Slujba Parastasului pentru Arhiepiscopul Epifanie al Buzăului şi Vrancei

Slujba Parastasului pentru Arhiepiscopul Epifanie al Buzăului şi Vrancei

*

Arhiepiscopul Epifanie al Buzăului şi Vrancei a fost pomenit astăzi, 16 februarie 2013, în catedrala Arhiepiscopală Înălţarea Domnului din Buzău. 

Slujba Parastasului a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Din soborul slujitor au mai făcut parte Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, dar şi numeroşi preoţi şi diaconi. 

În cuvântul său de învăţătură, Patriarhul României a evidenţiat faptul că Înaltpreasfinţitul Părinte Epifanie a fost un model de lucrare responsabilă şi roditoare, arătând că a trecut la Domnul jertfelnic, după ce de dimineaţă a săvârşit Sfânta Jertfă a Euharisitiei, după masă în drum spre mănăstiri a trecut la Domnul în stare de misionar, de păstor jertfelnic, foarte conştient şi conştiincios în privinţa slujirii de arhipăstor al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Model de lucrare responsabilă şi roditoare

„Arhipăstorul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a fost un model de lucrare responsabilă şi roditoare; a găsit 3 mănăstiri şi a lăsat peste 30 de mănăstiri, a construit peste 250 de biserici, a reparat altele şi a încurajat toate aceste lucrări. Deşi în unele sate populaţia este îmbătrânită şi rărită din cauza depopulării, totuşi grija păstorului a fost egală atât pentru parohiile mari şi mai dense cât şi pentru parohiile mai mici şi mai modeste. Această iubire părintească pentru toate unităţile de cult din Arhiepiscopie arată o responsabilitate totală şi o hărnicie deosebită. Hărnicia aceasta este semnul lucrării Duhului Sfânt în om, Duhul Sfânt nu stă în omul viclean şi leneş, de aceea Mântuitorul i-a spus celui care a îngropat talantul Slugă vicelană şi lenesă. Ei bine, dacă un slujitor al Domnului este harnic şi cinstit se poate aştepta să intre în Bucuria Domnului potrivit făgăduinţei Domnului care a spus Bine slugă bună, peste puţine daruri ai fost pusă, peste multe te voi pune, intră în Bucuria Domnului tău. Noi considerăm că ÎPS Epifanie se află în BucuriaDomnului, a Arhipăstorului Veşnic, a Marelui Preot Veşnic, a Arhiereului Hristos care a încredinţat oamenilor chemaţi la slujirea arhierească şi preoţească să înmulţească talanţii daţi lor prin naşterea după trup şi prin naşterea după Duh, sau prin Botez, a spus Preafericirea Sa.

Înaltpreasfinţitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a trecut la Domnul în după-amiaza zilei de 7 ianuarie 2013.  A fost înmormântat joi, 10 ianuarie 2013, în Catedrala Arhiepiscopală din Buzău.

Înaltpreasfinţitul Părinte Epifanie Norocel s-a născut pe 14 decembrie 1932 la Mălini, judeţul Suceava. În anul 1961 devine licenţiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia. De asemenea, a urmat studii de teologie la Bucureşti şi Moscova. Între anii 1965-1971 este profesor şi director la Seminarul Teologic Mănăstirea Neamţ, iar între 1971-1975 este stareţul Mănăstirii Neamţ. La 9 noiembrie 1975 este hirotonit ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. Pe 4 iulie 1982 este numit Episcop al Buzăului, iar la 8 noiembrie 2009 este înălţat la rangul de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei.