Predică la duminica a 33-a după Rusalii
a Părintelui Dorin Picioruş
*
Citiţi şi: Vamesul si fariseul in Triod. Smerenie si mandrie la inceputul Triodului
†
Iubiți frați și surori întru Domnul,
pregătirea pentru Postul Mare începe cu Lc. 18, 10-14, adică cu un text evanghelic care nu trebuie înțeles disjunctiv. Pentru că nu e bine să fii nici ca vameșul și nici cafariseul în mod deplin, pentru că nici vameșul și nici fariseul nu sunt paradigme existențiale totale pentru un creștin ortodox.
De-a lungul timpului am ascultat sau citit zeci de predicatori contemporani, care, aproape la unison, îl lăudau pe vameș, ca bun de urmat și pe fariseul centrat pe sine, care era bucuros cu ce știe, face și are ca damnabil.
Însă fiecare dintre ei, în alte contexte, recunoșteau că nu e de ajuns doar pocăințapentru a fi un ortodox, ci mai e nevoie de multă cunoaștere teologică și asceză pentru a ne sfinți și că pocăința e începutul și nu sfârșitul vieții virtuoase, după cum nu e bine nici să spui că teologia, fapta bună, profesia nu sunt bune, pentru că fără ele nu știi ce înseamnă să fii ortodox și nici nu poți să fii un om social.
Așa că Domnul a vorbit despre doi oameni care anevisan/urcă (GNT, v. 10)…și a dus totul spre concluzia din v. 14, pentru a ne arăta că nu trebuie să gândimdisjunctiv realitatea interioară a oamenilor, adică ori albă ori neagră, ci sunt luați doi inși în discuție pentru că de la fiecare trebuie să luăm unele lucruri și pe altele să le lăsăm.
Profesia de vameș, cât și aceea de teolog (fariseii erau teologi mozaici) suntneapărate într-o societate.
Fiecare profesie e neapărată.
Fiecare profesionist are rolul său de neînlocuit.
Dacă ești frizer, spre exemplu, și crezi că nu ai nevoie de scriitori sau de medici, atunci o să mori prost…pentru că nu citești cărți…și când o să ai un atac de cord…nu are cine să te scape de moarte.
Însă, tot la fel, dacă ești academician și crezi că din acest motiv trebuie să îi privești de sus pe toți, când o să ai nevoie de schimbat o țeavă în baie sau când o să ai nevoie de un taxi, o să dai nas în nas cu unii care nu au studiile tale…dar sunt buni, foarte buni acolo unde sunt…Bineînțeles, dacă avem de-a face cu profesioniști în ale muncii lor și nu cu ageamii…
La televizor, în zilele astea, rulează cazul vameșilor corupți și demiși…Unii doar…
A trage concluzia că nu avem nevoie de vameși, că merge și fără ei, cum trag unii concluzia că nu avem nevoie de Biserici, că merge și fără ele…e dovadă deîngustime de minte.
Iar Domnul, în Evanghelia de azi, nu ne spune că nu avem nevoie de vameși sau deteologi ci că avem nevoie de oameni care…urcă în templu.
Ne spune că avem nevoie de oameni care să se depășească continuu pe ei înșiși, profesiile lor, cultura lor, starea lor interioară pentru că e nevoie, mereu e nevoie de…urcare spre Dumnezeu, Cel Prea Sfânt, Care schimbă continuu interiorul oamenilor.
Nu degeaba Triodul, în care înveți să lauzi Treimea Prea Sfântă treimic, în trei ode/cântări…începe cu urcarea spre Biserică și această Evanghelie inițiază traseul evanghelico-liturgic spre Paști. Ci Domnul, ironizând modul nostru maniheic, păcătos de a vedea lucrurile și de a considera pe unii numai buni și pe alții numai răi, ne dă să înțelegem că trebuie să fim supli, profunzi în experiența noastră și că trebuie să dobândim cunoștință din faptele tuturor oamenilor…și nu doar dinfaptele unora.
Tocmai de aceea avem doi frați în Parabola fiului curvar…sau doi împreună răstigniți alături de Prea Sfânta Sa Cruce: pentru ca să învățăm de la ambii.
Pentru ca să învățăm lucruri complementare.
Adică să învățăm că pocăința e bună, e foarte bună, e curățitoare și că rugăciunea plină de lacrimi și de părere de rău ne ridică spre privirea prea blândă a ochilor Lui. Însă, în același timp, nu trebuie să păcătuim…pentru ca să ne pocăim…și nici nu trebuie să postim, să ne rugăm, să citim teologie pentru a-i minimaliza pe cei din jurul nostru și pentru a-i enerva tot timpul cu cât de deștepți suntem noi în comparație cu ei…ci pentru a ne umple de slava lui Dumnezeu și pentru a fi prietenicu El și cu toți oamenii.
Și mă întorc iarăși la predicatorii contemporani pe care i-am ascultat…
Cei care înclinau spre extrema pietistă, spuneau în gura mare că teologia și cunoașterea duhovnicească nu sunt importante ci mai degrabă trebuie să ne axăm pe post, rugăciune și pocăință, reducând totul la o trăire inconștientă a credinței ortodoxe, pe când cei care înclinau spre extrema intelectualistă, puneau bază pe cunoașterea teologică, pe multa citire și memorare de texte…dar care să nu fie descifrate prin asceza creștinilor…ci doar prin intelectul lor, vorbind astfel despre o cunoaștere teologică nepersonală ci formată doar din lucruri de împrumut.
Astfel, pietiștii țin în mână steagul vieții duhovnicești fără teologie, pe când intelectualiștii o țin una și bună cu teologia fără experiență duhovnicească.
Adic