Arhive etichete: Ierom. Savatie Baştovoi

Savatie Bastovoi: Arta ca monument al despărţirii omului de Dumnezeu

Arta ca monument al despărţirii omului de Dumnezeu

Arta este ceea ce a înţeles omul din despărţirea sa de Dumnezeu. Ea este drama despărţirii şi a însingurării noastre. Însingurarea este tema centrală în artă şi în afară de asta arta nici nu poate fi concepută. Însingurarea însă este moarte. Eminescu surprinde genial genetica artei. “Nu credeam să învăţ a muri vreodată, veşnic tînăr, înfăşurat în manta-mi, fruntea mea înălţam visător la steaua singurătăţii”. Iată strigătul, dar şi scîncetul, lui Adam celui proaspăt căzut: “Nu credeam să învăţ a muri vreodată!”Stupefierea lui în faţa morţii. Iată arta: neîmpăcarea omului cu moartea, revolta împotriva ei, suferinţa din cauza ei. Dar şi consolarea fără ieşire, “învăţarea” pasivă “de a muri”. Omul abia “a învăţat a muri”, că a şi uitat locul lui Dumnezeu. Fruntea sa şi-o înalţă “la steaua singurătăţii”. Continuă să citești

Pr. Savatie Baştovoi: Nimeni, nimeni nu se poate mântui fără lacrimi (video)

Pr. Savatie Baştovoi:

Nimeni, nimeni nu se poate mântui fără lacrimi 

Savatie Bastovoi: Despre Moloh și jertfele nevinovate

Savatie Bastovoi: Despre Moloh și jertfele nevinovate

moloh

Diavolul este singura entitate care lucrează în lume și căreia îi convine uneori să nu existe. Diavolul nu poate fi numit deoarece nu are identitate. Așa cum Hristos pururea se împarte și niciodată nu se sfîrșește, diavolul este un mare gol care înghite și niciodată nu se umple.

Atunci cînd Dumnezeu ni l-a descris pe diavol, El l-a descris simplu: ”tată al minciunii și ucigaș de oameni”. Iată de ce închinarea supremă adusă diavolului este arderea de tot a unor oameni. Deoarece ura diavolului este îndreptată în primul rînd împotriva lui Hristos, el cere jertfe nevinovate. Istoria cunoaște obiceiul de a arde prunci de lapte într-un taur uriaș de aramă sub care se făcea focul. Acest taur era adorat ca un zeu și i se zicea Moloh. Continuă să citești

Savatie Bastovoi: Cu cît inima omului este mai mare, cu atît mai mulți morți încap în ea

Savatie Bastovoi: Cu cît inima omului este mai mare, cu atît mai mulți morți încap în ea

promoroaca

În această noapte gîndul meu se îndreaptă spre miile de oameni care vor muri digerînd de frig, vor muri încet, sub ziduri, prin cotloanele gărilor, în grajduri părăsite, sub tufele cu promoroacă, pentru a fi găsiți și îngropați în saci de plastic, fără a li se anunța rudele, fără nume, fără vreo însemnare în registre. În această iarnă mii de oameni, bătrîni sau bolnavi, vor muri de frig chiar în casele lor sărăcăcioase, vor fi duși la morgă, vor fi vîrîți în saci de plastic și vor fi îngropați. Cadavrele multor dintre ei vor aduce o ultimă slujire societății: vor fi disecate de studenții la medicină, ca să se obișnuiască cu tăiatul, ca să învețe studenții să-și învingă tremurul și greața. Continuă să citești

Părintele Savatie Baștovoi: Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Uneori moartea capătă îndrăzneală, ca la București. Nu mimați nimic din ce este al morții. Fiți lumină. Pentru a trăi

Părintele Savatie Baștovoi: Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Uneori moartea capătă îndrăzneală, ca la București. Nu mimați nimic din ce este al morții. Fiți lumină. Pentru a trăi

Abia au trecut câteva zeci de ore de la tragedia din clubul bucureștean „Colectiv” și oamenii au început să caute vinovați, dar și să înțeleagă cauzele profunde ale acestui eveniment.

