Arhiepiscopul Ieronim al Atenei:
“Drumul corect este cel pe care ni-l arată sfinţii”
*
Vineri, 18 ianuarie 2013
Reportaj: Iorgos Ferdis
În biserica „Sfântul Atanasie” din Polidrosos a condus Dumnezeiasca Liturghie praznicală, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, kyr Ieronim.
Biserica a fost plină de oameni, care au avut binecuvântarea să venereze un fragment din sfintele moaşte ale Sfântului Atanasie.
Împreună cu Arhiepiscopul au co-liturghisit Protosinghelul Sfintei Arhiepiscopii, Arhimandritul Maxim Papaiannis, Eclesiarhul bisericii – părintele Lambros Andreakis şi clerici din Arhiepiscopie.
Preafericitul, în predica sa, s-a referit la importanţa iubirii, subliniind că „trebuie să avem iubire faţă de semenul nostru, deoarece sufletul doar atunci se simte odihnit”.
De asemenea, a vorbit şi despre viaţa şi personalitatea Sfântului Atanasie, semnalând rolul dreptei făptuiri (ορθοπραξία) în legătură cu Ortodoxia.
„Drumul corect este cel pe care ni-l arată sfinţii Bisericii, Credinţa Ortodoxă corectă, viaţa cultică corectă, dar şi iubirea faţă de aproapele”, a spus în acest sens Arhiepiscopul.
Eclesiarhul bisericii, părintele Lambros Andreakis, a mulţumit Preafericitului pentru prezenţa sa şi i-a cerut să binecuvinteze lucrările de pictură care au loc în biserică.
Imediat după aceea, preoţii şi enoriaşii au tăiat în prezenţa Arhiepiscopului prăjitura tradiţională de Anul Nou – a parohiei -, iar părintele Lambros i-a dăruit lui kyr Ieronim o icoană „Axion Estin”.
Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.