Arhive etichete: Despre smerenie

ÎPS Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei: Unitate în smerenie și mărturisire în dragoste

Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii

Unitate în smerenie și mărturisire în dragoste

1231Duminica Sfinților Părinți, iunie 2014

Către evlavioșii preoți și binecredinciosul popor al Mitropoliei noastre

Iubiți părinți și frați,

S-a încheiat perioada pascală a anului acestuia și trăim de-acum în așteptarea plină de nerăbdare a Cincizecimii. Sufletul ni se mișcă între bucuria Învierii Domnului și nădejdea harului Sfântului Duh. ”Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” Urez tuturor să le fie bogată binecuvântarea Mângâietorului. A trecut și suspansul alegerilor pentru administrația locală și Parlamentul european și, ca întotdeauna, intensitatea disensiunilor dintre noi este urmată acum de provocarea la unitate și efort comun, ca toți laolaltă să facem față agresiunilor unei vieți cotidiene greu de îndurat. Sunt atât de grele problemele noastre, încât probabil cei care au pierdut la alegeri se simt mai ușurați decât cei care au câștigat. Le urăm să aibă putere și succes în misiunea lor.

Sunt încredințat că reprezentanții aleși ai comunităților locale, cu un entuziasm înnoit, vor da tot ce pot mai bun, toți împreună, pentru a ușura cât de cât poporul nostru atât de apăsat de criza generalizată. Și noi, ca Biserică, la măsura și puterea fiecăruia, vom susține cu toate resursele noastre orice efort bine orientat. Colaborarea noastră a tuturor este mai ales azi deopotrivă necesară și uriașă prin forța pe care o dă unitatea.

Duminica trecută a fost marcată și de un alt eveniment important cu un vădit caracter bisericesc, este vorba de întâlnirea de la Ierusalim dintre Patriarhul nostru Ecumenic, Bartolomeu, și Papa Romei, Francisc, care a avut loc în fața Preasfântul Mormânt, la 50 de ani după ridicarea anatemelor.

Mass-media au promovat evenimentul și s-a vorbit mult despre dragoste, împăcare, iertare, despre înțelegere reciprocă și progres în relațiile dintre biserici. Alte voci au vorbit despre trădarea credinței, compromis și supunere față de directivele New Age și ale sincretismului mondial.

Continuă să citești →

Diac. Cristian Alexandru – „De frumsețea smereniei voastre” (la Sfinții Cosma și Damian din Arabia)

Diac. Cristian Alexandru – „De frumsețea smereniei voastre”

 

 

Diac. Cristian Alexandru a fost psalt al Catedralei Patriarhale între anii 2007-2008, fiind hirotonit diacon la Catedrală în decembrie 2008. Din luna mai a anului 2010 a fost tranferat la Biserica Boteanu Ienii, București.

–

Sursa:  http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com/

–

Ierom. Savatie Baştovoi: SMERENIE ŞI LIBERTATE (Audio)

Ierom. Savatie Baştovoi: SMERENIE ŞI LIBERTATE 

 

 

Mitropolitul Antonie de Suroj: CE ÎNSEAMNĂ SMERENIA?

Mitropolitul Antonie de Suroj: CE ÎNSEAMNĂ SMERENIA?

Sfântul Teofan Zavorâtul folosind tema pământului scrie în una din scrisorile sale unei corespondente: „Sunt uimit… Aţi plecat la băile de nămol să vă tămăduiţi reumatismul, iar când asupra Dvs. se aruncă cu noroi, pentru a vă vindeca su­fletul de neajunsurile lui – atunci vă plângeţi”. O astfel de tratare a întrebării este foarte interesantă. Într-adevăr – băi­le de nămol le alegem singuri, iar cele de noroi ni le aleg alţii, şi ne plângem. Şi aici este aproape întotdeauna toată deo­sebirea. Sfântul Serafim de Sarov spunea că ori­ce faptă asumată la alegere este mai uşor de îndeplinit, întrucât mândria, orgoliul, îi va da suficientă energie pentru asta; pe când să învingi ceea ce-ţi pune în faţă soarta e cu totul altceva: doar nu am ales eu asta! Trebuie pur şi simplu să ne plecăm în faţa lui Dumnezeu; nu cu pasivi­tate, ci ca pe o plecăciune adâncă de cerere a binecuvântării de a purcede la lucra­rea smereniei.

Şi încă ceva: nu cred că smerenia constă în faptul de a lăsa pe cineva să te facă una noroiul; orice fel de şef – ofiţer, sau preot, sau brigadier – poate fi profund smerit, însă conform responsabilităţii asu­mate să acţioneze aspru, tare şi hotărât.

Nu cred că un asemenea şef, fie egumen la mănăstire, preot de parohie sau ofiţer de armată trebuie să admită haos pe mo­tiv că nu poate lua hotărâri şi nici să le im­plementeze pe motiv de smerenie. Smere­nia e cu totul altceva.

(Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, Ed. Cathisma, București, 2007, p. 73)

Sursa: doxologia.ro

Blândeţea şi smerenia – Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a patra din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul)

*

Blândeţea şi smerenia

 

 

Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a patra din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul):

 

[…] „Smerenia este un har fără nume al sufletului.“1 Ea e opusul mândriei, care e cea mai rezistentă dintre patimi. Şi precum mândria ne înalţă în aparenţă, dar în realitate ne coboară până în adâncul iadului, fiind cel mai cumplit rău, aşa smerenia, coborându-ne în aparenţă, ne înalţă pe cea mai înaltă treaptă, avându-şi ca virtute locul imediat înaintea nepătimirii şi iubirii. Dacă mândria ca egoism este izvorul tuturor patimilor, smerenia este concentrarea tuturor virtuţilor. Dacă mândria sfâşie firea omenească în tot atâtea bucăţi în câţi inşi subzistă, smerenia o readună. Dacă mândria deformează judecata şi întunecă contemplarea dreaptă a realităţii, smerenia restabileşte vederea justă a lucrurilor. Fiecare virtute echivalează cu un spor de voinţă. Dar acest spor de voinţă se întemeiază pe un spor de cunoaştere, pe un spor de vedere justă a lucrurilor, cum spun Sfinţii Părinţi. Căci ceea ce întunecă şi strâmbă vederea realităţii sunt patimile. Omul pătimaş, dacă a făcut un lucru dintr-un interes personal, caută să justifice fapta lui printr-un interes general. El îşi schimbă întreaga concepţie despre un anumit sector al vieţii prin urmărirea acelui păcat şi caută să-i convingă şi pe alţii că aşa ar trebui să lucreze, deşi până ieri el însuşi propovăduia altă concepţie. El nu recunoaşte că adevărul obiectiv este altul, căci el a păcătuit din slăbiciune faţă de acel adevăr, ci strâmbă adevărul şi norma de orientare generală, ca să adopte toţi punctul lui de vedere. Continuă să citești →

Părintele Porfirie despre Cruce şi smerenie

Părintele Porfirie despre Cruce şi smerenie

*

Legături:

 

Ştii, când cineva îmi sărută mâna, cu degetele de la mână fac semnul Sfintei Cruci, şi astfel oamenii nu sărută mâna mea, ci Sfânta Cruce.

 

Văzându-i pe unii dintre fraţii mei duhovniceşti, obişnuiam să-l întreb pe Părintele Porfirie:
– Bunicuţule, cine e acest om?
Când era vorba despre vreun profesor universitar, îmi răspundea:
– Acesta, fiule, este un om foarte mare. Este profesor universitar. Noi nu suntem nimic pe lângă el. Ştii, când cineva îmi sărută mâna, cu degetele de la mână fac semnul Sfintei Cruci, şi astfel oamenii nu sărută mâna mea, ci Sfânta Cruce. De asemenea, când văd că cineva are nevoie de mine şi nu îl pot ajuta în alt fel, având mâinile sub rasă, fac semnul Crucii cu mâna aflată sub rasă şi astfel îl binecuvântez. Continuă să citești →

Părintele Cleopa: „Fără smerenie, toate sunt nimic”

Părintele Cleopa: „Fără smerenie, toate sunt nimic”

 
 

Cine învață pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor și să-și cumpere televizor și video, spre a-și închipui și el că este asemenea cu cei avuți? Nu mândria?

 
Staretul spală picioarele ucenicilor, Mănăstirea Putna, Joia Mare, 2012

Frații mei, vreau să vă spun că astăzi, mai mult ca oricând, acest păcat al mândriei a cuprins toată lumea. Fiecare dorește să fie mai mare peste alții, să-i robească și să-i stăpânească. Fiecare dorește să fie mai bogat decât altul; fiecare să fie mai cinstit, mai vestit și mai băgat în seamă decât altul. Fiecare dorește a se socoti mai înțelept decât alții. Fiecare se laudă că este mai iscusit în meserii și meșteșuguri.

Cine învață pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor și să-și cumpere televizor și video, spre a-și închipui și el că este asemenea cu cei avuți? Nu mândria?

Cine învață pe femei și pe fete să muncească luni și ani de zile, nu spre a-și cumpăra cele de nevoie vieții, ci spre a-și cumpăra rochii la modă și încălțăminte luxoasă și alte lucruri deșarte, care nu țin nici de foame, nici de frig? Continuă să citești →

SMERITA CUGETARE: Smerenia şi înfrânarea înseamnă şi o delicată politeţe.

SMERITA CUGETARE

Citiţi şi:

*

Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe ne spun că cea mai bună dintre virtuți este smerita cugetare. ,,Smerita cugetare este o bogăție negrăită, este numirea lui Dumnezeu și darul Lui. Smerita cugetare este ,,un har fără de nume al sufletului”, având nume doar pentru cei ce au gustat experiența ei.

Avva Isaia Pustnicul

Să fim întotdeauna gata să spunem: Iartă! În casa în care te opreşti, fii cu sfială în toate. Smerenia şi înfrânarea înseamnă şi o delicată politeţe. Pofteşte cu stăruinţă pe străini să se servească la masă (fă iubire şi mai ia puţin), cu față veselă. Când mănânci, nu grăi cuvânt deşert şi nu râde.

De voieşti să se împlinească un lucru şi cel cu care locuieşti nu voieşte să se împlinească, lasă-i lui voia ta, ca să nu se nască o ceartă şi să se supere. Dacă vreun musafir îţi spune cuvinte necuvenite, roagă-l cu iubire, spunându-i: Iartă-mă, că sunt slăbit şi nu pot să le port.

În smerita cugetare se arată o mare delicateţe, pe când mândria e o bădărănie.

De voieşti să iei ceva şi ai nevoie de aceea, să nu murmuri împotriva fratelui tău, că de ce n-a înţeles să-mi dea ceva de la sine, ci cu îndrăzneală, cu simplitate, spune-i: Fă iubire, dă-mi ceea de care am trebuinţă.

A se judeca întâi pe sine, aduce smerita cugetare, şi renunţarea la voia proprie în favoarea aproapelui întru cunoştinţă (în conștiinţa valorii lui şi a datoriei faţă de el) aduce smerenia. Continuă să citești →

Sfântul Siluan Athonitul: DESPRE SMERENIE – POARTA IUBIRII LUI DUMNEZEU

 Sfântul Siluan Athonitul

Despre smerenie – poarta iubirii lui Dumnezeu

 sf-siluan

Citiţi şi: 

Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viața trebuie să ne aducem aminte de ele și să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [inimii]. N-am făcut așa și am încetat zdrobirea și mult am fost hărțuit de demoni. Eram nedumerit ce să fac cu mine și-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaște pe Domnul și iubirea Lui. Cum de-mi vin gânduri rele?“ Dar Domnului i S-a făcut milă de mine și m-a învățat El Însuși cum trebuie să mă smeresc: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui!

Acum sunt puțini „stareți“ [„bătrâni“] care cunosc iubirea Domnului pentru noi și care cunosc lupta cu vrăjmașii și știu că, pentru a-i birui, trebuie smerenia lui Hristos. Domnul iubește atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învață să păstreze harul, suferă mult. În primul an după ce am primit pe Duhul Sfânt, gândeam: „Domnul mi-a iertat păcatele: harul dă mărturie de aceasta; de ce mai am nevoie?“. Dar nu trebuie să gândim așa! Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viața trebuie să ne aducem aminte de ele și să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [inimii]. Continuă să citești →

Gheron Iosif Isihastul: TU CUM TE ÎMBLÂNZEŞTI? CÂND ŢI SE ADUC OCĂRI SAU CÂND ŢI SE ARATĂ DRAGOSTE?

