Sfântul Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viaţa monahală. Formarea sa duhovnicească este legată de obştea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, dar şi de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), al cărui ucenic a fost (acelaşi mitropolit care, în Kiev, l-a convins pe viitorul sfânt Paisie de la Neamț să vină în Moldova pentru a se forma duhovniceşte). Continuă să citești
Cuviosul părintele nostru Pahomie era de neam din părţile Tebaidei Egiptului, născut din părinţi păgâni, închinători de idoli, ca un crin ieşit din mărăcini. Pe acesta, Domnul nostru Iisus Hristos l-a însemnat din copilărie pentru a Sa sfântă slujbă; căci, Pahomie, fiind încă prunc, părinţii lui îi dădeau să guste din jertfele idolilor; dar el, gustându-le, îndată le vărsa ca pe nişte otravă vătămătoare de suflet, deoarece sufletul în care avea să petreacă Dumnezeu, nu putea să mistuie partea cea diavolească în pântecele lui de prunc.
Maica Domnului și Sfinții episcopi ai Rostovului (pomeniți la 23 mai, Soborul Sfinților din Rostov și Iaroslav)
Acesta s-a născut din părinţi de neam bun şi iubitori de Hristos. Din tinereţe, iubind pe Hristos şi lăsând dulceţile lumii acesteia, merse în Marea Lavră a Peșterilor (Pecerska) la cuviosul Teodosie, dorind să fie monah. Cuviosul Teodosie, văzând mai înainte cu duhul că avea să fie lucrător şi iubitor de osteneală, îl îmbrăcă în haina monahală.
Nevoindu-se spre fapte bune şi adăugând osteneală peste osteneală, trecea prin atâtea pătimiri, încât toţi se minunau de viaţa lui cea aspră şi toţi îl priveau cu dragoste, căci era blând, smerit, ascultător, neiubitor de cîştig şi iubitor de fraţi. În trup arăta viaţă îngerească şi, luptându-se cu înfrânarea şi cu răbdarea, omora în sine toate patimile şi poftele trupeşti. Înfrumuseţîndu-se cu înţelepciunea, dreptatea și bărbăţia și săvârșind multe fapte bune, se duse vestea despre dânsul, căci nu poate cetatea să se ascundă stând deasupra muntelui.
De aceea, binecredinciosul domn Izaslav Iaroslavici, auzind de viaţa lui cea plăcută lui Dumnezeu, rugă pe cuviosul Teodosie să-i dea binecuvântare şi să primească egumenia Mănăstirii Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, deoarece cuviosul Varlaam care mai înainte fusese egumen se mută la viața cea veșnică.
de Arhimandritul Efrem, Stareţul Sfintei Mari Mănăstiri Vatopedu
Sfânta Mare Mănăstire Vatopedu, de-a lungul trecutului ei istoric, a jucat un dublu rol în lucrarea ei duhovnicească. Pe de o parte cultiva isihia şi negrija faţă de cele pământeşti – care sunt premizele îndumnezeirii –, iar pe de alta îi trimitea la misiune pe fii ei îndumnezeiţi şi sfinţiţi, ca să dea bună mărturie despre Tradiţia Ortodoxă Aghiorită spre întărirea poporului lui Dumnezeu, lucru care nu este străin de mersul istoric al Bisericii. Şi putem spune că Mănăstirea Vatopedi se distingea în mod deosebit prin această lucrare, încât îi era recunoscută vocaţia misionară nu doar în Grecia, dar şi la alte popoare ortodoxe. Continuă să citești
(13 mai)
Acesta avea patrie cetatea Apamiei, Siria, şi părinţi din cei aleşi, de bun neam şi hrăniţi cu adevărata credinţă creştinească. Iară el, tânăr încă fiind, se înfrâna cu postul, cu îndelunga rugăciune şi cu cealaltă aspră petrecere. Pentru care se şi supuse vieţii sihăstreşti şi se hrănea cu puţină pâine şi apă; şi întrebuinţând meşteşugul doctoricesc, vindeca şi trupurile şi sufletele, se lupta împotriva demonilor şi-i izgonea, slăbănogirile le vindeca, îngheboşările îndrepta, şi alte preamărite minuni săvârşea.
Iar prin vădirea Celui ce pe toate le face arătate făcându-se cunoscut patriarhului Constantinopolului, fericitul Chiriac, şi de el hirotonisit fiind, fu trimis la biserica Sinadelor.
Împăratul Bizanțului Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), urmărind să obțină intervenția Papei Grigorie al X-lea (1271-1276) și, mai târziu, a Papei Ioan al XX-lea (1276-1277) pe lângă Carol de Anjou, pentru a-l determina să pună capăt atacurilor sale asupra Bizanțului, s-a angajat să realizeze unirea celor două Biserici, care a fost proclamată pe 6 iunie 1274 la Conciliul de la Lyon, din Franța. Însă această faptă a împăratului a provocat un adevărat război intern care a durat până în 1281, întrucât atât clerul, cât și poporul s-au împotrivit cu tărie acestei politici unioniste. Împăratul a luat măsuri dure împotriva celor care i se împotriveau, prin impunerea unor impozite grele și prin confiscări de averi, pedepse publice și defăimări. Ajutat și de Patriarhul filopapistaș Ioan al XI-lea Vékkos (1275-1282), împăratul a reușit să impună unirea cu forța. Victime ale acestei politici violente au fost monahii iviriți care nu s-au supus dispozițiilor patriarhale și imperiale de a accepta unirea, ci, cu bărbăție duhovnicească, i-au mustrat pe împărat și pe patriarh pentru politica lor neortodoxă. De aceea au fost arestați și aruncați în mare, unde și-au găsit sfârșitul mucenicesc.
A fost întemeietorul sfintei mănăstiri aghiorite a Ivirilor. De origine era din neamul ivirilor, Ioan Barasbatse în lume, din orașul Artanoutsi. Fiu al unei familii slăvite, avea titlul de curopalates[1] și era sfetnic al guvernatorului Iviriei, David. După căsătoria lui a părăsit lumea și s-a însingurat în diferite locuri, sfârșind în Athos în anul 965, unde a devenit apropiat prieten și ucenic de chilie al Sfântului Athanasie al Marii Lavre. Continuă să citești
.jpg)
– 13 mai –
Călugării din Georgia au început să se stabilească în Muntele Athos în mijlocul veacului al X-lea, iar mănăstirea georgiană Iviron a fost întemeiată nu mult după aceea.
În acea vreme armate străine invadau Muntele Athos. În veacul al XIII-lea, cruciaţii romano-catolici făceau ravagii prin regiune, iar între 1259-1306 armata personală a papei a devastat Muntele Athos de multe ori. Călugării din mănăstirile Zografu, Vatopedi şi Protaton au fost martirizaţi pentru credinţa ortodoxă, iar călugării din mănăstirea Iviron au avut aceeaşi soartă. Continuă să citești
primul sfânt canonizat local în Biserica Ortodoxă din Moldova postsovietică
13 MAI
Aceasta a trăit în zilele împăratului Antonin şi a guvernatorului Savin, în cetatea Traianopolei. Şi aducând guvernatorul jertfă idolilor în cetate, sfânta a făcut semnul cinstitei cruci pe frunte, şi a mers la guvernator, declarând că este creştină şi roaba lui Hristos. Şi îndemnând-o guvernatorul ca să jertfească, ea a intrat în capişte şi, făcând rugăciune către Dumnezeu, a surpat idolul lui Dia şi l-a zdrobit. Iar păgânii ce erau acolo aruncau cu pietre asupra ei şi nu o ajungeau. De aceea au spânzurat-o de cosiţe şi au strujit-o şi au pus-o în temniţă, dându-se poruncă să nu i se dea mâncare multe zile. Dar ea primind hrană prin înger, nici un rău n-a pătimit; şi intrând la dânsa în temniţă şi găsind o strachină şi pâine şi lapte şi apă, cu toate că temniţa era încuiată s-au îngrozit guvernatorul şi cei ce erau cu el. După aceea a fost supusă la multe felurite chinuri şi rămânând nevătămată, a făcut pe temnicerul Laodichie să se cutremure şi să mărturisească pe Hristos, pentru care i s-a tăiat capul. Iar sfânta a fost dată la fiare şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, şi se îngropară sfintele ei moaşte în Iraclia Traciei.
Ημ. Εορτής:13 ΜαΐουΗμ. Γέννησης: Ημ. Κοιμήσεως: Ημ. Ανακομιδής Λειψάνων: Πολιούχος: Λοιπές πληροφορίες: Εορταζόμενο Continuă să citești
(12 Mai)
Multe ţinuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belşug de suflete alese, care pururea se împărtăşesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu. Întru aceasta, nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele lui s-au mucenicit mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere; şi nu pe puţine din scaunele vlădiceşti s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur şi nestemate a preţuirii celei de obşte, şi-au adăugat cununa cea nepieritoare a sfinţeniei. Continuă să citești
(1853-1928)
Citiţi şi: Sf. Nectarie de la Optina despre chipul Bisericii de la sfarsitul veacurilor
Ultimul stareţ de la Optina ales de către obşte a fost Cuviosul părintele nostru Nectarie, ucenicul Cuvioşilor Anatolie (Zertalov) şi Ambrozie. Cuviosul Nectarie (în lume Nicolae Vasilievici Tihonov) s-a născut în anul 1853, în oraşul Eliţ din gubemia Orlov într-o familie săracă. Tatăl său era muncitor la moară şi a murit de timpuriu. Cu mama avea o relaţie foarte inimoasă şi caldă. Ea era exigentă cu el, însă acţiona mai mult prin blândeţe şi ştia să-i atingă inima. Însă şi mama sa a murit la scurtă vreme. Şi a rămas Nicolae orfan. Câtiva ani a muncit în prăvălia unui negustor. În timpul liber mergea la biserică şi citea cărţi bisericeşti. Continuă să citești
TROPARUL ŞI VIAŢA SF. EPIFANIE ŞI GHERMAN
12 mai
Pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului.
Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după cum este obiceiul la oamenii săraci şi plugari, el a strălucit cu fapta bună cea către Dumnezeu şi s-a ridicat la înălţimea cea desăvârşită a petrecerii celei binecredincioase. Căci părinţii săi fiind evrei, au rămas în slujba şi în umbra Legii şi n-au putut să vadă lumina harului. Iar el a alergat la credinţa cea adevărată a lui Hristos, aflând o mică pricină. Căci tămăduindu-i un creştin, Cleovie, rana ce pătimise, căzând de pe un asin ce încălecase, atunci sfântul a luat îndoială în cugetul lui şi nu se îngrijea mult de slujba Legii.
Şi după aceea aflând pe un oarecare monah, anume Luchian, îl văzu vorbind cu un sărac, care cerea milostenie, căruia i-a dat şi acoperământul său, adică rasa, şi îndată acel Luchian a fost îmbrăcat de sus cu veşmânt alb. Care lucru văzându-l Epifanie, a trecut la credinţa creştinească. Şi a primit sfântul Botez de la episcop. Iar minunile ce a făcut de atunci este cu anevoie a le povesti cineva cu amănuntul. Atât numai trebuie să spunem: că fiind foarte tânăr de vârstă, şi primind credinţa în Hristos, îndată s-a făcut cu cuviinţă monah, şi a întrecut pe toţi cei de vârsta sa, cu răbdarea şi cu trudele cele pustniceşti. Continuă să citești
Sfantul Amfilohie s-a nascut pe 27 noiembrie 1897, in satul Ilovita Mica din regiunea Sumscina, in familia lui Varnava Golovatiuc. La botez a primit numele Iacov, in cinstea mucenicului Iacov Persul. In acest sat si-a petrecut Iacov copilaria, primind, impreuna de cei noua frati a sai, o educatie crestina.
.jpg)
Tatal sau practica mai multe meserii dar era cunoscut mai ales pentru tratarea luxatiilor. Micutul Iacov obisnuia sa-si ajute tatal in cazurile in care era nevoie de indreptarea oaselor. Ravna pentru rugaciune si biserica a mostenit-o Iacov, de la mama sa, care era o femeie smerita, cu frica de Dumnezeu. Continuă să citești
În secolul al XIII-lea, cu două sute de ani înaintea martiriului Sfinților Mucenici Rafail, Nicolae și Irina din Lesvos, a existat pe Colina Karyes, pe dealul din satul Thermi, o mănăstire de călugărițe.
Mănăstirea la acea vreme era un aşezământ mare, construit în secolul al VIII-lea, probabil de împărăteasa Irina (792-802), care a fost exilată pe Insula Lesvos. Originea imperială a mănăstirii i-a fost dezvăluită într-o viziune din 1961 lui Kostas Kanellos din Mitilini, care i-a văzut pe sfinții din Thermi cu un ofițer militar. Ofițerul a spus că a venit din Kalloni, unde locuia într-o mănăstire și a explicat cum o împărăteasă a construit mănăstirea din Karyes.
În 1235, mănăstirea a fost atacată, demolată și incendiată de către turci. Multe călugărițe au fost ucise. Stareța din acea vreme, Olimpia, era o călugăriță înzestrată cu multe virtuți. Mama Sfintei Olimpia se trăgea din Constantinopol și provenea dintr-o familie de preot, cu patru fete și un băiat. Acesta din urmă a devenit arhimandrit, trei dintre surori s-au căsătorit și una dintre fete, Dorothea a devenit stareță la Mănăstirea Karyes din Lesvos.
Mama Sfintei Olimpia s-a căsătorit cu un preot din Peloponez. Acolo s-a născut și a crescut Olimpia în evlavia credinței ortodoxe. Când Olimpia avea zece ani, ambii părinți au murit și, prin urmare, a fost trimisă la Karyes în Mitilini la mătușa ei, stareța Dorothea. Acolo a hotărât să-și dedice întreaga sa viața Domnului, iar la 19 ani a fost tunsă în monahism. După adormirea mătușii sale, la vârsta de 20 de ani, devine stareța Mănăstirii de pe Colina Karyes, îndrumând duhovnicește 30 de călugărițe.
Pe 11 mai, în anul 1235, pirații au atacat mănăstirea și au încercat la început să pângărească călugărițele. Unele au scăpat și au fugit în munți, dar multe au fost măcelărite de turci. Una dintre călugărițele în vârstă, maica Eufrosina, care era bolnavă și nu putea să meargă și să se ascundă, a fost chinuită de atacatori. A fost suspendată de un copac și arsă de vie. Tot ce a rămas din ea a fost doar cenuşă.
Stareța Olimpia a ales și ea să îndure chinurile îngrozitoare. Pirații i-au ars carnea, apoi au pregătit o tijă de fier încinsă și i-au bătut-o în ureche, forțând-o să iasă de cealaltă parte. De asemenea, a fost torturată cu flăcări de lumânări. Apoi au dezbrăcat-o și au întins-o pe o ușă de fier și au lipit-o acolo de o scândură de lemn folosind douăzeci de cuie mari. Pirații au luat apoi trei cuie mai mari decât celelalte și i le-au bătut în cap. Două dintre cuie au fost bătute în fiecare ureche. Al treilea cui i-a pătruns prin craniu. La sfârșit, pirații au dat foc mănăstirii. A fost îngropată cu tot cu ușa pe care a fost țintuită cu cuie.
Din mănăstire au mai rămas doar niște ruine timp de aproximativ 150 de ani, până când o femeie evlavioasă și bogată pe nume Melpomene s-a angajat să o reconstruiască, deși de data aceasta avea să fie o mănăstire pentru călugări. În această mănăstire, Sfinții Rafail, Nicolae și Irina aveau să sufere martiriul din mâna turcilor în anul 1463.
A fost voia Domnului ca sfintele moaște să fie aflate după aproape 500 de ani, iar descoperirea lor să se facă chiar sub îndrumarea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au descoperit mucenicia lor, dar și unde trebuiau să sape ca să găsească urme ale sfintei mănăstiri.
Când s-a găsit mormântul Sfintei Olimpia, au fost găsite și cuiele cu care a fost pironită. Unul dintre aceste cuie a fost luat de o femeie evlavioasă și păstrat cu multă grijă. Acest obiect, care fusese cândva unealtă a crimei, era acum acoperit de mir binemirositor care niciodată nu se termina. Un monah a aflat aceasta și l-a cerut spunând: „Dă-mi cuiul să însemnez cu el în chipul crucii ochii surorii mele care este în primejdie să orbească și se află la spital pentru operație”. Minunea s-a săvârșit: ochii bolnavei s-au vindecat. S-au mai deschis și ochii duhovnicești ai multora din cei care, privind, nu vedeau.
Pomenirea Sfintelor Cuvioase Noi Mucenița Olimpia egumena și Eufrosina monahia se face pe 11 mai. Ele sunt cinstite însă și în Marțea Luminată alături de Sfinții Rafail, Nicolae, Irina fecioara și cei împreună cu ei pătimitori, în același loc, în secolul 15.
O părticică din moaștele Sfintei Olimpia poate fi venerată în Mănăstirea Cloșca din județul Constanța.