10 ianuarie: CUVIOSUL ANTIPA DE LA CALAPODEŞTI (Viaţa, Slujba, Acatistul)

CUVIOSUL PĂRINTE, DE DUMNEZEU PURTĂTORUL,

ANTIPA DE LA CALAPODEŞTI

FLORILEGIU BIZANTIN ÎN CINSTEA CUVIOSULUI ANTIPA DE LA CALAPODEŞTI

 

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

În Mineiul pe ianuarie, în 10 zile, tipărit la mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, între sfinţii care se pomenesc atunci se află trecut şi Cuviosul Ieroschimonah Antipa Atonitul, cu viaţa sa pe scurt.

Acest fiu al plaiurilor moldovene, numit din botez Alexandru, a trăit în mai multe centre de evlavie ortodoxă şi a fost peste tot ca o lumină pusă în sfeşnic faţă de cei din jurul său. Cuviosul Antipa s-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, comuna Dealul Morii, judeţul Bacău, dintr-o familie de clerici. La Sfântul Botez a primit numele de Alexandru Luchian. La vremea cuvenită, lipsindu-i darul pentru învăţătură, nu i-a rămas altceva de făcut decât să devină păstor. În singurătatea lui, în jurul turmei, cu timpul i s-a dezlegat însă dorinţa cunoaşterii slovelor şi se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea şi lui darul de a învăţa. Totodată, nevoindu-se cu păstoritul, şi-a dat seama că sufletul lui tânjeşte după cele spirituale şi, în cele din urmă, s-a hotărât să părăsească turma şi să plece la mănăstire ca să se facă monah (1). Ca urmare, la vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a marelui voievod Matei Basarab (2).

Fratele Alexandru s-a obişnuit cu ascultările la care a fost orânduit şi s-a îndulcit cu dumnezeieştile slujbe, cu pravila de începător, cu învăţăturile înţelepte ale duhovnicilor. «A gustat şi a văzut că bun este Domnul» (Ps. 33, 8) şi, cum era cu sufletul curat, «prins a fost de Hristos» (Filip. 3, 12). El a găsit în această mănăstire şi Povăţuirile fostului stareţ Dorotei. În ele viaţa membrilor soborului era reglementată, în ce priveşte rugăciunea comuna, călugării fiind îndrumaţi ca, deîndată ce aud toaca şi clopotul, să vină la biserică, iar după terminarea slujbei religioase să se retragă la chilie în linişte şi reculegere. Pe lângă rugăciune, în privinţa ascultărilor zilnice, vieţuitorii aveau şi preocupări de lucrări gospodăreşti: reparaţii, construcţii, munci agricole, rucodelie în ateliere etc, prin care se acopereau aproape toate cerinţele sfântului locaş şi ale obştei. Toţi erau deprinşi ca mâinile să lucreze, iar mintea să se roage lui Dumnezeu. În această perioadă, monahii cu pregătire cărturărească au alcătuit numeroase manuscrise, au făcut traduceri şi totodată au înfiinţat şi o tipografie, ceea ce a sporit prestigiul mănăstirii.

Dând dovadă de ascultare şi de smerenie, fratele Alexandru s-a familiarizat cu viaţa chinovială şi, râvnitor fiind, voia ceva mai mult, către suişul cel duhovnicesc. Auzise de Sfântul Munte al Atonului, acea republică monahală cu cele douăzeci de mănăstiri, cu zeci de schituri şi sute de chilii, cu colibe şi peşteri. Aici trăiau după tripticul vieţii călugăreşti, în curăţie trupească şi sufletească, în sărăcie de bunăvoie, în ascultare şi neîncetată rugăciune, mii de monahi şi fraţi din toate neamurile ortodoxe: greci, ruşi, bulgari, sârbi, români etc. Ar fi dorit să meargă şi el la acel munte sfânt, cu vârful de marmură, care se ridică biruitor din adâncul valurilor înspumate ale Mării Egee, ca o minune a creaţiei (3).

Având desigur şi o recomandare de la stareţul său, s-a oprit la sihăstria Lacu, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – ca şi la Căldăruşani -, unde trăiau peste 80 de pustnici români. Această sihăstrie se număra atunci printre cele mai vestite din Muntele Athos, pentru asprimea vieţii pe care o trăiau monahii (4). În acest schit, fratele Alexandru a făcut cunoştinţă cu unii duhovnici cu înaltă experienţă spirituală şi s-a iniţiat treptat în lumina Sfintelor Scripturi şi a ascultării pentru Domnul, în cea mai adâncă smerenie. În acelaşi timp în el s-a trezit o dorinţă fierbinte ca să se învrednicească să fie primit în îngerescul chip, pentru a se lega şi mai mult de viaţa monahală.

Văzând dorinţa lui arzătoare, egumenul schitului împreună cu soborul au hotărât ca acest frate vrednic să primească tunderea în cinul monahal, ca unul care şi-a îndeplinit cu râvnă ascultările la care a fost rânduit şi iubeşte viaţa călugărească. Primind tunderea în monahism, de acum înainte el urma să îndeplinească – prin rugăciune, post şi nevoinţe pustniceşti – toate acele făgăduinţe de jertfelnicie pe care le-a depus în faţa sfântului altar. De la părinţii pustnici moldoveni, ca şi de la cei de alt neam din acest schit, Cuviosul Alexandru a deprins neîncetata «Rugăciune a lui Iisus» şi darul lacrimilor, adică plânsul cel după Dumnezeu, după cuvântul Mântuitorului: «Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia» (Matei 5, 4) şi: «Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu» (Matei 5, 8).

După o trăire sihăstrească de aproape 15 ani, la schitul Lacu, râvnitorul monah s-a mutat la mănăstirea Esfigmen, care este printre cele mai vechi din Sfântul Munte (secolul al X-lea) (5). La Esfigmen, cuviosul a stat patru ani în care timp şi-a continuat nevoinţa călugărească şi ascultările din cadrul mănăstirii, servind ca exemplu pentru fraţii şi părinţii de diferite neamuri, care se aflau acolo.

Ajunsese la deplină maturitate fizică şi în el s-a mărit dorinţa către cele înalte, pentru a lua asupra sa sarcina schimnicei, care este treapta cea mai de sus a monahului îmbunătăţit. Obţinând binecuvântarea stareţului mănăstirii, cu mare bucurie el s-a învrednicit şi de aceasta, adică de marele şi îngerescul chip, care este numit şi al doilea botez, cu reînnoirea făgăduinţelor de la călugărie în forma cea mai riguroasă, angajându-se să petreacă toată viaţa în post aspru şi rugăciune neîntreruptă, slujind fraţilor. Potrivit tradiţiei, cu acest prilej i s-a schimbat numele de botez, numindu-se în schimnicie Antipa. La slujbă stareţul i-a spus: «Găteşte-te de acum, nu către odihnă, nu către nepurtare de grijă, nu către desfătări, nu către altceva din cele de pe pământ veselitoare şi îndulcitoare, ci către asprele nevoinţe duhovniceşti, către înfrânarea trupului, către curăţirea sufletului, către sărăcia desăvârşită, către plâns bun, către toate cele întristătoare şi dureroase ale vieţii celei făcătoare de bucurie, după Dumnezeu!».

Tot în timpul cât a stat la Esfigmen, Schimonahul Antipa s-a învrednicit şi de harul hirotoniei, ca ierodiacon, intrând în rânduiala primei trepte a slujitorilor sfântului altar.

După aproape două decenii de la stabilirea sa în Muntele Athos, Cuviosul Antipa devenise cunoscut ca părinte îmbunătăţit, mare sihastru şi iubitor al «Rugăciunii lui Iisus». El însă nu dorea slava şi lauda oamenilor, ci smerenia, învăţătura şi fapta cea bună. De aceea, în anul 1860, luând binecuvântare de la stareţ şi de la fraţi, a părăsit Muntele Athos şi s-a întors în ţară. După informaţia pe care ne-o dă Enciclopedia teologică ortodoxă (citată), «el fusese rechemat din Atena pentru a construi un schit la Iaşi, unde, din dispoziţia Părintelui Nifont, a ocupat postul de chelar şi econom, de multe ori înlocuindu-l pe părintele Nifont în absenţa sa». Acest cuvios era, aşadar, întreprinzător şi om de încredere, fără să-şi schimbe însă felul său de viaţă, pentru ca, «neluând în seamă toate cele deşarte din jurul său, el a rămas precum a fost, un fierbinte rugător către Cel de Sus şi ţinea cu severitate toate poruncile. De la post nu renunţa nici în vremea călătoriilor sale în scopul adunării jertfelor. În această misiune, el a ajuns în Rusia, chiar la Petersburg, de unde a cercetat apoi mănăstirea Valaam».

Din cele arătate rezultă că Ieroschimonahul Antipa a fost trimis cu pantahuza prin Rusia, spre a strânge ajutoare pentru construirea schitului din Iaşi sau pentru alte lucrări bisericeşti, fapt de altfel obişnuit în vremea aceea. Călugării greci, români şi de alte neamuri mergeau prin ţara noastră şi chiar în Rusia după milostenii, pentru construirea sau ajutorarea unor sfinte locaşuri în lipsuri. Pentru asemenea acţiuni, ei cereau în prealabil aprobarea autorităţilor bisericeşti şi de stat şi erau trimise numai persoane de încredere, cu o ţinută morală ireproşabilă.

