Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul:
3: Despre cunoaşterea voii lui Dumnezeu
Citiţi şi:
- Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 8: DESPRE RUGĂCIUNE
- Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 7: NEPĂSAREA, CEL MAI MARE DUŞMAN
- Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 6: LEGEA PREFACERILOR ŞI VIAŢA PRACTICĂ
- Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 5: FELURILE ISPITELOR
- Învăţătura lui Gheron Iosif Isihastul – 4: DESPRE ISPITE ŞI LEGEA DUHOVNICEASCĂ
- Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 2: DESPRE PROGRAM ŞI NEORÂNDUIALĂ
- Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 1: Despre sfinţire şi nepătimire
- Gheron Iosif Isihastul: CU ADEVĂRAT MARE ESTE TAINA ASCULTĂRII
* * *
Viaţa noastră alături de Stareţ a avut mai degrabă caracterul unei petreceri copilăreşti, iar nu al uneia mature. Strădania noastră, în linii generale, se îndrepta spre tradiţia monahală, silindu-ne după putere la îndatoririle noastre tipiconale. Ceea ce ne lipsea, în esenţă, era judecata dreaptă a unei experienţe pline de discernământ, pentru aprecierea corectă a situaţiilor, astfel încât să nu ne rămână [nedescoperită] măsura duhovnicească a Stareţului în toată adâncimea şi înălţimea ei. Dar, oare, este neapărat ca ucenicii să-l descopere pe dascălul lor atunci „când s-a făcut nevăzut de la ei”(Lc. 24, 31)? Fără odihnă şi neîncetat, Stareţul căuta să ne transmită orice era duhovnicesc, şi nu dădea greş în încercarea sa, fiindcă „înţeleptul are ochii în cap”(Eccl. 2, 14). Cu toate acestea, este adevărat că „pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire”(Eccl. 3, 1).
La o vârstă matură, când Stareţul nu se mai afla cu noi, am început să înţelegem adâncimea cuvintelor şi a faptelor sale chiar şi în amănunt. Atunci când trăia, ele păreau lipsei noastre de experienţă enigmatice şi neînţelese. Strădania noastră de a asculta de Stareţ şi de a nu-l mâhni se făcea din toate puterile noastre sărace. Înţelegeam însă foarte puţin noima şi scopul principal al legii duhovniceşti pe care cu atâta râvnă ne-o explica. Nu mă voi referi iarăşi la date biografice, ci mă voi vorbi puţin despre legea duhovnicească despre care am amintit mai sus şi care în mod deosebit însoţeşte viaţa oamenilor.
Niciodată nu îl vedeam pe Stareţ să întreprindă ceva fără ca mai înainte să facă rugăciune. Noi îl întrebam despre ceva referitor la viitor sau la ziua următoare, iar el ne răspundea că ne va spune a doua zi. Însă scopul era ca să premeargă rugăciunea.
Dorinţa noastră se îndrepta către cunoaşterea voii dumnezeieşti. Cum poate cineva recunoaşte voia dumnezeiască? Ne spunea:
– Despre asta întrebaţi, fiilor, care este lucrul cel mai de temelie?
Atunci noi, mânaţi de curiozitate, îl provocam să ne vorbească. Şi-l întrebam:
– Părinte, dar voia lui Dumnezeu nu se poate cunoaşte pe deplin din Sfintele Scripturi şi din toată dumnezeiasca Descoperire? Ce trebuie să mai facem noi, monahii, de vreme ce toate în viaţa noastră sunt incluse în rânduieli tipiconale?
Atunci Stareţul a răspuns astfel:
„Dumnezeu să vă dea «pricepere în toate» (2Tim. 2, 7). Cuviosul Nil Calabrezul s-a rugat să i se dea «să înţeleagă ce să grăiască potrivit cu voia dumnezeiască»[1]. În general, lucrarea faptei bune şi a oricărei porunci este voia lui Dumnezeu, iar amănuntele ce ţin de ea sunt necunoscute, căci «cine a cunoscut mintea Domnului?»(Rom. 11, 34). Şi iarăşi: «Judecăţile lui Dumnezeu, adânc mult» (Ps. 35, 6). Nu numai timpul ajută la desluşirea voii dumnezeieşti, ci şi locul, persoanele, lucrurile, precum şi cantitatea, modul şi împrejurările. Şi nu numai atât. Însuşi omul, când îşi schimbă dispoziţia lăuntrică, schimbă de multe ori şi dumnezeiasca hotărâre. Pentru aceasta nu este suficient pentru cineva să cunoască definiţia generală a voii dumnezeieşti, ci trebuie să aibă şi o judecată corectă asupra unor situaţii concrete, pentru că numai astfel va fi sigură izbânda. Scopul esenţial al voii dumnezeieşti este exprimarea şi manifestarea dragostei dumnezeieşti, pentru că menirea tuturor acţiunilor noastre este pregustarea plinătăţii dragostei Lui. De vreme ce «şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem» (Rom. 14, 8), atunci voia pe care o căutăm – chiar dacă ni se pare că este proprie sau a cuiva dintre cunoscuţii noştri – are centrul greutăţii ei în Persoana dumnezeiască, pentru Care «trăim şi ne mişcăm şi suntem» (F.A. 17, 28). Uitaţi de Rugăciunea Domnească din Grădina Ghetsimani care spune: «de este cu putinţă, treacă…, însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti» (Mt. 26, 39)? Orice strădanie făcută în scopul ascultării de voia dumnezeiască, dacă nu are ca temei iubirea faţă de El, se primejduieşte să rămână o lucrare omenească sau, mai bine zis, o slăbiciune omenească. Continuarea şi sursa: pemptousia.ro
* * *
- Gheron Iosif Isihastul: HARUL PRECEDE TOTDEAUNA VENIREA ISPITELOR, CA O VESTIRE PENTRU PREGĂTIRE
- Scrisoarea lui Gheron Iosif Isihastul către un călugăr care a intrat pe câmpul de luptă: ÎNGRIJEŞTE-TE SĂ ÎNVEŢI ASCULTAREA, SĂ DOBÂNDEŞTI RUGĂCIUNEA
- “Ori trăiesc o singură oră așa cum vrei Tu, Hristoase al meu, ori nu mai exist pe acest pământ”. Sfaturi duhovnicești de la Gheron Iosif Isihastul
- “Mărturii din viaţa monahală – Gheron IOSIF” – Inima nu se poate împărţi; numai lui Dumnezeu să te inchini şi numai Acestuia să-I slujeşti
- Cuviosul Iosif Isihastul: DACĂ NU CAD, NU CAD PENTRU CĂ MĂ ŢII TU
- Gheron Iosif Isihastul: DESPRE CUNOAŞTEREA VOII DUMNEZEIEŞTI
- DE CÂTE ORI VEI CĂDEA, SCOALĂ-TE ŞI TE VEI MÂNTUI
- GHERON IOSIF ISIHASTUL: DESPRE RUGĂCIUNE
- GHERON IOSIF ISIHASTUL († 15 august 1959)