Arhive categorii: Predici

Audio: PREDICILE ÎNTÂISTĂTĂTORILOR PATRIARHIILOR ANTIOHIEI ŞI ROMÂNIEI (30 noiembrie 2014)

Patriarhia Română şi Patriarhia Antiohiei promovează dialogul şi cooperarea

 

AUDIO

Sursa: http://prediciortodoxe.ro

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la Duminica a 30-a după Rusalii [2014]

Predică la Duminica a 30-a după Rusalii

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Iubiții mei,

dacă o privim din afară, viața ortodoxă pare imposibilă. Pentru că cerințele Domnului de la noi sunt maximale. El nu ne cere să facem doar din când în când câte un lucru bun, nu ne cere să împlinim doar unele dintre poruncile Sale, ci El ne dorește desăvârșiți, ne dorește pe toți Sfinți și împlinitori ai tuturor poruncilor Sale.

De aceea, până nu începi să trăiești cu Dumnezeu nu înțelegi că viața duhovnicească este pentru oricine. Pentru că, în relația cu Dumnezeu noi creștem pe măsura noastră.

Continuă să citești →

„HRISTOASE, PRIVEŞTE LA BUZELE MELE! SUNT ROŞII. AM BĂUT DES SÂNGELE TĂU…”

MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA, CANONUL 9 APOSTOLIC.

SĂ RĂMÂNEM PÂNĂ LA SFÂRŞIT LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE,

PREGĂTIŢI PENTRU DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂŞANIE

 

SFÂNTA MITROPOLIE DE GORTINA ŞI MEGALOPOLIS

 DIMITSANA – MEGALOPOLIS

 Duminică, 23 noiembrie 2014

 

PREDICA DUMINICALĂ ENCICLICĂ A MITROPOLITULUI IEREMIA

CANONUL 9 APOSTOLIC

 

SĂ RĂMÂNEM PÂNĂ LA SFÂRŞIT LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE,

PREGĂTIŢI PENTRU DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂŞANIE

1. În predica mea de astăzi, fraţii mei creştini, în şirul omiliilor pe care le ţin, vă voi tâlcui Canonul 9 apostolic. Mesajul acestui canon este că creştinii trebuie să se împărtăşească des cu Preacuratele Taine. Să se împărtăşească foarte des! Creştinul trebuie să fie atât de atent la viaţa lui, încât să poată să se împărtăşească la fiecare dumnezeiască Liturghie la care se va afla. Creştinii noştri trebuie să înţeleagă că Dumnezeiasca Liturghie nu este o simplă rugăciune, pe care pot s-o facă şi la ei acasă, ci este Masă! Într-adevăr! Fără Sfânta Masă nu se face Dumnezeiasca Liturghie. Continuă să citești →

PREDICA ÎN FRANCEZĂ A PĂRINTELUI GEORGES BELLIERES LA DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII (Paris, 2014)

PREDICA ÎN FRANCEZĂ A PĂRINTELUI GEORGES BELLIERES LA DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII

(Paris, 2014)

AUDIO

Sursa: http://prediciortodoxe.ro

PREDICA PĂRINTELUI EMILIAN MARINESCU LA DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII (Paris, 2014)

PREDICA PĂRINTELUI EMILIAN MARINESCU LA DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII

(Paris, 2014)

AUDIO

Sursa: http://prediciortodoxe.ro

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la Duminica a 26-a după Rusalii (2014)

Predică la Duminica a 26-a după Rusalii 

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Lc. 12, 16-21] nu ne vorbește doar despre bogații în cereale ci și desprebogații în bani, despre bogații în cunoștințe, despre bogații în relații.

Despre bogații numai pentru ei…care nu vor să își pună banii, cunoștințele, relațiile în slujba oamenilor.

intru DumnezeuPentru că bogăția întru Dumnezeu e dăruire. Este ieșire spre alții, e ajutorare a altora, așa cum a făcut și samariteanul din Evanghelia duminicii trecute. Continuă să citești →

PREDICI AUDIO/VIDEO LA DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII (PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA)

PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA

 

 

 *

*

Predica PF Părinte Daniel

*

Predica PS Ciprian Câmpineanul

*

Predica Părintelui Galeriu

PREDICA PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL LA DUMINICA A 25-A DUPĂ RUSALII (Audio, 2014)

patriarhul-Daniel

AUDIO

Sursa: http://prediciortodoxe.ro/

Predică la pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Predică la pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur

[13 noiembrie 2014]

Iubiții mei,

aproape tot anul liturgic liniștea și bucuria noastră o reprezintă Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Pentru că fiecare dintre noi, preoți sau credincioși, ne odihnim slujind alături de Patriarhul nostru.

