SEMINŢE DUHOVNICEŞTI DE LA VLĂDICA SEBASTIAN AL SLATINEI

SEMINŢE DUHOVNICEŞTI DE LA VLĂDICA SEBASTIAN AL SLATINEI

*

Despre importanţa marii sărbători a Cincizecimii, ca moment al întemeierii Bisericii şi primirii harului de către toţi cei care se unesc prin Botez cu Hristos:

Astăzi sărbătorim Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, dar şi peste cele 3000 de persoane care au primit Sfântul Botez. Asemenea lor, de atunci şi până în prezent, şi peste noi se pogoară Duhul Sfânt, în momentul botezului.

Am primit Duhul Sfânt, dar, suntem noi atenţi ca El să rămână mereu sălăşluit în noi?! Avem noi grijă să nu-L izgonim prin păcate, prin gânduri spurcate, prin vorbe murdare, prin fapte urâte şi ruşinoase?! Suntem noi atenţi ca Acesta să rămână în noi, sau L-am neglijat şi a plecat din fiinţa noastră?…

Despre  importanţa sărbătoririi Sfintei Treimi:

Astăzi nu facem pomenirea unui sfânt oarecare, ci sărbătorim pe Dumnezeu Însuşi în Treime lăudat. În felul acesta, sărbătoarea de astăzi ar trebui să se bucure din partea noastră de cea mai mare importanţă.

Dacă în celelalte zile prăznuim pe unii sfinţi ori anumite evenimente sfinte din istoria mântuirii noastre, astăzi, când este ziua lui Dumnezeu Însuşi, ar trebui să venim la biserică cu atât mai mulţi şi să-L cinstim cu atât mai mult. Din păcate, însă, această sărbătoare trece drept una lipsită de importanţă.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, de câţiva ani această sărbătoare este şi zi liberă legală. Cu toate acestea, nu toţi înţeleg că dacă este zi nelucrătoare trebuie să vină şi să aducă slavă lui Dumnezeu. Aşadar, trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu aşa cum se cuvine, închinându-ne Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, Dumnezeu Unul Cel în Treime lăudat. Amin!

Despre importanţa postului şi a rugăciunii în viaţa noastră, ca:

Arme împotriva diavolului. Ele ne ajută să-i scoatem pe demoni, nu neapărat din ceilalţi, cât, mai ales din noi. În noi, în lăuntrul nostru se sălăşluiesc mici demoni; se cuibăresc în inima, în mintea şi în sufletul nostru. Gândurile noastre spurcate sunt mici demoni, răutăţile de tot felul sunt demoni, planurile vinovate, ascunse şi ruşinoase sunt demoni care se cuibăresc în noi şi ne murdăresc sufletul, iar toţi aceştia pot fi scoşi afară doar prin post şi rugăciune.