Arhive etichete: Maica Siluana

Mica mea descoperire: nu Dumnezeu pedepseşte!

Mica mea descoperire: nu Dumnezeu pedepseşte!

*

Sărut mâna! Vă scriu despre mica mea descoperire şi vă rog să îmi spuneţi ce părere aveţi…
Mă tot plimbam eu prin orbecăiala minţii şi Il întrebam pe Domnul despre legătura dintre păcatul omului şi pedeaspa manifestată prin boli, morţi năprasnice etc. Nu reuşeam să înţeleg ceva: dacă Dumnezeu este IUBIRE, atunci cum se poate ca iubirea să pedepsească? Nu, ceva nu se potrivea. Cu toate că ştiam deja din cărţi că Dumnezeu nu pedepseşte, totuşi aceste informaţii nu rezonau în mine. Când auzeam de câte vreun caz de boală sau vreun copil mort într-un accident sau orice nedreptate imediat apărea şi verdictul: „o, sigur Dumnezeu i-a pedepsit pe părinţi… vrea să le dea o lecţie” şi aşa mai departe. Continuă să citești →

Maica Siluana: Să folosim suferinţa ca moment de încredinţare în mâinile Lui Dumnezeu

Să folosim suferinţa ca moment de încredinţare în mâinile Lui Dumnezeu

Maica Siluana Vlad

Orice om care alege să nu fie cu Dumnezeu, va fi cu frica în sân, adică în inimă. Frica îl va arunca în fel de fel de strategii de ieşire! Se va ascunde, va minţi, va face performanţe ca să obţină ce doreşte, va manipula, va invidia, va urî, se va mânia (adică se va lăsa „apucat de nervi!”) şi va fi nefericit, dar va avea satisfacţia de a fi victimă şi de a da vina, de a acuza, de a se revolta pe alţii, pe sine, pe Dumnezeu!

Uşurarea vine de la Cel ce spune: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi, că Eu vă voi odihni pe voi!”. El ne cere să luăm povara Lui că este uşoară, şi nu povara fricii care ne ucide! Povara Lui, e crucea.

Crucea, pe care eşti chemat s-o iei dacă vrei să-L urmezi ca să intri în Bucuria Lui acum, aici şi în veci, cuprinde şi acceptarea şi binecuvântarea realităţii dureroase. Acceptarea realităţii şi binecuvântarea celor părtaşi la ea, şi nu acceptarea şi binecuvântarea suferinţei ca stil de viaţă.

În momentul în care acceptăm şi binecuvântăm o realitate, Însuşi Dumnezeu, Izvorul binecuvântării şi Autorul Poruncii, intră în acea realitate şi o preface în altceva, în loc de întâlnire cu El, în uşă de intrare în Bucuria Lui! Suferinţa nu mai e decât momentul de încredinţare în mâinile Lui iubitoare, dar străpunse de cuiele răstignirii.

Frica însă ne face să fugim de cruce şi să ne imaginăm că acceptarea ei ar însemna suferinţă multă şi permanentă. Asta e lucrarea tatălui minciunii!

Dumnezeu este în noi, cu noi, dar nu acolo unde-L așteptăm noi ca să ne dea peste mână când alegem să facem ce ne face rău, deși ne place, și nici nu ne pândește ca să ne pedepsească sau să ne condamne pentru alegerea noastră. Continuă să citești →

MAICA SILUANA DESPRE EDUCAŢIA COPILULUI

Maica Siluana despre educaţia copilului

Mama se dă pe sine ca hrană pentru menţinerea în viaţă şi creştere. Mai întâi, în pântece, îşi dă propriul sânge ca hrană; apoi, după naştere, oferă laptele produs în sânul vieţii sale. Iar după înţărcare, îşi da ca hrana zilele sale. Numai o mamă poate să spună despre copilul său că „i-a mâncat zilele”.

Are Biserica o părere despre relaţia dintre mamă şi copil, despre bătaie şi despre educaţia copilului? Am întrebat-o pe Maica Siluana, Stareţa Mănăstirii Sfântul Siluan Athonitul din Iaşi.

Iar a treia, dar nu ultima, cred că este responsabilitatea,  capacitatea de a-şi asuma consecinţele oricărui gest, cuvânt sau gând. Nu mă refer la responsabilitatea ca „socoteală” pe care va trebui să o dau pentru fiecare alegere. Ci ca asumare, în vederea continuării vieţii în plinătatea sensului pe care i-l dăm, liber şi conştient. Astfel, nici un eveniment exterior n-o va putea împiedica să fie o mamă bună, atât omeneşte, cât şi duhovniceşte.

