Arhive etichete: Gheron Iosif Isihastul

Dragostea de aproapele în învățătura Părintelui Iosif Isihastul – Jean-Claude Larchet

Dragostea de aproapele în învățătura Părintelui Iosif Isihastul

Învăţătura Părintelui Iosif Isihastul (1898-1959) despre iubirea de aproapele e nemijlocit legată de predania Sfintelor Scripturi şi a tradiţiei patristice, dar are şi o noutate a ei, izvorâtă din slujirea sa de stareţ şi duhovnic şi din trăirea lăuntrică.

Este izbitor faptul că mai tot ce spune Părintele Iosif Isihastul despre iubirea de aproapele e legat de viaţa mănăstirească si totuşi cuvintele sale răzbat dincolo de zidurile mănăstirii şi de ele se folosesc şi cei care trăiesc în mijlocul lumii. Pentru că viaţa călugărească este – sau s-ar cuveni să fie – o icoană pentru toţi creştinii şi chiar pentru întregul neam omenesc.

În traiul creştinesc, legătura de dragoste dintre fraţii de credinţă este fundamentală, de aceea multe învăţături ale Părintelui Iosif privesc felul în care se cuvine să ne purtăm ca să păstrăm legătura iubirii (cf. Rom. 12, 10), pe care diavolul caută necontenit s-o strice; pierderea ei aduce numai rele atât pentru întreaga obşte, cât şi pentru fiecare mădular al ei.

Continuă să citești →

GHERON IOSIF ISIHASTUL († 15 august 1959)

GHERON IOSIF ISIHASTUL

 

Gheron Iosif Isihastul

 Alte articole:

Gheron Iosif Isihastul (1898-1959), cunoscut si ca Iosif al Pesterii, este unul dintre cei mai reprezentativi parinti duhovnicesti ai secolului trecut. Dimensiunea sa exceptionala rezulta din inaltimea spirituala a vietii si lucrarii sale, dar si din remarcabila rodnicie a ucenicilor, sase manastiri din Sfantul Munte Athos (Filoteu, Dionisiu, Vatoped, Xiropotamu, Costamonitu si Caracalu) fiind astazi conduse de catre fiii sai duhovnicesti, unii dintre ei intemeind numeroase manastiri in Grecia si America de Nord. Chiar daca a dus o viata retrasa, discreta, inchinata renuntarii de sine, rugaciunii si contemplatiei, Gheron Iosif a avut, totodata, o influenta imensa asupra vietii duhovnicesti din Sfantul Munte, ale carei efecte continua si astazi sa se faca simtite.

Gheron Iosif Isihastul – Viata

Gheron Iosif Isihastul s-a nascut in Insula Paros din Grecia, in anul 1898, din parintii Gheorghe si Maria, purtand numele de botez Francisc. Pana la varsta adolescentei, ramane in satul natal, dupa care va pleca in portul Pireu, unde lucreaza pentru un timp. Este inrolat in armata iar dupa ce incheie stagiul militar activeaza pentru un timp ca negustor. Dupa varsta de 23 de ani descopera frumusetea scrierilor patristice si in mod particular frumusetea scrierilor ascetice. Aceste scrieri precum si un vis al sau, au contribuit la sporirea dorintei tanarului Francisc de a intra in monahism. Continuă să citești →

Gheron Iosif Isihastul: UCENICUL ASCULTĂTOR PRIMEŞTE HARUL MAI REPEDE

Ucenicul ascultător primește harul mai repede

 

 
 

Am primit scrisoarea ta, fiul meu, și îți dau răspuns la cele ce mi-ai scris. Mă întrebi care din doi primește harul mai repede, pustnicul sau cel aflat sub ascultare. Fără îndoială că ucenicul ascultător. Acesta primește și harul mai repede și este și în afară de orice pericol. Nu se teme nici că o să cadă, nici că o să ardă. Numai să nu se lase cuprins de neglijență. Și să mai știi că, atunci când omul are înlăuntrul său pe Hristos, atunci fie că este singur, fie că este împreună cu mulți semeni ai săi, el își află liniștea și are pace mereu. Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul în care viețuiești și de mila Domnului. Experiența se dobândește, într-adevăr, o dată cu trecerea timpului, dar harul – de aceea se numește har, adică dar, pentru că depinde de Dumnezeu – se dăruiește în funcție de căldura credinței, de smerenie și de voia cea bună. Solomon a primit har când era de doisprezece ani. Daniil la aceeași vârstă. David pe când păștea turmele tatălui său. La fel toți cei vechi și noi. Imediat ce omul ajunge la căința adevărată, harul se apropie de el și sporește o dată cu creșterea zelului. Experiența cere nevoință îndelungată. Înainte de orice lucru, cei care cer har de la Dumnezeu trebuie să îndure ispitele și necazurile, în orice fel ar veni acestea. Iar daca în timp de ispită se neliniștește și nu arată destulă răbdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o săvârșește și nici nu se învrednicește de vreun dar duhovnicesc.

