Predică la Duminica a 5-a după Paști a Pr. Dr. Dorin Picioruş
*
Citiţi şi: Predică la duminica a 5-a după Paști [2011]
Iubiții mei,
Hristos a înviat!…
El, Bucuria noastră cea veșnică…pentru ca să întărească în noi viața teologică, adică pe cea plină de frumusețe dumnezeiască.
Și miercurea trecută (9 mai 2012) a fost înjumătățirea Praznicului Învierii Domnului. Adică a trecut jumătate dintimpul liturgic dintre Învierea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 178].
De aceea duminicile…după cum ați observat se numără după ziua Paștiului…și aceasta e a cincia după Paști…în care ne aducem aminte de receptivitatea iubitoare, de credința profundă a Sfintei Fotini prin prisma textului evanghelic de la In. 4, 5-42.
Pentru că Domnul era flămând de mântuirea oamenilor [In. 4, 34]…
Și de aceea ieșea în întâmpinarea celor receptivi…a celor cu preocupări religioase…chiar dacă viața lor moralălăsa de dorit.
Pentru că e mult mai ușor să discuți cu cei care au cunoștințe teologice…și o putere de abstractizare a lucrurilor…decât cu cei care nu știu mai nimic…și au o viață necumpătată…grosolană…și care cred că Dumnezeu seamănă cu ei.
Însă dacă omul are o credință, dacă are înclinații religioase…și dacă e avid să cunoască pe Dumnezeu…chiar dacă Îl caută în religii sau credințe departe de viața ortodoxă…e un om care se bucură să discute probleme teologice.
Și discuți, te bucuri să discuți…cu cel care, în mod viu, în mod serios, dorește să cunoască adevărul…și să aibăo relație autentică cu Dumnezeu.
De aceea Dumnezeu a fost, este și va fi flămând de cei care Îl caută pe El…și nu L-au găsit încă.
Pentru că această căutare a Lui…are nevoie și de luminare dumnezeiască…dar și de o viață cât mai curată.
…Și observăm din exemplul Sfintei Fotini din Samaria…că ea avea căutări religioase și cunoștințe religioase…deși avusese mai mulți bărbați. Adică nu o viață morală prea bună…
Iar Domnul, dacă ar fi fost ipocrit ca noi, nu ar fi stat de vorbă cu o femeie de altă credință și cu o viață morală prăpăstioasă…ci s-ar fi uitat de sus la ea…
Însă El nu a făcut acest lucru!
Nu a făcut nici cu ea…și nici cu altcineva.
El nu a privit-o de sus pe femeie…adică nu a suspectat-o de inapetență mentală.
Nu a considerat că un bărbat nu trebuie să vorbească cu o femeie probleme teologice…
Nu a vorbit lucruri de nimic cu o femeie…ci foarte serioase…
Și discuția Lui cu ea nu are nimic revanșard, minimalizator sau sexist…așa cum au multe din discuțiile dintre bărbați și femei.
Dacă ar fi plecat de la premisa că El e evreu…și ea samariteancă, că El e Dumnezeu și ea om, că El e bărbat și ea femeie…și că între El și ea e o prăpastie de netrecut…întâlnirea Lui cu ea nu ar mai fi avut loc niciodată.
Însă El S-a întrupat…tocmai pentru ca să aibă loc tot felul de întâlniri directe între Dumnezeu și oameni.
Să ofere tuturor întâlnirea cu El…și manifestarea în fața Lui după cum voiești…după cum simți…
Însă cei întunecați la inimă și la minte…s-au manifestat și se manifestă după starea lor…interioară…pe când ceiluminați la inimă și la minte L-au sesizat pe Domnul…și s-au bucurat de El tot pe măsura lor.
Nu la întâmplare, după Iaron de data trecută…paraliticul de 38 de ani, vindecat de Domnul [In. 5, 5-9]…care va sfârși prin a-L pălmui pe Binefăcătorul său…avem de-a face astăzi, în a cincia duminică după Paști, cu Sfânta Fotini…cea care avusese cinci bărbați [In. 4, 18]…dar care L-a propovăduit pe El până la moartea sa martirică.
Pentru că Iaron nu a căzut din recunoștința față de Domnul pentru că era bărbat…ci pentru că s-a arătatdisprețuitor față de bunătatea Sa.
Iar Sfânta Fotini nu a devenit Muceniță a lui Hristos doar pentru că s-a întâlnit cu Domnul…ci pentru că nu s-a mai despărțit de El niciodată.
Și în Sinaxarul zilei ni se spune că Sfânta Fotini, împreună cu cei 7 copii ai ei, a fost martirizată în timpul luiNero, „după ce a fost încercată cu mult chin, cu crestături [pe piele], cu tăierea sânilor, cu zdrobirea brațelor, cu înfigere de așchii de trestie pe sub unghii, cu turnare de plumb topit pe gât și cu alte chinuri fără de număr” [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 189].
Credința, așadar, e o iubire nețărmurită față de Dumnezeu…care nu e zdrobită nici de cele mai mari chinuri…pentru că e legătură intimă, profundă, durabilă cu El.
Însă așa arată dreapta credință…în dogme și în fapte!…
Pentru că mai există și moarte pentru…credințe rele, superstițioase, păgâne sau eretice…care nu înveșniceșteîn frumusețe dumnezeiască pe om…ci în urâțenie spirituală.
De aceea una sunt Sfinții Bisericii Ortodoxe…și alta sunt eroii, geniile, „sfinții” altor biserici sau credințe.
Noi putem să învățăm…și învățăm tot timpul…lucruri bune de la cei din afară, multe științe și lucruri utile…
Însă credința mântuitoare și faptele vieții ortodoxe le învățăm de la Sfinții noștri, cinstiți în toată Biserica Ortodoxă de pretutindeni…și ceea ce învățăm de la Sfinți nu trebuie să amestecăm cu ceea ce învățăm de la cei care sunt în afara credinței noastre…
Adică să nu facem un sincretism religios în viața noastră…ci să ne păstrăm credința ortodoxă curată de influențe și practici străine Tradiției noastre.
…Iar Domnul asta face cu Sfânta Fotini: o scoate din rătăcirile ei…și o întărește în adevăr!
Și nu e nimic mai de folos decât să îl ajuți pe un om să își cunoască greșelile…să își întărească părțile bune…șisă se dedice cu totul vieții cu Dumnezeu.
Pentru că fiecare dintre noi avem nevoie de a ne găsi propria cale spre Dumnezeu în credința ortodoxă.
De a ne găsi intrarea la Dumnezeu cu adevărat…
Și cel care ne ajută să Îl întâlnim pe Dumnezeu este un înaintemergător al bucuriei noastre…
Un deschizător al ușii noastre spre mântuire.
De aici și recunoștința noastră pentru îndrumătorii, profesorii, duhovnicii noștri.
Pentru cei care ne-au luminat prin viața lor, prin cărțile lor, prin sfaturile lor, prin gesturile lor de încredere în noi.
Pentru că Domnul îi dă nespusă încredere Sfintei Fotini…și prea multă bucurie dumnezeiască…atunci când îi confirmă că El e Hristosul [In. 4, 26]…
Că El e Cel așteptat de toți [In. 4, 25].
…Și ea uită găleata la fântână [In. 4, 28]…pentru că ceea ce era cel mai important atunci era răspândirea prea bucuroasei vești a mântuirii.
Adică din amănunte se vede bucuria!
Și nu te poți arăta bucuros cu o față tristă…după cum nu poți să emani har…când tu emani nesimțire.
Căci credința e ceea ce îți ocupă tot timpul…atunci când ea este lumina călăuzitoare a vieții tale.
Și ea, via, învolburata, cutremurătoarea și sfânta credință…atunci când îți mișcă viața…te face să te lași purtatde mâna lui Dumnezeu, Cel care nu greșește niciodată aspirațiile tale cele mai profunde…și te duce să ți le împlinești.
Iar dacă Sfânta Fotini își căutase împlinirea în dragoste până atunci…ajunge să înțeleagă prin întâlnirea cu El…că dragostea pentru oameni se împlinește în credința în Dumnezeu.
Că fără iubirea lui Dumnezeu…iubirea oamenilor nu are un orizont mereu deschis.
Și de aici schimbarea radicală a vieții ei…și a tuturor celor care sunt fii ai învierii și nu ai morții.
Pentru că fiii învierii…cei în care este și lucrează harul lui Dumnezeu…trăiesc la temperaturi înalte, sfinte, pline de conștiință clipele vieții lor.
Le trăiesc ca pe niște daruri dumnezeiești.
Le trăiesc demn și cu recunoștință.
Iar multele zile ale Praznicului Învierii Sale au rolul tocmai de a ne obișnui cu frumusețea, cu pacea, cu candoarea dumnezeiască, cu bunătatea, cu sfiala, cu fragilitatea și sfiiciunea simțămintelor curate.
Pentru că obișnuința cu binele…rămânerea în bine…elimină răul din noi.
Și prin tot ceea ce ne învață Biserica…și prin tot ceea ce trăim în ea…nu facem altceva decât să stăm în bine, în frumos, în curăție dumnezeiască.
Așa că iubirea pentru Dumnezeu e necondiționată.
Nu e doar pentru azi și pentru mâine…ci pentru o întreagă viață și o întreagă veșnicie.
Și cu cât crești în dragostea Lui…cu atât înveți mai mult libertatea duhovnicească și seninătatea inimii.
Dumnezeu să vă dăruiască, iubiții mei, pacea Sa și să aveți bunătate unii față de alții! Pentru că bunătatea știesă ierte, știe să treacă cu vederea micile disensiuni…dar, mai ales, știe să aștepte creșterea în har a oamenilor. Amin!