4 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Avramie, episcopul Arvilului, Persia

Sfântul Sfințit Mucenic Avramie, episcopul Arvilului, Persia

(4 februarie)

Sf Sf Mc Avramie, ep Arvilului, Persia (sec IV) 1

În anul al 5-lea al prigoanei ce se făcu în Persia împotriva credincioşilor, fu prins de mai marele magilor, şi sfântul Avramie care era episcopul uneia din cetăţile Persiei, numită Arvil, şi fu silit a se lepăda de Hristos spre a se închina soarelui.

Însă fericitul Avramie, zicea mai marelui magilor:

– Nenorocitule şi ticălosule, cum nu te temi a mă îndemna să fac cele ce nu se cuvin? Este, oare, cu putinţă să las pe Făcătorul soarelui şi al tuturor făpturilor şi să mă închin soarelui, care este făcut de Dumnezeu?

Aceste cuvinte tulburară foarte pe tiran împotriva sfântului şi îndată porunci să fie bătut cu toiege.

Iară el se ruga pentru cei ce-l băteau, zicând:

– Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac!

Văzând aceasta, mai-marele magilor porunci să i se taie capul cu sabia, în satul ce se numea Telman.

Astfel se mută la odihna cea de Sus bineplăcutul slujitor al Domnului Avramie mijlocind până astăzi pentru întreaga lume și revărsându-și preabogata purtare de grijă asupra tuturor celor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

Sursa: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2015/02/04/sfantul-sfintit-mucenic-avramie-episcopul-arvilului-persia-4-februarie/