :„De pace au nevoie la fel toţi oamenii, precum noi, aşa şi vrăjmaşii noştri”. De multe ori, cita texte din poezia sârbă populară, în care se zice: „Mai bine să ne pierdem capul, decât să ne pierdem sufletul”. Prin următoarele cuvinte ne învaţă că „avem obligaţia ca şi în cea mai dificilă situaţie să ne comportăm ca oameni şi că nu există interes, nici naţional, nici personal, care ar putea să constituie o justificare pentru a nu fi oameni”.
Aceste continuu repetate cuvinte ale sale – „să fim oameni” – au ajuns chiar şi la urechile copiilor, care l-au numit „afectuos”, „Pavel-Pavel, să fim oameni”. Toţi au auzit aceste cuvinte, însă mulţi nu au vrut să asculte de ele. Printre aceştia, şi cei care în patria sa (actuala Croaţie), în perioada războiului din anii ’90, au dărâmat o biserică ortodoxă numai şi numai pentru faptul că în ea s-a botezat Patriarhul sârbilor! Aceasta s-a întâmplat deşi pe o rază de 40 km de biserică nu aveau loc lupte.
Patriarhul Pavel era neobosit în săvârşirea îndatoririlor sale pastorale. Astfel,  în toamna celui de-al 91-lea an al vieţii sale,  când a hotărât să viziteze Australia – printre altele pentru a sfinţi un teren de 87 de hectare, pe care l-a cumpărat Biserica Sârbă pentru a construi acolo Colegiul „Sfântul Sava”, unde împreună cu copiii sârbi să înveţe şi copii ruşi, greci şi de alte naţiuni – unii episcopi au încercat să-l întoarcă din drum, spunându-i că o călătorie de o aşa durată este peste rezistenţa sa. Patriarhul i-a contrazis: „Pentru mine nu este greu, dar cum o vor scoate la capăt aceştia?” (arătând spre delegaţie). S-a dus în Australia încercând ca vizita de două săptămâni s-o prefacă în vizită misionară, cât mai cuprinzător ar fi fost cu putinţă. Când s-a întors la Belgrad, s-a dus direct la priveghere, chiar dacă timp de 22 de ore călătorise cu avionul şi imediat, dimineaţa, a pornit spre Moscova.
Aflând toate acestea, gazda sa, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, glumind, l-a întrebat:
„Sanctitate, aţi făcut o aşa mare călătorie, aţi ajuns până şi aici. Nu cumva vreţi să vizitaţi şi noua Zeelandă, deoarece şi acolo există lume de-a noastră, ortodoxă?…”.
Patriarhul sârb a răspuns:
„Sanctitate, de data aceasta nu am făcut-o, dar cu siguranţă o voi face în următorii 90 de ani!”.
Patriarhul Pavel, în pofida multelor sale îndatoriri, a trăit şi o autentică viaţă monahală. În fiecare dimineaţă, în Paraclisul Patriarhiei slujea Sfânta Liturghie şi se împărtăşea, iar în fiecare seară era prezent în Catedrala Mitropolitană la slujba Vecerniei.
Înainte de a săvârşi Dumnezeiasca Liturghie, nu pleca sub nici un motiv nicăieri.
Prin drumul vieţii lui, începând din locul naşterii şi continuând cu locurile unde a studiat până la acelea unde a slujit, a devenit un simbol unionist pentru Biserica Sârbă. De asemenea, prin viaţa sa şi prin rolul său în lumea ortodoxă, el este şi unul din simbolurile Ortodoxiei universale.
Când odată în anii războaielor recente, a văzut în drum din apartamentul său din Palatul Patriarhiei un grup de refugiaţi în ploaie, s-a coborât şi a deschis marea uşă de lemn de stejar a Patriarhiei şi i-a chemat să intre pentru a se adăposti de ploaie. Când colaboratorii i-au atras atenţia că exista posibilitatea să intre şi vreun rău-intenţionat – era în timpul războiului – le-a răspuns:
„Cum aş fi putut eu să dorm acolo sus, la cald, iar aceşti copii să stea în ploaie afară?!”.
Şi aceste cuvinte cutremurătoare sunt tot ale sale:
„Dacă aş putea reuşi – Dumnezeu Cel Înviat îmi este martor – aş sta înaintea bisericilor, a spitalelor şi înaintea ţărilor civilizate prin recepţii şi demonstraţii la modă şi personal aş fi cerşit milostenie pentru fraţii şi copiii noştri încercaţi. Fiecare dintre noi ar trebui printr-un mod activ să se ruşineze pentru toate acele ostentative lăcomii, care există în atâtea spaţii publice, nu doar să ne scandalizăm simplu şi să deznădăjduim, că nesimţirea, neruşinarea, cinismul s-au generalizat în jurul nostru”.
Un bătrân monah din Sfântul Munte, care a fost coleg cu Patriarhul Pavel la Facultatea de Teologie din Atena (unde acesta şi-a făcut studiile post-universitare între 1955-1957) povestea că Patriarhul Pavel în timpul şederii sale în Grecia, ori de câte ori circula cu autobuzul, iar acesta trecea pe lângă o biserică, viitorul Patriarh se ridica în picioare, drept, pentru a se însemna cu semnul crucii. Când monahul din Muntele Athos l-a întrebat de ce procedează aşa, i-a răspuns: „Dar soldaţii când îşi întâlnesc superiorul se ridică drepţi. Cu atât mai mult noi creştinii când Îl întâlnim pe Stăpânul Hristos, Care se află cu Trupul în Chivotele Bisericilor noastre”. Stareţul athonit amintea de această întâmplare ca grăitoare pentru evlavia şi adânca simţire duhovnicească pe care o avea fericitul Părinte Pavel.
Patriarhul se îngrijea singur în toate. La vârsta de 92 de ani, încă îşi gătea singur, conform regimului său: aproape toată durata anului era post pentru el. De obicei, mânca legume fierte, ulei adăuga doar la sărbători, foarte rar peşte, iar carne niciodată. Băutura sa favorită era sucul de roşii, iar mâncarea sa preferată erau urzicile. Când nu postea, mânca lactate. Hainele şi le cosea singur, le aranja şi le spăla el însuşi, după cum îşi repara şi îşi lustruia şi pantofii.
În afară de acestea, lua aminte şi la ceea ce se întâmpla în jurul său. La Patriarhie supraveghea şi se îngrijea ca toate să funcţioneze cât mai bine cu putinţă. Când orarul de muncă se termina şi toţi plecau, atunci Patriarhul venea şi stingea luminile pe care angajaţii le uitau aprinse.
Foarte des, singur, repara instalaţiile sanitare, ferestrele, blocajele…
Avea grijă pretutindeni unde era nevoie şi asupra lucrurilor pământeşti, chiar dacă accentua că adevărata noastră patrie este „sus”. De aceea, amintea că trebuie să fim atenţi :
„Într-o zi, când ne vom înfăţişa înaintea strămoşilor noştri, să nu ne fie ruşine de ei, nici lor să le fie ruşine de noi”.
De acolo de sus, să te rogi pentru noi, Sfinte Ierarhe!
Odihnă cu drepţii şi înviere frumoasă, batiuşca!
(Pelerin Ortodox)

„A te scufunda în smerenie înseamnă a coborî în Dumnezeu”

buna_vestire

Smerenia nu constă într-un anume comportament sau atitudine. Ea este mai degrabă o stare. Smerenia se situează pe un alt plan al ființei, mai înalt, la care numai Dumnezeu îl poate aduce pe om. De ce? Pentru că aceasta este starea Lui. O afirmă și Sfântul Isaac Sirul: „Smerenia este haina lui Dumnezeu”, iar în altă parte tot el zice: „Smerenia naște cunoașterea de Dumnezeu și de sine”. Continuă să citești „A te scufunda în smerenie înseamnă a coborî în Dumnezeu”

Sf. Cuv. Paisie Aghioritul: Pe cel egoist şi încăpăţânat nu trebuie să insistăm să-l smerim prin cuvinte, ci prin rugăciune şi smerenie

Sf. Cuv. Paisie Aghioritul: Pe cel egoist şi încăpăţânat nu trebuie să insistăm să-l smerim prin cuvinte, ci prin rugăciune şi smerenie

Cei care au o stare de mânie şi de tulburare şi forţează situaţiile ca să aducă, chipurile, bunătate şi linişte sufletească în lume, se aseamănă cu vântul puternic care loveşte şi ameninţă marea cu valuri înspumate, pe care le ridică, chipurile, spre a o linişti, dar făcând astfel, afundă corăbiile atât în larg, cât şi în port. Continuă să citești Sf. Cuv. Paisie Aghioritul: Pe cel egoist şi încăpăţânat nu trebuie să insistăm să-l smerim prin cuvinte, ci prin rugăciune şi smerenie

Pr. Savatie Baștovoi: Fie mie după cuvântul Tău!

Pr. Savatie Baștovoi: Fie mie după cuvântul Tău!

Ne aflăm încă în raza de lumină a Buneivestiri și a cuvintelor celor mai importante rostite vreodată de un om până la Fiul Omului, cuvintele celei mai smerite Fecioare de pe fața pământului: “Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul Tău!“. Cuvântul liber al celei care avea să devină Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii este DA-ul, AMIN-ul omului prin care acesta L-a lăsat pe Dumnezeu să-i lucreze mântuirea. În cuvântul cu rezonanța veșnică al Preacuratei stă principiul fundamental al legăturii sănătoase și mântuitoare a omului cu Făcătorul lui. Nevoința de intrare a minții și a inimii noastre în duhul ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu și râvna pentru a nu ieși din gândul Său și din voia Sa reprezintă nimic altceva decât ROSTUL împlinit al existenței noastre ca “musafiri” ai acestui pământ și acestei vieți foarte scurte. Așa cum spunea foarte direct părintele Rafail Noica, mântuirea noastră se “joacă” în pendularea noastră de aici – prin alegerile și deciziile noastre – între Rai și Iad, unde Raiul este reprezentat de trăirea noastră în duhul rugăciunii: “Facă-Se voia Ta!”, iar Iadul nefiind altceva decât momentul în care Dumnezeu ne zice nouă: “Facă-se voia ta”.

Continuă să citești Pr. Savatie Baștovoi: Fie mie după cuvântul Tău!

Pr. Paisie Olarul: Scurtă pildă despre smerenie

Arhim. Ioanichie Bălan: Scurtă pildă despre omul smerit

 

Cel mai bine este ca să fie omul oală de lut, care este bun pentru toate şi se foloseşte de toţi în fiecare zi. Şi pentru mâncare, şi pentru apă, şi pentru orice lucru. Pe când oala, vasul  de aur se pune pe poliţe, se încuie în dulapuri, este râvnit de hoţi şi se se foloseşte numai la zile mari sau odată pe an.

Oala de lut este vasul trebuinţelor zilnice, căci toţi o caută şi se  folosesc de ea. Aşa şi omul smerit, care nu caută cinste şi dregătorie. El rămâne nebăgat în seama între cei de jos, dar pe toţi îi foloseşte, îi îndeamnă, îi ajută, îi odihneşte şi toţi îl caută şi se bucură de el. Mare dar este smerenia pentru călugări şi creştini!

***

Ce este smerenia, Părinte Paisie ? – l-au întrebat odata câţiva ucenici.

– Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înşine nu înseamnă că avem smerenie. Ci, atunci când altul ne ocărăşte şi ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm şi zicem: „Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele”, aceasta este smerenia cea adevărată. Deci, să primim toate ca din mâna şi cu voia lui Dumnezeu. Când te ocărăşte cineva, Dumnezeu îi porunceşte să te ocărască. Când îţi ia cineva vreun lucru, Dumnezeu îi porunceşte să-l ia, ca să te facă călugăr. Când te mută de ici colo mai marele tău, Dumnezeu îţi schimba locul, ca să-ţi schimbi şi năravul şi obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevărată. Iar mândria, dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în mintea
şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urăt al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.
Continuă să citești Pr. Paisie Olarul: Scurtă pildă despre smerenie

Cu cât ești mai mare, cu atât să te smerești!

Sf. Ioan Gură de Aur: Cu cât ești mai mare, cu atât să te smerești!

0127ioanguradeaur

Să spun cât este de bună smerenia și cât de rea este trufia? Un păcătos a biruit un drept, vameșul l-a biruit pe fariseu și cuvintele au biruit faptele. Cum au biruit cuvintele? Vameșul grăiește:„ Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” (Luca 18, 13) iar fariseul zice: „Nu sunt ca ceilalți oameni…” și în continuare : „ Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig” (Luca 18, 11-12). Fariseul a pus înainte faptele dreptății, vameșul a grăit cuvintele smereniei și cuvintele au biruit faptele; astfel că bogăția atât de mare s-a risipit și prea multa sărăcie s-a prefăcut în bogăție.

Erau precum două corăbii cu încărcătură care au tras la liman. Dar vameșul a nimerit bine țărmul, în timp ce fariseul a naufragiat. Spun aceasta ca să afli cât de rea este mândria!

Ești drept? Să nu-l umilești pe fratele tău! Ai biruințe din prisos? Să nu-l batjocorești pe aproapele tău și să nu împuținezi cinstea laudei lui! Și să iei aminte la cuvintele tale, iubite frate!

Dreptul este dator să se teamă mai mult de trufie decât păcătosul. Acest lucru l-am spus și ieri, îl spun și astăzi pentru cei care au lipsit ieri. Pentru că păcătosul în mod silit are conștiința umilită, în timp ce dreptul se laudă pentru izbânzile lui. Ca și în cazul corăbiilor, cele care au cala goală, nu se tem de atacul piraților, pentru că aceștia nu vin să scufunde corabia care n-are nimic de preț; în timp ce aceia care au corabia plină cu încărcătură se tem de pirați, deoarece piratul merge acolo unde este aur, argint și pietre prețioase. La fel și diavolul nu-l amenință îndeosebi pe păcătos, ci pe cel drept, acolo unde există bogăție multă. Și pentru că de multe ori trufia vine din dușmănia diavolului, este neapărată nevoie să fim cu luare-aminte!

Cu cât ești mai mare, cu atât mai mult să te smerești pe tine însuți! Când te înalți pe culmi ai nevoie să te păzești ca să nu cazi. De aceea și Domnul ne spune: ”Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrbnice pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17, 18). De ce te trufești, de vreme ce ești om, rudenie cu pământul, de aceeași natură cu cenușa, și la fire și la părere, și la voință cu lucrurile? Astăzi ești bogat, mâine ești sărac, astăzi ești sănătos, mâine ești bolnav, astăzi ești fericit, mâine ești trist, astăzi întru slavă, mâine întru necinste, astăzi tânăr, mâine bătrân. Oare, dintre cele omenești, este ceva statornic? Nu urmează toate calea cursului râurilor? Adică, de-abia apare și ne părăsește mai repede decât umbra. Prin urmare, de ce te trufești, omule, tu, care ești fum, deșertăciune? Pentru că omul este asemenea deșertăciunii. Zilele lui sunt ca floarea câmpului. Iarba se usucă și floarea ei cade. Acestea le spun nu ca să umilesc firea, ci ca să pun frâu trufiei. Pentru că, într-adevăr, omul este o făptură măreață, îndeosebi omul milostiv (omilie la cuvintele: „Am văzut pe Domnul șezând sub smochin”, I E.P.E. 8A, 394-396, P,G. 56, 125).

(Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvinte de Aur II – Smerenia, mândria, îngâmfarea, slava deșartă și lauda, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 39-41)

Sfântul Serafim Sobolev: DESPRE SMERENIE

Dar cum să ne dăruiască Domnul odihnă de la toate suferinţele şi necazurile noastre, dacă noi nu ne smerim? O, dacă noi am înţelege adevărata şi cea mai înaltă filosofie a Crucii Domnului, şi anume smerenia lui Hristos! Nu degeaba marele Sfânt părinte al Bisericii, Macarie Egipteanul, spune că smerenia este esenţa întregii creştinătăţi. Noi trebuie, nu numai să înţelegem cu mintea această filosofie mântuitoare, ci să o pătrundem cu toată inima, cu toată fiinţa şi cu toată viaţa noastră. Atunci Domnul va face în aşa fel, încât darurile Crucii Domnului să fie ale noastre. Atunci Domnul nu ne va lipsi pe noi de bucuria Sa dumnezeiască, ne va face să simţim în viaţa noastră puterea Crucii şi a semnului Crucii în lupta cu păcatul, cu patimile şi cu toate necazurile.

Continuă să citești Sfântul Serafim Sobolev: DESPRE SMERENIE

ÎPS Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei: Unitate în smerenie și mărturisire în dragoste

Unitate în smerenie și mărturisire în dragoste

1231Duminica Sfinților Părinți, iunie 2014

Către evlavioșii preoți și binecredinciosul popor al Mitropoliei noastre

Iubiți părinți și frați,

S-a încheiat perioada pascală a anului acestuia și trăim de-acum în așteptarea plină de nerăbdare a Cincizecimii. Sufletul ni se mișcă între bucuria Învierii Domnului și nădejdea harului Sfântului Duh. ”Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” Urez tuturor să le fie bogată binecuvântarea Mângâietorului. A trecut și suspansul alegerilor pentru administrația locală și Parlamentul european și, ca întotdeauna, intensitatea disensiunilor dintre noi este urmată acum de provocarea la unitate și efort comun, ca toți laolaltă să facem față agresiunilor unei vieți cotidiene greu de îndurat. Sunt atât de grele problemele noastre, încât probabil cei care au pierdut la alegeri se simt mai ușurați decât cei care au câștigat. Le urăm să aibă putere și succes în misiunea lor.

Sunt încredințat că reprezentanții aleși ai comunităților locale, cu un entuziasm înnoit, vor da tot ce pot mai bun, toți împreună, pentru a ușura cât de cât poporul nostru atât de apăsat de criza generalizată. Și noi, ca Biserică, la măsura și puterea fiecăruia, vom susține cu toate resursele noastre orice efort bine orientat. Colaborarea noastră a tuturor este mai ales azi deopotrivă necesară și uriașă prin forța pe care o dă unitatea.

Duminica trecută a fost marcată și de un alt eveniment important cu un vădit caracter bisericesc, este vorba de întâlnirea de la Ierusalim dintre Patriarhul nostru Ecumenic, Bartolomeu, și Papa Romei, Francisc, care a avut loc în fața Preasfântul Mormânt, la 50 de ani după ridicarea anatemelor.

Mass-media au promovat evenimentul și s-a vorbit mult despre dragoste, împăcare, iertare, despre înțelegere reciprocă și progres în relațiile dintre biserici. Alte voci au vorbit despre trădarea credinței, compromis și supunere față de directivele New Age și ale sincretismului mondial.

Continuă să citești ÎPS Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei: Unitate în smerenie și mărturisire în dragoste

Diac. Cristian Alexandru – „De frumsețea smereniei voastre” (la Sfinții Cosma și Damian din Arabia)

Diac. Cristian Alexandru – „De frumsețea smereniei voastre”

 

 

Diac. Cristian Alexandru a fost psalt al Catedralei Patriarhale între anii 2007-2008, fiind hirotonit diacon la Catedrală în decembrie 2008. Din luna mai a anului 2010 a fost tranferat la Biserica Boteanu Ienii, București.