Dacă cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu; cum că sunt necazurile și, în general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevarăt care este calea Domnului. Acesta așteaptă ispitele să vină pentru că prin acestea se curățește, răbdând se luminează și ajunge să vadă pe Dumnezeu. Altfel Dumnezeu nu poate fi văzut, decât numai prin intermediul cunoștinței. Iar cunoașterea este vederea duhovnicească (theoria). Adică atunci când simți că Dumnezeu este lângă tine și că te miști înlăuntrul lui Dumnezeu și că orice faci Acesta vede și ești atent să nu-L superi cu ceva – pentru că vede și cele dinlăuntru și cele dinafară – atunci nu păcătuiești. Deoarece Îl vezi, Îl iubești și te îngrijești ca să nu-L întristezi. Așadar, oricine păcătuiește, nu vede pe Dumnezeu, este orb.

(Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, București, 1996, pp. 34-35)

Sursa: http://www.doxologia.ro

Iosif Vatopedinul: Conștiința omenească

Conștiința omenească

Citim în Psalmii lui David: ,,Iar peste durerea rănilor mele au adăugat şi altă durere” (Psalm 68, 27). Acest lucru se potriveşte foarte bine cu ceea ce noi denumim conştiinţă, fiindcă aceasta, numai durere şi chin aduce în viaţa omului. S-ar părea că ,,pedeapsa” aceasta i-a fost dată omului ca să se chinuiască fără nici un motiv pe această cale fără întoarcere, în dificilele împrejurări ale vieţii lui. Ce influenţă are asupra vieţii conştiinţa, şi, mai ales, ce anume exercită ea, astfel încât să controleze la sânge gândurile şi faptelor tuturor ? Ea este un prigonitor continuu al liniştii, un vierme neadormit care sălăşluieşte în minte şi în inimă şi otrăveşte fiecare mişcare şi fiecare acţiune a omului care ar avea drept scop confortul şi liniştea sa.

Paradoxal este faptul că toate aceste imbolduri ale conştiinţei omului, ale simţurilor, ale gândurilor, ale memoriei, sunt nevăzute şi necunoscute lui şi vieţii lui, şi, totuşi acestea sunt cele care-i marchează toată existenţa, trecutul, prezentul şi viitorul şi, în general, toate demersurile omului. Aici, trebuie să amintim şi cuvintele Sfântului Apostol Pavel, cel care spune că tot ceea ce face omul fără să aibă binecuvântarea Lui Dumnezeu, nu sunt decât lucruri zadarnice, a căror urmare este moartea trupului: ,,Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?” (Romani 7, 24). Dacă vom privi doar omeneşte existenţa omului, care se desfăşoară mecanic în graniţele legilor şi a instinctelor sale fizice, nu vom găsi o imagine mai dezolantă, care să se potrivească cu aceasta, nici măcar dacă o comparăm cu cea a animalelor, a căror viaţă este lipsită de griji şi liniştită.

Continuă să citești →

Gheron Iosif Isihastul: Răbdarea în ispită

Gheron Iosif Isihastul: Răbdarea în ispită

Viața duhovnicească se câștigă luptând cu noblețe cu mărime de suflet, cu multă bucurie și cu atenția îndreptată spre Hristosul cu care ne împărtășim. Avem nevoie ca prin împărtășire să facem părtășie cu Hristos Dumnezeul nostru astfel încât să aibă loc comunicarea însușirilor dumnezeiești către sufletul și trupul nostru. Dacă ne vom concentra atenția numai pe dobândirea lui Hristos, pe urmarea lui Hristos, pe dorința acerbă de a pune umărul sub Crucea Sa atunci vom reuși în fața ispitelor care conjunctura vieții ni le oferă prin pronia divină. Părintele Gheron Iosif ne supune atenției câteva repere de maximă importanță în lupta duhovnicească, ne aduce pilde din viața și experiențele sale astfel încât să fim încredințați de veridicitatea soluțiilor folosite de el și înaintașii săi. Și ne spune adresându-se unui ucenic care i-a scirs:

Am primit chiar acum scrisoarea ta și am citit cele ce îmi scrii. Mă bucur de sănătatea ta și mă întristez de necazurile tale. Ceea ce îmi scrii ți se întâmplă, fiul meu, pentru că nu ai răbdare.

Continuă să citești →

Gheron Iosif Isihastul: Vino, bună şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale

Gheron Iosif Isihastul:

Vino, bună şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale

Vino, bună şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale. Vino, şi-L vom binecuvânta pe Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gură şi care răsună în minte. Spunând: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui!

Vezi cât de mult ne iubeşte Domnul? Vezi cât suntem de fericiţi noi, nevrednicii, pentru toate câte ne dăruieşte bunătatea Lui în fiecare zi? Dar încă ne aşteaptă ceasul acela al secerişului adevărat, al clipei aceleia fericite când vom lăsa cele de aici şi vom pleca în cealaltă patrie a noastră, cea întru totul adevărată, viaţa cea fericită, bucuria cea sigură, pentru a primi fiecare partea pe care ne-o dăruieşte Preadulcele Iisus Cel preadarnic.

Continuă să citești →

Gheron Iosif Isihastul: Nu vrei să pătimești? Înseamnă că nu vrei să urci.

Gheron Iosif Isihastul: Nu vrei să pătimești? Înseamnă că nu vrei să urci.

A lucra rugăciunea minţii înseamnă a te sili pe tine însuţi să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenţia concentrată numai asupra cuvintelor: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. După mult timp (de rostire cu glasul) se obişnuieşte mintea şi o spune de la sine. Şi te îndulceşti de ea ca şi când ai avea miere în gură. Şi doreşti să o tot spui. Dacă o laşi, îţi pare foarte rău.

Când mintea ajunge să se obişnuiască şi să se umple – să o înveţe bine – atunci o trimite şi în inimă. Pentru că mintea ta este cea care hrăneşte sufletul. Lucrarea ei este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inimă este centrul puterii duhovniceşti şi trupeşti a omului, este tronul minţii. Deci, când cel care se roagă îşi păzeşte mintea să nu-şi imagineze nimic şi este atent numai la cerinţele rugăciunii, atunci respirând uşor, cu oarecare efort şi voinţă, o pogoară în inimă şi o ţine înlăuntru şi spune cu ritm rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. La început, spune de câteva ori rugăciunea şi respiră o dată. După aceea, când mintea se obişnuieşte să stea în inimă, spune la fiecare respiraţie o dată rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase” insuflând, şi: „miluieşte-mă” răsuflând. Aceasta se face până când harul dumnezeiesc va umbri şi va lucra în suflet. După aceasta, totul este contemplaţie (vedere duhovnicească). Continuă să citești →

Părintele Paisie Aghioritul va fi canonizat în viitorul apropiat

Părintele Paisie Aghioritul va fi canonizat în viitorul apropiat

148833.p

În viitorul apropiat vor fi proslăviţi în rândul sfinţilor Părintele Paisie Aghioritul  şi alţi stareţi de la Muntle Athos, relatează situl Sfântul Munte  cu referire la un portal grec de încredere hellas-orthodoxy.

Același portal în urmă cu câteva luni, citând sursele Athosului, a publicat primul informația cu privire la canonizarea care urma să aibă loc a lui Porfirie Kavsokalivitul. Continuă să citești →

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 8: DESPRE RUGĂCIUNE

 Alte articole: 

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul

8: Despre rugăciune


Dacă am voi să scriem toate cele referitoare la acest subiect din viaţa Stareţului nostru, am lungi mult cuvântul. Rugăciunea a fost pentru el o chestiune arzândă şi principala sa preocupare. I s-a dăruit ei cu totul: toată viaţa sa, toată dăruirea şi râvna sa, toată grija şi strădania sa, toată fiinţa sa le-a dăruit lucrării rugăciunii. Noi, smeriţii, săracii şi neputincioşii din fire şi în lucrare, ce vom spune şi ce vom descrie din tainele greu de pătruns?

