Arhive etichete: Despre smerenie

Părintele Porfirie despre Cruce şi smerenie

Părintele Porfirie despre Cruce şi smerenie

*

Legături:

 

Ştii, când cineva îmi sărută mâna, cu degetele de la mână fac semnul Sfintei Cruci, şi astfel oamenii nu sărută mâna mea, ci Sfânta Cruce.

 

Văzându-i pe unii dintre fraţii mei duhovniceşti, obişnuiam să-l întreb pe Părintele Porfirie:
– Bunicuţule, cine e acest om?
Când era vorba despre vreun profesor universitar, îmi răspundea:
– Acesta, fiule, este un om foarte mare. Este profesor universitar. Noi nu suntem nimic pe lângă el. Ştii, când cineva îmi sărută mâna, cu degetele de la mână fac semnul Sfintei Cruci, şi astfel oamenii nu sărută mâna mea, ci Sfânta Cruce. De asemenea, când văd că cineva are nevoie de mine şi nu îl pot ajuta în alt fel, având mâinile sub rasă, fac semnul Crucii cu mâna aflată sub rasă şi astfel îl binecuvântez. Continuă să citești →

Părintele Cleopa: „Fără smerenie, toate sunt nimic”

Părintele Cleopa: „Fără smerenie, toate sunt nimic”

 
 

Cine învață pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor și să-și cumpere televizor și video, spre a-și închipui și el că este asemenea cu cei avuți? Nu mândria?

 
Staretul spală picioarele ucenicilor, Mănăstirea Putna, Joia Mare, 2012

Frații mei, vreau să vă spun că astăzi, mai mult ca oricând, acest păcat al mândriei a cuprins toată lumea. Fiecare dorește să fie mai mare peste alții, să-i robească și să-i stăpânească. Fiecare dorește să fie mai bogat decât altul; fiecare să fie mai cinstit, mai vestit și mai băgat în seamă decât altul. Fiecare dorește a se socoti mai înțelept decât alții. Fiecare se laudă că este mai iscusit în meserii și meșteșuguri.

Cine învață pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor și să-și cumpere televizor și video, spre a-și închipui și el că este asemenea cu cei avuți? Nu mândria?

Cine învață pe femei și pe fete să muncească luni și ani de zile, nu spre a-și cumpăra cele de nevoie vieții, ci spre a-și cumpăra rochii la modă și încălțăminte luxoasă și alte lucruri deșarte, care nu țin nici de foame, nici de frig? Continuă să citești →

SMERITA CUGETARE: Smerenia şi înfrânarea înseamnă şi o delicată politeţe.

SMERITA CUGETARE

Citiţi şi:

*

Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe ne spun că cea mai bună dintre virtuți este smerita cugetare. ,,Smerita cugetare este o bogăție negrăită, este numirea lui Dumnezeu și darul Lui. Smerita cugetare este ,,un har fără de nume al sufletului”, având nume doar pentru cei ce au gustat experiența ei.

Avva Isaia Pustnicul

Să fim întotdeauna gata să spunem: Iartă! În casa în care te opreşti, fii cu sfială în toate. Smerenia şi înfrânarea înseamnă şi o delicată politeţe. Pofteşte cu stăruinţă pe străini să se servească la masă (fă iubire şi mai ia puţin), cu față veselă. Când mănânci, nu grăi cuvânt deşert şi nu râde.

De voieşti să se împlinească un lucru şi cel cu care locuieşti nu voieşte să se împlinească, lasă-i lui voia ta, ca să nu se nască o ceartă şi să se supere. Dacă vreun musafir îţi spune cuvinte necuvenite, roagă-l cu iubire, spunându-i: Iartă-mă, că sunt slăbit şi nu pot să le port.

În smerita cugetare se arată o mare delicateţe, pe când mândria e o bădărănie.

De voieşti să iei ceva şi ai nevoie de aceea, să nu murmuri împotriva fratelui tău, că de ce n-a înţeles să-mi dea ceva de la sine, ci cu îndrăzneală, cu simplitate, spune-i: Fă iubire, dă-mi ceea de care am trebuinţă.

A se judeca întâi pe sine, aduce smerita cugetare, şi renunţarea la voia proprie în favoarea aproapelui întru cunoştinţă (în conștiinţa valorii lui şi a datoriei faţă de el) aduce smerenia. Continuă să citești →

Sfântul Siluan Athonitul: DESPRE SMERENIE – POARTA IUBIRII LUI DUMNEZEU

 Sfântul Siluan Athonitul

Despre smerenie – poarta iubirii lui Dumnezeu

 sf-siluan

Citiţi şi: 

Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viața trebuie să ne aducem aminte de ele și să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [inimii]. N-am făcut așa și am încetat zdrobirea și mult am fost hărțuit de demoni. Eram nedumerit ce să fac cu mine și-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaște pe Domnul și iubirea Lui. Cum de-mi vin gânduri rele?“ Dar Domnului i S-a făcut milă de mine și m-a învățat El Însuși cum trebuie să mă smeresc: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui!

Acum sunt puțini „stareți“ [„bătrâni“] care cunosc iubirea Domnului pentru noi și care cunosc lupta cu vrăjmașii și știu că, pentru a-i birui, trebuie smerenia lui Hristos. Domnul iubește atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învață să păstreze harul, suferă mult. În primul an după ce am primit pe Duhul Sfânt, gândeam: „Domnul mi-a iertat păcatele: harul dă mărturie de aceasta; de ce mai am nevoie?“. Dar nu trebuie să gândim așa! Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viața trebuie să ne aducem aminte de ele și să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [inimii]. Continuă să citești →

Gheron Iosif Isihastul: TU CUM TE ÎMBLÂNZEŞTI? CÂND ŢI SE ADUC OCĂRI SAU CÂND ŢI SE ARATĂ DRAGOSTE?

Gheron Iosif Isihastul
 
* * *
Asculta-ma iarasi! pune temelie buna. Zideste-ti palat frumos in ceruri. Curateste paharul pe dinlauntru, asa cum ne invata Domnul, pentru ca sa fie si pe dinafara curat. Toate cele care sunt savarsite cu trupul sunt ca frunzele care acopera omul pe dinafara. Acestea sunt bune si frumoase. Cele despre care ti-am scris mai inainte, acelea curatesc omul pe dinlauntru. Acelea vor deschide ochii sufletului. Din acelea se va curati inima si va putea vedea pe Dumnezeu in ziua aceea. Fara lucrarea mintii, este putin folosul celor din afara. Daca nu vezi lacrimile curgand la fiecare aducere aminte de Dumnezeu, bolesti de necunoastere, din care se naste mandria si se invartoseaza inima. Sa-ti fie tie smerenia ca imbracaminte in toate miscarile tale. Sa fii ca un burete in obste, luand asupra ta orice ocara sau umilire. Hraneste-ti sufletul nu cu cinstiri si laude, ci cu ocari si invinuiri, ca un fara de minte. Nu cauta sa afli totdeauna ceea ce este drept, pentru ca atunci esti in nedreptate.

BALSAM PENTRU SUFLET DE LA SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

BALSAM PENTRU SUFLET DE LA SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

1231_sf-maxim-marturisitorul

Omul are două aripi: harul şi libertatea.

Rugăciunea este singura ce ne poate înalţa la cunoşterea lui Dumnezeu.

Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.

Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi.

Nu se ascunde adevărul credinţei de dragul păcii.

Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi.

Hristos este simplu cu cei simpli şi învăţat cu cei învăţaţi.

Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.

Făcâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită. Continuă să citești →

Lipsa de smerenie e pricinuită de o jalnică superficialitate

Lipsa de smerenie e pricinuită de o jalnică superficialitate

 
 
 *

„Diavolul nu e smerit, pentru că nu vede măreţia atotstrălucitoare a lui Dumnezeu, măreţia realităţii adevărate.”

 

 

În smerenie omul se bucură de înălţime şi înălţimea adevărată nu e cunoscută decât în smerenie. Deosebirile între acestea două se anulează când sunt adevărate. Trăieşti în smerenia fără sfârşit înălţarea fără sfârşit, şi invers. Cine se scufundă în smerenie, se scufundă în experienţa celei mai esenţiale realităţi, deci a celei mai înalte. Înălţarea lipsită de smerenie e o umflare lipsită de conţinutul realităţii; e un balon de săpun. Tot ce atinge cel ce coboară de la înălţime din iubire, umple de înălţimea sa. Fiul lui Dumnezeu făcându-se om a făcut pe om Dumnezeu. Sau în smerenie se vede realitatea în toată măreţia şi densitatea ei. Diavolul nu e smerit, pentru că nu vede măreţia atotstrălucitoare a lui Dumnezeu, măreţia realităţii adevărate. Lipsa de smerenie e pricinuită de o jalnică superficialitate sau aduce cu ea superficialitatea. De aceea aduce şi o plictisitoare monotonie.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 555 la Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în Filocalia VIII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, pp. 251-251)

Sursa: doxologia.ro

Smerita cugetare, o sondă cerească

Smerita cugetare, o sondă cerească

„De porneşti la luptă împotriva vreunei patimi, să ai smerenia ca aliată.”


„Dacă mândria a făcut pe unii din îngeri draci, negreşit smerenia poate face şi din draci îngeri. Drept aceea, să îndrăznească cei ce au căzut.

Să ne grăbim şi să luptăm cu toată puterea să urcăm cu toată puterea spre vârful acesteia. Iar de nu, să ne atârnăm măcar purtaţi pe umerii ei. Iar de mai şchiopătăm încă, să nu cădem din braţele ei. Căci cel ce cade din ele, m-aş mira să mai dobândească vreun dar veşnic.

Puterile şi căile ei, dar nu şi semnele ei, sunt neagonisirea, înstrăinarea, ascunderea nearătată a înţelepciunii, grăirea nemeşteşugită, cererea milostivirii, ascunderea viţei de neam bun, alungarea îndrăznelii, depărtarea vorbăriei. Căci nimic n-a putut vreodată să smerească sufletul ca starea sărăcăcioasă şi înfăţişarea de om care cere mila altora.

De porneşti la luptă împotriva vreunei patimi, să ai smerenia ca aliată. «Că vei călca peste aspidă şi vasilisc şi vei călca în picioare leul şi balaurul» (Ps. 90, 30). E vorba, se înţelege, despre păcat, despre deznădejde şi despre diavol, balaurul trupului.

Smerita cugetare este sonda cerească ce poate ridica sufletul din adâncul fără fund (abisul) al păcatelor, la cer.”

(Sfântul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoinţe, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, pp. 301-302)

Sursa: http://www.doxologia.ro/filocalia/smerita-cugetare-o-sonda-cereasca

Arhimandritul Serafim Alexiev – SMERITA CUGETARE: Fără binecuvântata smerenie, nu există o adevărată pace.

Arhimandritul Serafim Alexiev

SMERITA CUGETARE

Capitolul II – Smerita cugetare – componentă indispensabilă a oricărei virtuţi
După prima fericire, ce ne prezintă smerenia ca temelie unică şi reazem tare al vieţii duhovniceşti, sunt aşezate apoi şi celelalte fericiri. Ele vorbesc de diferite virtuţi care trebuie să fie ridicate pe temelia smereniei, pentru a-şi înălţa credinciosul acea casă duhovnicească ce va preface sufletul său în templu al Duhului Sfânt(1 Cor. 3, 16). Ridicarea acestor importante virtuţi direct peste smerenie şi aşezarea lor în strânsă legătură cu ea demonstrează că smerita cugetare este nu numai temelia vieţii tainice în Hristos, ci şi componenta necesară oricărei virtuţi. O scurtă analiză duhovnicească ne va încredinţa de acest fapt.
Oricâte virtuţi ar avea omul, dacă nu există smerenie, el nu se poate numi cu adevărat virtuos. Virtuţile lui, sprijinite pe mândrie, lăcomie, iubire de sine şi alte patimi, se vădesc a fi păcate bine mascate. Pentru a fi un om al virtuţii, trebuie să fii smerit.
Iată, de pildă, a doua fericire: Fericiţi cei ce plâng(adică cei ce-şi plâng păcatele lor – n.n.), că aceia se vor mângâia!(Mt. 5, 4). Poate oare omul să aibă o pocăinţă plină de virtute, despre care se vorbeşte aici, şi poate oare el să ajungă la fericirea celor ce-şi plâng păcatele lor, dacă nu are smerenie, care să-i deschidă ochii asupra păcătoşeniei lui? Mândria, prezentă în fiecare păcătos, îl face pe acesta orb în privinţa păcatelor lui, împingându-l spre o permanentă îndreptăţire de sine, şi-l aprinde cu înşelătorul simţământ al vredniciei . El se crede întotdeauna drept. Însetând să se laude cu valoarea sa, dorind să şi-o sublinieze şi să se spună despre el: „Ferice de el!”, pierde fericirea celor ce plâng şi se pocăiesc. Continuă să citești →

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor: Smerenia, remediul omului căzut

Smerenia, remediul omului căzut

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

Vameşul este modelul ideal a felului în care putem înainta atât în cunoaşterea de sine, cât şi în cunoaşterea lui Dumnezeu; pe când fariseul este un model păgubos de a fi.

Pilda Vameşului şi a Fariseului este precedată de pilda despre văduva stăruitoare (Luca 18, 1-8), ca exemplu de dăruire în rugăciune, şi de cutremurătoarea întrebare: „Oare, când va veni Fiul Omului, va mai găsi credinţă pe pământ?” (v. 8). Pilda se vrea a fi răspunsul Mântuitorului dat unora „care se credeau că sunt drepţi şi dispreţuiau pe ceilalţi”.

În Sfânta Scriptură, pe lângă farisei şi vameşi, sunt pomenite şi alte grupări religioase: saducheii, cărturarii, zeloţii, esenienii, fiecare cu istoria sa. Fariseii erau credincioşii nelipsiţi de la Templu; saducheii erau aristocraţii, sacerdoţii timpului; cărturarii erau înţelepţii poporului; zeloţii erau o grupare de politicieni credincioşi, care lupta pentru dezrobirea poporului de sub romani; esenienii erau un fel de călugări ai timpului. Vameşii erau perceptori, slugile romanilor, care strângeau taxele imperiale impuse prin lege. Cu toate că impozitele erau stabilite de stat, ei aveau suficiente mijloace de jefuire a populaţiei. Continuă să citești →

Predica Sfântului Ioan Gură de Aur la Duminica Vameşului şi a Fariseului: IDEEA ŞI VREDNICIA SMERENIEI

Predica Sfântului Ioan Gură de Aur la Duminica Vameşului şi a Fariseului:

IDEEA ŞI VREDNICIA SMERENIEI

din “Omilii la Postul Mare”

