SPIROS SPIRIDON LA MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU

spiridon

Spiros Spiridon la Mitropolitul de Pireu

 

Sâmbătă, 21 aprilie 2012

 

Cu Mitropolitul de Pireu şi Faliros, kyr Serafim, s-a întâlnit joi, 19 aprilie, Spiros Spiridon, candidat pentru deputat la secţia  I Pireu şi Insule. Într-o declaraţie de după întâlnire, în centrul căreia au fost problemele regiunii şi activitatea socială a Bisericii, dl Spiridon a precizat:

Încep drumul spre alegeri, după anunţarea  oficială a buletinelor de vot ale Noii Democraţii, cu o vizită la Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Pireu şi Faliros, k.k. Serafim, ca o dovadă minimă de respect, dar şi de recunoaştere a marii activităţi duhovniceşti şi sociale pe care o îndeplineşte Biserica.

Am discutat problemele care îi preocupă pe cetăţenii din regiunea noastră, pe care Înaltpreasfinţitul le cunoaşte foarte bine şi cu această ocazie l-am informat că suma de cheltuieli ce îmi revine pentru organizarea adunărilor pre-electorale obişnuite altădată o voi oferi simbolic fondului caritabil al Sfintei Mitropolii de Pireu.

Biserica joacă un rol principal în încercarea de ajutorare a celor fără adăpost, a celor săraci şi, în general, a concetăţenilor noştri care suferă din cauza crizei, cu o serie de acţiuni, precum programul panelen „Toţi Împreună Putem” şi miile de porţii de hrană ce se distribuie zilnic celor în nevoie.

În această încercare putem contribui toţi, fiecare după posibilităţile sale, dar întotdeauna cu aceeaşi iubire faţă de aproapele, a spus dl Spiridon.

traducere https://acvila30.ro, sursa romfea.gr