La 11 octombrie 2012, de ziua pomenirii cuvioşilor shimonah Chiril şi schimonahia Maria (cc. 1337), părinţii cuviosului Serghie de Radonej, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat sfinţirea mare a catedralei restaurate „Sfântul ierarh Nicolae” a mănăstirii stavropighiale de maici „Acoperământul Maicii Domnului” din Hotikovo (regiunea Moscova) şi liturghia Dumnezeiască în biserica nou sfinţită. După terminarea liturghiei, Preafericitul Patriarh Chiril s-a adresat către participanţii la serviciul divin cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Multstimată maică egumenă! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă salut şi vă felicit pe toţi cu ocazia marelui eveniment solemn – aniversarea din ziua adormirii sfinţilor cuvioşilor Chiril şi Maria, părinţii cuviosului Serghie, aniversarea a 20 de ani de la proslăvirea lor şi aniversarea a 20 de ani de la renaşterea acestui sfânt lăcaş. Şi încă un eveniment deosebit – sfinţirea acestei biserici, la vremea ei aproape distrusă, transformată în unitate antiincendiară, cu cupole demolate, cu faţadă denaturată. Probabil, puţini cine ar fi putut să-şi imagineze că în anul 2012, de ziua aniversării cuvioşilor Chiril şi Maria, noi vom sfinţi această măreaţă biserică, care este restaurată prin credinţa fierbinte şi prin trudele oamenilor noştri ortodocşi.

Aş vrea să-mi manifest o recunoştinţă aparte maicii egumenă. V-a fost hărăzit să duceţi cel mai mare greu în cel mai dificil timp din istoria reconstruirii acestui sfânt lăcaş. Aţi pus primele pietre la fundamentul noii existenţe a mănăstirii din Hotikovo, aţi readus la viaţă bisericile, prin mila Domnului aţi contribuit la venirea încoace a fetelor tinere şi a femeilor, care au primit tunderea în monahism şi acum formează o minunată comunitate a mănăstirii din Hotikovo.

La voi funcţionează un minunat orfelinat pentru copii. Sunt bucuros să văd aceste feţe luminoase şi curate. Mă rog ca şi copiii din acest orfelinat să păstreze pentru toată viaţa credinţa în inimile lor, ca nici un fel de ispite şi tentaţii să nu zguduie acele principii, care sunt sădite aici şi prin cuvintele voastre, şi prin cuvintele îndrumătorilor celor buni, dar cel mai mult prin atmosfera de rugăciune a acestui sfânt loc.

Într-adevăr, cei 20 de ani ce au trecut sunt anii făuririi. S-a făcut foarte mult, mănăstirii i s-a redat aspectul iniţial minunat. Şi deşi mai este loc de mai mult, cel mai important din punct de vedere material, din punct de vedere al construcţiei şi creării, deja este practic încheiat. Acum dea Dumnezeu ca mănăstirea să se întărească duhovniceşte, să urce din putere în putere, ca să atragă în permanenţă către sine pe oameni de diferită vârstă – şi tineri şi de vârstă medie, şi pe cei în vârstă, pentru ca pentru unii să fie loc al liniştii, pentru alţii – loc de repaus, pentru alţii – loc de meditaţie şi pregătire duhovnicească în vederea parcurgerii unei lungi căi în viaţă. Fiecare vârstă trebuie să găsească aici ceea ce este apropiat sieşi, fiecare trebuie să găsească aici gânduri drepte ca să se întărească pe sine în calea vieţii şi, ceea ce e cel mai important, fiecare trebuie să găsească aici harul lui Dumnezeu. Anume el conferă omului puteri, puteri uimitoare, cu care este imposibil de comparat nici o putere omenească.

În citirea de azi din epistola către Filipeni, sfântul apostol Pavel spune cuvinte uimitoare, îngrozitoare care, sunt sigur, nu vor fi înţelese de nici un om în afara pereţilor bisericii. El spune: „Doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos” (vezi: Flp. 1:23). Cine dar poate spune: „doresc să mor?” Dacă omul spune astfel de lucruri, de el încep să se ocupe psihiatrii, având temere că îşi poate curma viaţa. Omul care nu doreşte să-şi curme viaţa, niciodată nu va spune: „vreau să mor”. De ce dar despre aceasta vorbeşte apostolul Pavel? Pentru că pentru el nu exista moartea. El a biruit moartea, prin urmare, a biruit totul – toate maladiile, toate neplăcerile, toate scârbirile, fiindcă moartea este apogeul suferinţei omeneşti. El a biruit moartea – el o dorea, ca să se întâlnească cu Hristos. Continuarea propriei vieţi el o explică în felul următor: „Dar este de mai folos pentru voi să zăbovesc în trup. Şi având această încredinţare, ştiu că voi rămâne şi împreună voi petrece cu voi cu toţi, spre sporirea voastră şi spre bucuria credinţei” (Flp. 1:24-25).

Creştinismul oferă o mare biruinţă asupra morţii, asupra fricii de moarte. Nu în zadar ostaşii noştri ortodocşi nu se temeau să se ridice la luptă, să meargă în întâmpinarea morţii, apărându-şi Patria şi sfintele relicte. Omul este invincibil atunci, când nu se teme de moarte. Toate problemele omeneşti, dificultăţile, conflictele, neplăcerile devin atât de puţin importante, atât de neesenţiale, încât nu sunt în stare să întunece sufletul omului credincios. Suntem întrebaţi: „Ce ne oferă credinţa? Ce poate ea da omului contemporan instruit, bogat, cunoscător, care posedă tehnologii? Ce ne poate da credinţa noastră străveche?” Noi răspundem: „Ea ne dă puterea, pe care nu ne poate oferi nici o maşină, nici un mecanism, nici un fel de cunoştinţă, nici o putere”. Această putere interioară a creştinului îl face invincibil. Şi dea Dumnezeu ca cei care au venit şi vin în acest sfânt lăcaş, copiii care sunt aici educaţi, să se pătrundă de înţelegerea faptului că ei se ating de o mare putere, care este în stare să fecundeze, să le schimbe toată viaţa lor. Doar trebuie de permis ca această putere să intre în propria minte şi inimă.

Şi când vorbim despre acţiunea harului lui Dumnezeu, noi vorbim anume despre aceasta. Omul care se căieşte în propriile păcate, care a păşit pe calea îndreptării, fie chiar incapabil să se izbăvească de viciile proprii, de patimi, de slăbiciuni, dar care conştientizează păcatul său în faţa lui Dumnezeu, care tinde către înnoirea propriului suflet, acela deschide uşa pentru acţiunea harului lui Dumnezeu, împreună cu care vine la noi această putere interioară mântuitoare, astfel încât împreună cu apostolul să putem spune: „Doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos”.

Aş vrea, maică, să vă doresc din toată inima, Dumneavoastră, tuturor surorilor sfântului lăcaş, binefăcătorilor voştri, enoriaşilor permanenţi şi tuturor care sunt legaţi de mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Hotikovo, să obţineţi această putere Dumnezeiască, care intră în viaţa noastră prin credinţă şi harul lui Dumnezeu. Iar în memoria acestei vizite la mănăstire, de ziua când sărbătorim aniversările marcante şi când am oficiat sfinţirea catedralei „Sfântul ierarh Nicolae”, să vă aduc în dar icoana Maicii Domnului „Bogoliubskaya”. Fie ca sub acoperământul Preacuratei să treacă în pace şi bunăstare viaţa Voastră monahală. Maica a spus că s-a născut de ziua acestei sfinte icoane. Nu am ştiut de acest fapt, însă Maica Domnului a ştiut – iată cum a venit Ea la Dumneavoastră.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

*

Sursa:  http://www.patriarchia.ru