Sfântul Luca al Crimeii – Despre ceasul morţii

Sfantul Luca al Crimeii – Despre ceasul mortii

 

Cand Sfantul Proroc David nu era inca rege, ci ii slujea lui Saul, atunci regele, temandu-se de el, stiind si simtind ca el va fi rege al lui Israel, l-a urmarit si de multe ori a incercat sa-l ucida. Si iata, o data, cand Prorocul David a fost in pericol de moarte, a spus celor care il inconjurau: Un singur pas este intre mine si moarte. Aceste cuvinte mi le amintesc acum, pentru ca in urma cu o saptamana a trebuit sa le rostesc si eu. Doar un pas a fost intre mine si moarte: mai multe ore am stat  fara puls, dintr-un moment in altul inima mea fiind gata sa se opreasca. Dar Dumnezeu m-a crutat. Este adevarat ca si pana in momentul de fata sunt slabit, incat pot vorbi cu voi numai asezat. Dar vreau sa va spun ceva important, vreau sa va vorbesc despre pomenirea ceasului mortii, pentru ca asupra fiecaruia dintre noi planeaza moartea. Fiecare dintre noi poate sa moara subit, pentru ca stiti cat de multi oameni mor brusc, cu o moarte neasteptata.

Retineti si in inima voastra scrieti cuvintele Domnului Iisus Hristos: Sa fie mijloacele voastre incinse si felinarele aprinse! Retineti aceste cuvinte, niciodata nu le uitati. Cand oamenii merg intr-o calatorie lunga sau la o munca fizica grea, ei se incing strans. Iar atunci cand merg in intunericul noptii, isi iau felinarele cu dansii, si este important pentru ei ca felinarele sa arda mereu.

Astfel ar trebui sa fie si in viata noastra duhovniceasca, intotdeauna incinse mijloacele si felinarele sa arda. Mereu trebuie sa fim lucratori neosteniti ai lui Dumnezeu, luptatori impotriva satanei, care la fiecare pas ne distrage de la Hristos, incercand sa ne ucida cu ispitele. De aceea ne-a poruncit Domnul Iisus Hristos: Sa fie mijloacele voastre incinse si felinarele aprinse!

Niciodata, nu uitati niciodata ca viata pamanteasca ne este data doar ca sa ne pregatim pentru viata vesnica, caci dupa cum veti trai viata pamanteasca, astfel va fi si viata vesnica pentru voi.

Fiti credinciosi lui Hristos, fiti credinciosi Lui asa cum El Insusi a poruncit in Apocalipsa Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul. El vorbea despre cei sapte ingeri ai bisericilor din Asia Mica. Ii numea pe episcopii acestor biserici ingeri. Si iata, unuia dintre acesti ingeri, El i-a spus: Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da tie cununa vietii.

Noi trebuie sa fim mereu credinciosi lui Dumnezeu. Viata noastra este scurta, nu trebuie sa risipim aceste zile scurte si ore in indestulare ci sa ne amintim mereu de ceasul mortii.

La toti sfintii nevoitori, la toti sfintii monahi, gandul la moarte era staruitor, permanent. Ei tineau in chiliile lor un craniu, pentru ca, privindu-l sa-si aduca aminte mereu de moarte. Cu lacrimi de umilinta priveau la craniu, cugetau ca vor merge pe aceeasi cale a mortii si Ii slujeau neincetat lui Dumnezeu si lucrau pentru Domnul, asa cum a lucrat neobosit Cuviosul si purtatorul de Dumnezeu parintele nostru Serafim de Sarov. Ei, ca si voi, deseori au auzit la Vecernie cuvintele Psalmului al 33-lea: Moartea pacatosului este cumplita. Ei, la fel ca si voi, au auzit si alte cuvinte: Cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosilor Lui. Pacatosii mor cu moarte cumplita. Eu impreuna cu voi am vazut multe exemple de acest gen. Dar un caz pe care l-am vazut personal cu 40 de ani in urma mi-a ramas in minte, incat nu-l voi uita niciodata.

Am fost multa vreme medic si am fost chemat in casa unui om cunoscut in toata regiunea drept un exploatator crunt, extrem de rau. Cand am intrat in casa lui, am ramas socat de invalmaseala care era acolo: toti se impiedicau din pricina dezordinii, iar pe pat zacea un batran gras, rosu la fata, care atunci cand m-a vazut a inceput sa tipe: Parinte, doctore, salveaza-ma! Mi-e frica de moarte!


La ce se gandea el inainte, atunci cand bea sangele fratilor sai? La ce se gandea el inainte, atunci cand storcea ultimii bani de la ei? Moartea a venit deja acolo si era tarziu sa spui: “Ma tem de moarte pana la moarte”. Trebuie sa traiesti astfel incat sa nu te temi de ea.

Dar cine nu se teme de moarte? Doar cei care Il urmeaza pe Hristos, sunt atenti sa nu incalce poruncile lui Hristos. Ei nu se tem de moarte, stiu fagaduinta Domnului nostru Iisus Hristos, data in Fericiri: Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri!

Total diferit decat acest batran mor oamenii sfinti. Cuviosul Serafim de Sarov a murit ingenuncheat in fata chipului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, careia i se ruga permanent. Asa, in genunchi, a adormit somnul vesnic si cinstita a fost inaintea Domnului moartea Cuviosului Serafim.