Sursa:  http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com/

Mitropolitul Antonie de Suroj: CE ÎNSEAMNĂ SMERENIA?

Mitropolitul Antonie de Suroj: CE ÎNSEAMNĂ SMERENIA?

Sfântul Teofan Zavorâtul folosind tema pământului scrie în una din scrisorile sale unei corespondente: „Sunt uimit… Aţi plecat la băile de nămol să vă tămăduiţi reumatismul, iar când asupra Dvs. se aruncă cu noroi, pentru a vă vindeca su­fletul de neajunsurile lui – atunci vă plângeţi”. O astfel de tratare a întrebării este foarte interesantă. Într-adevăr – băi­le de nămol le alegem singuri, iar cele de noroi ni le aleg alţii, şi ne plângem. Şi aici este aproape întotdeauna toată deo­sebirea. Sfântul Serafim de Sarov spunea că ori­ce faptă asumată la alegere este mai uşor de îndeplinit, întrucât mândria, orgoliul, îi va da suficientă energie pentru asta; pe când să învingi ceea ce-ţi pune în faţă soarta e cu totul altceva: doar nu am ales eu asta! Trebuie pur şi simplu să ne plecăm în faţa lui Dumnezeu; nu cu pasivi­tate, ci ca pe o plecăciune adâncă de cerere a binecuvântării de a purcede la lucra­rea smereniei.

Şi încă ceva: nu cred că smerenia constă în faptul de a lăsa pe cineva să te facă una noroiul; orice fel de şef – ofiţer, sau preot, sau brigadier – poate fi profund smerit, însă conform responsabilităţii asu­mate să acţioneze aspru, tare şi hotărât.

Nu cred că un asemenea şef, fie egumen la mănăstire, preot de parohie sau ofiţer de armată trebuie să admită haos pe mo­tiv că nu poate lua hotărâri şi nici să le im­plementeze pe motiv de smerenie. Smere­nia e cu totul altceva.

(Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, Ed. Cathisma, București, 2007, p. 73)

Sursa: doxologia.ro

Blândeţea şi smerenia – Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a patra din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul)

*

Blândeţea şi smerenia

 

 

Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a patra din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul):

 

[…] „Smerenia este un har fără nume al sufletului.“1 Ea e opusul mândriei, care e cea mai rezistentă dintre patimi. Şi precum mândria ne înalţă în aparenţă, dar în realitate ne coboară până în adâncul iadului, fiind cel mai cumplit rău, aşa smerenia, coborându-ne în aparenţă, ne înalţă pe cea mai înaltă treaptă, avându-şi ca virtute locul imediat înaintea nepătimirii şi iubirii. Dacă mândria ca egoism este izvorul tuturor patimilor, smerenia este concentrarea tuturor virtuţilor. Dacă mândria sfâşie firea omenească în tot atâtea bucăţi în câţi inşi subzistă, smerenia o readună. Dacă mândria deformează judecata şi întunecă contemplarea dreaptă a realităţii, smerenia restabileşte vederea justă a lucrurilor. Fiecare virtute echivalează cu un spor de voinţă. Dar acest spor de voinţă se întemeiază pe un spor de cunoaştere, pe un spor de vedere justă a lucrurilor, cum spun Sfinţii Părinţi. Căci ceea ce întunecă şi strâmbă vederea realităţii sunt patimile. Omul pătimaş, dacă a făcut un lucru dintr-un interes personal, caută să justifice fapta lui printr-un interes general. El îşi schimbă întreaga concepţie despre un anumit sector al vieţii prin urmărirea acelui păcat şi caută să-i convingă şi pe alţii că aşa ar trebui să lucreze, deşi până ieri el însuşi propovăduia altă concepţie. El nu recunoaşte că adevărul obiectiv este altul, căci el a păcătuit din slăbiciune faţă de acel adevăr, ci strâmbă adevărul şi norma de orientare generală, ca să adopte toţi punctul lui de vedere. Continuă să citești Blândeţea şi smerenia – Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a patra din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul)