![[ro]image1](http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2013/12/roimage1.png)
De multe ori, noi, cu frământările şi temerile şi starea noastră sufletească urâtă, fără să vrem şi fără să ne dăm seama, facem rău celuilalt, chiar şi dacă îl iubim foarte mult, precum, de pildă, mama pe copilul ei. Continuă să citești
După obişnuitul început, se zice:
Troparul Sfântului Porfirie Kafsokalivitul:
După cum pe pământ te rugai pentru tămăduirea neputinţelor şi pentru iertarea păcatelor noastre, tot astfel şi acum roagă-te în ceruri, părinte Porfirie, şi roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.
Condacele şi Icoasele:
Condacul 1
Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a Sfântului Munte celor ce flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă Domnului pentru mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i: Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu! Continuă să citești
2 decembrie: SFÂNTUL PORFIRIE KAVSOKALIVITUL
Legături:
* * *
Parintele Porfirie, in lume Evanghelos Bairaktaris, se tragea din Evvia. S-a nascut in anul 1906, in satul Sf. Ioan din Karystia, din parinti saraci. De la varsta de 10 ani a fost nevoit sa lucreze la o bacanie in Pireu. Pe cand avea 12-14 ani a citit cu mare atentia viata Sf. Ioan Kalivitul si, fiind atras de invataturile sale, a incercat sa le urmeze in viata. Astfel s-a incredintat iubirii lui Hristos si, parasindu-si pe ascuns satul, s-a dus la Kafsokalivia la Sfantul Munte, pentru a-si pune in aplicare inaltele idealuri.
Legat de acest moment, noteaza urmatoarele in ‘testamentul duhovnicesc’: “De mic copil ma aflam tot in pacate, caci tatal meu, fiind saraci, plecase in America, sa lucreze la canalul Panama pentru noi, copiii sai, pe cand pasteam vitele, citeam silabisind viata Sfantului Ioan Kalivitul. Si l-am indragit mult pe Sfantul Ioan si ma rugam indelung ca un copil de doisprezece-cincisprezece ani cred, nu-mi mai amintesc bine. Si, vrand sa-l imit, cu foarte multa lupta am plecat de la parintii mei pe ascuns si am ajuns la Kafsokalivia la Sfantul Munte si am intrat in ascultare la doi Batrani ce erau frati buni, Pantelimon si Ioanichie. S-a intamplat sa fie foarte evlaviosi si plini de virtuti, asa ca i-am indragit foarte si, de aceea, cu rugaciunile lor, faceam deplina ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult si simteam o mare iubire pentru Dumnezeu.” Continuă să citești
Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991)
Thanásis Papathanasíou
Cele două iubiri
După cum am spus mai devreme, Gheronda Porfirie era pe deplin încredinţat că focul luminează, iar lumina face să dispară întunericul. Cu alte cuvinte, esenţa vieţii creştine este lucrarea dragostei. Dragostea este elementul de bază al vieţii creştine, pe când, celelalte componente ale ei (oricât de minunate şi excepţionale ar fi), capătă valoare doar atunci când există dragostea ca element de bază[1]. După umila mea părere, consider că este vizibil cu ochiul liber, că dragostea constituia coloana vertebrală a vieţii şi a teologiei părintelui Porfirie, şi, în sprijinul acestei idei (dacă îmi este permis) impresionante sunt mărturiile şi povestirile celor care l-au cunoscut îndeaproape, care depăşesc mulţimea minunilor de tot felul, a vederii-înainte, nu însă şi pe cea a dragostei! Sau, în mod asemănător, mărturiile care, pe de-o parte, vorbesc despre dragostea sa, dar care o enumeră ca [fiind], cât se poate de simplu, una dintre virtuţile sale, având, ca punct culminant, harisma vederii-înainte!
O întâmplare neobişnuită pe care a povestit-o Gherontisa Eufimia din Kerkira, arată tocmai această orientare dominantă a părintelui către dragoste. Cuviosul Porfirie nutrea un respect deosebit pentru viaţa liturgică şi pentru puterea sfinţitoare a Tainelor. Cu toate acestea, cu un tertip de-a dreptul copilăresc, şi-a exprimat cândva dezacordul faţă de Sfântul Andrei Criteanul şi opera sa imnografică principală, Canonul cel Mare, fiindcă, în acest text predomină un anumit sentiment de tristeţe, de jale şi de amărăciune, singura perspectivă imediată fiind cea a iadului şi a morţii, pe când, părintele Porfirie prefera să ,,privească” spre dragostea Lui Hristos. Atunci când interlocutoarea sa [Gherontisa Eufimia] i-a menţionat un exemplu de canon opus celui pe care l-a scris Sfântul Andrei Criteanul pentru Sfântul Ignatie Teoforul, atunci, Gheronda Porfirie, cu mult entuziasm a spus: ,,O, acesta nu este canon, este foc! La canonul acesta, imnograful n-a mai ştiut de el! L-a făcut Sfântul Ignatie să se piardă cu totul![2]”. Reamintesc că Sfântul Ignatie Teoforul a spus acele cutremurătoare cuvinte: ,,Pentru dragostea noastră se jertfeşte […]. Pâine din cer doresc, care este trupul Lui Iisus Hristos […], şi băutură vreau sângele Lui, care este dragoste nestricată[3]”.
Pentru Gheronda Porfirie, dragostea este una şi aceeaşi: dragostea de Dumnezeu nu poate fi despărţită de dragostea pentru oameni. Continuă să citești
Muzica bizantină îl sfințește pe om fără jertfă. Un mijloc însemnat de vindecare a sufletului chinuit al omului căzut, al celui pătimaș, este cu adevărat muzica bizantină. De aceea înțeleptul doctor al sufletului, Cuviosul Porfirie, spune:
„Muzica bizantină este foarte folositoare de suflet. Nu trebuie să existe nici un creștin care să nu cunoască muzica bizantină. Toți trebuie s-o învățăm. Ea are o legătură directă cu sufletul. Muzica îl sfințește pe om fără jertfă. Fără osteneală, veselindu-te, devii sfânt”. Continuă să citești
Iubește simplu, fără frică
Orice lucru, copilul meu, trebuie să-şi aibă început în iubirea pentru Dumnezeu.
De multe ori îmi spunea Bătrânul:
‒ Să ai pururea iubirea. Mai întâi iubirea şi apoi celelalte. Trebuie să iubim cu simplitate în inimă şi tot aşa să ne şi rugăm. Nu vreau să te apropii de Dumnezeu prin frica de moarte, ci prin multă iubire pentru El. Acesta este un lucru mult mai înalt, copilul meu!
Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subţirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor şi ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putinţa de a spori mult în viaţa cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu şi nu vor să-L întristeze. Au de străbătut o primejdie. Dacă nu îi predau cu încredere lui Hristos viaţa lor, este cu putinţă ca duhul viclean să-şi tragă foloase din delicateţea lor şi să-i arunce în întristare şi deznădejde.
Nu există lucru mai înalt decât cea ce se cheamă pocăinţă şi spovedanie. Această taină este darul iubirii lui Dumnezeu către om. În acest chip desăvârşit se izbăveşte omul de rău. Mergem, ne spovedim, simţim împăcarea cu Dumnezeu, vine bucuria înlăuntrul nostru, pleacă vinovăţia. În Ortodoxie nu există piedică de netrecut. Nu există poticnire, pentru că există cel ce primeşte spovedania, cel ce are puterea de a ierta. Mare este duhovnicul!
Încă de mic copil, atunci când mi se întâmpla să păcătuiesc, o mărturiseam şi plecau toate. Zburam de bucurie. La fel şi acum. Sunt păcătos, neputincios; caut scăpare la milostivirea lui Dumnezeu, mă mântuiesc, mă liniştesc, le uit pe toate. În fiecare zi mă gândesc că păcătuiesc, dar doresc ca tot ce mi se întâmplă să prefac în rugăciune şi să nu-l închid înlăuntrul meu.
Păcatul îl încurcă pe om sufleteşte. Această încâlcire nu pleacă prin nimic. Numai prin lumina lui Hristos se face descâlcirea. Prima mişcare o face Hristos. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi… (Matei 11, 28). Apoi noi, oamenii, primim această lumină prin buna noastră dispoziţie, pe care o dovedim prin iubirea noastră faţă de Domnul, prin rugăciune, prin Taine.
Pentru ca sufletul să s epocăiască, trebuie să se trezească. Aici, în această trezire, se săvârşeşte minunea pocăinţei. Şi aici se află intenţia omului. Trezirea, însă, nu atârnă numai de om. Omul nu poate de unul singur. Intervine Dumnezeu. Atunci se pogoară harul dumnezeiesc. Fără har omul nu se poate pocăi. Iubirea lui Dumnezeu va face totul. Poate să rânduiască ceva – o boală sau altceva, depinde – ca să-l aducă pe om la pocăinţă. Aşadar pocăinţa se izbândeşte prin harul dumnezeiesc. Noi vom face o mişcare către Dumnezeu în chip simplu şi lin, iar de acolo mai departe vine harul. Continuă să citești
Vieţuitor în Muntele Athos, a fost silit să-l părăsească din motive de sănătate. După ce a slujit ca preot vreme de 30 de ani în paraclisul Policlinicii din Atena, a întemeiat o mănăstire la 30 de kilometri de capitală, unde s-a şi retras. Acolo a primit el, vreme de 20 de ani, mulţimi de oameni atraşi de bogatele sale daruri duhovniceşti. Inzestrat cu darul deosebirii duhurilor (diakrisis), al străvederii (diorasis) şi al prorociei (proorasis), le-a fost de mare folos tuturor celor care veneau să-l întrebe pentru sufletul lor şi să primească sfaturile sale luminate de harul Duhului Sfânt, pentru rezolvarea feluritelor lor probleme.
Αλιβέρι | Γιάννης Κούκης
Την Κυριακή 13 Δεκεμβρίου, στον Ιερό Ναό ο οποίος ειναι αφιερωμένος στον μεγαλομάρτυρα Άγιο Δημήτριο, στην γενέτειρα του Οσίου Πορφυρίου του Καυσοκαλυβίτου, Άγιο Ιωάννη Αλιβερίου, ετελέσθη πανυγυρική πολυαρχιερατική θεία λειτουργία προς τιμήν, εκ μεταθέσεως, στον Όσιο Πορφύριο.
Στον όρθρο χοροστάτησε ο Σεβ. Μητροπολίτης Κηφισιάς κ. Κύριλλος.
Στη θεία λειτουργία προεξήρχε ο Σεβασμιώτατος Μητροπολίτης Καρυστίας κ. Σεραφείμ και συλλειτούργησαν οι Μητροπολίτες Πειραιώς κ. Σεραφείμ, ο Χαλκίδος κ. Χρυσοστομος, ο Ιλίου κ. Αθηναγόρας και ο Κηφισίας κ. Κύριλλος.
Η εξαιρετική οργάνωση της πανυγύρεως επέτρεψε στον μεγάλο αριθμό προσκυνητών που είχαν έρθει και απο μακρυά για να προκυνήσουν και να προσευχηθούν, να συμμετάσχουν χωρίς δυσκολία στην θεία ακολουθία.
Στην είσοδο του ναού υπήρχε μια λειψανοθήκη με αίμα του Οσίου Πορφυρίου, το οποίο ο Σεβ. Μητροπολίτης Καρυστίας Σεραφείμ αιτήθηκε απο την κλινική στην οποία είχε νοσηλευτεί ο Όσιος.
Όπως ο Σεβασμιώτατος είπε σε μια σύντομη αναφορά του, μόλις έμαθε την ύπαρξη του τίμιου αυτού λειψάνου, επικοινώνησε με τον θεράποντα ιατρό, διευθυντή της μικροβιολογικής κλινικής του νοσοκομείου κ. Πιπεράκη, ο οποίος με χαρά παρεχώρησε μέρος του αίματος στην ιερά μητρόπολη Καρυστίας προς αιώνια προσκύνηση του τίμιου λειψάνου απο τους επισκέπτες της γεννέτειρας του Οσίου Πορφυρίου.
Τον θείο λόγο κήρυξε ο Μητροπολίτης Πειραιώς, κ. Σεραφείμ, ο οποίος αναφέρθηκε στην ζωή του Οσίου Πορφυρίου και στις προεκτάσεις της στην ζωή μας, αλλα και στο πόσο επίκαιρα σήμερα ειναι τα διδάγματα τα οποία μπορούμε να αναγνώσουμε απο αυτήν.
Στην συνέχεια έγινε λιτάνευση της εικόνας και του λειψάνου του Οσίου, η οποία πέρασε μπροστά απο το σπίτι στο οποίο γεννήθηκε και έζησε τα παιδικά του χρονια ο Όσιος.
Πανηγύρισε ο Ιερός Ναό Κοιμήσεως της Θεοτόκου Αλεξανδρείας την μνήμη του Οσίου πατρός ημών Πορφυρίου του Καυσοκαλυβίτου το διήμερο 1-2 Δεκεμβρίου.
Την Τρίτη 1 Δεκεμβρίου στον προαύλιο χώρο του ναού πραγματοποιήθηκε υποδοχή του ιερού φιαλιδίου με το αίμα του Οσίου Πορφυρίου, το οποίο μετέφερε ο Σεβασμιώτατος Μητροπολίτης Βεροίας, Ναούσης και Καμπανίας και εν συνεχεία τελέστηκε Μέγας Πανηγυρικός Εσπερινός.
Την Τετάρτη 2 Δεκεμβρίου το πρωί ο Σεβασμ. Μητρ. Βεροίας, Ναούσης και Καμπανίας κ. Παντελεήμων τέλεσε πανηγυρική Θεία Λειτουργία.
Πλήθος πιστών προσήλθε για να λάβει την ευλογία του Οσίου Πορφυρίου προσκυνώντας το φιαλίδιο το οποίο περιέχει αίμα του Οσίου και δωρίστηκε στην Ιερά Μητρόπολή μας από πνευματικό τέκνο του Οσίου Πορφυρίου.
Scriu această epistolă dintr-un imbold lăuntric de a vorbi despre Gheronda Porfirie[i]. Am trăit atâtea întâmplări timp de 14 ani alături de el, eu fiind unul dintre medicii săi, și simt că nu trebuie să ascund de frații mei tot ceea ce am trăit alături de el. Vă voi povesti câteva întâmplări care îl prezintă pe Gheronda Porfirie atât ca bolnav, dar și ca medic. Îmi cer iertare pentru elementele personale pe care le voi scoate din aceste relatări și care, poate, vor afecta expunerea. Cu siguranță, și alții au trăit lucruri minunate alături de el. Toate acestea nu trebuie să se piardă, pentru că sunt semne ale vieții sale trăită în sfințenie, dovezi ale prezenței Sfântului Duh în viața noastră și sfaturi pentru întreaga noastră viață.
Gheorghios Papazachos, prof. univ., medic cardiolog Continuă să citești
Unul este lucrul spre care tindem în viaţa noastră: iubirea, adorarea lui Hristos şi iubirea către semenii noştri. Să fim toţi una, având drept cap pe Hristos. Numai aşa vom dobândi harul, Cerul, viaţa veşnică. Continuă să citești
Pentru ca Hristos să Se sălăşluiască înlăuntrul nostru, atunci când Îl chemăm cu „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul”, trebuie ca inima să fie curată, să nu întâlnească nici o piedică, să fie liberă de ură, de egoism, de răutate. Trebuie să-L iubim şi să ne iubească. Însă, dacă avem înlăuntrul nostru vreo osândă, se petrece iarăşi ceva tainic. Şi taina este să cerem iertare şi să o spunem duhovnicului. Dar pentru asta trebuie smerenie, precum am spus. Când împlineşti cuvintele lui Dumnezeu şi nu ai mustrări de conştiinţă, şi ai pace şi săvârşeşti fapte bune, intri în rugăciune lin, fără să-ţi dai seama. Apoi aştepţi simplu, încet-încet, până vine harul.
Κατανυκτικά τελέσθηκε η Ιερά Αγρυπνία προς τιμήν του νέου Αγίου της Ορθοδοξίας μας, του Οσίου Πορφυρίου του Καυσοκαλυβίτου, στον Ιερό Μητροπολιτικό Ναό Κοιμήσεως της Θεοτόκου Καστοριάς, το βράδυ της 1ης Δεκεμβρίου 2014.