La 18 august 2013, în ajunul sărbătorii Schimbarea la Față a Mântuitorului, Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat privegherea în catedrala „Schimbarea la Față a Mântuitorului” de la mănăstirea Solovki. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Cinstite părinte Porfirii! Dragi frați ai acestei mănăstiri sfinte! Dragi frați, surori și pelerini!

Vă felicit cordial pe toți cu ocazia hramului mănăstirii stavropighiale „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din Solovki. Inima mea se bucură, când mă apropii de acest loc sfânt, când pășesc pe pământul, stropit de sângele noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, când am posibilitatea împreună cu frații să mă rog în aceste biserici istorice, vechi, sfinție de rugăciuni, și să mă ating de lucrarea duhovnicească, săvârșită aici, în condiții climaterice grele polare, cu o râvnă deosebită și cu o sârguință deosebită de cei, pentru care aceste condiții nu sunt o piedică în calea către Dumnezeu. 

Aș vrea să doresc din inimă, în primul rând fraților mănăstirii, forța puterilor duhovnicești și trupești, fidelitate căii alese, tărie în îndeplinirea responsabilităților luate în fața lui Dumnezeu, dragoste în inimă față de toți care sunt mai slabi, mai neputincioși, care ne ispitesc uneori prin neputința lor și imposibilitatea a face ceea ce putem face noi. Dragostea acționează cu o putere deosebită acolo, unde se epuizează puterile omenești mintale, volitive, unde nu este suficientă tărie interioară pentru îndeplinirea acelor fapte, pe care trebuie să le înfăptuiești. Dragostea completează toate neputințele noastre, deoarece aceasta este îmbinarea tuturor desăvârșirilor. Și dacă în inimă este dragoste, acest sentiment măreț, pe care îl îndreptăm către Dumnezeu și către apropiați, echilibrează toate slăbiciunile și toate neajunsurile noastre, deoarece este acceptat de Domnul ca un dar bine mirositor și cel mai prețios.

Iată din ce cauză, îndeplinind făgăduințele monahale, urmând statutului mănăstirii, trudind cinstit la ascultări, noi niciodată nu trebuie să uităm de principalul – ceea ce se petrece în inima noastră. Și dacă în urma celor săvârșite de noi se întărește sentimentul dragostei către Dumnezeu, capacitatea de compătimire, prezența lui Dumnezeu în Sfânta Euharistie, în rugăciune, înseamnă că am obținut rezultatul trebuincios al datoriei de monah. Și, crescând în dragoste către Dumnezeu și oameni, noi devenim capabili să vedem gândurile oamenilor, să deosebim duhurile (1 Cor. 12:10) și astfel să ajutăm în mod real celor, care vin în sfintele locașuri pentru un sfat bun, uneori aflându-se în circumstanțele vieții dintre cele mai grele.

Anume din aceste considerente mănăstirile au fost întotdeauna centre duhovnicești pentru poporul nostru. Nu din cauza că acolo se îndeplineau cu strictețe statutele, nu din cauza că acolo erau oficiate îndelungate servicii divine, însă doar pentru faptul că prin îndeplinirea făgăduințelor și a datoriei monahale, pe care călugărul le acceptă, prin lucrarea duhovnicească asupra propriei persoane și prin rugăciune, acela, care pășește pe calea slujirii fără preget, obține darul dragostei.

Aș vrea să vă doresc din inimă, în primul rând – monahilor, să obțină acest dar și prin acest dar să acorde ajutor celor, care vin la mănăstire cu rugămintea pentru rugăciune și pentru susținere duhovnicească. Să vă păzească pe toți Domnul, fraților.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii