Retrocedare de “taină” la Holod. Încă un lăcaș de cult din Bihor a fost retrocedat greco-catolicilor.

Retrocedare de “taină” la Holod.

Încă un lăcaș de cult din Bihor a fost retrocedat greco-catolicilor.

 
Retrocedările de biserici în Bihor se înmulțesc pe zi ce trece. Tot mai mulți credincioși ortodocși din satele bihorene rămân fără lăcaș de cult. Episcopia Ortodoxă a Oradiei nu vrea să discute subiectul, în timp ce Episcopia Greco-Catolică invită credincioșii ortodocși, rămași fără biserică, la slujbele lor.
Retrocedarea bisericii din Holod a avut loc în 17 martie 2013 ca măsură a unei ordonanțe de urgență a Justiției din Bihor. Ca urmare a acestui fapt, sătenii au rămas fără biserică, iar Episcopia Greco-Catolică de Oradea „s-a făcut” cu două, deși numărul greco-catolicilor este cu mult mai mic decât al ortodocșilor. Pe lângă aceasta, din dragoste interconfesională”, greco-catolicii pretind ortodocșilor chirie retroactiv pentru folosința bisericii din 1948 până în prezent.
 
A apărut pe siteurile greco-catolice știrea că, în Bihor, a mai fost retrocedată o biserică.
ASTRADROM s-a deplasat la fața locului pentru a afla mai multe amănunte.
Demontarea unor diversiuni iezuite
     Din informațiile primite de la localnici, am observat că în prezentarea greco-catolică (presă, internet) s-au strecurat informații eronate.
     Episcopia Greco-Catolică de Oradea a dat publicității știrea că biserica satului a fost construită pe cheltuiala personală a episcopului unit Valeriu Traian Frențiu în anul 1931. Credincioșii ortodocși susțin că “…biserica din Holod a fost construită de moșii și strămoșii noștri în perioada ocupației austro-ungare. Noi ca urmași ai lor am fi dorit ca biserica să rămână ortodoxă, dar pe noi nu ne întreabă nimeni ce părere avem cu toate că suntem majoritari”. Referitor la cele prezentate mai sus, un sătean ne-a arătat un proces verbal, datat din 22 iunie 1931, păstrat în arhiva bisericii. În document se spune că, la data respectivă biserica era într-o stare deplorabilă și se intenționa reparația acesteia. În concluzie, dacă documentul arată că la acea dată biserica era într-o stare deplorabilă, rezultă că nu avea cum să fie construită în acel an, totul fiind doar o diversiune de tip iezuit, ca în multe cazuri asemănătoare. O copie xerox după acest proces verbal ne-a fost oferită și nouă de către persoanele cu care am stat de vorbă. Într-un alt proces verbal, se menționa că reparațiile nu au mai fost făcute. În 1948, când a devenit ortodox, lăcașul de cult avea nevoie de mari investiții pentru a nu se ruina.
     În încercarea de a arăta “răutatea ortodoxă” aceleași surse de informare (dezinformare), printr-o formulare ambiguă, susțin că procesul de restituire a durat 20 de ani. Conform spuselor sătenilor, aflăm că prima acțiune în instanță a Episcopiei Greco-Catolice de Oradea a fost în anul 2007, procesul fiind foarte scurt, iar ortodocșii au contestat hotărârea judecătorească. Totul a durat până în ianuarie 2013 când instanța judecătorească a dat catolicilor câștig de cauză. Deci după matematica noastră, din 2007 până în 2013 a durat doar 6 ani, nu 20 cum se prezintă pe siteurile greco-catolice.
     Tot referitor la modul în care justiția a grăbit punerea în posesie a bisericii, în prezentarea de pe siteurile greco-catolice se menționează în mod accentuat că aceasta a avut loc printr-o “ordonanță de urgență”, vinovați fiind, ca de obicei: “partea ortodoxă”. Aflăm de la săteni că ortodocșii au cerut să li se despăgubească investițiile făcute în perioada de după 1948 până la data începerii procesului (2007), proces încă nefinalizat. Sătenii spun că nu vor să părăsească biserica până nu li se dau despăgubirile pentru a-și construi alta. Episcopia Greco-Catolică și justiția bihoreană au găsit ca cel mai potrivit mod de a rezolva situația este aplicarea unei măsuri judecătorești de urgență. Conform procedurilor juridice, în acest caz, justiția bihoreană a făcut un abuz prin care a favorizat Episcopia Greco-Catolică de Oradea, deoarece o ordonanță de urgență se poate da numai în trei situații:
–                Să nu prejudece fondul cauzei;
–               Să fie o măsură vremelnică;
–               Să justifice caracterul urgent al măsurii;
   Nici una din situațiile de mai sus nu au temei în decizia judecătorească, deoarece în Holod mai există o biserică greco-catolică, cu hramul Sfântul Nicolae, unde puținii credincioși catolici din sat își pot desfășura slujbele în tihnă. Dezavantajul ortodocșilor e că, odată evacuați, greu mai pot spera la primirea unor despăgubiri pentru începerea unei alte biserici. Am mai aflat de la localnici că există pe rol un proces prin care Episcopia Greco-Catolică de Oradea cere sătenilor chirie pentru folosința bisericii din 1948 până în prezent.
    În stirile emise de Episcopia Greco-Catolică de Oradea nu se menționează nimic despre existența în satul Holod a unei alte biserici greco-catolice. Menționăm că în respectiva biserică abia sunt câțiva credincioși, aceștia fiind majoritatea de vârsta a treia. La ce folos încă una? În prezent greco-catolicii au în Holod două biserici în care abia se adună puțini credincioși, iar ortodocșii nu mai au nici una. Apropo… unde e “dragostea frățească”? În aceleași surse de informare s-a uitat să se precizeze și proporția credincioșilor. O vom face noi: așadar în Holod sunt peste 500 ortodocși și 20 greco-catolici.
Retrocedare misterioasă sub semnul “păcii” interconfesionale
    Despre retrocedarea bisericii de la Holod, nu s-a mediatizat mai nimic. A apărut doar o știre sumară pe câteva siteuri greco-catolice. În Bihor, retrocedările încep să devină o chestiune de “taină” în timp ce credincioșii ortodocși din Holod se plâng că: “Niciodată nu am fost susținuți de mai marii noștri de la Oradea. Am vorbit și cu juristul de la episcopie, domnul acela înalt (pr. Ciprian Balint –n.n.) care e pruncu’ protopopului de la Beiuș și ne-o zis să dăm biserica catolicilor și să ne facem alta. Unde să facem alta că nu avem bani?! Nici în procese nu ne-au ajutat și nici bani să ne facem alta nu ne dă. E ușor de zis >…, dar cu ce? De ce să ne facem alta dacă bunicii și străbunicii noștri ne-au făcut una? Dacă am moștenit-o de la moșii noștri, de ce nu ni se dă dreptul să decidem cui s-o lăsăm, ortodocșilor sau catolicilor?”. Episcopia Oradiei nu dorește să discute subiectul.
   Pentru a avea o poziție oficială a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei am încercat să stăm de vorbă cu reprezentanți ai Centrului Eparhial. Din păcate nimeni nu a vrut să dea vre-o explicație fiecare menționând că nu e de competența sa să facă comentarii la acest subiect: “Noi nu avem voie să avem nimic împotriva nimănui, așa e creștinește. Aceasta e o problemă a Bisericii, nu e treaba voastră” ne spunea cu ușurință un consilier al PS Sofronie Drincec, închizându-ne telefonul. Sătenii spun că au acceptat slujirea alternativă, ca situație provizorie, până vor găsi o altă modalitate. În schimb, preotul catolic Florin Jula e foarte “amabil” spunând că “oricând sătenii pot veni la slujbe în această biserică.Noi suntem acum proprietari, dar în biserică e loc pentru toți, că doar un Dumnezeu avem fiecare, indiferent de religie”. Credincioșii ortodocși sunt poftiți să meargă cu nădejde tot în aceași biserică din sat că doar “biserica e aceeași, diferențele sunt mici, s-au schimbat doar proprietarii”. Se pare că se folosesc și vechile metode iezuite din secolul XVIII: “preotul Florin Jula ne-a oferit și vaci și pălincă, dar tot nu trecem la ei”, spune un sătean revoltat.
    Pe tema retrocedărilor, în Bihor, au fost câteva “divergențe” finalizându-se cu comunicate de presă și…, doar atât. În rest bisericile se retrocedează ca pe bandă rulantă, în timp ce Episcopia Ortodoxă a Oradiei ține totul sub tăcere, iar preoților, pe cale ierarhică, li se cere “pace interconfesională” și “dragoste frățească între Biserici”.
Criteriile de procedură juridică în justiția bihoreană și “tăcerea de aur” a înaltelor fețe bisericești ortodoxe
    În dezbaterile publice pe această temă (communicate, dialoguri etc.) ambele episcopii – ortodoxă și greco-catolică – evită să aducă la cunoștința credincioșilor o lege care menționează că proprietatea lăcaselor de cult trebuie hotărâtă de comunitatea credincioșilor. O înțelegere mai veche între PS Ioan Mihălțan și PS Virgil Bercea spunea că majoritarii păstrează biserica, iar minoritarii să fie ajutați de majoritari să-și facă alta. Aceasta, în prezent, pentru cei de azi, e doar o “utopie” de care nu se mai ține seama.
   În decretul de reînființare a Bisericii Greco-Catolice din România (în Ardeal) nu se specifică și problema bunurilor materiale. Aceasta urmând a se face ulterior. Decretul-Lege nr. 126/1990 spune că situația lăcașurilor de cult și a caselor parohiale se stabilește în funcție de dorința credincioșilor din comunitate care dețin aceste bunuri. Acesta este principiul de care se ține seama și azi la Înalta Curte de Casație și Justiție din România. În Bihor, Justiția are cu totul alte principii, ținute sub tăcere de reprezentanții oficiali ai episcopiilor orădene (ortodoxe și catolice). Această “toleranță”, cu regret o spunem, este doar în avantajul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. Legea Proprietății specifică, de asemenea, că destinația lăcașurilor de cult se va reglementa printr-o altă lege specială ulterioară. Neexistând încă o lege nouă în privința aceasta, rămâne valabilă cea mai sus menționată: 126/1990.
    Legea proprietății și legile care țin seama de dreptul comun (înscrisurile CF) sunt legi cu caracter general, în timp ce, legile referitoare la lăcașurile de cult sunt legi cu regim special. Conform Dreptului Juridic, (și) în România, legile speciale sunt prioritare față de cele generale, aspect de care, în Bihor, justiția nu vrea să țină seama. (despre acest aspect vom reveni mai pe larg într-un articol special.)
  Când reprezentanții episcopiei ortodoxe orădene au aflat că am fost la Holod ne-au catalogat: “ASTRADROM sunt niște talibani”, “sălbatici din junglă”, “Nu au binecuvântarea noastră”, “sunt dușmanii Bisericii Ortodoxe”, “caută tulburări interconfesionale” etc. Noi am avea o altă opinie, sau să-i zicem bănuială… Se pare că proverbele “banu-i ochiul dracului” și “tăcerea e de aur” sunt valabile și în zilele noastre, cu diferența că pentru unele înalte fețe bisericești tăcerea poate fi și “de galbeni”, adică aducătoare de galbeni (bani). Nu ar fi singurul caz. Să dea Dumnezeu, ca de această dată, să nu fie așa…
Subiectul rămâne deschis. Vom reveni…
Marius Pop
Daniela Filip
Sursa: ASTRADROM