Vladimir Putin: „Rusia – de partea Bisericilor Ortodoxe”

poutin1

 

Vladimir Putin:  „Rusia – de partea Bisericilor Ortodoxe”

 

 Joi, 25 iulie 2013

 Autor: Emilios Polyghenis

 

Cu Preşedintele Federaţiei Ruse, dl. Vladimir Putin, s-au întâlnit cu puţin timp înainte Întâistătătorii şi Reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe locale.

Întâlnirea istorică a avut loc într-o sală specială din Kremlin cu ocazia aniversării a 1025 de ani de la botezarea ruşilor.

Vladimir Putin, urându-le „bun venit” Întâistătătorilor şi Reprezentanţilor Bisericilor, a spus printre altele: „Sunt foarte bucuros să vă urez „bun venit” astăzi în Kremlin. O asemenea întâlnire are loc pentru prima data în istoria Rusiei”.

„În aceste zile, Biserica Rusă şi întreaga lume ortodoxă sărbătoreşte aniversarea a 1025 de ani de la botezarea ruşilor, de aceea permiteţi-mi să vă felicit pentru participarea dumneavoastră la solemnităţi”, a adăugat dl. Putin.

Preşedintele Rusiei, a spus în alt punct că „bazele morale ale Credinţei Ortodoxe au format într-un mare grad caracterul etnic al popoarelor Rusiei”.

„Un astfel de eveniment, precum această aniversare a 1025 de ani de la botezarea ruşilor constituie un semn al unităţii spirituale a popoarelor din Rusia, Ucraina şi Belarus”, a adăugat în mod semnificativ dl. Putin.

De asemenea puternicul bărbat al Rusiei a spus: „Cu durere observ că în multe regiuni ale lumii, mai ales în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord, se înmulţesc  conflictele religioase şi sunt violate drepturile creştinilor, inclusiv ale ortodocşilor”.

În sfârşit, Preşedintele Putin a urat tuturor sănătate şi putere în slujirea dezinteresată a idealurilor Credinţei Ortodoxe şi a subliniat că Rusia va fi întotdeauna de partea Bisericilor Ortodoxe locale.

Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Copyright


Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

kremlino1

kremlino2

kremlino3

kremlino4

kremlino5