La 4 octombrie 2013 Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Chiril, care a sosit la Biserica Ortodoxă Sârbă pentru participarea la solemnităţile cu ocazia aniversării a 1700 de ani de la Edictul de la Milano, a vizitat metocul Bisericii Ortodoxe Ruse în Belgrad.

Împreună cu Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril au sosit la biserică: mitropolitul de Volokolamsk Ilarion, preşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericești al Patriarhiei Moscovei; episcopul de Solnecinogorsk Serghii, şeful Secretariatului administrativ al Patriarhiei Moscovei; protoiereul Nicolae Balaşov, vicepreşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei; secretarul DREB pentru relaţii interortodoxe protoiereul Igor Iakimciuk.

La biserica în cinstea Sfintei Treimi Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a oficiat un Te Deum.

În biserică s-au rugat şefii reprezentanţilor diplomatice în Republica Serbia: ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Serbia A.V. Cepurin, ambasadorul Ucrainei V.Iu. Nedopas, ambasadorul Belarusiei V.N. Ciuşev.

Adresându-se către Sanctitatea Sa Stăpânul, parohul metocului protoiereul Vitalii Tarasiev a spus: „Sunt plin de o bucurie duhovnicească, pentru că am înalta onoare să salut Sanctitatea Voastră în biserica „Sfinta Treime” a metocului Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse în Belgrad. Biserica „Sfânta Treime” a fost construită de mâinile bejenarilor ruşi, care au nimerit pe sfântul pământ sârb după evenimentele tragice întâmplate în Patria noastră în anii 1917-1918”.

Menţionând că pe parcursul ultimilor ani în biserică au trudit, s-au rugat şi au dus ascultarea atât clerici de etnie rusă, cât şi de etnie sârbă, el a amintit:„Cuviosul Iustin (Popovici) a petrecut aici mult timp şi a săvârşit nevoinţa sa de monah. Duhovnicul său era unul din stareţii metocului Patriarhului, adormit întru fericire protoiereul Vitalii Tarasiev”.

„În perioada de după război, prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse şi cu acordul Patriarhiei Sârbe, biserica „Sfânta Treme” a obţinut statutul de metoc al Patriarhului Bisericii Ortodoxe la Belgrad”, a continuat parohul bisericii. „În vremurile grele ale regimului comunist în biserică se săvârşea zilnic Dumnezeiasca liturghie şi această tradiţie noi o păstrăm până în ziua de azi. Unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse din sec. al XX-lea, pururea fericitul întru pomenire mitropolitul Nicodim (Rotov) a manifestat o atitudine plină de căldură faţă de biserica noastră: graţie aportului său personal şi binecuvântării sale, în anul 1973 pentru prima dată am sărbătorit, într-o perioadă dificilă, primul pom de Crăciun pentru copii. Preafericiţii Patriarhi Alexii I şi Pimen, iar ulterior precursorul Dumneavoastră Preafericitul Patriarh Alexii II, în mod special au avut grijă de biserica metocului”.

Trecând la istoria recentă a acestui pământ, dumnealui a subliniat: „În anul 1999, când Serbia şi poporul ortodox sârb au fost cuprinşi de nenorocire, noi am fost alături de sârbi. Împreună cu ei noi am rezistat la bombardamentul Iugoslaviei. Dumneavoastră, Sanctitatea Voastră, fiind preşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, aţi acordat o enormă atenţie, dragoste şi muncă faptului, ca după bombardare biserica să fie restaurată. Şi cu ajutorul lui Dumnezeu, prin mâinile Dumneavoastră metocul Patriarhului a fost sfinţit în anul 2007. Atunci, după terminarea Dumnezeieştii liturghii Sanctitatea Voastră a spus că această zi a marii sfinţiri a bisericii „Sfânta Treime” este un nou început al istoriei acestei biserici. Şi cu adevărat, viaţa noastră duhovnicească, datorită rugăciunilor Dumneavoastră, îndrumării duhovniceşti şi tutelării Dumneavoastră duhovniceşti a devenit mult mai bogată.

Pentru amintirea în rugăciune despre vizitarea bisericii-metoc„Sfânta Treime”, părintele Vitalii Tarasiev i-a adus în dar Sanctității Sale icoana Maicii Domnului de Vladimir, pictată de meşterii care trudesc la metoc.

În cuvântul său de răspuns Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a spus:

„Cu un sentiment cu totul deosebit am păşit pragul acestei sfinte biserici sfinţite de rugăciuni, o singură atingere de care trezeşte în memorie şi pagini tragice, şi pagini eroice ale vieţii poporului nostru. Ea este martora unei puternice credinţe a oamenilor noştri, care în urma evenimentelor revoluţionare s-au pomenit în străinătate. Majoritatea dintre ei, plecând în afara graniţelor Rusiei de atunci, au mers în frăţeasca ortodoxa Serbie. Aici, la Belgrad, şi în toată Serbia, erau înconjuraţi de atenţie, de un bun sentiment al grijii. Şi oamenii ruşi – în special cei cu studii, cu o minunată calificare, cu deprinderi minunate de muncă – s-au încadrat în viaţa Serbiei, inclusiv contribuind la prosperarea ei culturală şi economică.

Ruşii niciodată nu au fost străini în Serbia, despre aceasta mărturiseşte şi acest fapt că în centrul Belgradului, printr-o învoire specială a monarhului de atunci al Serbiei, a început construcţia bisericii „Sfânta Treime”. Biserica era construită pe mijloacele, pe care le aveau pe atunci oamenii noştri. Ea nu este de proporţii mari, dar aceasta vorbeşte încă odată de faptul că nu frumuseţea exterioară, nu puterea exterioară arată în măsură deplină faţa vieţii creştine şi a nevoinţei creştine – uneori formele cele mai modeste exterioare reflectă în măsură cuvenită eroismul vieţii oamenilor, credinţa lor.

Noi ştim că ospitalitatea, arătată de Serbia refugiaţilor, celor alungaţi din Rusia, a fost fără precedent. Ţările aliate, a căror biruinţă în primul război mondial era determinată de eroismul jertfelnic al poporului nostru, nu întotdeauna erau gata să accepte cu inimă deschisă pe bejenari, aşa cum a făcut-o Serbia. Prin aceste cuvinte noi nu judecăm pe nimeni, dar vrem să subliniem recunoştinţa noastră deosebită faţă de poporul sârb. Şi acei care s-au pomenit aici, care au trudit întru binele Serbiei, la fel ca şi în Patrie au trudit pentru binele propriei ţări, aducând o contribuţie deosebită la dezvoltarea culturii, învăţământului, ştiinţei, arhitecturii, ingineriei şi în alte multe domenii ale cunoştinţelor şi ale muncii umane.

Îmi aduc aminte cum, însoţindu-l pe Preafericitul Patriarh Pimen în timpul primei vizite a sale la Biserica Sârbă, după întronare, eu pentru prima dată am intrat în această biserică. Îmi amintesc de acele sentimente, îmi amintesc cum gândul meu s-a adresat către paginile dificile ale istoriei. Însă în acele vremuri, din cauza circumstanţelor politice (atât la noi în Patrie, cât şi aici) nu se putea vorbi despre aceste pagini eroice ale istoriei noastre. Pe când azi, privind la trecut, noi cu mulţumire lui Dumnezeu mărturisim despre nevoinţa duhovnicească şi de muncă a compatrioţilor noştri, care au trăit aici, pe pământul ospitalier al Serbiei şi au păstrat credinţa ortodoxă, care nu se divizau în ruşi, belaruşi, ucraineni, care se percepeau pe sine copii ai unicei Bisericii Ortodoxe Ruse şi aici, în această casă a lui Dumnezeu, se uneau în faţa sfântului potir, menţinându-se în grelele situaţii din viaţă.

Îmi aduc aminte de prima mea vizită în această biserică după bombardamentele tragice din Iugoislavia. Părintele Vitalii mi-a comunicat atunci că biserica a avut de suferit şi necesită o reparaţie capitală, de fapt o reconstrucţie. Când au fost deschise uşile bisericii şi eu am intrat şi am văzut pustietatea şi dezastrul, care au fost urmarea bombardamentului barbar din centrul Belgradului, mi s-a strâns inima. Cu mila lui Dumnezeu, cu ajutorul oamenilor care erau gata atunci să susţină Biserica Rusă în dorinţa ei de a restabili metocul ei în Belgorod, această faptă bună s-a realizat.

Aflându-mă printre voi, dragii mei, succesorii celor, care au început să făurească biserica rusă – metocul Patriarhului în Belgrad, aş vrea cu o dragoste deosebită să pomenesc parohii ei, pe care i-am cunoscut personal: părintele Vitalii Tarasiev, părintele Vasilii Tarasiev – şi să le mărturisesc mulţumirea pentru trudele jertfelnice, pentru dragostea faţă de Patrie, credinţa puternică, capacitatea să unească nu doar comunitatea celor alungaţi din Rusia, dar şi pe sârbi, care vizitau această biserică. Şi mulţi dintre ei au obţinut în această biserică putere duhovnicească.

Aţi pomenit, părinte Vitalii, pe părintele Iustin Popovici, actualmente canonizat, iar în acea vreme, despre care vorbesc – deja un teolog celebru, un păstor minunat al Bisericii Sârbe; el, cu adevărat, a fost legat strâns de această biserică rusă.

În amintirea despre aflarea mea aici aş vrea să vă aduc în dar icoana Maicii Domnului de la Tihvin cu o plăcuţă memorabilă despre faptul că această icoană este darul Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii. Apropiindu-vă de această icoană şi rugându-vă în faţa ei, pomeniţi pământul nostru, Biserica noastră şi pe Patriarhul vostru.

Fie ca Domnul să vă păzească pe fiecare dintre voi de la situaţii rele din viaţă, să vă întărească în credinţă, să vă dăruiască pace sufletească, sănătate şi bucurie în inimă. Deoarece bucuria în inimă este reflectarea harului lui Dumnezeu – nu veselia rapid trecătoare, de la care omul oboseşte, dar bucuria interioară liniştită, care este reflectarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Noi ştim: aflându-ne cândva în situaţii grele de viaţă, oamenii nu pierdeau această bucurie anume pentru faptul, că împreună cu ei era Domnul. Fie ca Stăpâna Cerului să vă acopere pe voi pe toţi cu Acoperământul Său, fie ca sfinţii pământurilor Rus şi Sârb să ridice rugăciuni pentru voi în faţa Domnului”.

Fiecare dintre cei prezenţi în biserică a primit ca amintire despre vizita Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse la biserica dată iconiţe ale Mântuitorului Nefăcut de Mână Omenească.

***

Metocul Bisericii Ortodoxe Ruse în Belgrad este biserica „Sfânta Treime”, construită în anul 1924 după proiectul arhitectului rus Valerii Staşevski de către emigranţii ruşi cu permisiunea Guvernului Regatului sârbilor, horvaţilor şi slovenilor şi cu binecuvântarea Patriarhului Serbiei Dimitrii.

În anul 1946 biserica a căpătat statut de metoc al Bisericii Ortodoxe Ruse în Belgrad şi s-a aflat în componenţa blagociniei stavropighiale a parohiilor ortodoxe de pe teritoriul Iugoslaviei. În anul 1954, prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse blagocinia a fost desfiinţată şi toate bisericile încorporate în ea, cu excepţia bisericii „Sfânta Treime” din Belgrad şi a capelei ce îi aparţinea în cinstea Icoanei Maicii Domnului de Iveria de la cimitirul rusesc, au fost transmise în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Sârbe. 

În anul 1957 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Alexii I a vizitat metocul şi a săvârşit acolo Dumnezeiasca liturghie.

Biserica „Sfânta Treime” a avut de suferit în urma bombardamentelor NATO în anul 1999. Către anul 2007 ea a fost reparată în mod capital, apoi biserica a fost sfinţită de preşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericeşti, mitropolitul de Smolensk şi Kaliningrad Chiril (actualmente Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii).

Din anul 1950 parohul metocului „Sfânta Treime” era o personalitate marcantă a emigraţiei ruse, protoiereul Vitalii Tarasiev, succesorul slujirii căruia după decesul său în anul 1974 a devenit feciorul lui, Vasilii Tarasiev. Din anul 1998 parohul metocului este protoiereul Vitalii Tarasiev – nepotul primului paroh al bisericii.

În biserică, până la momentul dat, s-a păstrat iconostasul, creat de cneazul M.S. Puteatin. În el se află cavoul generalul P.N. Vranghel. Pe teritoriul metocului funcţionează o expoziţie, dedicată istoriei emigraţiei ruse în Iugoslavia.

De biserica „Sfânta Treime” aparţine Necropola rusă din Cimitirul nou al Belgradului: capela în cinstea icoanei Maicii Domnului de Iveria şi patru terenuri de înmormântare.

Serviciul de comunicare DREB/Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii