PREDICĂ LA DUMINICA A 34-A DUPĂ CINCIZECIME (2016)
Iubiții mei[1],
dacă nu ar fi existat veșnicia…atunci toate fericirile, plăcerile și excentricitățile vieții de acum ar fi fost normale. Ar fi fost împlinirea noastră. Pentru că orice premiu, orice avansare, orice mare bucurie, orice satisfacție ar fi reprezentat o reușită de top și în ea ar fi constat toată fala noastră, toată esența vieții noastre.
Însă, când veșnicia e împlinirea noastră, când veșnicia va arăta cine suntem și ce am făcutcu adevărat, dacă viața noastră are o valoare reală, atunci viața istorică nu înseamnă totul, nu înseamnă întreaga noastră biruință și bucurie, pentru că victoria noastră reală, victoria împotriva propriilor noastre patimi, începe…tocmai odată cu moartea. Și, din acest motiv, pentru noi moartea nu e capătul de linie, nu e șoseaua înfundată, ci moartea e intrarea pe marea autostradă a veșniciei.
Și viața de aici se împlinește numai dacă, în veșnicie, noi primim cununa biruinței pentru asceza noastră, pentru viața noastră ortodoxă, pentru viața noastră cu Dumnezeu.
De aceea, istoria, pentru noi, nu e vidată de sens, ci e o viață cu sens. Dar împlinirea vieții de aici e bucuria veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Împlinirea noastră e comuniunea cu Dumnezeu și cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Continuă să citești




Maica Domnului este mama mamelor, să alergăm la ea cu lacrimi şi să strigăm să se milostivească asupra copiilor noştri, pentru ca ei, cei tineri, să înţeleagă că legătura dintre bărbat şi femeie este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru perpetuarea vieţii noastre, nu este un mijloc de plăcere pe care îl faci printr-o învoială.