2. Cum vede Biserica relaţia dintre mamă şi copil? Cât de importantă este comunicarea dintre copil şi părinte?

În Biserică, relaţia dintre mamă şi copil este o relaţie de iubire cu iubirea lui Hristos în Duhul Sfânt. Acesta este o realitate ontologică şi nu circumstanţială. Trăirea şi împlinirea ei în viaţa concretă a fiecărei persoane sunt mai aproape sau mai departe de desăvârşire, în funcţie de putinţa şi bunăvoinţa fiecăruia. pentru că şi mama dă, efectiv, din viaţa sa, copilului. Ea se dă pe sine ca hrană pentru menţinerea în viaţă şi creştere. Mai întâi, în pântece, îşi dă propriul sânge ca hrană; apoi, după naştere, oferă laptele produs în sânul vieţii sale. Iar după înţărcare, îşi da ca hrana zilele sale. Numai o mamă poate să spună despre copilul său că „i-a mâncat zilele”. Un tata se plânge de obicei că i se „mănâncă banii”! Continuă să citești →

„UIMIRI, ROSTIRI, PECETLUIRI“ ale maicii Siluana Vlad

„Uimiri, rostiri, pecetluiri“ ale maicii Siluana Vlad

Magdalena Ciubotaru
 

La Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a apărut cartea Uimiri, rostiri, pecetluiri, autor monahia Siluana Vlad. Antologia de o sută de texte este realizată de Elena Cristina Sturzu. Această lucrare reuneşte învăţăturile de credinţă rostite de maica Siluana Vlad cu diverse ocazii în activitatea pe care o desfăşoară în cadrul Centrului de Consiliere şi Formare „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“.

 

 Nu este o lucrare psihologică, ci o lucrare duhovnicească, o lucrare a omului cu Duhul Sfânt, o rugăciune permanentă din inimă curată pe care o zideşte Dumnezeu în noi. Nu este nici o lucrare „harismatică“, pentru că tot ce ne oferă este o cunoaştere a învăţăturii ortodoxe despre om şi o chemare la rugăciune permanentă, la spovedanie şi o lucrare a poruncilor, dintre care cea mai mare este cea a iubirii de vrăjmaşi.

Reacţionând la rău cu rău, nu reuşim decât să înmulţim răul pe pământ. Putem ieşi din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea şi ştiinţa Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni şi noi, dar şi fără a tolera răul. Adică, e nevoie să spunem că e rău, că ne doare, că noi gândim altfel, dar fără să ne certăm, sau să ridicăm tonul. Doar să ne rugăm în gând şi să binecuvântăm sufletul rănit de rău şi să cerem de la Domnul milă pentru răul care ne răneşte pe noi. Vom învăţa un fel de a fi care ne va ajuta să descoperim că în lume nu e numai răul, ci şi multă frumuseţe şi bunătate şi, astfel, vom deveni lucrători ai Binelui Care vine de Sus. Continuă să citești →

Maica Siluana vă răspunde: DUMNEZEU NU PEDEPSEŞTE AŞA CUM AM FACE-O NOI DACĂ AM FI ÎN LOCUL LUI

Maica Siluana vă răspunde:

DUMNEZEU NU PEDEPSEŞTE AŞA CUM AM FACE-O NOI DACĂ AM FI ÎN LOCUL LUI

 

Dacă omul are în sufletul său „binele“, de ce să se teamă de Dumnezeu? Să se teamă de Dumnezeu cel care păcătuieşte cu intenţie, cel care greşeşte ştiind că greşeşte şi nu se poate abţine la ispita diavolului. Mie nu mi-e frică de Dumnezeu. Mi-e frică de oameni, dintre care unii îţi bagă în inimă cuţitul de trei ori cât ai zice peşte. Dumnezeu este Bun şi Mare. Te apără şi El cât poate. Nu te poate însă apăra de trimişii diavolului pe pământ, care te înjunghie fără nici o remuşcare. Dacă pe ei nu-i pedepseşte de 2.000 de ani, de ce m-ar pedepsi pe mine Dumnezeu? Cu diavolul risc să am probleme, diavolul coborât printre noi. Chiar Pitagora ne-a spus acum 2.500 de ani: „Nu te teme de zei, teme-te de oameni“. Şi bine a zis.

***

Omule drag,

Mult adevăr este în ceea ce spui, dar încă şi multă confuzie şi neştiinţă.

În primul rând, este adevărat că tu şi toţi cei care au „binele“ în suflet nu aveţi de ce să vă temeţi de Dumnezeu ca de oamenii care-ţi „bagă în inimă cuţitul de trei ori cât ai zice peşte“. Frica de Dumnezeu înseamnă cu totul şi cu totul altceva. Ea este începutul înţelepciunii şi aceasta se dobândeşte ca dar de la Dumnezeu dacă o cerem şi facem cele de cuviinţă ca s-o păstrăm şi s-o cultivăm. Continuă să citești →