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (/ Cor. 4, 4). Şi iarăşi: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (/ Tim, l, 15).
Aceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toţi, şi totuşi se înjoseşte înlăuntrul său. Iară pentru ca să cunoaşteţi cât de bine este a nu gândi cineva lucruri înalte despre sine, închipuiţi-vă două trăsuri care se întrec între ele. Trăgătorii uneia să fie dreptatea cu mândria, iar trăgătorii alteia – păcatul cu smerenia; şi veţi vedea că trăsura păcatului învinge pe cea a dreptăţii; nu pentru că păcatul ar fi având aşa de multă putere proprie, ci prin tăria smereniei celei legate cu dânsul. Şi trăsura dreptăţii rămâne în urmă, nu pentru că dreptatea ar fi foarte slabă, ci pentru greutatea şi povara mândriei. Adică, precum smerenia, prin puterea ei cea însemnată, covârşeşte puterea păcatului si ne ridică până la cer, aşa pe de altă parte, mândria, prin greutatea şi povara ei cea mare, pune stăpânire pe dreptate şi o doboară la pământ. Continuă să citești →

PREDICĂ LA DUMINICA A XXXIII-A DUPĂ RUSALII (A VAMEŞULUI ŞI FARISEULUI) A PĂRINTELUI CLEOPA ILIE: Despre mîndrie şi smerenie

PREDICĂ LA DUMINICA A XXXIII-A DUPĂ RUSALII (A VAMEŞULUI ŞI FARISEULUI)

A PĂRINTELUI CLEOPA ILIE:

Despre mîndrie şi smerenie

Voi sînteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre;
căci ceea ce la oameni este înalt, urîciune este înaintea lui Dumnezeu
(Luca 16, 15)

Iubiţi credincioşi,

În multe locuri ale Sfintei Scripturi se arată cît de mare, cît de păgubitoare de suflet şi cît de urîtă de Dumnezeu este patima mîndriei, dar nu puţin se poate cunoaşte răutatea acestui păcat şi din învăţătura Sfintei Evanghelii de astăzi. Eu, fiind prea mic şi nepriceput a arăta prin scris sau prin cuvînt cîte înfăţişări are şi cît de felurită este această răutate a păcatului mîndriei, voi aduce în mijloc o învăţătură preaminunată a Sfîntului Ioan Scărarul în această privinţă. Prin aceasta se va cunoaşte cîte capete are această înfricoşată fiară a mîndriei şi prin care cei înţelepţi şi iscusiţi vor înţelege cît de pestriţ şi primejdios este acest păcat.

Iată ce zice acest sfînt părinte despre mîndrie: „Mîndria este lepădătoare de Dumnezeu, învăţătură a diavolilor, defăimare a oamenilor, maica osîndirii, strănepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, ieşirea din minţi, înaintemergătoare de căderi, pricină a epilepsiei, izvor al mîniei, uşă a făţărniciei, întărire a diavolilor, străjuitoare a păcatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, neştiinţă de îndurare, amară luătoare de seamă a greşelilor altora, judecătoare fără de omenie, împotrivă luptătoare a lui Dumnezeu” (Filocalia, IX, Cuvîntul 25, Despre mîndrie, Bucureşti, 1980). Continuă să citești →

Mitropolitul Antonie – DESPRE SMERENIE: smerenia este starea sufletului omenesc care primeşte tăcut, supus, orice i se dă şi din tot ce i se dă aduce rod

Mitropolitul Antonie:

DESPRE SMERENIE

Dacă Dumnezeu mi-a dat să vorbesc ceva adevărat, bun, drept sau să fac ceva vrednic de El şi de mine ca om, trebuie să învăţ să-I mulţumesc pentru asta.
 Să vorbeşti despre smerenie a fost totdeauna foarte dificil, întrucât cu adevărat poate vorbi  despre smerenie doar cel ce s-a smerit.Câte ceva însă se poate spune, pentru a identifica o oarecare direcţie. 
Când gândim la smerenie, în cea mai mare parte gândim la comportamentul unui om pe care toţi îl laudă şi-l vorbesc de bine, iar acesta încearca să-i convingă că nu e aşa ; sau la comportamentul omului care, atunci când gândeşte că a făcut ceva bun sau drept, alungă îndată  acest gând, din teamă să nu cadă în mândrie.
Ambele mi se par incorecte nu doar faţă de sine, ci şi faţă de Dumnezeu : a considera că, odată ce am spus ceva sau am făcut, acest lucru deja nu poate fi bun sau că a recunoaşte ceva bun în propria persoană duce la mândrie este greşit.  E nevoie aici de o reorientare. Dacă Dumnezeu mi-a dat să vorbesc ceva adevărat, bun, drept sau să fac ceva vrednic de El şi de mine ca om, trebuie să învăţ să-I mulţumesc pentru asta. Să n-o iau, desigur, ca merit personal, dar nici să nu neg fapta în sine, ci să ne repliem de la mândrie şi slava deşartă spre o recunoştinţă plină de mirare şi duioşie. Continuă să citești →

NUMAI DREAPTA CREDINŢĂ ESTE IZVOR DE SMERENIE

NUMAI DREAPTA CREDINŢĂ ESTE IZVOR DE SMERENIE

„Numai cei ce cred în Dumnezeul cel adevărat, Care S-a coborât din iubire până la noi, pot primi harul smeritei cugetări.”

 

„Numai dreapta credinţă este temei şi izvor de smerenie. Orice altă credinţă e produsul mândriei. „Smerita cugetare nu e dispreţuirea cunoştinţei, ci o cunoaştere a harului şi a milei lui Dumnezeu”. De aceea, numai cei ce cred în Dumnezeul cel adevărat, Care S-a coborât din iubire până la noi, pot primi harul smeritei cugetări. Dar aceasta nu înseamnă o dispreţuire a cunoştinţei de noi înşine. Fără această cunoştinţă de noi înşine suntem mândri şi nu primim harul. Smerita cugetare, deşi e din har, mai degrabă ne adânceşte cunoştinţa de noi înşine şi aduce în noi adevărata cunoaştere a noastră.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 611 la Sfântul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoinţe,în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 294)

Sursa: doxologia.ro

CUVINTELE TESTAMENTARE ALE PĂRINTELUI ADRIAN: Să aveți smerenie. Și jetfelnicie.

CUVINTELE TESTAMENTARE ALE PĂRINTELUI ADRIAN:

Să aveți smerenie. Și jetfelnicie.

Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 – 27.09.2011) s-a înălțat cu sufletul la Domnul Hristos aseară în jurul orei 19.30.

După un accident cerebral pe care l-a traversat în noiembrie anul trecut cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare, la fiecare 3-4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou (și greu de găsit) la spitalele din Târgu-Jiu și București. În spitalul bucureștean ”Dr. Marius Nasta”, Părintele se afla internat de o săptămână pentru un asemenea tratament, el fiind adus într-o stare în care el repira foarte greu. Anunțasem deja credincioșii să vină să-l viziteze și să-i ceară o ultimă binecuvântare, gândindu-ne că se poate întâmpla orice. Joi i-am citit câteva rugăciuni pentru întărirea sănătății, iar vineri dimineața, Părintele Adrian s-a împărtășit cu Sfintele Taine. În două zile s-a înzdrăvenit treptat, duminică respirând deja foarte ușor. Continuă să citești →

SMERENIA ŞI CĂSĂTORIA

SMERENIA ŞI CĂSĂTORIA

Dacă veţi întâlni un om smerit cu adevărat, veţi crede că e un băiat bun şi înţelept şi că a fost interesat de ceea ce i-aţi relatat. Iar dacă nu v-a făcut plăcere comunicarea cu el, – probabil doar de la atât că sunteţi invidios pe faptul că viaţa poate fi primită atât de uşor şi cu încredere desăvârşită. El nu meditează la smerenia sa, de fapt el în genere nu se gândeşte la sine. (Clive Lewis).

Creştini mereu vorbesc despre smerenie şi mereu o proslăvesc. Doar că după pargul bisericii e asemănătoare cu peştele scos din apă, – îşi pierde toată valoarea, dacă nu se transformă într-un neajuns. Oare ce loc trebuie să ocupe smerenia la o convorbire, într-un oficiu, pe stradă, într-un magazin. Aici adesea ea este privită nu ca o virtute, dar chiar ca un neajuns.
Cu toate acestea, e o calitate mai mult decât apreciabilă, – fără smerenie nu există nici o viaţă demnă şi nici o dragoste adevărată. De aceea, are o legătură foarte importantă cu viaţa de familie. O să încerc să explic în limbajul psihologiei, de pacă lăsând puţin la o parte bogaţia tradiţiilor creştine, pentru care smerenia a fost indisolubilă în toate veacurile.

Realismul smereniei

Ce reprezintă smerenia pentru mulţi oameni din prezent? Adesea acest cuvânt aduce cu sine asociaţii negative : o slăbiciune, o părere diminuată despre sine, imposibilitatea de a-ţi apăra propria poziţie, un om ruşinos şi mereu umilit. Dar e doar o caricatură a smereniei şi departe de a fi adevăr. Continuă să citești →

PR. ARSENIE PAPACIOC: „Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte mai ales în cei simpli şi nebăgaţi în seamă”

PR. ARSENIE PAPACIOC:

„Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte mai ales în cei simpli şi nebăgaţi în seamă”

„Nici o patimă nu te apropie atât de diavolul ca mândria. Urâtă şi necurată patimă!”

— Cum putem birui şi alunga din inima noastră slava deşartă şi gândul mândriei?

— Nici o patimă nu te apropie atât de diavolul ca mândria. Urată şi necurată patimă! Toate relele pescuiesc în balta aceasta. De aceea, nici nu vrea să audă Dumnezeu de omul mândru. Îi ia darul întreg ca să se poticnească şi să cadă în păcat. Doar s-ar smeri. Ea este înainte mergătoare a desfrânării, cum spune un Sfânt Părinte: „Unde căderea a apucat, acolo mai înainte mândria a lucrat”. Ea are nesuferita cutezanţă să stea lângă orice fel de virtute, şi chiar se ascunde în smerenie, la cine poate. Fiind atât de primejdioasă şi atât de prezentă la toate virtuţile şi rangurile este bine ca toţi credincioşii să-şi aducă aminte de păcatele lor, să şi le mărturisească mai des la preot, să cugete la moarte, să-şi facă canonul dat ca să scape de păcatul mândriei şi al slavei deşarte. Să nu uităm că acest păcat se ascunde şi în smerenie, pe care o are de paravan. Un cuvânt în plus împotriva mândriei: este bine să ceri sfat şi păreri de la oricine, că harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte mai ales în cei simpli şi nebăgaţi în seamă. Continuă să citești →

STAREȚII DE LA OPTINA DESPRE SMERENIE (Audio, II)

STAREȚII DE LA OPTINA 

DESPRE SMERENIE (2)

Audio

Fapta buna a smereniei da cinstea cea mai inalta, precum si Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pe Sine, spre a intemeia Imparatia Sa cea mare.

Iar tu, crestine, te vei teme oare ca nu cumva sa te injosesti prin smerenie? Atunci vei fi tu mai mare si mai inalt decat altii, mai stralucit si mai marit, cand te vei injosi pe tine insuti, cand nu vei umbla pentru rangul cel dintai, cand vei rabda de buna voie umilinta, jertfirea de sine si primejdia, cand tu vei incerca sa fii sluga tuturor, gata a face si a suferi toate pentru aceasta. Sa cumpanim acestea, iubitilor, si cu toata ravna sa ne sarguim la smerenie. De s-ar purta altii cu noi cu semetie, de ne-ar batjocori, sa le luam pe toate cu rabdare! Ca nimic nu ne poate inalta ca fapta buna a
smereniei.

Să luăm aminte și la alte câteva învățături ale Sfinților Stareți de la Mănăstirea Optina…

Sursa:http://prediciaudio.wordpress.com/