Așa cum era de așteptat, unii au stat la pândă și au început să arunce cu invective în stânga și-n dreapta. Unii și-au arogat rol de judecători.  Prea puțini au stat să analizeze, duhovnicește, cauzele acestei nenorociri. Continuă să citești

Savatie Bastovoi: Despre singurătate și cum se vede ea pe Facebook

Savatie Bastovoi: Despre singurătate și cum se vede ea pe Facebook

singuratatea

 Singurătatea a fost și rămîne o temă fundamentală a literaturii, chiar și pentru faptul că actul scrierii este unul întru totul singuratic. Oamenii scriu atunci cînd sînt singuri. Majoritatea scriitorilor au avut nevoie de singurătate pentru a scrie, iar atunci cînd scrierile erau dictate scribilor ele oricum reflectau gînduri și meditații la care autorii ajungeau în deplină singurătate. Continuă să citești

Ieromonah Savatie Baştovoi: Despre duhovnici şi despre ispita de a-i judeca pe preoţi

Ieromonah Savatie Baştovoi: Despre duhovnici şi despre ispita de a-i judeca pe preoţi

 

Viaţa duhovnicească începe cu duhovnicul. Spovedania şi dezlegarea, dar mai ales harul pe care îl primim de la Dumnezeu prin duhovnic, ni se dau printr-un om. (…)

Ultimele cărţi care apar pe piaţă vorbesc despre duhovnici şi ucenici harismatici. Noi suntem astfel prinşi între două modele, două căi. Citim despre vieţuirea minunată a cuvioşilor contemporani de pe Sfântul Munte, citim despre Gheron Iosif (…) şi despre alţi părinţi din Sfântul Munte care au avut duhovnici sfinţi (…).

Citind acestea, pentru că sunt scrise în duhul atât de dulce al Bisericii, ni se par tot atât de lesne de îndeplinit şi foarte degrabă încercăm să le transpunem în viaţa noastră. (…) Continuă să citești

Ieromonah Savatie Baştovoi: Ce drum alegem – al sfinţilor sau al păcatului?

Ieromonah Savatie Baştovoi: Ce drum alegem – al sfinţilor sau al păcatului?

 

Ce folos că te-ai învârtit în această viaţă şi nici măcar nu ai înţeles cine eşti şi ce vrei? Prietene, sunt 6 miliarde de oameni care se laudă că vor să facă ceva în viaţa asta, de ce să ne supere cele câteva sute de călugări care vor să se retragă mai de timpuriu din mizeria orgoliilor şi a ambiţiilor? Du-te la Uniunea Scriitorilor, du-te la Casa Presei, du-te la barurile teatrelor şi vei vedea acolo cum sfârşesc ambiţiile, că oameni la 50 de ani aşteaptă să vină cineva să-i servească cu o ţigară sau să le pună o cafea. Şi-atunci, cu ce ne lăudăm? Continuă să citești

Ierom. Savatie Baştovoi: De câte feluri sunt Sfinţii…

Acum uite de câte feluri sunt fericirile, ca să înţelegi de câte feluri sunt Sfinţii. Nu ştiu la care categorie de Sfinţi te referi atunci când îi învinuieşti de lipsă de creativitate şi nebunie. Dacă ai citi câteva rânduri din Ioan Gură de Aur, ai descoperi în el un orator aşa cum nu vei auzi în nici o facultate de jurnalism şi nici într-un Parlament de azi. Continuă să citești

Ierom. Savatie Baştovoi: Despre așa-zisele emoții pozitive și emoții negative

Despre așa-zisele emoții pozitive și emoții negative

De SAVATIE BAȘTOVOI /

Ați auzit, desigur, la televizor, sau ați citit pe net, despre emoțiile negative și emoțiile pozitive. Nu-i așa că, de la început, vi s-a părut că știți despre ce e vorba, că e simplu să împarți lucrurile în pozitive și negative și că, în orice caz, riști să pari prost dacă întrebi ”ce-i aia”?

Continuă să citești

Ierom. Savatie Baştovoi: SINCERITATEA FAŢĂ DE DUHOVNIC

Până unde poate merge sinceritatea faţă de duhovnic?

 

Dacă pe ceilalţi oameni îi putem menaja, aici trebuie să fim sinceri. Un preot care nu poate asculta spovedanii îndreptate împotriva sa, nu poate călăuzi pe nimeni.

– Pînă unde poate merge sinceritatea faţă de duhovnic, mai ales dacă vrem să-i arătăm că are şi el nişte neputinţe şi dacă, fiind prea sinceri, se va supăra şi ne va alunga, chiar şi după ce ne-am cerut iertare?