Ieroschimonahul Antipa, cunoscător al limbii ruse, în dragostea sa de a sluji o cauză obştească, pentru care a fost solicitat, şi-a luat toiagul de călătorie şi a purces la drum lung, prin ţinuturile pravoslavnicei Rusii. Un popas poate ceva mai lung l-a făcut la vestita Lavra Pecersca, cea cu multe biserici împodobite şi cu icoane făcătoare de minuni, cu sfinte moaşte de pustnici, cu peşteri şi catacombe şi cu sute de călugări slujitori. Această lavră era pentru credincioşii ruşi ca un nou Ierusalim, la care ei veneau în pelerinaj de la mari depărtări. Aici se aflau şi unii călugări români, iar mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost o vreme stareţ al ei. În timpul lui a apărut primul Pateric al Lavrei (1643), care istoriseşte despre sfinţii şi minunile care s-au făcut în mănăstire în diferite epoci (6).

Poposind la această lavră, ca pelerin, Cuviosul Antipa s-a închinat moaştelor sfinte din peşteri, proslăvind pe Dumnezeu care a dat asemenea har oamenilor sfinţi. Iar după ce s-a întărit sufleteşte şi a făcut legături frăţeşti cu monahii de aici, a luat binecuvântare şi a plecat mai departe. În cele din urmă, în anul 1865 a ajuns la mănăstirea Valaam (7), situată pe o insulă din lacul Ladoga. Hramul acestei mănăstiri este «Schimbarea la Faţă». Se ştie că mănăstirile şi bisericile care au ca hram «Schimbarea la Faţă», «Înălţarea Domnului» sau «Sfântul Prooroc Ilie» au de obicei pronunţate preocupări isihaste. Văzând buna rânduială de aici, Cuviosul Antipa s-a stabilit la Valaam, unde a trăit încă 17 ani în frica Domnului, cu evlavie şi cu râvnă, pentru a se face folositor obştei care îl înfiase.

Pentru multele sale vrednicii, el a fost cinstit cu harul Preoţiei, sarcină care i-a înmulţit ostenelile către Dumnezeu, ştiind că avea să răspundă de sufletele care i s-au încredinţat pentru povaţă duhovnicească. El era un om foarte sobru. Postul îndelungat, smerenia şi rugăciunea inimii i-au fost mai departe călăuză şi putere ziditoare care hrăneşte pe cei flămânzi şi însetaţi cu sufletul. Pentru aceasta numele şi faptele sale minunate s-au răspândit în părţile de nord ale Rusiei şi mulţi credincioşi veneau la mănăstirea Valaam ca să cunoască pe omul lui Dumnezeu şi să primească binecuvântarea şi învăţăturile sale. Pe lângă el s-au format şi unii ucenici, care i-au urmat în cele duhovniceşti cu ascultarea, cu curăţia şi cu râvna.

După o viaţă întreagă petrecută în nevoinţe călugăreşti, Ieroschimonahul Antipa, cunoscându-şi de mai înainte sfârşitul, a citit Acatistul Maicii Domnului, în ziua cea din urmă a vieţii sale, apoi, îmbrăţişându-i pe toţi fraţii şi având pe buze «rugăciunea inimii», şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Iisus Hristos, la 10 ianuarie 1882, fiind într-al 66-lea an al vieţii. A fost înmormântat în gropniţa de obşte a mănăstirii.

Pentru că acest cuvios, chiar din viaţă, se bucura de faima sfinţeniei în rândul monahilor şi al credincioşilor, ucenicul său, ieromonahul Pimen, în anul următor i-a scris viaţa, care s-a tipărit la Petersburg, cu titlul: Vrednica de pomenire viaţă a Ieroschimonahului Antipa. Cartea a fost bine primită şi s-a răspândit atât în Rusia cât şi la Muntele Athos. În 1893 s-a tipărit a doua ediţie a ei. În anul 1906, călugării ruşi de la Sfântul Munte, care-l cunoscuseră pe Cuviosul Antipa şi au păstrat legătura cu el la mănăstirea Valaam, l-au trecut în rândul sfinţilor în cărţile lor de cult.

Din puţinele ştiri documentare pe care le avem în prezent despre Ieroschimonahul Antipa din Calapodeşti, se desprinde faptul că viaţa sa de pustnic şi duhovnic se desfăşoară pe aria largă a întregii Ortodoxii, de la Sfântul Munte până în Rusia de Nord. El a trăit în cea mai bună înţelegere cu monahii greci, ruşi, bulgari, sârbi şi cu alţii aflaţi la Athos.

La noi în ţară a fost mai puţin cunoscut, însă s-a bucurat de aprecierea străinilor, între care a stat mai mult, care l-au iubit şi l-au preţuit, trecându-l în calendar ca «sfânt cuvios». Pentru noi această canonizare are o semnificaţie deosebită. El este singurul călugăr atonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice. Faptul acesta constituie un temei puternic pentru recunoaşterea sfinţeniei vieţii sale de către Biserica strămoşească.

Monahii ruşi atoniţi şi cei de la mănăstirea Valaam, împreună cu credincioşii care l-au cunoscut pe Cuviosul Antipa, au considerat ca o datorie să-i treacă numele în ceata sfinţilor şi să venereze pomenirea lui după cuviinţă. Îndemnul acesta le-a venit de la însuşi Mântuitorul Hristos, Care a zis: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care , este în ceruri» (Matei 10, 32).

Prin faptele sale, Cuviosul Antipa a fost mărturisitor al Domnului nostru Iisus Hristos. Prezenţa lui în calendar cinsteşte în acelaşi timp poporul şi Biserica noastră, pentru care el s-a rugat, povăţuind pe cei care i-au cerut sfatul să nu înceteze a le iubi, pentru că de bunăstarea acestora depind pacea şi fericirea lor proprie.

Arhim. IERONIM MOTOC

1. Enciclopedia teologică ortodoxă (în limba rusă, fără dată şi fără autor), Tipografia P; L. Soichin, p. 177, articolul Antipa;
2. Pe atunci, în această mănăstire se păstra încă vie tradiţia spirituală a duhovnicescului stareţ Gheorghe de la Cernica (+1806), cel mai de seamă ucenic al stareţului Paisie de la Neamţu. Rugăciunea era împletită, ca la Sfântul Munte, cu munca, cu slujbele zilnice, fiecare vieţuitor având ascultarea şi pravila sa, sub îndrumarea părinţilor cu viaţă îmbunătăţită (vezi Ierom. Ioanichie Bălan, Pateric românesc, Bucureşti, 1980, p. 455-457).
3. Până aproape de culmea cea mai înaltă, el este îmbrăcat în păduri seculare, iar spre poale, până la malul mării, printre grădini şi livezi, strălucesc marile mănăstiri atonite, răspândite de o parte şi de cealaltă a muntelui. Muntele Athos are o mare însemnătate în viaţa duhovniceacă a popoarelor ortodoxe. După tradiţie, primii pustnici apar pe această peninsula în veacul al VII-lea, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul (668-685), când populaţia din micile aşezări atonite a trebuit să se retragă, lăsând locul sihaştrilor. În secolul al IX-lea, existenţa pustnicilor este atestată documentar. Sfântul Eftimie din Muntele Olimp; din Bitinia, a venit la Athos, introducând viaţa ascetică. Primele mănăstiri organizate au luat fiinţă în a doua jumătate a veacului al X-lea. Între acestea se afla Lavra, zidită de Sfântul Atanasie Atonitul, cu ajutorul împăratului Nichifor Focas în anul 963. După aceasta, de-a lungul secolelor, au fost înălţate mai multe mănăstiri, dintre care 20 sunt în fiinţă şi astăzi. Muntele Athos are o lungime de 80 de km, lăţimea între 12-20 km, iar istmul care îl leagă de continent, de circa 3 km. Vârful cel mai înalt al Atonului are 2100 m.
4. Viaţa călugărilor era idioritmică, adică individuală. Ei trăiau de obicei câte trei în fiecare chilie. În zilele obişnuite făceau rugăciunile în paraclise, iar în sărbători, în biserica mare, împărtăşindu-se. Slujba Privegherii se oficia în continuare cu Sfânta Liturghie şi dura între 10-12 ore. În restul timpului, călugării îşi făceau pravila de chilie, citeau Psaltirea şi alte cărţi de evlavie, iar unii practicau «Rugăciunea lui Iisus». Ei luau o singură masă pe zi, la orele 13. În posturi, nevoinţa lor era mai mare. Pe lângă partea spirituală, monahii îndeplineau şi unele lucrări manuale şi gospodăreşti. Cei mai îndemânatici pictau icoane, sculptau cruci şi obiecte bisericeşti, anaforniţe, talere de lemn, linguri etc, pe care le valorificau în orăşelul Careia – capitala Sfântului Munte -, pentru întreţinerea lor şi a clădirilor, ca şi pentru milostenii. Ascultarea se făcea în tăcere, fiecare având mintea trează la rugăciune şi la meditaţie.
5. Această mănăstire era în strânse legături cu Moldova şi cu Ţara Românească, prin multele danii pe care le primise de la Petru Rareş şi de la Radu Paisie, precum şi de la alţi binefăcători, printre care, la începutul veacului al XlX-lea, se număra şi mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei, cu familia sa. În anul 1806, aceştia au închinat mănăstirii Esfigmen, ca metoc, mănăstirea Floreşti, din judeţul Tutova, ctitorie a familiei, cu toate moşiile şi bunurile. În 1652, un strămoş al familiei, Gavril Costachi, închinase mănăstirii Esfigmen schitul Bursuci, din ţinutul Fălciului. Acest aşezământ atonit mai avea şi alte metocuri cu moşii în ţară, ca: schiturile Hârşova şi Golgota din ţinutul Vaslui, biserica Badiu din Galaţi etc. În 1828, mitropolitul Veniamin Costache a condiţionat donaţia sa privind Mănăstirea Floreşti, specificând anume: «Că nu numai acolo, la Floreşti, să se păzească o bună rânduială întru toate precum se cuvine, dar chiar şi acolo, la Esfigmen, să fie cântările la o strană moldoveneşti şi să se socotească drept un adăpost şi liman al moldovenilor ce vor voi să meargă de aici acolo». Presupunem că datorită acestor condiţii create de marele mitropolit şi ctitor, Cuviosul Alexandru a venit la «acest liman al moldovenilor», care avea asigurată strana cu cântare în limba sa, şi unde era aşteptat de bună seamă de confraţi, pentru bogata sa experienţă în trăirea duhovnicească (vezi Pr. Ioan Antonovici, Mănăstirea Floreşti din plasa Simila, judeţul Tutova, Bucureşti, 1916, p. XIII).
6. Începutul acestei lavre urcă în secolul al XI-lea (1051), când monahul rus Antonie, venit de la Athos, s-a aşezat împreună cu ucenicul său Teodosie într-o peşteră de pe malul drept al Niprului, la Kiev, şi unde au construit o biserică şi chilii. Cu timpul bisericile s-au înmulţit şi au fost create şi alte aşezăminte cu caracter filantropic. La sfârşitul veacului al XIX-Iea, lavra avea şase biserici, iar în jurul acestora se grupau spitale, case de oaspeţi, ateliere meşteşugăreşti şi de pictură, tipografie etc. Ca şi în mănăstirile din Sfântul Munte, lavra a fost lăcaş de spiritualitate ortodoxă, de cultură şi de misionarism. Monahii din Pecersca, în multe rânduri, au zădărnicit acţiunile de prozelitism forţat ale uniaţilor cu Roma, apărând astfel sfânta credinţă ortodoxă.
7. Valaam înseamnă «înălţime, deal». Despre existenţa acestei lavre nordice se fac menţiuni din veacurile al X-XII-lea. Ca întemeietori ai ei sunt consideraţi cuvioşii pustnici Serghie şi Gherman, ale căror moaşte se păstrează în mănăstire. De acest lăcaş sfânt depindeau şapte schituri. Într-unul din ele, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, toate icoanele din biserică erau numai cu chipul acestui ierarh. Iar în schitul Sfântul Ioan Botezătorul se trăia cea mai aspră viaţă ascetică. Monahii se ocupau cu slujbele bisericeşti şi cu munca, după rânduială Sfântului Munte şi a Pecerscăi. In orele de lucru ei erau repartizaţi în diferite ateliere de tâmplărie, de fierărie; alţii lucrau la zidărie, la exploatarea lemnului din pădure, la pescuit, la grădinărie – pentru trebuinţele obştii. La această mănăstire era răspândit curentul paisian, prin ucenicii stareţului Paisie de la Neamţu. Unii dintre aceştia trăiseră în Moldova şi la Muntele Athos, pe lângă marele stareţ, şi au deprins modul său de viaţă ascetică, pe care l-au răspândit apoi în mănăstirile de călugări şi de călugăriţe din Rusia.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 543-549 Cuviosul Ieroschimonah Antipa Atonitul

LA VECERNIE

După psalmul 103 şi ectenia mare, cântăm: Fericit bărbatul…, starea întâi.
La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 8, glasul al 5-lea:

Podobie: Cuvioase Părinte…

Cuvioase Părinte, de Dumnezeu purtătorule, Antipa, odrasla rugăciunilor maicii tale fiind, te-ai arătat cu adevărat nevoitor şi fierbinte rugător către Dumnezeu. Şi te-ai ridicat, prin râvna ostenelilor pustniceşti la înălţimea cugetării celei dumnezeieşti, învăţându-ne a urma şi noi vieţii tale celei fără de prihană. Şi acum dănţuieşti împreună cu îngerii, slăvind pe Hristos Dumnezeu, pe Care roagă-L să dăruiască lumii unire, pace şi mare milă.

Cuvioase Părinte, de Dumnezeu purtătorule, Antipa, din pruncie cu osârdie te-ai arătat lucrător al virtuţilor, răbdând cu îndrăzneală amărăciunile şi defăimările cele pentru fapta cea bună şi pentru dragostea cea negrăită către Dumnezeu, căci urând deşertăciunea lumii şi înşelăciunea celor trecătoare ai câştigat bogăţia cea nepieritoare a desăvârşirii dumnezeieşti, având mijlocitoare şi folositoare pe Preacurata Fecioară. Ajută-ne şi pe noi cu rugăciunile tale, să urcăm cu duhul spre cele înalte, ca să dobândim de la Hristos Dumnezeu, unire, pace şi sufletelor noastre mare milă.

Cuvioase Părinte de Dumnezeu înţelepţite, Antipa, îmbrăţişând înstrăinarea ca un al doilea Avraam şi luând calea pribegiei, te-ai sălăşluit în muntele Athonului unde nevoindu-te cu evlavie te-ai făcut locaş sfinţit al Sfântului Duh, de la Care tainică chemare luând, te-ai îndreptat spre Athosul cel de la miazănoapte, Valaam. Acolo, ţi-ai împlinit cu sfinţenie călătoria cea pământească, pentru care Hristos Dumnezeu te-a încununat, sălăşluindu-te în cămările cele cereşti. Iar acum, stând în ceruri, împreună cu cetele cele fără de trup, mângâie pe robii tăi cei înstrăinaţi de fapte bune, rugând pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască lumii pace şi sufletelor noastre mare milă.

Antipa, Preafericite, curăţindu-ţi trupul de toată patima prin ostenelile cele de multe feluri, ai ajuns în Sionul cel ceresc. Lauda Moldovei, bucuria Athonului, fericirea Valaamului, nu înceta a ne ridica pe noi cei căzuţi în patimi, rugându-te cu dinadinsul Domnului să dăruiască lumii unire, pace şi mare milă.

Alte stihiri, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn…

Păzirea dumnezeieştilor porunci scară s-a făcut, suindu-te la cer, mult nevoitorule. Privegherile de toată noaptea şi asprimea postului ţi-au luminat haina sufletului tău, cu care te-ai înălţat la cereştile locaşuri, unde acum te desfătezi în chip minunat, îndrăznire având către Hristos, Preaînţelepte Părinte, pe Acela nu înceta a-L ruga să ne izbăvească din primejdii, să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.

Cuvioase Părinte Antipa, glasul Evangheliei Domnului ai urmat şi ai lepădat dulceţile vieţii celei pământeşti, ca să moşteneşti viaţa cea nestricăcioasă. Şi îmbrăţişând ascultarea cea sfântă, sufletul ţi-ai întraripat cu gândirea la cele înalte şi vieţuind printre oameni ca un înger cu voia ta cea râvnitoare te-ai împodobit cu înfrânarea şi cu neîntinată curăţie, mărturisind pe Hristos prin cinstitele tale nevoinţe. Pe Acela roagă-L să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.

Părinte, de Dumnezeu înţelepţite, arătatu-te-ai pildă monahilor prin împlinirea virtuţilor. Înfrânarea ai socotit-o desfătare cerească; sărăcia, bogăţie; neaverea, adevărată comoară; rugăciunea, mană cerească. Prin acestea ai aflat odihna sufletului tău, învrednicindu-te de semne binecuvântate, în trup fiind. Iar acum, prealăudate, cel ce eşti podoabă monahilor, şi împreună vorbitorule cu îngerii, cere lui Hristos Dumnezeu să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.

Pildă de nevoinţă pustnicească şi dreptar al faptelor celor bune te-ai arătat, iubitorule de Dumnezeu, Părinte Antipa, alăturându-te părinţilor ce au sihăstrit în Mănăstirea Valaam, a căror viaţă duhovnicescă ai urmat. Căci oprind năvălirea patimilor cu curgerile lacrimilor celor de umilinţă ai dobândit în ceruri plata ostenelilor tale de la Hristos Dumnezeu, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Bucură-te, Moldovă-gură de rai, că ai odrăslit pe fericitul între monahi, Antipa Cuviosul. Bucură-te, Munte Sfânt al Athonului care ai primit în smeritele tale locaşuri pe turtureaua pustiului şi odrasla cea binecuvântată a neamului nostru. Bucură-te, ceata monahilor şi tu, sihăstrie a obştii Valaam, ce aţi mângâiat duhovniceşte sufletul iubitorului de osteneli şi rugător neîncetat al lui Hristos Dumnezeu. Pe acesta şi noi, smeriţii, avându-l ocrotitor şi fierbinte sprijinitor înaintea Domnului îl rugăm, zicând: Bucură-te, lauda schimonahilor şi podoaba sihaştrilor, şi ca cel ce locuieşti în lumina cea neînserată, luminează cugetele şi sufletele noastre, Antipa, Părintele nostru.

Şi acum…, a Praznicului, glasul al 4-lea:

Cutremuratu-s-a mâna Botezătorului, când s-a atins de preacuratul Tău creştet; întorsu-s-a înapoi râul Iordanului, neîndrăznind a sluji Ţie; că cel ce s-a sfiit de Isus al lui Navi, cum era să nu se teamă de Făcătorul său? Dar toată iconomia ai plinit-o, Mântuitorul nostru, ca să mântuieşti lumea cu Arătarea Ta, Unule Iubitorule de oameni.

VOHOD: Lumină lină…

Prochimenul zilei

PAREMIILE

Din înţelepciunea lui Solomon, citire: (V, 16 – VI, 3)

Drepţii în veac vor fi vii şi la Domnul este plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii este de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului; căci cu dreapta Sa îi va acoperi pe ei şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va râvna lui drept armă şi va întrarma făptura spre izbândă asupra vrăjmaşilor. Îmbrăca-se-va în platoşa dreptăţii şi-şi va pune drept coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va drept pavăză nebiruită sfinţenia, va ascuţi mânia cumplită drept sabie şi împreună cu Dânsul, lumea va da război împotriva celor fără de minte. Porni-se-vor, bine ochite, săgeţile fulgerelor şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor la ţintă vor lovi. Şi din mânia Lui ca dintr-o maşină zvârlitoare de pietre încărcătură de grindină se va arunca. Întărâta-se-va asupra lor apa mării şi râurile îi vor îneca de năprasnă. Sta-va împotriva lor Duhul puterii Dumnezeieşti şi ca un vifor îi va vântura pe ei, şi fărădelegea va pustii tot pământul şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici. Auziţi dar, împăraţi, şi înţelegeţi; luaţi învăţătură judecători ai marginilor pământului. Luaţi aminte cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi cu ocârmuirea mulţimii neamurilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi puterea de la Cel Preaînalt.

Din înţelepciunea lui Solomon, citire: (III, 1 – 9)

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuţi că au murit şi ieşirea lor din această lume s-a socotit pedepsire şi plecarea lor de la noi, sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că de ar fi şi pedepsiţi în faţa oamenilor, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui, că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat Lui-şi vrednici. Ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca pe o jertfă de ardere de tot i-a primit. Şi în vremea cercetării lor vor străluci, şi ca scânteile de paie vor fugi. Judeca-vor neamuri şi vor stăpâni popoare şi va împărăţi peste dânşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul şi credincioşii vor petrece în dragoste cu Dânsul. Că har şi milă este întru cuvioşii Lui şi cercetare pentru aleşii Lui.

Din înţelepciunea lui Solomon, citire: (IV, 7-15)

Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se măsoară cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor şi vârsta bătrâneţilor, viaţa nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi, a fost mutat.
Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau viclenia să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Desăvârşindu-se în scurt timp, a împlinit ani îndelungaţi; că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceasta S-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Iar popoarele au văzut şi nu au cunoscut, nici nu au pus în gând una ca aceasta. Că har şi milă este întru cuvioşii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.

LA LITIE

Idiomela Sfântului, glasul al 2-lea:

Atotţiitorule, Doamne, Cel ce cunoşti mulţimile stelelor şi la toate nume le dai, Tu singur ştii pe fiecare dintre cei ce bine Ţi-au plăcut Ţie în viaţa aceasta pământească. Pe mulţimea sihaştrilor ce s-au nevoit pentru tine în pustietăţi şi în peşterile pământului, ai binevoit a o aşeza în latura cea luminoasă, şi împreună cu dânsa a număra pe Cuviosul Părinte Antipa cel prea îmbunătăţit, floarea cea bine mirositoare, odrăslită în grădina Moldovei împodobitorul Athonului şi luminătorul Valaamului. Pe acesta, Bunule, ca cel ce şi-a împlinit chipul său întru Tine, rânduieşte-l spre milostivă cercetare, ca să ne povăţuiască şi să ne izbăvească din vălul ispitelor şi al necazurilor ce năvălesc asupra noastră.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Cuvioase Părinte, ascultând de glasul Evangheliei Domnului, ai părăsit lumea; iar bogăţia şi mărirea le-ai socotit lucruri de nimic. Pentru aceasta tuturor strigi: iubiţi pe Dumnezeu şi veţi afla har veşnic; nimic să nu doriţi mai mult decât dragostea Lui. Că atunci când va veni întru slava Sa, să aflaţi odihnă cu toţi sfinţii; cu ale cărui rugăciuni, Hristoase, apără şi mântuieşte sufletele noastre.

Şi acum…, a Praznicului, glasul al 8-lea:

Doamne, vrând să plineşti cele ce ai rânduit din veac, slujitori Tainei Tale ai luat. Dintre îngeri, pe Gavriil, dintre oameni, pe Fecioara, din ceruri, steaua şi din ape, Iordanul, întru care ai pierdut fărădelegea lumii, Mântuitorul nostru, slavă Ţie.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile cuviosului, glasul 1:
Podobie: Prealăudaţilor mucenici…

Următor râvnei lui Ilie te-ai arătat, Cuvioase Părinte Antipa, şi ascultător sfatului duhovnicesc, ai surpat cu rugăciunea ta cea fierbinte înşelăciunea diavolilor. Făclia cea luminoasă a monahilor athoniţi, bucuria Valaamului şi mângâierea părinţilor nevoitori ai Moldovei, lui Hristos roagă-te să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Stih: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Ajungând la limanul cel duhovnicesc al Athonului, te-ai arătat stâncă neclintită a credinţei dreptmăritoare, Sfinte Cuvioase Părinte. Şi întrarmându-te cu armele nevoinţei şi cu pavăza smeritei cugetări, ai primit darul minunilor, îndrăznire având către Dumnezeu, pe Care roagă-L, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul şi doreşte să păzească poruncile Lui.

„Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri”, spune fericitul Pavel. Drept aceea, Părinte Antipa, unind rugăciunea cu însemnarea atotputernicei Cruci şi cu îndelunga răbdare, ai dobândit desfătarea Raiului şi odihna cea cerească. Iar acum, Cuvioase Părinte, roagă-te lui Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Mulţimile călugărilor pe tine îndreptătorul te cinstim, Antipa, Părintele nostru; ca prin tine pe cărarea cea dreaptă, cu adevărat, a umbla am cunoscut. Fericit eşti că lui Hristos ai slujit şi puterea vrăjmaşului ai biruit, cel ce eşti cu îngerii împreună vorbitor, cu drepţii şi cuvioşii împreună-locuitor, cu care împreună roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cel din cea stearpă, sfeşnicul luminos, văzând pe Soarele Cel din Fecioară la Iordan cerând botez, cu frică şi cu bucurie, a strigat către Dânsul: Tu mă sfinţeşte, Stăpâne, cu Dumnezeiasca Ta Arătare.

La binecuvântarea pâinilor

Troparul Cuviosului de două ori şi al Praznicului, o dată.

Troparul Cuviosului, glasul al 3-lea:

Povăţuitor preaînţelept al călugărilor şi înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ţi trupul cu nepătimirea şi luminând inimile credincioşilor cu strălucirea virtuţilor tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaş preacinstit al Sfântului Duh şi în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Troparul Cuviosului, glasul al 5-lea:

Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult lăudatule, asemenea mult minunaţilor bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; şi acum, locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povăţuiască pe calea îngerească.

UTRENIA

La Dumnezeu este Domnul… se cântă troparul Praznicului de 2 ori,
Slavă…, al Cuviosului, Şi acum…, iarăşi al Praznicului.

Dupa întâia Catismă, Sedealna Cuviosului, glasul al 7-lea:

Topindu-ţi trupul cu ostenelile pustniciei, şi-a aflat într-însul sălaş soborul virtuţilor, Părinte. Căci de ce daruri nu te-ai învrednicit din noianul milostivirii lui Hristos? Rugăciunea ţi-a fost oază a duhului; răbdarea, tărie în ispite; mana, hrana din pustie; înstrăinarea, dulce mângâiere; sărăcia, comoară nedeşertată. Cu acestea binecuvintează-ne şi pe noi, cei ce prăznuim cu dragoste sfânta pomenirea ta.

Slavă…

Cum doreşte cerbul apa izvoarelor, aşa ai dorit tu pustia, Părinte Cuvioase. Te-ai supus cu smerenie sfatului duhovnicesc, potolindu-ţi arşiţa sufletului cu roua sfintelor rugăciuni. Pentru aceasta, te rugăm, înrourează duhurile noastre pârjolite de seceta acestui veac.

Şi acum…, a Praznicului, glasul al 3-lea:
Podobie: Fecioara astăzi…

Stăpânul astăzi a venit la Iordan şi S-a botezat în ape de către dumnezeiescul Înaintemergător. Iar din cer Tatăl îl mărturisea: Acesta este Fiul Meu cel iubit; şi Duhul S-a arătat peste El, în chip minunat de porumb.

După a doua Catismă, Sedealna Sfântului, glasul al 4-lea:

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Dezrobindu-te de patimi şi întărindu-ţi cugetul ca o cetate, ai surpat puterea diavolului, Părinte preaînţelepte. Te-ai făcut mirare îngerilor căci purtător de trup fiind, cu privegherea şi cu postul ai ajuns la cugetarea cea dumnezeiască şi prin trezvie ai desluşit tainele credinţei în Treimea cea de o fiinţă, Care te-a proslăvit pe tine.

Slavă…,

Petrecându-ţi viaţa cea îmbunătăţită, în zbor vulturesc te-ai avântat. Şi uitând de trupul cel neputincios, te-ai făcut sălaş al Duhului Sfânt. Vistierie nefurată ţi-ai agonisit în ceruri, Părintele nostru Antipa. Din aceasta îndulceşte sufletele noastre cuprinse de viforul păcatelor.

Şi acum… a Praznicului, acelaşi glas:
Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Este vremea Arătării lui Dumnezeu; Hristos ni S-a arătat nouă la râul Iordanului. Veniţi, credincioşi, să scoatem apa de iertarea păcatelor noastre. Că Hristos a venit în trup, căutând oaia cea prinsă de fiară; şi aflând-o iarăşi a adus-o în rai ca un Milostiv. Hristos S-a arătat la Iordan şi lumea a luminat.

Polieleul

Mărimurile:

1. Fericimu-te pe tine, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, şi cinstim sfântă pomenirea ta, povăţuitorule al călugărilor şi împreună – vorbitorule cu îngerii.

2. Veniţi, iubitorilor de prăznuire, să fericim pe Cuviosul Antipa, zicând: lauda Valaamului şi a Moldovei.

Stih 1: Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi El a căutat spre mine şi a auzit rugăciunea mea (Ps. 39,1).

Stih 2: Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit din lipsa untului de lemn (Ps. 108,23).

Stih 3: Pentru cuvintele buzelor Tale, eu am păzit căi aspre (Ps. 16,4).

Stih 4: Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie (Ps. 29,11).

Stih 5: Să ştiţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său (Ps. 4,3).

Stih 6: Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui (Ps. 29, 4).

Apoi: Slavă…, Slavă Ţie, Treime Sfântă…, şi celelalte.

După Polieleu, Sedealna, glasul al 8-lea:

Podobia: Pe înţelepciunea…

Părăsind tulburările lumeşti şi crucea pe umeri luând, ai biruit taberele vrăjmaşilor nevăzuţi. Că izvorul vieţii Hristos sălăşluindu-se întru tine, te-a făcut ţarină dulce însutit roditoare. Şi arzând cu focul rugăciunilor neghinele cele ucigătoare de suflete, ale patimilor, ţi-ai agonisit în ceruri comoara bunătăţilor celor nepieritoare. Ai lăsat credincioşilor prea cinstitele tale moaşte, bogăţie neîmpuţinată, din care izvorăsc râuri de tămăduiri celor ce le cinstesc cu evlavie. Pentru aceasta şi noi strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă… Şi acum…, a Praznicului, glasul al 4-lea:

Podobia: Spăimântatu-s-a Iosif…

Veniţi credincioşi să vedem unde S-a botezat Hristos. Să mergem la râul Iordanului, către glasul celui ce strigă şi să vedem pe Făcătorul lui Adam, sub mâna robului plecat, pentru milostivirea Sa cea mare. Şi către Dânsul să strigăm: Venit-a la Iordan Cel ce S-a arătat să sfinţească apele.

Antifonul I, glasul al 4-lea.

Prochimen, glasul al 4-lea:

Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie.

Toată suflarea să laude pe Domnul…

Evanghelia de la Matei (XI 27-30)

„Zis-a Domnul ucenicilor Săi: toate-Mi sunt date de către Tatăl Meu…”

Psalmul 50

Slavă…, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău Antipa, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte toate fărădelegile noastre.

Stihira idiomela, glasul al 6-lea:

Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestirea faptelor tale; pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele demonilor le-ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.

CANOANELE

Se pun Canonul întâi al Praznicului cu irmosul, pe 6 şi al Cuviosului, pe 8

Canonul Cuviosului

Cântarea 1, glasul 1:

Irmos: „Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă,…”

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din părinţi binecredincioşi răsărind ca un crin, Părinte Antipa, te-ai împodobit cu roua Duhului prin Taina Sfântului Botez. Şi, aprinzându-ţi dorul către cele înalte, cu bucurie ai strigat: Doamne, eu vreau să las toate să-mi iau crucea, să-ţi urmez Ţie.

Din pruncie te-ai arătat purtător al harului, Cuvioase, căci simplu în înfăţişare fiind, te-ai făcut celor din jur minunată privelişte când şerpi veninoşi în mâinile tale de copil ai purtat. Pentru aceasta, Hristos, încă din fragedă vârstă, te-a pregătit să păşeşti peste şerpi, peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, nimic vătămându-te, Părinte Cuvioase Antipa.

Slavă…,

Cu trupul nemângâiat de cele pământeşti, iar cu duhul sârguindu-te a intra în locaşurile cele cereşti, ai părăsit patria şi neamul tău, Cuvioase. Cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, apără şi miluieşte pe binecredinciosul tău popor, cel ce cu dragoste te cheamă pe tine în nevoi şi în necazuri.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cufundând în ape frământătura trupului cea omenească, pe care a luat-o Domnul din sângiuirile tale cele fecioreşti, a făcut-o neîmblânzită faţă de taberele cele potrivnice.

Catavasie: Fundul adâncului l-a descoperit…,

Cântarea a 3-a:

Irmos: „Însuţi Cel ce ştii neputinţa fiinţei omeneşti…”

Sfeşnic luminos te-ai arătat cu lucrarea virtuţilor, Cuvioase Părinte, celor ce cu credinţă şi cu evlavie se apropie de tine. Luminează-ne şi pe noi, fiii tăi duhovniceşti, aflaţi în întunericul acestui veac înşelător, ajutându-ne să împlinim dumnezeieştile porunci ca să-L slăvim pururea pe Hristos, Dătătorul bunătăţilor celor veşnice.

Cum să nu fericim, Părinte, râvna ta cea dumnezeiască? Căci trup din ţărână având, te-ai arătat înger pământesc slujind neîncetat lui Dumnezeu. Iar acum, în ceata cuvioşilor te veseleşti, slăvind pe Cel ce te-a încununat.

Slavă…

Cu smerenia ta cea prea adâncă ai alungat duhurile răutăţii, Părintele nostru Antipa. Cu podoaba obiceiurilor bune ţi-ai înfrumuseţat sufletul tău cel feciorelnic, pentru preadulcele tău Hristos născut din Fecioară. Pe Acela, Cuvioase, nu înceta a-L ruga să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Din tine născându-Se, fără de sămânţă, Fiul cel mai înainte de veci, Fecioară-Maică, a zidit din nou lumea, Domnul omorând cu botezul Său pe şarpele cel ascuns în ape şi izbăvind oamenii din stricăciune.

Catavasie: Domnul, Cel ce dă…

Condacul şi icosul Praznicului

Condacul Sfântului:
Podobie: Porunca cea de taină…

Viaţă pustnicească dorind, fericite, şi grijile pământeşti lepădând, ai părăsit deşertăciunea celor trecătoare şi ca un nou David de la turmele tatălui fiind luat, în singurătatea pustiului ai intrat, nevoindu-te bărbăteşte în postiri şi în privegheri. Pentru aceasta te-ai făcut pildă înfrumuseţată a sihaştrilor, împodobindu-ţi sufletul cu neprihănită curăţie şi cu untdelemnul rugăciunii, şi luminându-ţi mintea cu privirea la locaşurile cele dumnezeieşti, acum te bucuri împreună cu îngerii înaintea împăratului făpturii. Pe Acesta roagă-L să izbăvească din nevoi şi din primejdii pe cei ce săvârşesc cu credinţă şi cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Sedealna, glasul 1:

Iubitorul de oameni – Hristos – poruncă nouă ne-a dat tuturor: „Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu”. Cu adevărat, dumnezeiască iubire ai arătat, Cuvioase, pentru toate făpturile, pe care dar al lui Dumnezeu l-ai socotit. Dă-ne şi nouă, fiii neamului tău, a ne împărtăşi din iubirea ta cea sfântă ca să umblăm cu tărie pe calea cea dreaptă şi să aflăm milă şi har în ziua judecăţii de la Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a încununat pe tine.

Slavă…,

Cu duhul nemângâiat de cele pământeşti, Cuviosul Antipa Românul – a luat Crucea şi a urmat lui Hristos. Prin osteneli, lacrimi şi suspinuri neîncetate, s-a învrednicit de binecuvântarea Ta, Doamne. Pentru rugăciunile sale, numără-ne şi pe noi, în ceata aleşilor tăi.

Şi acum…, a Praznicului, acelaşi glas:

Iisus născându-Se din Fecioara Maria şi în Iordan botezându-Se de la Ioan, Duhul S-a pogorât peste Dânsul, văzut, în chip de porumb. Pentru aceasta proorocul, împreună cu îngerii, a zis: slavă venirii Tale, Hristoase; slavă Împărăţiei Tale; slavă iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a:

Irmos: „Munte umbrit cu harul…”

Îmbrăţişând cu dragoste crucea lui Hristos, Cuvioase, ai purtat cu osârdie lupta împotriva taberelor demonice, făcându-ţi inima rai duhovnicesc. Cu rugăciunile tale, ocroteşte pe credinciosul tău popor cel ce cu dragoste, în sfinţite aşezăminte, te laudă pe tine.

Iubire curată către Dumnezeu şi către aproapele ai arătat, Sfinte Cuvioase. Căci în toate zilele, cu blândeţe şi uitare de sine i-ai mângâiat pe toţi, cei ce cu osârdie te căutau pe tine. Iar acum, veselindu-te în ceruri, nu-i uita pe smeriţii tăi fii de pe plaiurile obârşiei tale.

Slavă…,

Din dumnezeieştile Scripturi te-ai adăpat, Părinte Antipa, şi laudă lui Dumnezeu în dulce grai românesc cu dragoste osârdnică i-ai adus. Rugămu-ne cu umilinţă şi cântăm în sfinţitele biserici înălţate în cinstea numelui tău: Bucură-te, Sfinte Antipa, Părintele nostru.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cuvântul, ca un Dumnezeu, fiind nevăzut, luând din Fecioară fire omenească, Se face văzut şi Se curăţă în Iordan, Cel străin de păcat, ca să cureţe de greşeli pe cel căzut.

Catavasie: Auzitu-s-a, Doamne, glasul Tău…

Cântarea a 5-a:

Irmos: „Cel ce ai luminat cu luminarea venirii Tale,…”

Dragostea de Dumnezeu şi înstrăinarea de cele pământeşti le-ai câştigat, Cuvioase, şi ai păzit cu sfinţenie sfaturile evanghelice. Pentru aceasta, locuitor al cetăţii cereşti te-ai făcut, vrednicule de laudă, Părinte Antipa. Îndrăznire având către Dumnezeu, roagă-te să dobândim şi noi creştinească dragoste ca să smulgem printr-însa neghinele răutăţilor.
Cu mulţimea lacrimilor tale ai curăţit întru tine dumnezeiescul chip, Părinte. Iar demonii ce te-au necăjit pe tine multă vreme, au fost alungaţi cu biciul sfintelor tale rugăciuni. Fii mijlocitor nouă către Stăpânul să ne izbăvească de cursele vrăjmaşului celui viclean.

Slavă…,

Izbăvitu-te-ai de patimile trupului, Cuvioase, prin truda nevoinţelor tale. Iar în obştea Valaam ai petrecut duhovniceşte în virtuţi, aducând jertfă de laudă Mirelui Hristos, Cel ce te-a ales pe tine.

Şi acum…, a Născătoarei:

Elisei a îndulcit amărăciunea apelor cu sare; iar Fiul tău şi Dumnezeu, botezându-Se în ape, a ridicat amărăciunea şi durerea păcatului.

Catavasie: Iisus, Începătorul vieţii…

Cântarea a 6-a:

Irmos: „Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel dedesubt…,”

În trupul tău firav, Părinte, ai împletit din dragoste adâncă, postul îndelungat şi rugăciunea curată ca lucrări ale sufletului. Ca şi fericitul Pavel Apostolul ai învăţat pe ucenicii tăi: „în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând; şi în belşug, şi în lipsă”, minunate Părinte Antipa.

Oare, nu ţi-au venit gânduri de a face rău cuiva, Părinte, te-a întrebat ucenicul iubit? „Niciodată nu pot veni astfel de gânduri părintelui iubitor de fii, dar cu atât mai mult, nu pot veni părintelui duhovnicesc”, ai răspuns, Părinte. Din iubirea ta cea curată şi sfântă, revarsă picături de rouă duhovnicească celor încercaţi cu multe feluri de ispite.

Slavă…,

„Viaţa monahului e în biserică; iar lucrarea lui e pravila monahală” ai spus celor ce erau în neorânduială, învaţă-ne să stăruim în rugăciune şi-n împlinirea poruncilor ca să scăpăm de vătămarea ispitelor. Ajută-ne în ostenelile noastre cele duhovniceşti şi roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Spăimântatu-s-au cetele îngerilor, văzând pe Cel nevăzut, născut din Fecioară cu trup şi cufundat în râu spre a Se boteza; pe Cel ce este slăvit de cei fără de trup.

Catavasie: Glasul Cuvântului…

Condacul: glasul al 4-lea:

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi…

Din frământătura ostenelilor înmuiate cu lacrimile milostivirii tale, ai dospit rugăciunea cea mult roditoare, Părintele nostru Antipa. Adu-ţi aminte şi de neamul nostru din care ai odrăslit, Preafericite, şi ocroteşte patria ta cu mijlocirile tale către Dumnezeu ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, odraslă a Moldovei, iubitorule de pustnicie.

Icos

La chemarea dumnezeiască, bucurându-te cu duhul, ai fugit de deşertăciunile lumii, primind jugul cel uşor al lui Hristos. Pentru aceasta, cetele monahilor îţi cântă ţie cu evlavie în sfinţitele locaşuri:

Bucură-te, mlădiţa cea bogată din Calapodeşti;
Bucură-te, fiule ales al ţinutului Zeletin;
Bucură-te, ostenitorul schitului românesc din Athon;
Bucură-te, al monahilor înstrăinaţi de ţară, dulce mângâiere;
Bucură-te, chip al blândeţii;
Bucură-te, adânc de smerenie;
Bucură-te, necurmată rugăciune pentru neamul tău;
Bucură-te, iubitorule de isihie;
Bucură-te, vorbitorule cu Dumnezeu;
Bucură-te, lauda Valaamului;
Bucură-te, şi a noastră dulce alinare în viforul ispitelor;
Bucură-te, Sfinte al neamului românesc;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie.

SINAXAR

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Antipa de la Calapodeşti. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:
Irmos: „Pe tine, de Dumnezeu Născătoare,…”

Cuvioase Părinte Antipa, te-ai învrednicit a te atinge de moaştele vlădicăi Teodosie mucenicul, încredinţându-ne şi pe noi de sfinţenia lor. Şi primind îngerescul chip cu numele de Alimpie, ai cântat cu râvnă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Bucură-te, Părinte prealăudate, căci Domnul ţi-a hărăzit să te împărtăşeşti de darurile Duhului Sfânt la racla moaştelor Sfântului Tihon, cel din Zadonsk. Pentru aceasta te-ai sârguit a-i urma vieţii acestuia şi a cânta în toate zilele: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat;

Slavă…,

Astăzi şi noi alergăm la racla moaştelor tale, Părinte de Dumnezeu fericite. Cu trupul ostenit de patimi, ne închinăm icoanei tale şi însetaţi de dorul, dumnezeieştii veselii, strigăm: Vino, Părinte, odorul şi folositorul nostru, ocroteşte evlaviosul tău popor din care ai ieşit, ca să cântăm cu toţii într-un glas: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum…, a Născătoarei:

Nu s-a osebit de firea Tatălui dumnezeiescul Cuvânt, întrupându-Se din Fecioară; că şi pe ea, întru întrupare a păzit-o cu adevărat nemicşorată. Şi acum Hristos Cel preaslăvit primeşte mărturia Tatălui.

Catavasie: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Cântarea a 8-a

Irmos: „În cuptor tinerii lui Israel,…”

Dorind să se bucure, Cuvioase Părinte, de binecuvântarea ta şi evlavioasele femei, ai cerut să ai mormântul în afara schitului în care cu osârdie duhovnicească te-ai nevoit. Pentru aceasta, îndrăznind la bunătăţile tale cele bogate, te rugăm: Caută spre noi şi binecuvântează cu racla cinstitelor tale moaşte, ca să cântam neîncetat: Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântări de mulţumire îţi aduce ţie ţinutul Zeletinului, Părinte, simţindu-te prezent cu duhul cum mijloceşti neîncetat pentru binecredincioşii tăi fii. Vino, Părintele nostru Antipa, şi înzestrează sfinţitele aşezăminte închinate ţie, ca să cântăm: Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Antipa, Milostive, miluieşte pe robii Tăi şi revarsă bucuria cea desăvârşită poporului român care cântă în locaşurile Tale cântarea Sfintei Treimi: Toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum…, a Născătoarei:

În cuptor, în chip tainic te-au închipuit pe tine tinerii, mai înainte, Fecioară, şi în rug Moise mai înainte te-a însemnat; iar Isaia te-a văzut născând, fără de bărbat, Prunc, pe Domnul slavei, pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Să lăudăm, bine să cuvântăm…

Catavasie: Taină minunată…

Cantarea a 9-a

Irmos: „Chipul curatei naşterii tale…”

În ceata cuvioşilor sălăşluindu-te cu sufletul, Părinte, te veseleşti de vederea Dumnezeieştii Treimi. Şi îndrăznire având către Dânsa, roagă-te neîncetat să ocrotească neamul nostru şi să-l izbăvească din cumplitele nevoi şi din necazuri.

În sfinţitele locaşuri moldovene răsună glasul fiilor tăi duhovniceşti. Fii stâlp de întărire şi reazim de mângâiere celor ce te laudă şi cu credinţă îţi cântă: Bucură-te, Părinte Sfinte, îndreptătorul călugărilor şi lauda sihaştrilor.

Slavă…,

Ce este mai plăcut decât a lăuda pe Dumnezeu, Cel ce este minunat întru sfinţii Săi! Veniţi, dar, toţi iubitorii de prăznuire din Dacia străbună să-l lăudăm pe Cuviosul Antipa – Românul. Şi într-un glas să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Părinte, odrasla cea sfântă a Moldovei şi rugător fierbinte al celor ce aleargă la tine cu credinţă şi cer ajutorul tău cel grabnic.

Şi acum…, a Născătoarei:

Stăpânit-a moartea până la Tine, Cel ce ai binevoit a Te naşte ca noi din Maica nenuntită, ca să ne mântuieşti pe noi, Fiule al lui Dumnezeu, Cel mai presus de fire, şi în ape să ne topeşti din nou cu focul cel dumnezeiesc al botezului.

Catavasie: Nu izbuteşte nicio limbă…

LUMINÂNDA

Podobie: Arătatu-S-a Mântuitorul…

Îndreptându-ţi privirea spre cele înalte, Cuvioase, suişuri în inima ta ai pus, de Dumnezeu înţelepţite Antipa; şi ajungând în cămările cereşti, te desfătezi acum cu cetele cuvioşilor şi dumnezeieştilor părinţi. Nu înceta a te ruga pentru noi, cei ce cu dragoste prăznuim sfântă pomenirea ta.

Slavă…, Şi acum…, a Praznicului

LA LAUDE

pe 4, însuşi glasul:

Veniţi, toate cetele monahilor, în sfinţitele locaşuri, pe Cuviosul Antipa să-l lăudăm, după vrednicie, şi cu toţii într-un glas să-i strigăm: Vino, Cuvioase, în pământul părinţilor tăi şi binecuvintează-ne pe noi, cei ce te cinstim pe tine.

