Rugăciunea Starețului Iosif Isihastul
Trimite pe Preasfântul şi Mângâietorul Tău Duh, ca să mă înveţe, să mă lumineze, să mă acopere spre a nu păcătui, ci a Te iubi din tot sufletul şi inima mea pe Tine, Preadulcele meu Mântuitor şi binefăcător Dumnezeu.
Pentru început Stareţul Iosif Isihastul se ruga cu rugăciuni alcătuite de el. Stătea în picioare cu mâinile încrucişate şi rostea în linişte:
Respectarea rânduielii nu lasă loc de abateri
Starețul Iosif Isihastul foarte atent ca să nu-i judece pe cei care se sminteau. Pentru aceasta spunea: „Lasă-i să spună ce vor împotriva mea. Aşa cum le sunt ochii, aşa şi văd. Nu sunt de vină oamenii, ci ochii lor care nu văd corect”.
Urâtorul de bine diavolul, care nu suferea petrecerea lui cea după Dumnezeu, văzând că toate atacurile sale împotriva Stareţului au rămas deşarte, a ridicat împotriva sa destui monahi din Sfântul Munte. Erau mulţi cei care veneau din diferite părţi. Însă nu încercau mai întâi să afle care este programul lui, şi fiindcă nu-i primea, se sminteau. Chiar şi părinţii din împrejurimi înfruntau la fel situaţia.
O metodă delicată de a tăia vorba deșartă – Gheron Iosif Isihastul
Îşi puneau canon să nu mănânce, nici să bea, nici să vorbească, până când se vor întoarce la coliba lor. Părintele Arsenie mărturisea că: „Am mers la Karyes, ne-a făcut treburile şi ne-am întors, dar nici nu am flămânzit, nici nu am însetat, nici nu am obosit, nici nu am vorbit în deşert”. Aceasta este puterea credinţei şi a tăcerii.
Părintele Arsenie Pustnicul (1886 – 1983), cunoscut și sub numele Arsenie Isihastul și Arsenie Spileotul, este unul dintre părinții duhovnicești de seamă care au trăit secolul trecut la Sfântul Munte Athos. Părintele Arsenie Pustnicul a fost, vreme de 40 de ani, împreună-nevoitorul starețului Iosif Isihastul (1897 – 1959).
Părintele Iosif Vatopedinul, care a avut ocazia să viețuiască un timp alături de Părintele Arsenie, mărturisea despre acesta ca s-a regăsit deplin în cuvântul pe care Mântuitorul îl adresează lui Natanael: „Iată cu adevărat un israelit (om) în care nu este vicleșug”.
Părintele Arsenie, asemenea tuturor oamenilor duhovnicești, nu era un om al contradicțiilor, ci un om în care contrariile se uneau armonios prin lucrarea Duhului Sfânt. Deși prin firea sa era simplu, delicat, ascultător, asemenea unui copil, acest lucru nu l-a împiedicat să fie un mare luptător duhovnicesc, un om al asprelor nevoințe, fiind numit de cei care l-au cunoscut un adevărat „războinic al virtuții”.