Domnul nostru Iisus Hristos ne vorbea: Umblati in lumina, pana cand este lumina, ca sa nu va prinda intunericul. Pana cand ne lumineaza in aceasta viata lumina lui Hristos, pana cand auziti sfintelecuvinte ale Evangheliei si poruncile lui Hristos, pana cand v-a invrednicit Domnul sa frecventati sfanta biserica, umblati in aceasta lumina. Pentru ca lumina aceasta se va stinge pentru voi cand va veni ceasul mortii, si dupa mormant nu mai exista pocainta, si veti primi rasplatirea pe care o meritati.

Asadar umblati in lumina atat timp cat este lumina, ca sa nu se stinga pentru voi si sa nu va cuprinda intunericul vesnic, de moarte. Sfantul Apostol Pavel spune: Astazi este timpul bineplacut, astazi este o zi de mantuire. Iata, acum, pana cand suntem vii, este pentru noi timpul bineplacut, timpul mantuirii! Acum trebuie sa ne gandim la mantuirea noastra si sa ne pregatim de viata vesnica. Asa se pregatesc toti crestinii, toti cei care-L iuesc pe Hristos.

Cu 70 de ani in urma traia in Petersburg dosctorul Haas. Era doctor de penitenciar si avea o inima sfanta, plina de milostivire, plina de dragoste fata de oameni. Si, in postura lui de doctor de penitenciar, se straduia in orice chip, cu ce putea, sa usureze pedeapsa nefericitilor detinuti. Vedea cum erau goniti la ocna in butuci si in lanturi, stia ca ei trebuie sa mearga multe mii de verste in Siberia si inima lui se sfasia de mila pentru ei. Ca sa inteleaga mai bine suferintele lor, el si-a legat de picioare lanturi si, cateva ceasuri in sir, a marsaluit in ele, prin curtea casei sale, ca sa simta ceea ce simt oamenii care umbla legati in ele. Inainte de moarte, acest doctor bun si sfant a spus celor care il inconjurau cuvinte uimitoare, pe care sa le retineti si voi: “Grabiti-va sa faceti bine!”. Grabiti-va, pentru ca ceasul mortii ne paste pe toti. Nu fiti nepasatori, fiti credinciosi pana la moarte, si va va da voua Dumnezeu cununa vietii!

Iar Sfantul Proroc Isaia a spus astfel de cuvinte: Cutremurati-va, cei nepasatori, infricosati-va, cei fara grija, aruncati hainele si dezbracati-va, incingeti mijoacele!

Cutremurati-va, cei nepasatori, aveti in minte intotdeauna frica mortii, ceasul mortii, nu uitati niciodata de dansul! Dar, ca sa ne amintim mereu aceasta, ca sa putem merge pe calea lui Hristos, ca sa nu ne fie infricosator ceasul mortii, ne trebuie noua, celor slabi, ajutorul atotputernic al lui Dumnezeu. Fara de el, nu ne vom izbavi de ispitele satanei si de aceea trebuie sa cerem neincetat ajutorul harului lui Dumnezeu. Doamne, miluieste-ne pe noi, pacatosii, Doamne, ajuta-ne!

Trebuie sa Il rugam la fel cum L-a rugat femeia cananeeanca, despre care s-a amintit in pericopa evanghelica de astazi. Mergea Domnul Iisus Hristos pe cale cu ucenicii Sai. Si iata ca o femeie siro-feniciana – pagana -, vazandu-L, a inceput sa-L roage: Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea e rau chinuita de demon. Iar Domnul nu-i dadea nicio atentie si mergea mai departe in tacere. Femeia a continuat sa-I ceara ajutorul cu credinta, insa El tacea. In cele din urma, ucenici I-au spus: Doamne, elibereaz-o, ca striga in urma noastra! Domnul a raspuns: Nu sunt trimis decat la oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar femeia a continuat sa-L roage. Ce i-a zis atunci Domnul? Nu este bine sa iei painea copiilor si sa o arunci cainilor. Si a auzit atunci un raspuns uimitor, plin de smerenie si de blandete: Da, Doamne! Dar si cainii mananca din faramiturile ce cad de la masa stapanilor lor – da-mi, Doamne, o faramitura din mila Ta! Atunci Domnul, oprindu-Se, a zis: O, femeie! Mare este credinta ta; fie tie precum voiesti! Si s-a tamaduit fiica ei din ceasul acela (Matei 15,22-28).

Multi dintre noi traiesc asa cum nu s-ar cuveni crestinilor. Multi dintre noi sunt impovarati de pacate, multi au uitat cuvintele lui Dumnezeu: Boldul mortii este pacatul. Moartea il impunge dureros pe cel care este in intregime cufundat in pacate.

Dar daca este asa, daca suntem slabi, daca hainele noastre sunt negre din pricina pacatelor noastre, nu suntem si noi asemenea cainilor? Nu s-ar cuveni sa strigam catre Dumnezeu, asa cum a strigat femeia cananeeanca: “Doamne, da!, sunt asemenea unui caine, dar miluieste-ma!”?

Sa fie dar mijlocurile voastre incinse si felinarele aprinse! Amin.

4 februarie 1945

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

 

Sursa: http://boddyca.wordpress.com