Predica Patriarhului KIRILL al Moscovei după Liturghia,
ţinută în biserica “Trei Ierarhi” a Seminarului Teologic din Kolomna
*
La 12 august 2012 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a vizitat oraşul Kolomna din suburbia Moscovei, unde a avut loc inaugurarea unui nou complex de clădiri al Seminarului teologic din Kolomna. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a condus cinul sfinţirii mari a bisericii seminarului „Trei ierarhi” şi oficierea liturghiei Dumnezeieşti în biserica nou sfinţită. După terminarea liturghiei, Preafericitul Stăpân s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.
Înaltpreasfinţia Voastră, stăpâne mitropolit Iuvenalie! Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Dragi părinţi, fraţi şi surori!
Aş vrea în primul rând să vă felicit pe toţi cu ocazia unui eveniment îmbucurător şi semnificativ – sfinţirea bisericii şi a unui complex întreg de clădiri al Seminarului teologic din Kolomna. Vă mulţumesc, stăpâne, pentru cuvintele Dumneavoastră calde şi mă bucur că am avut ocazia împreună cu Dumneavoastră, împreună cu toţi păstoriţii noştri cuvioşi în persoana celor care sunt prezenţi aici, să particip la acest eveniment.
În aceeaşi zi noi am oficiat hirotonia arhimandritului Constantin în treapta de episcop de Zaraysk. El trebuie să deţină funcţia de rector al acestui seminar teologic şi să sperăm că dacă stăpânul Constantin a fost hirotonit de ziua sfinţirii bisericii şi a complexului de clădiri al seminarului teologic din Kolomna, în cel mai strâns mod la nivel de inimă şi raţiune, mai mult decât atât, la nivel al întregii vieţi, el va fi unit de acest loc şi de această slujire.
Într-adevăr, Biserica noastră astăzi are nevoie de faptul ca tot mai mulţi păstori, luminaţi şi duhovniceşte, şi multilateral, păstori nevoitori şi truditori, care în primul rând nu-şi precupeţesc puterile întru slava lui Dumnezeu, întru mântuirea păstoriţilor lor şi care doar în al zecelea rând se gândesc la sine înşişi, la bunăstarea personală. Majoritatea slujirorilor Bisericii Ortodoxe Ruse, care îşi poartă slujirea în zilele de astăzi, în aceste vremuri deloc simple, sunt la fel. Neavând privilegii deosebite de ordin material şi de alt ordin, ei nu îşi precupeţesc viaţa, şi-o dedică şi ziua, şi noaptea enoriaşilor şi dea Dumnezeu ca astfel de slujitori ai bisericii să fie tot mai mulţi. Ce s-ar spune despre ei, ce s-ar spune despre Biserică, cât ar cleveti asupra numelui ei bun, cât s-ar strădui să aprindă instinctele omeneşti ca invidia şi răutatea, jertfa slujitorilor bisericii, a ierarhilor, a clerului, a monahilor şi monahiilor, trebuie să se săvârşească în pofida la toate, deoarece prin acest sacrificiu se înalţă şi se întăreşte Biserica. Sunt bucuros să pot spune aceste cuvinte tuturor celor care aici studiază sau învaţă pe alţii, tuturor celor care intenţionează să intre în ograda Bisericii, având dorinţa netăgăduită de a deveni slujitor al eii. Nu vă aşteaptă viaţă uşoară, nu vă aşteaptă gloria omenească, dar vă aşteaptă slava lui Dumneazau. Şi fiecare care slujeşte Bisericii poartă ocări, ficare care slujeşte Bisericii se jertfeşte, capătă coroană, aidoma celei a mucenicilor, şi păcatele acestor oameni sunt acoperite de sacrificiul slujirii lor.