– Sinceritatea trebuie să fie desăvârşită cu duhovnicul. Dacă nu suntem sinceri cu duhovnicul, n-am făcut nimic. Dacă pe ceilalţi oameni îi putem menaja, aici trebuie să fim sinceri. Un preot care nu poate asculta spovedanii îndreptate împotriva sa, nu poate călăuzi pe nimeni. Păi dacă nici duhovnicul nu ne poate asculta revoltele, cine altul? Nu trebuie să ne supărăm. Ca oameni, poate să ne amărască un cuvânt sau altul, nu suntem desăvîrşiţi. Dar să nu cădem în ispita de a ne menaja duhovnicul, pentru că azi ascunzi o treabă care ţi se pare că ar putea să-l jignească, mîine alta şi pînă la urmă ajungi să ascunzi păcate, ajungi să-ţi duhovniceşti tu duhovnicul şi nu el pe tine. „Uite ce grijă port eu de duhov­nicul meu, că-i slab. Eu, omul duhovnicesc, vedeţi cum îl ajut, ce grijă am eu de el”. Dacă se supără, îi trece.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 41-42)

Sursa: doxologia.ro

Părintele Savatie Baştovoi: DE CE AVEM NEVOIE DE INTERMEDIAR ÎNTRE NOI ŞI HRISTOS?

Părintele Savatie Baştovoi:

DE CE AVEM NEVOIE DE INTERMEDIAR ÎNTRE NOI ŞI HRISTOS?

– De ce avem nevoie de intermediar între noi şi Hristos, de ce trebuie să ne mărturisim păcatele?

– Pentru că suntem bolnavi, pentru că suntem mândri. Cel mai mare păcat este mândria, pentru mândrie au căzut îngerii din cer. Spune Sfântul Ioan Casian că îngerul în cer era curat ca lumina, nu avea gânduri întinate, nu avea poftele cu care ne luptăm noi, dar pentru un singur gând de mândrie s-a pogorât în adâncul iadului. Aşa că noi, în primul rând, lup­tăm cu mândria. Şi a socotit Dumnezeu că cel mai bine se taie mândria când ne mărturisim unui om ca noi. Dacă spui căte mărturiseşti direct lui Dumnezeu şi nu ai nevoie de un om, cu care Dumne­zeu faci tu legătura, dacă nesocoteşti pe aproapele? Cu Dumnezeul Cel care a ve­nit şi ţi-a poruncit să iubeşti şi să te sme­reşti, Care a zis că cine se va înălţa se va smeri şi cine se va smeri se va înălţa? Continuă să citești

Ierom. Savatie Baştovoi: SMERENIE ŞI LIBERTATE (Audio)

Ierom. Savatie Baştovoi: SMERENIE ŞI LIBERTATE 

 

 

Părintele Savatie Baștovoi: Calea spre inima omului

Calea spre inima omului

Propovăduirea învierii este și astăzi la fel de actuală ca și în primele zile ale creștinismului.

 

Propovăduirea învierii este și astãzi la fel de actuală ca și în primele zile ale creștinismului. Catedralele mărețe, hramurile câte unui Sfânt sau Sfinte, care adună zeci de mii de credincioși, tarabele pline de cărțile Sfinților Părinți și posterele cu patriarhul din dughene nu sunt numaidecât o dovadă că mesajul evanghelic a fost înfăptuit. Nu este nici un motiv a crede că vremea predicii a trecut și că acum trăim triumful creștinismului. Aș spune chiar că mulți trăiesc un fel de posteritate a creștinismului, crezându-se în măsură să „îndrepte” pe ici colo ceea ce Apostolii și Sfinții Părinți nu au înțeles bine… Mă refer și la conferințele și simpozioanele interconfesionale, la săptămânile de rugăciune comună etc. Existã tot ce vrei în aparatul Bisericii, cu părere de rău din ce în ce mai asemănător cu alt aparat, nevrednic de pomenire. Există posturi de radio, gazete, există chiar preoți de serviciu care pot oferi Sfânta Împărtășanie trecătorilor curioși și turiștilor la orice oră, fără spovedanie și fără Liturghie. Există, într-un cuvânt, o mare înțelegere pentru omul modern. Numai propovăduirea învierii cea minunată nu există, nu există învierea sufletelor noastre.

(Savatie Baștovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, pp. 11-12 , Timișoara, 2002)

Sursa: doxologia.ro

 

Ierom. Savatie Baştovoi: CĂUTAŢI CE ESTE BINE ÎN CELĂLALT

Ierom. Savatie Baştovoi:

CĂUTAŢI CE ESTE BINE ÎN CELĂLALT

Dacă la iubire se ajunge treptat, recomandati-ne nişte „exerciţii” de iubire.

Căutaţi ce este bine în celălalt. Nu mai vedeţi răul, iertaţi. De ce este aşa? Păi, poate l-a bătut mama când era mic, l-a ascuns în dulap. Cine ştie ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sănătate. E mai morocănos pentru că aşa-i el, dar ştii ce face el în chilia sa? Poate bate şi el metanii, plânge la icoane, îi pare rău şi cred că îi e ruşine şi lui de felul cum este şi îi e greu să vină să-şi ceară iertare.

