Virtutea de a ierta este condiția principală pentru mântuire

7 septembrie 2024 13:57

Imagine: valueaddconversations.comImagine: valueaddconversations.com

Predica din Duminica unsprezecea după Rusalii.

Când îți îndrepți privirea către lume și vezi triumful nebuniei, răului, răutății, minciunii, cruzimii și ipocriziei, îți vine gândul: „Hai, vino, Doamne”. Vino, Doamne, și arde toată această urâciune, că nu mai am puterea să mă uit la acest teatru al absurdului mondial, care devine din ce în ce mai nebun. Este încurajator și ne împiedică să înnebunim când înțelegem că acest triumf al iadului pe pământ nu va dura pentru totdeauna și, poate, nu pentru mult timp.

Dar dorința pentru cea de-a doua venire rapidă a lui Hristos în lume rămâne actuală până când revii în tine și începi să înțelegi că propriul tău suflet poate arde împreună cu gunoiul acestei lumi. În interiorul tău, ești plin de fragmente din acel răul pe care îl urăști atât de mult. Și întrebi: „Doamne, nu, nu acum, dă-mi mai mult timp să mă pocăiesc, să mă curăț pe cât este posibil. Dă-mi timp să pun lucrurile în ordine în sufletul meu”. Acest dualism cu abordări diferite față de sine și față de ceilalți există în sufletul fiecăruia dintre noi.

Cerem dreptate pentru toată lumea și milă pentru noi înșine.

Pilda „Despre datornicul cel nemilostiv”, citită în săptămâna unsprezecea după Rusalii, ne vorbește despre acest lucru direct și la modul figurat. Este corect să ceri bani de la cei care îți sunt datori. E bine să îți fie iertate datoriile. Ni se oferă două modele de comportament de la Dumnezeu. Dacă vrei să-ți fie bine – nu mai fi corect. Dacă vrei să fii corect, să știi că îți va fi foarte neplăcut pentru tine. ” Cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:2), iar ei vor adăuga mai mult deasupra și o vor scutura…

Se dovedește că aceste cerințe sunt simple, de înțeles și, cel mai important, profitabile. Iertându-i pe ceilalți, acoperim ceea ce datorăm. Mai mult, facem acest lucru cu un procent uriaș de dobândă. Îi datorez lui Dumnezeu un miliard, dar iertându-l pe aproapele cu zece grivne, îmi plătesc datoria față de Dumnezeu. Iartă, nu judeca și nu vei fi judecat și vei fi iertat. Dumnezeu nu aruncă cuvintele în vânt. Și porunca în condiții atât de favorabile ar trebui să pară ușor de îndeplinit. Dar problema este că nu funcționează…

Înțelegi totul, știi totul, ești de acord cu tot ce este scris în această pildă, dar de îndată ce trebuie să iei o decizie corectă, judecata noastră internă emite decizia sa: „Să cerem după dreptate”. Și dacă nu obținem ce dorim, ne indignăm, începem să condamnăm, ne plângem și așa mai departe. Căci dacă ni se face nedreptate, cum să tacem.

O decizie cu folos pentru sine, „de a ierta pe toți și totul, ca să mă ierte și pe mine Dumnezeu”, nu va funcționa niciodată tocmai pentru că este luată de dragul unui folos pentru sine.

Și dacă facem aceasta de dragul profitului, atunci fapta noastră este un fals și nu are forță executorie. Putem ierta copiilor noștri totul, mai ales dacă se pocăiesc și ne cer iertare. Este ușor dintr-un singur motiv – îi iubim. Dar dacă aceștia nu sunt copiii noștri, ci ai altcuiva (și toți datornicii noștri sunt așa), atunci nu mai este un fapt că îi vom putea ierta. Și din nou, dintr-un motiv foarte simplu și de înțeles – sunt străini și nu ne plac.

Pentru a ierta în mod altruist, fără nicio condiție prealabilă, trebuie să înveți să iubești. Și acest lucru este mult mai complex decât a ierta pur și simplu. Dacă omul iubește, atunci încearcă să înțeleagă și, după ce a înțeles, poate ierta. Câte motive găsim pentru a ne justifica păcatele? Toate aceste motive le extragem din uriașa valiză a egoismului. Ne iubim pe noi înșine, ceea ce înseamnă că există sute de variante pentru a răspunde la întrebarea de ce „am făcut”, „am spus”, „am acționat” într-un fel sau altul. Dacă am învăța să-i iubim pe ceilalți, am găsi aceleași răspunsuri justificative, dar în raport cu cei care „au făcut”, „au spus”, „au acționat” nedrept față de noi.

Unul dintre asceții contemporani athoniți a spus următoarele cuvinte: „Este corect pentru noi în această viață să suportăm nedreptatea”.

Cuviosul Efrem Sirul a ajuns în închisoare pentru că a furat niște oi pe care nu le-a furat. Dar Dumnezeu i-a descoperit că în pofida deciziei nedreapte de a-l aresta, a îndurat această închisoare pentru că era vinovat de altceva, fapt pentru care nu a fost pedepsit în acel moment. Dacă ne adâncim în noi înșine, vom înțelege că pentru tot ce este ascuns, secret, nemanifestat, fie chiar și mărturisit la spovedanie, dar nu am suferit penitența suferinței, trebuie să suportăm nedreptatea și să iertăm pe alții pentru tot răul pe care ni-l provoacă. Pentru că, de fapt, asta nu este rău – este o pedeapsă administrativă în loc de una penală. Pentru a nu fi pedepsiți la Judecata de Apoi, putem aici, după ce am suferit greutăți relativ minore, să dobândim iertarea și miluirea.

Sfântul Varvar al Lucaniei, care a fost mai înainte tâlhar, după pocăință s-a întors la Dumnezeu, a suferit nevoințe imense și a săvârșit fapte mari. Dar cu toate acestea, chiar și așa, a trebuit să moară de o moarte violentă pentru a primi iertarea de la Dumnezeu. Și există multe astfel de exemple în literatura hagiografică. De aceea, să nu fim descurajați și slăbiți de dureri, ci pentru fiecare nedreptate pe care o înduram, îi vom mulțumi lui Dumnezeu, căci în ea se conțin îndurări uriașe și speranță bună pentru noi. Iertând datoriile altora, ne vom ierta de fapt pe ale noastre.

Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că la Judecata de Apoi, Dumnezeu nu va căuta cum să-i condamne, ci dimpotrivă, cum să-i îndreptățească pe oameni. Și înainte de Judecata de Apoi, Dumnezeu ne-a încredințat această sarcină nouă. Dacă vrem să-L vedem pe Dumnezeu ca un avocat la tribunal, și nu ca pe un procuror, atunci trebuie să stăpânim noi înșine practicarea dreptului în timp ce suntem în trup.

Și trebuie să facem o altă concluzie importantă din citirea pildei „Despre datornicul nemilostiv”. Iertarea lui Dumnezeu a păcatelor noastre mărturisite nu este dată necondiționat. Stăpânul i-a iertat datornicului său toate datoriile, dar de îndată ce a început să colecteze datorii de la prietenul său, și-a schimbat decizia. Da, suntem iertați de Dumnezeu, dar în măsura în care îi iertăm pe alții. Această condiție este atât de importantă încât Mântuitorul a considerat că este necesar să se asigure că știm de ea în fiecare zi: „Si ne iartă nouă greșalele noastre precum și noi iertăm greșitilor noștri”.

Sursa: https://spzh.live/ro/chelovek-i-cerkovy/81971-umet-proshchat-hlovnoe-uslovie-spasenija?fbclid=IwY2xjawFiJ41leHRuA2FlbQIxMQABHTpXKrV-BFYg3ngXoWkcb1_ufs1_m6YmH50IvCKfDC4cunsqnhq_rY7hMg_aem_oQcP8lYPOA1JTfJLPjipJQ