Vedeam viaţa lui practică, exterioară, şi ne minunam de câtă nemilostivire arăta faţă de sine şi ne gândeam mult la acest lucru. Însă cine putea să vadă sau să descrie lumea sa lăuntrică, suspinele sale tăcute şi celelalte, pe care ziua şi noaptea le aducea lui Dumnezeu? Continuă să citești →

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 7: NEPĂSAREA, CEL MAI MARE DUŞMAN

 Alte articole: 

 

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul

 7: Nepăsarea, cel mai mare duşman


Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre. De multe ori am fost îndreptăţit să consider nepăsarea drept vrăjmaşul cel mai neînduplecat al nostru. Grija Stareţului de a ne feri de ea şi profunda lui experienţă în ce priveşte vicleniile şi modurile încâlcite prin care ea zăpăceşte şi îşi încurcă victimele, ne impune să spunem ceva şi despre acest duşman al nostru.

În limbajul Părinţilor, ea se numeşte acedie, dar şi nepăsare şi trândăvie, care toate înseamnă acelaşi lucru, adică moarte sufletească. Nu voi da aici definiţiile Părinţilor privitoare la această stricăciune, ci numai voi spune că ea este inclusă între cele opt gânduri ale răutăţii, ca o răutate mult cuprinzătoare. Vom cita numai câteva fragmente din experienţa Stareţului, folositoare mai ales pentru generaţia noastră. Continuă să citești →

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 6: LEGEA PREFACERILOR ŞI VIAŢA PRACTICĂ

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul

 6: Legea prefacerilor şi viaţa practică

Alte articole: 

* * *

Căci prefacerea există fără deosebire în toată firea cuvântătoare (raţională) şi schimbări se întâmplă fiecărui om în toate clipele vieţii lui (Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul 49)

Atunci când, în timpul diferitelor prefaceri (ἀλλοιώσις = denaturare, deformare, prefacere, schimbare în rău), schimbările neaşteptate ne înspăimântau, pururea-pomenitul Stareţ ne tâlcuia în amănunt, din experienţa Părinţilor, tainele acestor lucrări. Adeseori, ne atrăgea atenţia asupra prefacerilor şi ne spunea:

„Să fiţi bărbătoşi în ambele stadii ale prefacerilor, care sunt şi cele mai importante. Mai întâi să rămâneţi neclintiţi la constrângerile şi la schimbările care vi se petrec şi, în al doilea rând, să distingeţi cauzele care le-au pricinuit. Continuă să citești →

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 5: FELURILE ISPITELOR

 

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul

5: Felurile ispitelor

Ispitele se numesc astfel deoarece nasc experienţă (în limba greacă, cuvintele „ispită” (πειρασμός) şi „experienţă” (πείρα) au aceeaşi rădăcină). Într-adevăr, în războiul nevăzut, ispitele se fac pricinuitoare de cunoaştere duhovnicească pentru cei cu luare-aminte. Ispită se numeşte şi orice împotrivire faţă de nevoinţa noastră pentru credinţă şi evlavie, atunci când ne silim să ne supunem lui Dumnezeu. După învăţătura Sfinţilor Părinţi, ispitele se împart în mai multe feluri. Unele sunt ispitele nevoitorilor, prin care adaugă câştig şi sporire în nevoinţa lor, altele sunt ispitele celor trândavi şi nepăsători, prin care li se atrage atenţia la ceea ce îi vatămă şi îi primejduiesc; altele sunt ispitele celor ce dorm, prin care sunt deşteptaţi, altele iarăşi sunt ispitele celor depărtaţi de Dumnezeu şi înşelaţi, prin care se apropie de Dumnezeu; de asemenea, diferite sunt ispitele drepţilor şi ale prietenilor lui Dumnezeu, prin care moştenesc făgăduinţa. Pentru cei desăvârşiţi, Dumnezeu îngăduie ispite prin răbdarea cărora aceştia se fac reazem credincioşilor şi pildă de urmat. Există şi un alt fel de ispite, tot pentru cei desăvârşiţi, asemenea cu cele prin care au fost încercaţi Domnul nostru şi Apostolii prin care „au plătit” legea comunicării cu lumea (oamenii), ridicând propriile noastre ispite. Continuă să citești →

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 4: DESPRE ISPITE ŞI LEGEA DUHOVNICEASCĂ

Învăţătura lui Gheron Iosif Isihastul

 4: Despre ispite şi legea duhovnicească

Apoftegma Părinţilor „Dă sânge, ca să primeşti Duh”[1] poate fi socotită deviza permanent valabilă a pururea-pomenitului Stareţ. Fire curajoasă şi bărbătoasă cum era, nu lăsa loc semnelor de întrebare sau îndoielii în viaţa sa. La această îmbinare minunată de însuşiri a contribuit însă şi credinţa sa fierbinte, astfel ca roadele nevoinţei sale să fie întotdeauna bune. Hotărârea, curajul şi credinţa în Dumnezeu – singurul lucru ce se cere de la firea raţională – sunt cele mai importante caracteristici ale libertăţii omului, care exprimă voinţa sa şi care pricinuiesc şi atrag lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce pe cele bolnave le tămăduieşte şi pe cele cu lipsă le împlineşte.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi în condiţiile pe care le-am arătat, Stareţul socotea că nimic nu era cu neputinţă. Însă el era considerat „cu lipsuri” sau exagerat de către cei care nu puteau ajunge la această măsură. Pentru orice situaţie ce părea grea sau complicată, Stareţul avea răspunsul gata: „Unde este Dumnezeu?”. Iar aceasta însemna, potrivit gân-dirii lui, că neapărat Dumnezeu va rezolva problema. Acest mod de a înfrunta lucrurile a fost principiul său de bază, principiu ce se sprijinea nu numai pe credinţa sa adâncă – care după Părinţi se numeşte „credinţa izvorâtă din contemplaţie” –, ci şi pe păzirea legii duhovniceşti, de care Stareţul legase toate cele în viaţa sa. Orice s-ar fi întâmplat, întotdeauna el judeca acel lucru în baza legii duhovniceşti. Gândea astfel, mai ales despre problemele noastre personale, care ne preocupau. Continuă să citești →

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 3: DESPRE CUNOAŞTEREA VOII LUI DUMNEZEU

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul:

 3: Despre cunoaşterea voii lui Dumnezeu

 

Citiţi şi:

 * * *

Viaţa noastră alături de Stareţ a avut mai degrabă caracterul unei petreceri copilăreşti, iar nu al uneia mature. Strădania noastră, în linii generale, se îndrepta spre tradiţia monahală, silindu-ne după putere la îndatoririle noastre tipiconale. Ceea ce ne lipsea, în esenţă, era judecata dreaptă a unei experienţe pline de discernământ, pentru aprecierea corectă a situaţiilor, astfel încât să nu ne rămână [nedescoperită] măsura duhovnicească a Stareţului în toată adâncimea şi înălţimea ei. Dar, oare, este neapărat ca ucenicii să-l descopere pe dascălul lor atunci „când s-a făcut nevăzut de la ei”(Lc. 24, 31)? Fără odihnă şi neîncetat, Stareţul căuta să ne transmită orice era duhovnicesc, şi nu dădea greş în încercarea sa, fiindcă „înţeleptul are ochii în cap”(Eccl. 2, 14). Cu toate acestea, este adevărat că „pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire”(Eccl. 3, 1). Continuă să citești →

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 2: DESPRE PROGRAM ŞI NEORÂNDUIALĂ

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul

2: DESPRE PROGRAM ŞI NEORÂNDUIALĂ

Citiţi şi:

 * * *

Printre îndatoririle pe care pururea-pomenitul Stareţ ne învăţa să le împlinim încă din primele zile ale înţeleptei lui povăţuiri, erau şi cea a bunei rânduieli şi a programului, descriindu-ne în acelaşi timp neorânduiala în cele mai întunecate culori. Adesea ne spunea apoftegma Sfântului Efrem Sirul: „cei care nu au povăţuitor cad ca frunzele”, ceea ce înseamnă, aşa cum ne spunea el, lipsa programului. De asemenea, obişnuia să ne spună şi diferite întâmplări din vieţile părinţilor contemporani, mai ales a bătrânului Teofilact, care s-a distins prin virtute şi daruri duhovniceşti în sihăstria Sfântului Artemie.

Bătrânul Teofilact a trăit toată viaţa sa ca ascet şi isihast, ţinând posturi aspre. Nici untdelemn nu mânca. Într-o vreme a primit un ucenic, pe viitorul monah Arsenie, şi i-a spus scurt, pentru că şi în vorbire se înfrâna binecuvântatul: Continuă să citești →

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 1: Despre sfinţire şi nepătimire

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 1: Despre sfinţire şi nepătimire

.

Alte articole:

Am spus deja cât de greu este să descrie cineva oameni duhovniceşti. Lucrul acesta îl repet iarăşi şi adaug că este o cutezanţă prea mare să încerce cineva să intre în adâncimile şi înălţimile cugetărilor celor luminaţi şi în sufletele purtătorilor de Duh. Încercarea aceasta devine mai grea atunci când cel ce cutează să facă aceasta este neiniţiat şi sărac în această lucrare. De aceea „am aruncat către Domnul grija” (1Pt. 5, 7), „după bogăţia bunătăţii Lui” (Rom. 2, 4), să spună inimilor iubiţilor cititori „care este lărgimea şi adâncimea şi înălţimea” (Ef. 3, 18) orizontului duhovnicesc, unde intră şi se mişcă cei „mânaţi de Duhul lui Dumnezeu” (Rom. 8, 14) şi „se fac şi rămân fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12).

În sfera mediului duhovnicesc nu lucrează legile omeneşti ale logicii obişnuite. De aceea şi Apostolul Pavel îi eliberează de obligaţii pe bărbaţii duhovniceşti, spunând: „Legea nu este pusă pentru cel drept” (1tim. 1, 9). Însă pe parcursul nevoinţei, care înseamnă punerea în lucrare a îndemnului evanghelic „Fiţi…!”, există şi se constată lipsuri. Noi, oamenii, suntem chemaţi de la necunoaştere la cunoaştere şi, prin urmare, la credinţă şi pocăinţă. Şi astfel intrăm într-un ciclu de învăţătură şi de sporire, unde, cu cât înaintăm, cu atât micşorăm golul lipsei precedente. În parte vedem adevărul, în parte sporim, în parte ne desăvârşim, şi asta cu Harul şi cu mila lui Dumnezeu. Iar în această sporire firească şi „în parte” este firesc să apară şi lipsuri, care însă nu sunt efectul slăbirii şi încovoierii intenţiei celei bune sau abaterii spre cele de-a stânga. Ceva asemănător se întâmplă cu soarele, ale cărui raze nu luminează şi spatele corpului nostru atunci când discul solar nu a ajuns încă în mijlocul bolţii cereşti, când cuprinde în lumină tot corpul. Adică nevoitorul n-a ajuns încă la plinătatea Harului şi de aceea are încă unele puncte neluminate, adică lipsuri. Aşadar, scopul său în viaţă este atingerea plinătăţii şi a desăvârşirii. Continuă să citești →

Gheron Iosif Isihastul: CU ADEVĂRAT MARE ESTE TAINA ASCULTĂRII

Gheron Iosif Isihastul:

CU ADEVĂRAT MARE ESTE TAINA ASCULTĂRII

 *
Alte articole:
Bucura-te in Domnul, fiu al Tatalui ceresc. Imi scrii, fiul meu, despre gandurile pe care le ai impotriva dubovnicului tau. Sa te temi mult de aceste ganduri. Sa le ocolesti ca pe un sarpe otravitor intrucat au putere infricosatoare, mai ales in timpurile noastre. Acesta este mestesugul celui rau. Aduce ganduri impotriva duhovnicului ca sa te indeparteze de harul care te umbreste, sa te faca vinovat si dupa aceea a te loveasca fara mila. Tine cuvantul meu si nu lasa niciodata vreun gand impotriva parintelui tau duhovnicesc sa se cuibareasca in inima ta. Sa-l alungi de indata, ca pe un sarpe rau otravitor. Cat despre cartea pe care o cauti, chiar daca ar fi sa te mantuiesti prin ea, sa nu o iei fara binecuvantare. Deoarece, daca nu intrebi, ti se socoteste la Dumnezeu ca si adulter. Atata grija sa ai, si in cele mari si in cele mici, incat fara binecuvantarea parintelui tau duhovnicesc nimic sa nu faci. Nici sa te rogi, nici sa faci milostenie, nici un alt lucru bun. Asculta despre Saul pe care l-a ales Dumnezeu din tot neamul lui Israel si l-a uns rege: pentru ca nu a facut ascultare desavarsita fata de Samuel si a tinut cele bune pentru jertfa, l-a pedepsit Dumnezeu, spunand ‘profetului: „Mai mare este ascultarea decat jertfa curata”. Continuă să citești →

Gheron Iosif Isihastul: HARUL LUI DUMNEZEU NU DEPINDE DE TIMP

Gheron Iosif Isihastul:

 

HARUL LUI DUMNEZEU NU DEPINDE DE TIMP

 
 
 
 
 Am primit scrisoarea ta, fiul meu, si iti dau raspuns la cele ce mi-ai scris. Ma intrebi care din doi primeste harul mai repede, pustnicul sau cel aflat sub ascultare. Fara indoiala ca ucenicul ascultator. Acesta primeste si harul mai repede si este si in afara de orice pericol. Nu se teme nici ca o sa cada, nici ca o sa arda. Numai sa nu se lase cuprins de neglijenta. Si sa mai stii ca, atunci ca omul are intauntrul sau pe Hristos, atunci fie ca este singur fie ca este impreuna cu multi semeni ai sai, el isi afla linistea si are pace mereu. Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul in care vietuiesti si de mila Domnului. Experienta se dobandeste, intr-adevar, o data cu trecerea timpului, dar harul – de aceea se numeste har, adica dar, pentru ca depinde de Dumnezeu – se daruieste in functie de caldura credintei, de smerenie si de voia cea buna. Solomon a primit har cand era de doisprezece ani. Continuă să citești →

GHERON IOSIF ISIHASTUL: IA AMINTE, NU TE SOCOTI OM ATUNCI CÂND NU PRIMEŞTI HAR

CATRE ACELASI : ASCULTA UN LUCRU CARE MI S-A INTAMPLAT MIE
 Am primit chiar acum scrisoarea ta si am citit cele ce imi scrii. Ma bucur de sanatatea ta si ma intristez de necazurile tale. Ceea ce imi scrii ti se intampla, fiul meu, pentru ca nu ai rabdare. Tu, fiul meu, cauti pe Hristos, vrei sa intri in cetatea cereasca. Se roaga pentru aceasta duhovnicul tau, se roaga parintii toti, ma rog si eu sarmanul aici, intre stanci. Domnul ne aude pe toti, dar pentru infrangerea semetiei sufletului tau, pentru ca sa se smereasca acesta, pentru a lupta impotriva maniei, furiei, fierbintelii patimilor, egoismului, ti-a trimis un ghimpe – aceasta mica ispita – sa te inghionteasca, sa induri,sa te deranjeze continuu, sa inveti indelunga rabdare. Si incet-incet sa imblanzesti mania, furia si tulburarea, inabusindu-le inlauntrul tau si neingaduind sa iasa afara vreun cuvant greu. Atunci, puterea satanei, care este inabusita o data, de doua ori, de multe ori, pleaca si lasa omul ca pe un miel bland si linistit. Asculta un lucru care mi s-a intamplat mie. Cand eram in lume, cu multi ma certam. Continuă să citești →

Gheron Iosif Isihastul: TU CUM TE ÎMBLÂNZEŞTI? CÂND ŢI SE ADUC OCĂRI SAU CÂND ŢI SE ARATĂ DRAGOSTE?

Gheron Iosif Isihastul
 
* * *
Asculta-ma iarasi! pune temelie buna. Zideste-ti palat frumos in ceruri. Curateste paharul pe dinlauntru, asa cum ne invata Domnul, pentru ca sa fie si pe dinafara curat. Toate cele care sunt savarsite cu trupul sunt ca frunzele care acopera omul pe dinafara. Acestea sunt bune si frumoase. Cele despre care ti-am scris mai inainte, acelea curatesc omul pe dinlauntru. Acelea vor deschide ochii sufletului. Din acelea se va curati inima si va putea vedea pe Dumnezeu in ziua aceea. Fara lucrarea mintii, este putin folosul celor din afara. Daca nu vezi lacrimile curgand la fiecare aducere aminte de Dumnezeu, bolesti de necunoastere, din care se naste mandria si se invartoseaza inima. Sa-ti fie tie smerenia ca imbracaminte in toate miscarile tale. Sa fii ca un burete in obste, luand asupra ta orice ocara sau umilire. Hraneste-ti sufletul nu cu cinstiri si laude, ci cu ocari si invinuiri, ca un fara de minte. Nu cauta sa afli totdeauna ceea ce este drept, pentru ca atunci esti in nedreptate.