Iar Liturghia lui este un crescendo, o scară continuă, care ne poartă de la învățătură spreîmpărtășire. Pentru că mai întâi ascultăm Apostolul și Evanghelia – în vechime se predicadupă Evanghelie, pentru ca învățătura sfântă să ne umple de dorul unirii cu Domnul – ne umplem de cântare și de rugăciune, apoi ne pregătim să chemăm harul lui Dumnezeu peste Cinstitele Daruri, ele sunt sfințite de către pogorârea harului Prea Sfintei Treimi și cu acestea, cu Trupul și Sângele Domnului, care sunt pline de slava dumnezeirii Sale, noi ne împărtășim spre finalul ei și Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că am cinat împreună la masa Sa euharistică.

Continuă să citești →

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la Duminica a 25-a după Rusalii (2014)

Predică la Duminica a 25-a după Rusalii 

cine coboara

Iubiții mei,

În parabola Samariteanului milostiv [Lc. 10, 30-35], Domnul nu a vrut să ne spună că trebuie să îi ajutăm doar pe cei căzuți în drum, care au fost tâlhăriți și maltratați! Nu, nu a vrut să spună acest lucru! Pentru că binele nostru, în această situație, s-ar reduce la prea puține persoane. Binele ar fi insular. L-am face o dată în viață sau deloc.

De câte ori am întâlnit în viața noastră un asemenea caz? De câte ori am întâlnit un om rănit de glonț sau de cuțit, lăsat în stradă, cu sângele șiroind?

Însă mai tot timpul trecem…adânc nepăsători pe lângă oameni singuri, pe lângă oameni sărmani, pe lângă oameni plini de idei păgâne și eretice, pe lângă oameni pătimași, căzuți în patimi de rușine…și desconsiderăm faptul că aceștia sunt jefuiți de încredere și de iubire.

Continuă să citești →

Predici audio/video la DUMINICA A XXV-A DUPĂ RUSALII (A SAMARINEANULUI MILOSTIV)

Arhim. Nectarie, Măn. Sihăstria Putnei: PREDICĂ LA PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV

*

Arhim. Nectarie, Măn. Sihăstria Putnei: PREDICĂ LA PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV

*

*

*

*

https://www.youtube.com/watch?v=roRK2F2Hv2c

*

https://www.youtube.com/watch?v=2ug1XQJc8Bk

Predici AUDIO/VIDEO la praznicul SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL

 PREDICI Mănăstirea PUTNA  (2011)

*

 

 

PREDICA PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL LA DUMINICA A 22-A DUPĂ RUSALII (Audio, 2014)

 

AUDIO

Sursa: http://prediciortodoxe.ro/

Părintele Cleopa: DESPRE IAD (Predică la Duminica a XXII-a după Rusalii)

Părintele Cleopa: DESPRE IAD

(Predică la Duminica a XXII-a după Rusalii)

 
“Și în iad, ridicându-și ochii săi, fiind în munci, el a văzut pe Avraam de departe și pe Lazăr în sânul lui“ (Luca 16, 23)

 

Iubiți credincioși,

 

Sfânta Evanghelie de azi ne îndeamnă să vorbim despre iad. Astfel, vom arăta ce este iadul, care sunt mărturiile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți despre iad și câte sunt nesuferitele sale munci.

Mai întâi trebuie să știm că iadul este loc de chin rânduit diavolilor și celor ce le urmează lor (Matei 25, 41). Apoi să știm că în iad suferă și trupul și sufletul (Matei 5, 29; 18, 9; Marcu 9, 43). „Iadul este țara morții, împărăția diavolilor, a cărui poartă este deznădăjduirea, curte sunt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuțiciune și miros greu; mâncarea, foamea; băutura, setea; ceasornic, plânsul; așternut, văpaia” (Ușa pocăinței, Brașov, 1812, p. 183).

Despre iad, în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură au vorbit din cele mai vechi timpuri sfinții patriarhi și prooroci. Așa auzim pe proorocul Isaia, zicând despre iad: Care din noi poate să îndure focul cel mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul de veci? (Isaia 33, 14) Marele prooroc și împărat David zicea despre iad: Să vină moartea peste ei și să se coboare în iad de vii (Psalm 54, 16; 30, 17). Despre întunericul iadului zice proorocul Isaia: “Întuneric și pipăire a fost deasupra peșterilor în veci“. Dumnezeiescul Iov, cel mult răbdător, a proorocit despre iad, zicând: “Mă voi duce și mă voi întoarce în pământul întunericului și al umbrelor morții, țara de întuneric și neorânduială, unde lumina e tot una cu bezna“ (Iov 10, 21-22).

Continuă să citești →

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la Duminica a 22-a după Rusalii [2014]

Predică la Duminica a 22-a după Rusalii 

Bogatul nemilostiv si saracul LazarosIubiții mei,

Evanghelia de azi [Lc. 16, 19-31] e despre alegeri.

Despre alegerile fundamentale ale vieții noastre, cele care ne mântuiesc.

daca nu ascultaAdică minunile nu-i convertesc pe cei care nu ascultă de învățătura Bisericii și nu încearcăsă trăiască conform ei.

Continuă să citești →