14 octombrie 2004
DUMINICA a 21-a DUPĂ RUSALII
Cuvioasa Parascheva
,,Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea.
Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.
Şi văzând fariseul care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva.
Spune, Învăţătorule, zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt, cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi.
Deci care dintre ei Îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
Şi întorcându-Se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.
Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit.
Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace’’.
(Luca 7, 36-50)
Am citit textul Evangheliei, ca la şcoală. De obicei, datorită cântării lui, textul şi-a pierdut de-a lungul istoriei adâncimea, şi-a pierdut bogăţia şi profunzimea de sens. Cântarea nivelează şi omul este atent la cum se cântă, nu la ce spune Evanghelia. Ea nu s-a cântat întotdeauna; artisticul a luat locul pedagogicului, a învăţăturii, cu vremea. Evanghelia trebuie citită bine, şi mai ales iubită pentru ce spune ea. Să iubim ce ne spune Hristos. Nu este suficient să dai importanţă, să cauţi sensuri filozofice. Întâi şi întâi să iubim ceea ce ni s-a spus din iubire. Spre deosebire de toţi care au vorbit până la El şi după El, Hristos a vorbit din inimă şi din mare iubire. Şi toţi care au vorbit în numele lui Hristos, cu iubirea lui Hristos, au bucurat şi au mântuit lumea. Cei care au vorbit pentru ei, ca să fie ei apreciaţi şi lăudaţi, lucru care din păcate s-a întâmplat cu majoritatea predicatorilor istoriei noastre, aceia au creat o lume artistică, dar întotdeauna în artă există şi multă artificialitate. Continuă să citești →
Apreciază:
Apreciere Încarc...