Părinţii ne ziceau aşa: „Când cineva îţi greşeşte, te ceartă, tu dă vina pe diavol.” Pentru că nimeni dintre noi nu vrea să facă răul. Nici noi nu-l vrem, pentru că toţi credem în Hristos şi vrem să-I slujim Lui. Dar noi facem şi rău. De ce? Păi, de ce? Cu voie? Nu cu voie, pentru că diavolul ne învaţă să facem rău. Dă vina pe diavol şi scuteşte-l pe aproapele tău de vina asta. S-a-ntâmplat, e trecător. E un accident. Răul pe care îl face aproapele nostru este accidental. Nu trebuie să ne facem impresia despre el şi să-l vedem prin prisma acestui rău pe care îl face. Asta înseamnă a judeca.

Ce înseamnă a judeca? Înseamnă a-l vedea pe cel din faţa noastră prin prisma faptelor rele pe care le face, socotind că ele îl caracterizează. El a strigat ieri la mine, e adevărat, dar asta nu-l caracterizează, el nu strigă tot timpul. Şi chiar dacă strigă tot timpul, să gândesc că înseamnă că nu se mânie, pentru că dacă aşa s-a obişnuit, nici nu mai ţine atâta răutate.

Cu tot felul de gânduri de acest fel să încercăm să iertăm, să iubim. Să iubim pe fiecare în toată nebunia lui, pentru că fiecare avem nişte „păsărele” ale noastre, dar ni le iertăm. Şi pe celălalt trebuie să-l ierţi! De ce pe tine te accepţi aşa cum eşti, dar pe celălalt vrei să-l faci ca la carte, că aşa scrie în Evanghelie, că aşa scrie la Sfinţii Părinţi. Vezi-l şi pe el în toată complexitatea lui, în toate nebuniile lui, pentru că Dumnezeu şi pe el l-a chemat la botez, i-a dat o grămadă de daruri şi nu ştii tu cum îl judecă Dumnezeu.

Şi mai este un lucru, să ştiţi că oamenii care au la vedere neajunsuri şi tot felul de apucături din astea ciudate au în spate daruri pe care Dumnezeu aşa vrea să le ascundă. Pentru că dacă le-ar da pe faţă doar darurile, omul s-ar mândri şi ar distruge totul. Atunci când Dumnezeu dă daruri, mai dă şi câte un beteşug, şi câte o ciudăţenie.

(Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, 2006, p. 83-85)

Sursa: http://www.doxologia.ro

Savatie Baştovoi: BUCURIA DE A TE SIMŢI ÎNŢELES

Savatie Baştovoi:

BUCURIA DE A TE SIMŢI ÎNŢELES

Nimeni nu ştie ce este în sufletul omului, decât numai omul însuşi şi Dumnezeu. Sufletele noastre se întâlnesc în gânduri şi în emoţii şi de multe ori tresaltă simţind că s-au unit. Când sufletele se întâlnesc unul cu altul, ele se cunosc şi se înţeleg. În Duhul Sfânt, sufletele sfinţilor se unesc şi se recunosc, şi aceasta este adevărata bucurie.

Nimeni nu se bucură, decât regăsindu-se în altcineva. Numai în Duhul Sfânt oamenii se pot cunoaşte unul pe altul şi pot trăi bucuria deplinei regăsiri, pentru că în afară de această întâlnire totul este nedeplin şi schimbător.

Pe pământ, noi ne cunoaştem în parte şi asta din cauză că sufletele noastre sunt împărţite din pricina multelor dorinţe. Oamenii au obiceiul să se identifice cu propriile dorinţe şi din această cauză se îndepărtează de ei înşişi. Atunci când doi oameni cu dorinţe comune se întâlnesc, ei se bucură şi se împrietenesc. Văzând în celălalt doar propriile dorinţe, ei ajung să creadă că se cunosc unul pe altul şi că se înţeleg.

Viaţa însă ne schimbă pe toţi, pentru că unele sunt dorinţele copiilor, altele ale tinerilor, altele ale oamenilor cuprinşi de grijile familiei şi altele ale bătrânilor. Viaţa ne arată că prieteniile se leagă la tinereţe, dar arareori vei găsi un bătrân care să poată spune despre cineva că îi este prieten. Oamenii se despart din cauză că dorinţele lor se schimbă.

Singurătatea sufletească în care petrec majoritatea oamenilor ne descoperă cât de puţin ne cunoaştem unul pe altul şi cât de puţin ne cunoaştem pe noi înşine. Continuă să citești