Veniţi, iubitorilor de isihie, adunându-vă în cete la răscruci de tainice poteci, să-l întâmpinăm cu bucu-rie pe Antipa, lauda isihaştilor români. Cu inimile arzânde de dor dumnezeiesc şi mâinile înălţate la rugăciune, să-i cântăm: Bucură-te, Părinte, purtătorule de duh dumnezeiesc şi vorbitorule cu îngerii.

Veniţi, soborul sfinţiţilor slujitori ai altarelor străbune, pe mlădiţa duhovnicească cea mult roditoare a Calapodeştilor, cu cântări şi psalmi să o lăudăm, cunună neveştejită împletindu-i. Căci mai mult decât toţi, petrecerea în biserică sobornicească a iubit, iar acum în ceruri veselindu-se, slăveşte neîncetat pe Dumnezeu împreună cu cetele cele fără de trup. Pentru aceasta să-i strigăm: Bucură-te, mângâierea şi odihna sufletelor noastre.

Veniţi, adunarea credincioşilor români de pretutindenea, cei ce aţi urmat credinţei dreptmăritoare, pe Cuviosul Antipa să-l lăudăm: că acesta, cu adevărat, mai presus de om s-a arătat, ca trup materialnic având, viaţa celor fără de trup a râvnit, învrednicindu-se a vedea, în chip negrăit frumuseţea cea prealuminată a Sfintei Treimi.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Cuvioase Părinte, nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, până ce sufletul şi trupul nu ţi le-ai curăţit de patimi şi pe tine însuţi te-ai gătit locaş al Duhului. Ca venind Hristos împreună cu Tatăl, sălăşluire întru tine au făcut şi Treimii celei de-o fiinţă slujitor ai ajuns; propovăduitorule de lucruri mari, Antipa, roagă-te pentru sufletele noastre.

Şi acum…, a Praznicului.

DOXOLOGIA MARE

Troparul Cuviosului

Slavă…, Şi acum…, al Praznicului.

Ecteniile şi Otpustul

CEASUL ÎNTÂI

LA SFÂNTA LITURGHIE

Fericirile, pe glasul al 8-lea din Cântarea a 5-a a Praznicului şi a 6-a a Cuviosului.

Prochimen, glasul al 4-lea: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie.

Apostolul: din Epistola întâi către Corinteni (IX, 2-12):
„Fraţilor, voi sunteţi pecetea apostoliei mele..”

Evanghelia de la Luca (VII, 37-50):
„În vremea aceea, L-a rugat unul dintre farisei pe Iisus…”

Chinonicul: Fericit bărbatul care se teme de Domnul…

Sursa: Slujba Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti

ACATISTUL

Acatistul cântat de Părintele Dumitru (Mănăstirea Crișan, Hunedoara), se regăseşte în secțiunea Multimedia – Audio.

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Ca pe o vistierie a nevoinţelor sihăstreşti, te lăudăm pe tine, Cuvioase Părinte Antipa; ca cel ce te-ai învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi împlinirea virtuţilor şi lucrarea rugăciunii celei curate, înstrăinându-te de patria şi neamul tău. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie îţi cântăm: Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Icosul 1

Din pruncie ai fost ales să fii sălaş al Duhului Sfânt, Care te-a întărit pururea în lucrarea faptelor bune şi în râvna către viaţa cea pustnicească, plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, Cuvioase, zămislit în rugăciune;
Bucură-te, c-a ta mamă te-a născut fără suspine;
Bucură-te, floare rară, pe plaiuri moldoveneşti;
Bucură-te, că ieşit-ai din satul Calapodeşti;
Bucură-te, mângâiere pentru bunii tăi părinţi;
Bucură-te, că pruncia ţi-a fost cale către sfinţi;
Bucură-te, că Alexandru la botez ai fost numit;
Bucură-te, copil ager, luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce Domnul ţi-a pus sufletu-n lumină;
Bucura-te, că de Duhul, toată inima ţi-e plină;
Bucură-te, bunătate, şi a ochilor lumină;
Bucură-te, pustnic mare al întinselor cuprinderi;
Bucură-te, făclierul simţitoarelor deprinderi;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 2-lea

Auzind cuvintele psalmistului care zice: „Arată-mi, Doamne, calea pe care trebuie să merg, că la Tine am ridicat sufletul meu”, ai plecat la Mănăstirea Neamţ unde ţi-ai închinat viaţa slujind lui Hristos şi ascultării necondiţionate potrivit regulilor sfinte, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Dacă ai părăsit casa părintească şi satul natal, ai intrat în obştea fraţilor şi călugărilor din lavra Neamţului unde ai căutat neîncetat să urmezi pravila Bisericii şi să te înduhovniceşti din viaţa părinţilor îmbunătăţiţi. Pentru aceasta, primeşte de la noi cântarea aceasta:

Bucură-te, că de tânăr ai plecat spre nevoinţă;
Bucură-te, că te mângâi din iubire şi credinţă;
Bucură-te, că la Neamţu ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că Fecioara ţi-a fost ţie ocrotire;
Bucură-te, că dorit-ai sfânta viaţă îngerească;
Bucură-te, că-ntru tine Domnul a vrut să locuiască;
Bucură-te, că virtutea ai avut-o ca arvună;
Bucură-te, că vrăjmaşii n-au putut să te răpună;
Bucură-te, că în suflet ai purtat pe Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce cerul l-ai coborât pe pământ;
Bucură-te, că viaţa nu ţi-a fost decât o cruce;
Bucură-te şi primeşte lauda ce ţi-o aducem;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 3-lea

După ani îndelungaţi petrecuţi în smerenie şi pocăinţă în obştea Mănăstirii Neamţ, ai avut sfatul îmbunătăţitului Părinte Dimitrie ca să pleci în Muntele Sfânt al Athonului. Iar acesta, dăruindu-ţi binecuvântare, ai plecat să te nevoieşti în Schitul Prodromu, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt pogorându-se peste tine, Părinte Antipa, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos, încât numele tău s-a făcut cunoscut între Părinţii Athonului, pentru care lucru îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, bun Părinte, plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, că în suflet razele iubirii-ţi cresc;
Bucură-te, pustnic vrednic şi înger înaripat;
Bucură-te, că viaţa ţi-ai ferit-o de păcat;
Bucură-te, floare rară udată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că avut-ai viaţă sfântă pe pământ;
Bucură-te, piatra-aleasă şi frumosul giuvaer;
Bucură-te, că din lacrimi ţi-ai gătit cununa-n cer;
Bucură-te, trandafirul cu petalele-n lumină;
Bucură-te, că virtutea îmbrăcat-ai ca o haină;
Bucură-te, că pustia ţi-a fost rai duhovnicesc;
Bucură-te, că în juru-ţi flori mirositoare cresc;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 4-lea

Văzându-te pe tine vrăjmaşul, de Dumnezeu purtătorule, Părinte, sporind în viaţa cea duhovnicească, îţi pregătea mulţime de ispite ca să te piardă; însă, după puţin timp, s-a ruşinat de statornicia ta în lucrarea virtuţilor, căci cântai lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Având permanent conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în fiinţa ta, Părinte Antipa, nu ţi-ai lipit inima de trecătoarele desfătări ale vieţii acesteia, făcându-te pildă bună celor ce vor să se mântuiască; pentru aceasta îţi aducem aceste laude:

Bucură-te, că fiinţa ţi-o pătrunzi cu nepătrunsul;
Bucură-te, cel ce ruga ţi-ai împletit-o cu plânsul;
Bucură-te, pustnic mare cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că-mplinit-ai toate poruncile sfinte;
Bucură-te, pildă bună şi profet între profeţi;
Bucură-te, îndreptătorul tinerilor înţelepţi;
Bucură-te, că în noapte umpli cerul de-ncântare;
Bucură-te, viers de taină pe lăuntrică suflare;
Bucură-te, cel ce viaţa ţi-a fost Sfânta Liturghie;
Bucură-te, geană-nchisă peste-a văzului trezvie;
Bucură-te, auroră cu raze strălucitoare;
Bucură-te, că în Athos ai luminat ca un soare;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 5-lea

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale munţilor, aşa şi sufletul tău dorea să se adape din izvoarele cele nesecate ale Harului întru linişte. Pentru aceea, te-ai depărtat în pustie pentru a petrece împreună cu îngerii şi a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

După o vreme ai fost nevoit să părăseşti sălaşele Athosului, Părinte, călătorind până în părţile Novgorodului, unde ai şi rămas până la sfârşitul vieţii tale pământeşti. Întâmpinând şi acolo ispite şi greutăţi, nu te-ai despărţit de dragostea Stăpânului Hristos, pentru care îţi aducem această pioasă cântare:

Bucură-te, că fiinţa ţi-a fost plină de Treime;
Bucură-te, că răbdarea te-a suit la înălţime;
Bucură-te, că pe diavol de ruşine l-ai umplut;
Bucură-te, că de dânsul toată viaţa ai fugit;
Bucură-te, minte, plină de smerită cugetare;
Bucură-te, că psalmii ţi-au fost pururea cântare;
Bucurâ-te, ochi lăuntric văzător prin orice gând;
Bucură-te, cel ce harul ţi-l împropriezi plângând;
Bucură-te, fericite, tu, preascump al nostru rod;
Bucură-te, că viaţa ţi-ai dus-o în Novgorod;
Bucură-te, mândră floare a grădinii româneşti;
Bucură-te, că te-aşteaptă plaiurile strămoşeşti;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 6-lea

De puterea Duhului Sfânt umbrit fiind, Sfinte, cu îndrăzneală te-ai ridicat împotriva începătoriilor şi stăpânitorilor răutăţilor celor din lume; şi, izgonind vicleşugurile lor, toate faptele tale cele bune le-ai săvârşit cântând Atotputernicului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Voind Preabunul Dumnezeu să arate lumii că nu în zadar se ostenesc toţi cei ce împlinesc voia Lui, a împodobit, aici pe pământ, pe Cuviosul Antipa cu smerita cugetare şi darul înainte-vederii ca să se preamărească numele Lui între prietenii Săi, iar nouă, tărie să zicem:

Bucură-te, cel ce-n tine chipul Lui s-a împlinit;
Bucură-te, că Acela pe tine te-a preamărit;
Bucură-te, cel ce-n dar primeşti şi dărui;
Bucură-te, c-ai dat totul tuturor şi fiecărui;
Bucură-te, rugăciune răsucită pe mătănii;
Bucură-te, văzătorul de dumnezeieşti vedenii;
Bucură-te, cel ce-n taină glasul Domnului asculţi;
Bucură-te, că viaţa ţi-a fost plină de virtuţi;
Bucură-te, fântâna cea cu apă cristalină;
Bucură-te, focul sacru din a Duhului lumină;
Bucură-te, cel ce trupul cu rugăciune îl saturi;
Bucură-te, că Scriptura ţi-a fost pravilă şi sfaturi;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 7-lea

Nici frigul, nici aspra vieţuire, nici primejdiile ţinutului auster al Novgorodului îngheţat nu te-au despărţit de dragostea lui Hrisots, Care ţi-a încălzit sufletul prin energia Duhului Sfânt. Preasfânta Treime te-a păzit în viaţa aceasta, ca să foloseşti multora şi să înveţi pe toţi a cânta: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Dumnezeu Cel negrăit şi necuprins de gând şi de cuvânt, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi Acelaşi fiind, Cel care a iubit lumea atât de mult, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat, ca lumea viaţă să aibă şi s-o aibă din belşug, te-a ales pe tine, Părinte Antipa, să-I slujeşti cu bunăcuviinţă. Drept aceea, numele tău, Sfinte, a rămas în memoria celor ce ţi-au urmărit viaţa ta îmbunătăţită, dar şi nouă, celor ce-ţi cântăm:

Bucură-te, cuvioase şi dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, paravanul vânturilor şi furtunii;
Bucură-te, fericite, uns cu mir dumnezeiesc;
Bucură-te, floare rară cu miros duhovnicesc;
Bucură-te, că te bucuri, încetând a’ tale plângeri;
Bucură-te, împreună cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, nume paşnic şi frumos, cu chip de avvă;
Bucură-te, urcând trepte, fericit, din slavă-n slavă;
Bucură-te, că intrat-ai în timpul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că de haru-I te-ndulceşti mereu, mereu;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele de sfinţi;
Bucură-te, că şi nouă multă milă ne trimiţi;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitor;
Bucură-te, că la Domnul ne eşti pururi rugător;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 8-lea

Voind Hristos să arate lumii că nu în zadar se ostenesc cei ce fac voia Lui aici, pe pământ, ci mare plată se găteşte lor întru Împărăţia Cerurilor, a preamărit pe alesul Său, Antipa, la săvârşirea din viaţa aceasta cu aşezarea în ceata prietenilor Lui, cu care împreună cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Credinţa cea dreaptă păzind, calea săvârşind, încărcat de fapte bune, când Bunul Dumnezeu a voit, te-a chemat pe tine, Părinte Antipa, de la cele vremelnice la cele nepieritoare, primind cununa cea neveştejită a slavei Lui. Pentru aceasta, îţi aducem aceste laude:

Bucură-te, cel ce-n pace lumea o ai părăsit;
Bucură-te, că în ceruri Hristos – Domnul te-a primit;
Bucură-te, că te bucuri, încetând a tale plângeri;
Bucură-te, împreună cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, nume paşnic şi frumos, cu chip de avvă;
Bucură-te, urcând trepte, fericit, din slavă-n slavă;
Bucură-te, că intrat-ai în timpul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că de haru-I te-ndulceşti mereu, mereu;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele de sfinţi;
Bucură-te, că şi nouă multă milă ne trimiţi;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitor;
Bucură-te, că la Domnul ne eşti pururi rugător;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 9-lea

Trupul tău plin de mireasma ostenelilor a fost îngropat în Mănăstirea Valaam, alături de ale acelor cuvioşi părinţi nevoitori, iar sufletul tău sălăşluieşte pururea în locaşurile cereşti, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Nu după multă vreme trupul tău s-a dovedit a fi sălaş al Duhului Sfânt, Părinte Antipa. De aceea, cu evlavie sfintele tale oseminte au fost scoase şi puse cu cinste, ca o comoară de mult preţ, spre închinare credincioşilor. Iar vestea preamăririi tale de către Dumnezeu s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, dar mai curând în patria şi neamul tău din care ai plecat. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că de-a pururi vezi faţa Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în juru-ţi cresc mulţime de lumini;
Bucură-te, trup de slavă inundat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că pământul nu te-a socotit pământ;
Bucură-te, podoabă scumpă care cerul împodobeşti;
Bucură-te, cămara-n care pururi cu Hristos vorbeşti;
Bucură-te, chip de înger, în văzduhul necuprins;
Bucură-te, rază sfântă, lumină şi foc nestins;
Bucură-te, că din slavă har pogoară să ne-adape;
Bucură-te, îndepărtare care, totuşi, eşti aproape;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 10-lea

În ceata aleşilor Tăi ai aşezat pe Cuviosul Antipa, cel mult nevoitor. Căci acesta a ştiut pe pământ să preamărească numele Tău, iar în ceruri Te laudă neîncetat împreună cu îngerii, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ca un zid tare împotriva ispitelor eşti pentru noi, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa; roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru neamul românesc, ca întru bucuria inimii să-ţi cântăm:

Bucură-te, stea cerească în lumina negrăită;
Bucură-te, dătătorule de energie nenăscută;
Bucură-te, ştiutorul neştiutelor mistere;
Bucură-te, dătătorul de ştiinţă şi putere;
Bucură-te, trandafirul înflorit pe veşnicie;
Bucură-te, sfeşnic sacru care-n alte zări învie;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine, Hristos milă ne trimite;
Bucură-te, lecuirea bolilor nevindecate;
Bucură-te, dătătorul de puteri şi sănătate;
Bucură-te, hrănitorul cel cu pâinea mântuirii;
Bucură-te, purtătorul de balsamul lecuirii;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 11-lea

Făclie purtătoare de lumină te avem pe tine, Părinte Antipa, că luminezi toată Biserica Ortodoxă, de la o margine la alta, izvorând bună mireasmă şi revărsând tămăduiri celor ce cinstesc cu dragoste şi se închină sfintelor tale moaşte. Pentru aceasta, lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Îi cântăm împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lăudăm nevoinţele tale, Cuvioase Părinte, cinstim sfintele tale moaşte, preamărim răbdarea ta pentru Hristos, cântăm cu bucurie încununarea ta în ceruri şi te rugăm, cu osârdie, să ne ajuţi pe noi în vremea ispitelor şi necazurilor, care ne împresoară, ca să-ţi cântăm:

Bucură-te, că în lume te-a umbrit cereasca rază;
Bucură-te, că prin tine creştinii se luminează;
Bucură-te, biruinţa, în a lumii osteneală;
Bucură-te, îndrăznire, în a noastră îndoială;
Bucură-te, vindecare bolilor nevindecate;
Bucură-te, că eşti baie spălătoare de păcate;
Bucură-te, cort de aur şi ancoră a nădejdii;
Bucură-te, apărare celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, mângâierea celor slabi de suferinţă;
Bucură-te, alinare celor ce vin cu credinţă;
Bucură-te, scară tare şi putere nevăzută;
Bucură-te, izbăvirea celor ce cad în ispită;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 12-lea

Dăruieşte, Părinte, şi nouă din darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu, ca să putem birui uneltirile vrăjmaşilor, să mergem pe calea Adevărului şi a dreptăţii, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cel ce vezi pururea faţa Treimii Celei de o fiinţă şi nedespărţită, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, primeşte lauda şi cântarea noastră:

Bucură-te, păzitorul sihaştrilor din munţi;
Bucură-te zi de pace şi alesul între sfinţi;
Bucură-te, uşurinţă în ale noastre mari necazuri;
Bucură-te, biruinţă şi-ajutor în negre ceasuri;
Bucură-te, săturarea celor care îţi cer hrană;
Bucură-te, încălzirea celor goi fără de haină;
Bucură-te, cale bună şi podoaba fecioriei;
Bucură-te, crin de aur şi sadul cuvioşiei;
Bucură-te, scutul tare şi sabia nedreptăţii;
Bucură-te, adevărul şi solia demnităţii;
Bucură-te, miluirea celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, ajutorul celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 13-lea

O, preaminunate Părinte Antipa, omul rugăciunii şi podoaba cuvioşilor, cel ce ai câştigat moştenirea veşnicelor bunătăţi, primeşte această cântare de laudă şi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, cere nouă iertare păcatelor şi izbăvire de chinurile veşnice, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi

Icosul 1: „Din pruncie ai fost ales…” şi
Condacul 1: „Ca pe o vistierie…”

Sursa:  http://www.sfintiromani.ro