Gheron Iosif Isihastul
 
* * *
Asculta-ma iarasi! pune temelie buna. Zideste-ti palat frumos in ceruri. Curateste paharul pe dinlauntru, asa cum ne invata Domnul, pentru ca sa fie si pe dinafara curat. Toate cele care sunt savarsite cu trupul sunt ca frunzele care acopera omul pe dinafara. Acestea sunt bune si frumoase. Cele despre care ti-am scris mai inainte, acelea curatesc omul pe dinlauntru. Acelea vor deschide ochii sufletului. Din acelea se va curati inima si va putea vedea pe Dumnezeu in ziua aceea. Fara lucrarea mintii, este putin folosul celor din afara. Daca nu vezi lacrimile curgand la fiecare aducere aminte de Dumnezeu, bolesti de necunoastere, din care se naste mandria si se invartoseaza inima. Sa-ti fie tie smerenia ca imbracaminte in toate miscarile tale. Sa fii ca un burete in obste, luand asupra ta orice ocara sau umilire. Hraneste-ti sufletul nu cu cinstiri si laude, ci cu ocari si invinuiri, ca un fara de minte. Nu cauta sa afli totdeauna ceea ce este drept, pentru ca atunci esti in nedreptate.

BALSAM PENTRU SUFLET DE LA SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

BALSAM PENTRU SUFLET DE LA SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

1231_sf-maxim-marturisitorul

Omul are două aripi: harul şi libertatea.

Rugăciunea este singura ce ne poate înalţa la cunoşterea lui Dumnezeu.

Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.

Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi.

Nu se ascunde adevărul credinţei de dragul păcii.

Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi.

Hristos este simplu cu cei simpli şi învăţat cu cei învăţaţi.

Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.

Făcâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită. Continuă să citești →

Lipsa de smerenie e pricinuită de o jalnică superficialitate

Lipsa de smerenie e pricinuită de o jalnică superficialitate

 
 
 *

„Diavolul nu e smerit, pentru că nu vede măreţia atotstrălucitoare a lui Dumnezeu, măreţia realităţii adevărate.”

 

 

În smerenie omul se bucură de înălţime şi înălţimea adevărată nu e cunoscută decât în smerenie. Deosebirile între acestea două se anulează când sunt adevărate. Trăieşti în smerenia fără sfârşit înălţarea fără sfârşit, şi invers. Cine se scufundă în smerenie, se scufundă în experienţa celei mai esenţiale realităţi, deci a celei mai înalte. Înălţarea lipsită de smerenie e o umflare lipsită de conţinutul realităţii; e un balon de săpun. Tot ce atinge cel ce coboară de la înălţime din iubire, umple de înălţimea sa. Fiul lui Dumnezeu făcându-se om a făcut pe om Dumnezeu. Sau în smerenie se vede realitatea în toată măreţia şi densitatea ei. Diavolul nu e smerit, pentru că nu vede măreţia atotstrălucitoare a lui Dumnezeu, măreţia realităţii adevărate. Lipsa de smerenie e pricinuită de o jalnică superficialitate sau aduce cu ea superficialitatea. De aceea aduce şi o plictisitoare monotonie.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 555 la Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în Filocalia VIII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, pp. 251-251)

Sursa: doxologia.ro

Smerita cugetare, o sondă cerească

Smerita cugetare, o sondă cerească

„De porneşti la luptă împotriva vreunei patimi, să ai smerenia ca aliată.”


„Dacă mândria a făcut pe unii din îngeri draci, negreşit smerenia poate face şi din draci îngeri. Drept aceea, să îndrăznească cei ce au căzut.

Să ne grăbim şi să luptăm cu toată puterea să urcăm cu toată puterea spre vârful acesteia. Iar de nu, să ne atârnăm măcar purtaţi pe umerii ei. Iar de mai şchiopătăm încă, să nu cădem din braţele ei. Căci cel ce cade din ele, m-aş mira să mai dobândească vreun dar veşnic.

Puterile şi căile ei, dar nu şi semnele ei, sunt neagonisirea, înstrăinarea, ascunderea nearătată a înţelepciunii, grăirea nemeşteşugită, cererea milostivirii, ascunderea viţei de neam bun, alungarea îndrăznelii, depărtarea vorbăriei. Căci nimic n-a putut vreodată să smerească sufletul ca starea sărăcăcioasă şi înfăţişarea de om care cere mila altora.

De porneşti la luptă împotriva vreunei patimi, să ai smerenia ca aliată. «Că vei călca peste aspidă şi vasilisc şi vei călca în picioare leul şi balaurul» (Ps. 90, 30). E vorba, se înţelege, despre păcat, despre deznădejde şi despre diavol, balaurul trupului.

Smerita cugetare este sonda cerească ce poate ridica sufletul din adâncul fără fund (abisul) al păcatelor, la cer.”

(Sfântul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoinţe, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, pp. 301-302)

Sursa: http://www.doxologia.ro/filocalia/smerita-cugetare-o-sonda-cereasca

Arhimandritul Serafim Alexiev – SMERITA CUGETARE: Fără binecuvântata smerenie, nu există o adevărată pace.

Arhimandritul Serafim Alexiev

SMERITA CUGETARE

Capitolul II – Smerita cugetare – componentă indispensabilă a oricărei virtuţi
După prima fericire, ce ne prezintă smerenia ca temelie unică şi reazem tare al vieţii duhovniceşti, sunt aşezate apoi şi celelalte fericiri. Ele vorbesc de diferite virtuţi care trebuie să fie ridicate pe temelia smereniei, pentru a-şi înălţa credinciosul acea casă duhovnicească ce va preface sufletul său în templu al Duhului Sfânt(1 Cor. 3, 16). Ridicarea acestor importante virtuţi direct peste smerenie şi aşezarea lor în strânsă legătură cu ea demonstrează că smerita cugetare este nu numai temelia vieţii tainice în Hristos, ci şi componenta necesară oricărei virtuţi. O scurtă analiză duhovnicească ne va încredinţa de acest fapt.
Oricâte virtuţi ar avea omul, dacă nu există smerenie, el nu se poate numi cu adevărat virtuos. Virtuţile lui, sprijinite pe mândrie, lăcomie, iubire de sine şi alte patimi, se vădesc a fi păcate bine mascate. Pentru a fi un om al virtuţii, trebuie să fii smerit.
Iată, de pildă, a doua fericire: Fericiţi cei ce plâng(adică cei ce-şi plâng păcatele lor – n.n.), că aceia se vor mângâia!(Mt. 5, 4). Poate oare omul să aibă o pocăinţă plină de virtute, despre care se vorbeşte aici, şi poate oare el să ajungă la fericirea celor ce-şi plâng păcatele lor, dacă nu are smerenie, care să-i deschidă ochii asupra păcătoşeniei lui? Mândria, prezentă în fiecare păcătos, îl face pe acesta orb în privinţa păcatelor lui, împingându-l spre o permanentă îndreptăţire de sine, şi-l aprinde cu înşelătorul simţământ al vredniciei . El se crede întotdeauna drept. Însetând să se laude cu valoarea sa, dorind să şi-o sublinieze şi să se spună despre el: „Ferice de el!”, pierde fericirea celor ce plâng şi se pocăiesc. Continuă să citești →

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor: Smerenia, remediul omului căzut

Smerenia, remediul omului căzut

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

Vameşul este modelul ideal a felului în care putem înainta atât în cunoaşterea de sine, cât şi în cunoaşterea lui Dumnezeu; pe când fariseul este un model păgubos de a fi.

Pilda Vameşului şi a Fariseului este precedată de pilda despre văduva stăruitoare (Luca 18, 1-8), ca exemplu de dăruire în rugăciune, şi de cutremurătoarea întrebare: „Oare, când va veni Fiul Omului, va mai găsi credinţă pe pământ?” (v. 8). Pilda se vrea a fi răspunsul Mântuitorului dat unora „care se credeau că sunt drepţi şi dispreţuiau pe ceilalţi”.

În Sfânta Scriptură, pe lângă farisei şi vameşi, sunt pomenite şi alte grupări religioase: saducheii, cărturarii, zeloţii, esenienii, fiecare cu istoria sa. Fariseii erau credincioşii nelipsiţi de la Templu; saducheii erau aristocraţii, sacerdoţii timpului; cărturarii erau înţelepţii poporului; zeloţii erau o grupare de politicieni credincioşi, care lupta pentru dezrobirea poporului de sub romani; esenienii erau un fel de călugări ai timpului. Vameşii erau perceptori, slugile romanilor, care strângeau taxele imperiale impuse prin lege. Cu toate că impozitele erau stabilite de stat, ei aveau suficiente mijloace de jefuire a populaţiei. Continuă să citești →