Astăzi este a zecea duminică după Duminica Mare. În această zi, în ajunul postului Adormirii Maicii Domnului, este citit un fragment din Evanghelia după Matei despre un tânăr lunatic, care suferea groaznic în perioada lunii pline (Mt. 17:14-23). Dar era vorba nu doar de o boală psihică – despre acest tânăr se cunoaşte din Evanghelie că era ţinut de un duh necurat. Părinţii tânărului s-au adresat apostolilor, uceniicilor Mântuitorului cu rugămintea de a-l vindeca, însă aceia nu au putut. Şi atunci Domnul spune cuvintele, care sunt plasate în centrul acestei povestiri mici din Evanghelie: „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post”.
Iar acum haideţi să încercăm să suprapunem aceste cuvinte pe istoria binecunoscută nouă – pe istoria mondială, pe istoria ţării, pe viaţa noastră cotidiană, pe viaţa noastră personală. Omenirea tinde să biruie răul. Cu scopul învingerii răului se începeau războaiele, deoarece acela, împotriva cui se mergea cu război, era identificat cu răul în conştiinţa celor, care începeau războiul. Chipurile, pentru a birui răul, este nevoie a începe un război, a ocupa un teritoriu, a înrobi un popor rău, a distruge pe conducătorii lui, a-şi lua totul sieşi din ceeea ce este dobândit ca rezultat al biruinţei şi astfel a răspândi asupra duşmanului „propria bunătate”. Dar noi ştim la ce duc războaiele – la pierderi îngrozitoare de vieţi omeneşti, la nenorociri, la suferinţe. Este suficient să ne amintim de Marele război pentru apărarea Patriei – doar şi atunci cuiva i-a venit în cap să răspândească „propria bunătate” pe pământul nostru, aducând suferinţe inegalabile, scârbiri inestimabile, lacrimi milionelor de oameni. Dar parcă în ţara noastră proprie nu au fost vremuri, când o parte a societăţii considera că este obligatoriu necesar a răspândi „propria bunătate”, propria înţelegere a binelui asupra celorlalţi? Că unii sunt buni, cei care deţin adevărul, justeţea şi bunătatea, iar alţii sunt nişte răi? În numele afirmării binelui, în numele alungării răului din viaţă, ţara a fost aruncată în bezna revoluţiei, a războiului civil. Milioane de decedaţi, milioane de persoane, alungate de pe pământul natal, un decalaj total al întregii vieţi a poporului, însoţit de un număr şi mai mare de jertfe şi suferinţe – şi toate în numele alungării răului. Noi ne îngrozim, când ne uităm atent la evenimentele istorice şi înţelegem toată demenţa a ceea ce s-a săvârşit în numele izgonirii răului şi al afirmării binelui.
Dar în viaţa noastră personală? Parcă noi nu ne certăm cu rudele noastre, cu apropiaţii noştri, afirmând adevărul nostru mic, izgonind, după părerea noastră, un anumit rău din relaţiile noastre, din viaţa noastră familială? „Eu sunt purtătorul adevărului, iar acela, cine este alături de mine, nu deţine un astfel de adevăr şi este necesar ca eu să răspândesc adevărul meu, izgonind răul”. Şi cât de des aceste conflicte de familie se transformă în tragedii irecuperabile, distrugând ceea ce e cel mai sfânt şi drag – dragostea dintre soţi, dintre părinţi şi copii, distrugând taina căsătoriei şi sfinţenia relaţiilor de familie, stabilite de Dumnezeu!
Noi putem continua şirul acestor încercări demente ale oamenilor de a afirma prin forţă adevărul său şi bunătatea lor, aşa cum sunt înţelese de ei. Aceasta se poate răspândi şi asupra relaţiilor de serviciu, asupra carierei, concurenţei, asupra multor circumstanţe de viaţă şi domenii ale activităţii oamenilor.
Însă acest neam de demoni, adică răul, nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi parcă repetând aceste cuvinte, sfântul ierarh Ioan Gură de Aur spune: de unde cu rugăciune şi cu post sunt izgoniţi demonii, acolo vine harul. Da, cu adevărat, doar puterea lui Dumnezeu poate distruge răul, doar puterea lui Dumnezeu poate izgoni demonii. Nici un fel de eforturi umane, fie e vorba de eforturile statelor puternice, sau ale corporaţiilor puternice, sau ale indivizilor puternici, ei toţi nu sunt în stare să alunge răul, bizuindu-se pe forţa lor proprie, fie chiar şi mare, dar, totuşi, omenească.
Răul este alungat cu puterea lui Dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu. Iată de ce Domnul izgoneşte demonii şi vindecă pe oameni, şi iată de ce ucenicii şi apostolii Lui nu au putut să o facă – deoarece nu a fost suficient spaţiu în suflet pentru a primi harul măreţ al lui Dumnezeu încă în acel timp, când multe îndoieli îi nelinişteau pe apostoli şi când ei încă nu au păşit pe calea mărturisirii jertfelnice – a mărturisirii lui Histos Cel Înviat.
Evanghelia de azi ne învaţă să evităm duşmănia, conflictele, iar la o scară mai largă – războaiele, zguduirile de orice ordin de natură socială, săvârşite în speranţa că prin aceste zguduiri binele va veni în viaţa omului. Dar nu va veni, iar răul nu va fi izgonit, dacă noi încercăm să izgonim acest rău prin puterea omului. Închinându-ne în faţa măreţiei cuvintelor ale Însuşi Domnului nostru, noi Îl rugăm să ne dea nouă puterea gândului, puterea voinţei, puterea sentimentelor, pentru ca rugăciunea noastră să fie înflăcărată, sinceră şi izvorătoare din inimă, pentru ca noi prin ea să ne unim cu adevărat cu Dumnezeu, căpătând harul Lui, pentru ca păcatele proprii, glasul trupului nostru să le putem înfrâna cu puterea postului, făcând trupul nostru subţire, transparent, inspirat, capabil să răspundă la glasul harului lui Dumenezu. Iată atunci răul, care este în jurul nostru şi care este în interiorul nosru, va da înapoi, şi nu există altă cale, pentru ca să devenim mai buni şi ca lumea înconjurătoare să devină mai bună.
Cu aceste gânduri, dragii mei, să păşim pe tărâmul postului Adormirii Maicii Domnului, care începe poimâne, în ziua de marţi – un timp deosebit, când noi parcă din nou ne întoarcem la experienţa duhovnicească a Sfintei Patruzecimi, pregătindu-ne pe noi pentru marea şi slăvita sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, oferind putere suplimentară sufletului nostru în lupta cu răul şi în afirmarea binelui. Amin.
Aş vrea să vă mulţumesc cordial, Înaltpreasfinţia Voastră, pentru faptul că sub acoperământul Dumneavoastră, cu binecuvântarea Dumneavoastră, pentru rugăciunile Dumneavoastră, cu supravegherea Dumneavoastră permanentă s-a încheiat această lucrare minunată de construcţie a complexului de clădiri, incluzând această biserică frumoasă în Kolomna, ridicată pentru necesităţile seminarului. În amintirea evenimentului de azi aş vrea să vă aduc în dar icoana Sfântului ierarh Nicolae de Mojaisk. Oraşul Mojaisk de asemenea se află în eparhia noastră regională de Moscova. Sfântului ierarh Nicolae de Mojaisk este ocrotitorul nostru. El este zugrăvit cu sabia în mână, dar nu cu acea sabie care aduce daună corpului fizic omenesc, dar cu acea sabie, care prin puterea rugăciunii şi a postului izgoneşte răul din viaţa noastră. Vă rog să primiţi această icoană.
Aş vrea, de asemenea, să-mi exprim recunoştinţa mea cordială acelor persoane, care în mod deosebit au trudit la construirea acestei biserici.
După terminarea serviciului divin vom merge în sala de activităţi, unde voi putea înmâna înalte distincţii ale Patriarhului persoanelor, care multe puteri, multă energie, multe mijloace au jertfit pentru crearea acestei sfinte biserici şi a complexului de clădiri al Seminarului teologic din Kolomna.
Asupra voastră a tuturor chem binecuvântarea lui Dumnezeu, Acoperământul Maicii Domnuuli şi ocrotirea sfântului ierarh şi făcător de minuni Nicolae.
Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii
Sursa: http://www.patriarchia.ru