Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XII-a după Rusalii (Tânărul cel bogat) (AUDIO)

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la

Duminica a XII-a după Rusalii

(Tânărul cel bogat)

.

 

Predica PF. Daniel la Duminica a XII-a dupa Rusalii (26 august 2012)

 

Sfânta Evanghelie din Duminica a XII-a după Rusalii ne pune în faţă problema bogăţiei ca obstacol în calea mântuirii şi a desăvârşirii vieţii creştine.

Bogăţia nu este rea în sine, dar devine piedică în calea mântuirii când omul se leagă de ea ca de ultima realitate, când îşi alipeşte sufletul atât de mult de cele materiale, încât grija pentru bogăţie robeşte sufletul său şi nu mai lasă în el loc pentru prezenţa lui Dumnezeu.

Este nevoie să vedem ce ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii despre bogăţie şi sărăcie, pentru a înţelege când şi cum acestea ne împiedică sau ne ajută să dobândim mântuirea, adică iertarea păcatelor şi unirea cu Hristos, Izvorul vieţii veşnice.

Potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, bogăţia aparţine lui Dumnezeu (cf. Psalm 23, 1; 49, 12-13), însă El o dăruieşte oamenilor (cf. Facerea 24, 35), ca oamenii să o dăruiască şi altora, mai ales săracilor (cf. Matei 19, 21; Luca 12, 33; 16, 9; I Timotei 6, 18; I Ioan, 3, 17). Dumnezeu ajută pe om să adune bogăţia (cf. Deuteronom 8, 16-18), când aceasta este o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru om (cf. Pilde 10, 22; Filipeni 4, 19).

Totuşi, bogăţia materială trecătoare, pământească, adică averile şi banii, nu trebuie să fie scop în sine, ci mijloc de a căuta şi cultiva bogăţia spirituală netrecătoare, care se dobândeşte prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, prin milostenie şi alte fapte bune. Autorii Sfintei Scripturi observă cu înţelepciune că bogăţia materială este vremelnică (cf. Pilde 27, 24), nestatornică (cf. Psalm 38, 6; I Timotei 6, 17), trecătoare (cf. Pilde 13, 7; 23, 4-5; Apocalipsa 18, 16), ea poate fi furată (cf. Matei 6, 19; Luca 12, 33), poate fi distrusă (cf. Matei 6, 19; Iacob 5, 2; I Petru 1, 18), poate pieri (cf. Ieremia 48, 36), ea este înşelătoare (cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19), ea nu îndestulează pe om (cf. Ecclesiastul 4, 8; 5, 10), ea este izvor de ceartă şi invidie (cf. Facerea 13, 6-8; 26, 12-16; 31, 1-2; 36, 6-7), ea nu poate fi luată de om cu sine după moarte (cf. Psalm 48, 10; I Timotei 6, 7), iar când devine pentru om o patimă, bogăţia împiedică adesea intrarea lui în Împărăţia cerurilor (cf. Matei 19, 23-24; Marcu 10, 23-25; Luca 18, 24-25); mai mult, grija excesivă pentru bogăţia materială înăbuşă adesea rodirea cuvântului lui Dumnezeu în viaţa omului (cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19; Luca 8, 14); iar patima lăcomiei de avere sau iubirea de înavuţire cu orice preţ este sursă a multor nedreptăţi şi neajunsuri, ‘că iubirea de argint – constată Sfântul Apostol Pavel – este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri’ (I Timotei 6, 10).

*

Sursa text: Basilica.ro

Un comentariu la „Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XII-a după Rusalii (Tânărul cel bogat) (AUDIO)

  1. Pingback: PELERIN ORTODOX » “ŞI VOI , EPISCOPI, LOVIŢI CU CÂRJELE VOASTRE ŞI ÎNĂLŢAŢI-VĂ GLASUL!” – PREDICĂ MITROPOLITULUI AUGUSTIN LA TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL: DEPRAVAREA MORAVURILOR

Comentariile sunt închise.